Ac­trița Olim­pia Me­lin­te, des­pre ce­le mai îndră­gi­te amin­tiri

CONSACRATĂ, dar s-ar fi pu­tut fa­ce, la fel de bine, POVESTITOARE pro­fe­si­o­nis­tă. Amin­ti­ri­le ei sunt su­cu­len­te și con­sis­ten­te, ușor de vi­zua­li­zat și asi­mi­lat

Marie Claire (Romania) - - Sumar - DE ADRIA­NA MOS­CU

No­mi­na­li­za­tă, în 2014, la Pre­mi­i­le Goya – echi­va­len­tul spa­ni­ol al Osca­ru­ri­lor –, ca­te­go­ria „Re­ve­lația anu­lui”, pen­tru du­blul rol din fil­mul Ca­ni­bal, Olim­pia a tre­cut de cu­rând la ur­mă­to­rul ni­vel: nu es­te doar ac­triță, ci și sce­na­rist și pro­du­că­tor al se­ria­lu­lui on­li­ne Cas­ting, o co­me­die ca­re spu­ne po­ves­tea a pa­tru pri­e­te­ne, me­reu în cău­ta­rea suc­ce­su­lui. Ca și ea, de alt­fel. CA­RE ES­TE PRI­MA TA AMIN­TI­RE LE­GA­TĂ DE CO­PI­LĂ­RIE? Era iar­nă, o iar­nă mol­do­veneas­că, cu ză­pa­dă mul­tă, eram în cur­tea bu­ni­ci­lor, înfo­fo­li­tă într-un co­joc ma­re și gros pe ca­re bu­ni­ca mi-l le­ga în ta­lie cu un fu­lar, „ca să nu in­tri fri­gul”. Con­stru­iam o ca­să în gră­di­nă, împreu­nă cu roșco­va­nul Gri­vei, cățe­lul bu­ni­ci­or. Adu­nam lem­ne, ave­am și-un țol ve­chi, țe­sut de stră­bu­ni­ca, și fă­ce­am că­suța noas­tră. Închid ochii și văd cur­tea albă a bu­ni­ci­lor cu mă­rul sub ca­re ne adu­nam pro­vi­zii, aud câi­nii ca­re la­tră, simt mi­ro­sul de fum de la so­bă, în al că­rei foc ju­căuș îmi plă­cea să mă uit cu ore­le și simt ume­ze­a­la din mă­nuși, ca­re ușor, ușor, îmi înghețau pe mâini. În amin­ti­rea mea, to­tul pa­re des­prins din­tr-un ta­blou al lui Brue­gel. PRI­MA AMIN­TI­RE DES­PRE MA­MA TA? Pe ma­ma mi-o amin­tesc în drep­tul ge­a­mu­lui de la bu­că­tă­rie, ca într-o ra­mă, în brațe­le ta­tei, ori dan­sau, ori pur și sim­plu i-am sur­prins îmbrățișându-se, ea avea ro­chia ei de ca­să, cu bre­te­le, al­bas­tră cu dungi al­be, era roșca­tă și tun­să scurt, el era ce­va mai înalt, cu mus­tața lui nea­gră și pi­e­lea bron­za­tă, stă­te­au aco­lo, ne­mișcați și ti­neri. Cred că ave­am 3 sau 4 ani, era o zi de va­ră, era li­niște și to­tul pă­rea a fi un vis. Un vis din­tr-un apar­ta­ment de pe stra­da Ape­lor, din Iași, un­de mi-am pe­tre­cut pri­mii ani ai co­pi­lă­ri­ei. CE ÎȚI AMIN­TEȘTI PEN­TRU PRI­MA OA­RĂ DES­PRE FRA­TE­LE TĂU? Bog­dan e cu șa­se ani mai ma­re ca mi­ne, așa că l-am pri­vit me­reu ca pe un su­per-erou, voiam să fac tot ce fa­ce el și să-l întrec în toa­te. Mi-l amin­tesc îmbră­cat în cow­boy, veni­se de la o ser­ba­re șco­la­ră, era foar­te mândru de cos­tu­mul lui, iar eu îl pri­ve­am cum in­tră în ca­să, mer­ge pe hol și se pri­vește cu coa­da ochi­u­lui în oglin­dă, bru­net și ro­to­fei, cu un zâmbet poz­naș în co­lțul gu­rii. A do­ua zi, când aple­cat la ș coa­lă, m- am lă­făit toa­tă zi­ua în cos­tu­mul lui nou, deși fu­se­se foar­te clar că nu am voie să mă ating de el. CÂND ȚI-AI DAT PRI­MA OA­RĂ SE­A­MA CE VREI SĂ DE­VII CÂND TE FACI MA­RE? Aici in­flue­nța a venit din par­tea bu­ni­cu­lui meu, ca­re mi-a fă­cut cu­noști­nță cu uni­ver­sul ope­rei – fos­ta lui soție fu­se­se so­pra­nă la Ope­ra din Iași și avea al­bu­me între­gi cu fo­to­gra­fii din spec­ta­co­le­le ei, așa că îmi pe­tre­ce­am foar­te des tim­pul pi­er­zându-mă în uni­ver­sul ima­gi­ni­lor alb-ne­gru și do­rin­du-mi să ajung și eu pe o sce­nă, îmbră­ca­tă într-o ro­chie fru­moa­să. De aici până la ac­to­rie a fost un pas. Așa a înce­put dru­mul că­tre mi­ne însă­mi, în că­mă­ruța mi­nus­cu­lă și albă a bu­ni­cu­lui, un­de mă re­fu­giam de mi­ci­le res­pon sa­bi­li­tăți ale co­pi­lă­ri­ei, pen­tru a vi­sa în li­niște. CÂND ȘI ÎN CE CON­TEXT AI APĂ­RUT PRI­MA OA­RĂ PE SCE­NĂ? Pri­ma da­tă s-a întâmplat în cla­sa a VI-A, se împli­neau 50 de ani de la înfi­i­nța­rea li­ceu­lui un­de eram ele­vă și s-a fă­cut o ser­ba­re la Te­a­trul Nați­o­nal din Iași, un­de au venit toți ab­sol­venții și s-au um­plut sta­lul și lo­je­le să­lii mari,

nu cred că mai vă­zu­sem ni­ci­o­da­tă așa de mu­lți oa­meni la un loc! Eu ur­ma să re­cit pe sce­nă un mo­no­log din Chi­rița în pro­vi­nție, pi­e­sa lui Alec­san­dri. Îmi amin­tesc per­fect cum a de­curs to­tul, cum am in­trat pe sce­nă, cum mă ui­tam în sa­lă și nu ve­de­am ni­mic din cau­za re­flec­toa­re­lor și, mai apoi, cum mi-am spus mo­no­lo­gul, iar la fi­nal – aplau­ze­le. Eram în ele­men­tul meu, am pri­mit lau­de și încu­ra­jări la fi­nal și asta m-a am­biți­o­nat și mai mult să-mi ur­mez ca­lea cu lu­ci­di­ta­te și pasiune și să mă bu­cur că nu m-am ră­tă­cit pe drum.

CE AI GÂNDIT CÂND TE-AI VĂ­ZUT PRI­MA OA­RĂ PE ECRAN? Ave­am niște emoții te­ri­bi­le și aproa­pe că nu mă pu­te­am pri­vi, îmi ana­li­zam fi­e­ca­re gest, fi­e­ca­re pri­vi­re, am plâns la fi­nal de de­za­mă­gi­re, nu m-am plă­cut. Mi-am dat se­a­ma atunci că am por­nit pe un drum, că ce-am fă­cut aco­lo o să ră­mână veșnic pe pe­li­cu­lă, era ca o con­dam­na­re plă­cu­tă, dar și pli­nă de nos­tal­gia unei ale­geri de nes­chim­bat. Cu tim­pul, m-am mai obișnu­it, dar încă nu-mi fa­ce plă­ce­re să-mi văd fil­me­le și sunt proi­ec­te pe ca­re nu le-am vă­zut ni­ci­o­da­tă.

CA­RE ES­TE PRI­MUL LU­CRU PE CA­RE ÎL FACI DI­MI­NEAȚA? Be­au apă și mă uit pe fe­re­as­tră – zil­nic mă lo­vește cla­ri­ta­tea ză­pă­ci­toa­re a Bu­cu­rești­u­lui. Pot să stau mi­nu­te bu­ne pri­vind afa­ră, e mo­dul meu de a mă re­co­nec­ta la re­a­li­ta­te. Încerc să-mi fac mi­cul meu ri­tual de min­dful­ness, une­ori îmi ie­se, alte­ori nu, dar e un fel sim­plu și re­la­xant de a in­tra în tu­mul­tul de zi cu zi.

DAR PRI­MUL LU­CRU PE CA­RE ÎL FACI CÂND AJUN­GI ACA­SĂ, SE­A­RA? Fug di­rect la Sas­ha pen­tru o par­ti­dă de joa­că pe cin­ste.

CE AI GÂNDIT PRI­MA OA­RĂ CÂND ȚI-AI VĂ­ZUT CO­PI­LUL? Că mă simt com­ple­tă. N-am mai avut ni­ci­o­da­tă, până atunci, sen­ti­men­tul ăsta de in­te­gra­li­ta­te, par­că se închi­se­se un cerc ce până atunci era pe ju­mă­ta­te gol.

DAR PRI­MA OA­RĂ CÂND ȚI-A SPUS „MA­MA”? Mi-au dat la­cri­mi­le și-am ști­ut că ace­la era mo­men­tul în ca­re am de­venit uni­ver­sul unei fi­i­nțe, știam din acea cli­pă că tot ce­ea ce i se poa­te per­mi­te na­tu­rii uma­ne es­te iu­bi­rea.

ÎȚI AMIN­TEȘTI DE PRI­MUL CON­CERT LA CA­RE AI FOST? Da, la Va­ma Ve­che, le știam toa­te ver­su­ri­le și-am cântat așa de mult, că am fă­cut la­rin­gi­tă.

CUM AI PER­CE­PUT PRI­MUL SUC­CES? Ca pe ori­ce lu­cru tre­că­tor, din ca­re tre­bu­ie să iei ce te împli­nește și să-l lași să te tran­sfor­me fă­ră a te schim­ba. Da­că ese­nța îți ră­mâne ace­e­ași, înse­am­nă că suc­ce­sul nu a fă­cut de­cât să te per­fe­cți­o­ne­ze în pro­fe­sia ta.

CA­RE A FOST PRI­MA TA DE­ZA­MĂ­GI­RE? Că n-am in­trat, în cla­sa a IV-A, la se­cția de ba­let a Li­ceu­lui de Ar­tă din Iași, țin min­te că am plâns tot dru­mul până aca­să, mer­ge­am pe stra­dă și plânge­am, iar ma­ma nu știa ce să-mi mai fa­că să mă li­niște­as­că.

re­si­mțit suc­ce­sul „Am CA PE ORI­CE lu­cru tre­că­tor, tre­bu­ie din ca­re să iei ce te împli­nește și să-l lași să tran­sfor­me te fă­ră a te schim­ba. Da­că esen­ţa îți ră­mâne ace­e­ași, înse­am­nă că suc­ce­sul NU A FĂ­CUT de­cât să te per­fe­cți­o­ne­ze în pro­fe­sia ta”

CÂND AI SI­MȚIT PRI­MA OA­RĂ CĂ AI UN CU­VÂNT DE SPUS? Atunci când am scris se­ria­lul on­li­ne Cas­ting și am por­nit în aven­tu­ra de pro­du­că­tor, sce­na­rist și ac­triță – atunci mi-am dat se­a­ma că sunt ca­pa­bi­lă de mult mai mult de­cât mi-am pu­tut închi­pui. Si­gur, le-am avut ală­turi de mi­ne și pe Andre­ea So­van, Ro­mi­na Se­hla­nec și Ana Udroiu, așa că vo­ci­le noas­tre au că­pă­tat un sens împreu­nă.

CÂND AI ÎNVĂȚAT PEN­TRU PRI­MA DA­TĂ SĂ SPUI NU? De când a venit Sas­ha pe lu­me am învățat să spun nu, din do­ri­nța de a sta cât mai mult cu el. Am înce­put să re­fuz anu­mi­te si­tuații ca­re îmi mâncau tim­pul și pe ca­re în tre­cut poa­te le-aș fi pri­vit ca pe niște opor­tu­ni­tăți. Acum sunt foar­te aten­tă cu tim­pul meu și știu că fi­e­ca­re cli­pă pe­tre­cu­tă ală­turi de el es­te ega­lă cu fe­ri­ci­rea.

CÂND AI SPUS PRI­MA OA­RĂ O MINCIUNĂ? Pri­ma minciună pe ca­re mi-o amin­tesc foar­te clar a fost în cla­sa I, când îmi do­re­am foar­te mult să stau în pri­ma ban­că, așa că i-am fu­rat oche­la­rii bu­ni­cii și m-am dus cu ei la școa­lă, un­de i-am spus învăță­toa­rei că sunt ai mei și că tre­bu­ie să stau și eu de acum în pri­ma ban­că.

CI­NE ERA BĂIA­TUL DE CA­RE TE-AI ÎNDRĂ­GOS­TIT PEN­TRU PRI­MA DA­TĂ? Era un băiat de la mi­ne din li­ceu și mi-a că­zut cu tronc din pri­ma cli­pă când l-am vă­zut, ave­am 14 ani. El era cu un an mai ma­re, era la Pic­tu­ră, eu la Te­a­tru și ne întâlneam prin pau­ze, mer­ge­am prin ate­li­e­rul lui de la școa­lă, îmi ară­ta la ce de­se­ne lu­cra și une­ori chi­u­le­am împreu­nă și vor­be­am ore între­gi des­pre is­to­rie și ar­tă. El mi-a fă­cut cu­noști­nță cu mu­zi­ca punk și m-a sfă­tu­it un­de și cum să-mi fac pri­me­le pi­er­ce-uri.

DAR PRI­MA AMIN­TI­RE DES­PRE SOȚUL TĂU? Pe Con­stan­tin par­că îl știam di­nain­te de a-l fi cu­nos­cut, era ce­va foar­te fa­mi­liar în pre­ze­nța lui, nu tre­bu­ia să vor­besc prea mult, pen­tru că el ghi­cea cu ușu­ri­nță ce simt sau ce vre­au. Îmi amin­tesc de el pri­ma oa­ră într-o ex­cur­sie la Va­tra Dor­nei, când ne ju­cam cu niște ca­pa­ce de suc, era o com­pe­tiție per­ma­nen­tă între noi, eram în cla­sa a X-a și-l plă­ce­am de pe atunci, ci­ne s-ar fi gândit că du­pă atâția ani viața o să ne gă­se­as­că tot împreu­nă?

CÂND AI FOST PRI­MA OA­RĂ CO­NȘTI­EN­TĂ DE PU­TE­REA FE­MI­NI­TĂȚII TA­LE? Ni­ci­o­da­tă n-am fost co­nști­en­tă. Fe­mi­ni­ta­tea mea e la li­mi­tă, un­de­va între fa­ta cu țe­pi în păr și ti­pa în ro­chie de ga­lă, pen­tru că pe in­te­ri­or sunt într-un fel, dar cu ex­te­ri­o­rul pot jon­gla așa cum simt, în fun­cție de con­text sau de fe­lul în ca­re mă tre­zesc di­mi­neața. CÂND AI CĂL ĂTORIT PEN­TRU PRI­MA OA­RĂ ÎNTR- O ȚA­RĂ STRĂI­NĂ?

La 10 ani am fost cu ai mei în Gre­cia, aco­lo am vă­zut un grup de pun­kiști, îmi amin­tesc per­fect cres­te­le lor roz, bo­can­cii și că­măși­le de ca­mu­flaj, îi ve­de­am din bal­co­nul ca­me­rei de ho­tel și mi se pă­rea incre­di­bil de in­te­re­sant.

CÂND AI PUR­TAT PRI­MA OA­RĂ TO­CURI? Prin cla­sa a VI-A mi-am luat pri­ma pe­re­che de ciz­me cu toc gros și plat­for­mă, ave­am și eu, și Mi­ha­e­la, pri­e­te­na mea cea mai bu­nă, și le pur­tam la te­a­tru sau la ope­ră, ni se pă­rea că sun­tem niște zeițe, ne ui­tam cu ore­le în oglin­dă și încer­cam să le co­pi­em pe fe­te­le de la Spi­ce Gir­ls – acum îmi dau se­a­ma cât de amu­zan­te tre­bu­ia să fim pen­tru doam­ne­le pla­sa­toa­re de la Te­a­trul Nați­o­nal, ca­re ne prin­de­au me­reu în fața oglin­zi­lor și ne tri­mi­te­au îna­poi în sa­lă.

DAR RO­CHII? Pri­ma ro­chie ade­vă­ra­tă am pur­tat-o la ban­chet, era viși­nie, scur­tă în față și lun­gă în spa­te – o vă­zu­sem în cen­trul Iași­u­lui, în vi­tri­na ma­ga­zi­nu­lui Alb și Ne­gru, i-am spus ma­mei de ea și când a aflat cât cos­tă, mi-a zis că ea n-are de gând să dea atâția bani pe o ro­chie, apoi s-a dus și mi-a cum­pă­rat-o, eram ga­ta să leșin când am vă­zut-o în ca­me­ra mea, o mai am și acum, la ai mei aca­să.

CÂND TE-AI MACHIAT PEN­TRU PRI­MA OA­RĂ? Într-o noap­te, când ave­am vreo 7 ani, înain­te să mă bag în pat cu bu­ni­ca și Ale­xan­dra, ve­rișoa­ra mea, i-am luat tru­sa de ma­chiaj a bu­ni­cii, știam că ea adoar­me înain­tea noas­tră, așa că am stat ne­mișca­te până a înce­put să sfo­răie și apoi am înce­put să ne ma­chi­em, pe întu­ne­ric, cu gândul că o să ieșim la dis­co­te­că. Pla­nul nu a fost dus la bun sfârșit și am ador­mit așa, ru­ja­te și far­da­te.

CA­RE A FOST PRI­MA CAR­TE CITITĂ? CE IM­PRE­SIE ȚI- A LĂ­SAT? Nu mai știu exact ca­re a fost pri­ma, dar îmi amin­tesc de va­ra în ca­re am ci­tit Ci­reșa­rii, mă co­nec­ta­sem așa de mult la lu­mea ace­ea, încât mi-a fost ta­re greu să mă des­prind din uni­ver­sul ce­lor șap­te pri­e­teni, îmi do­re­am să fiu și eu una de-a lor, așa că, la înce­pu­tul șco­lii, le-am pro­pus co­le­gi­lor să fa­cem și noi o tru­pă de ci­reșari, dar pla­nul nu prea ne-a ieșit, deși am avut câte­va aven­turi prin pă­du­rea de lângă ca­să. CÂND TE- AI SI­MȚIT PRI­MA OA­RĂ ÎMPLI­NI­TĂ? Când eram însăr­ci­na­tă și pu­i­ul meu de om a înce­put să miște, să fa­că tum­be în bur­tă și să re­a­cți­o­ne­ze la mu­zi­ca pe ca­re o as­cul­tam, atunci m-am si­mțit cu ade­vă­rat împli­ni­tă.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.