Ali­cia Vikander, în pri­mul ei rol de su­pe­re­roi­nă

Marie Claire (Romania) - - Sumar - DE KIMBERLY CUTTER FO­TO: THO­MAS WHITESIDE

fil­me is­to­ri­ce, Du­pă mai mul­te dra­me ro­man­ti­ce și pro­du­cții in­de­pen­den­te, Ali­cia Vikander pri­mește în sfârșit su­pe­re­roi­nă: pri­mul ei rol de La­ra Croft, în Tomb Rai­der Înce­pu­tul. Ac­trița Oscar cu un în pal­ma­res e pre­gă­ti­tă să ac­cep­te pro­vo­ca­rea

Când avea 12 ani, s-a ui­tat în ca­len­dar și și-a ima­gi­nat cum o să fie viața ei în anul 2018. „Mi-am dat se­a­ma că voi avea 30 de ani, iar în min­tea mea, vârsta asta re­pre­zen­ta mo­men­tul în ca­re de­vii adult. Așa că m-am gândit: pro­ba­bil că o să fac câte­va lu­cruri bu­ne până atunci, dar o să fiu de­ja bă­trână.” Ali­cia Vikander râde. Ne aflăm în gră­di­na ho­te­lu­lui Cha­te­au Mar­mont din Los Ange­les. A venit la in­ter­viu ne­ma­chia­tă, re­la­xa­tă. Poar­tă o pe­re­che de blu­gi Pai­ge și o blu­ză cu mâne­că lun­gă. Toc­mai s-a întors de la schi, din Alpii Fran­ce­zi. („ A fost incre­di­bil!”) Pă­rul ei es­te cas­ta­niu, puțin on­du­lat, ochii că­prui, pri­vi­rea cal­dă. Lângă ea, pe ma­să, o poșe­tă Loi­us Vu­it­ton Petite Mal­le. Sun­tem în zi­ua de du­pă ce­re­mo­nia Glo­bu­ri­lor de Aur, un­de Ali­cia a pre­zen­tat pre­mi­ul pen­tru cea mai bu­nă co­me­die. (Gre­ta Ger­wig, pen­tru La­dy Bird). Ho­te­lul e încă plin de ve­de­te. Apa­re și Da­ko­ta Joh­nson, abia tre­zi­tă din somn, mor­măie un bu­nă di­mi­neața și o îmbrățișe­a­ză pe Ali­cia. Du­pă ce se înde­păr­te­a­ză, Ali­cia zâmbește: „Par­tea fru­moa­să e că viața mi-a ofe­rit mai mult de­cât mi-aș fi ima­gi­nat”. E un eu­fe­mism. La 29 de ani (zi­ua ei de naște­re es­te în oc­tom­brie), Ali­cia și-a cu­ce­rit foar­te de­vre­me po­ziția de me­gas­tar la Hol­ly­wood. Soar­ta pa­re să-i su­râdă în toa­te pri­vi­nțe­le. În 2014, a „spart” ecra­nul cu pa­tru ro­luri me­mo­ra­bi­le – Ex Ma­chi­na, Tes­ta­men­tul ti­ne­reții, Agen­tul de la U.N.C.L.E, Da­ne­za (pre­mi­ul Oscar pen­tru cea mai bu­nă ac­triță în rol se­cun­dar). A de­venit ima­gi­nea bran­du­lui Lo­u­is Vu­it­ton, a ju­cat cu Matt Da­mon în Jason Bo­ur­ne (2016), cu Ja­mes Mca­voy în Sub­mer­gen­ce (2017), s-a îndră­gos­tit de Mi­cha­el Fas­sben­der în tim­pul fil­mă­ri­lor la The Li­ght Bet­we­en Oce­ans (2016). Toam­na tre­cu­tă s-a că­să­to­rit cu Fas­sben­der, de­par­te de ochii lu­mii, în Ibi­za. Acum, Ali­cia o in­ter­pre­te­a­ză pe La­ra Croft în re­ma­ke-ul de­ja cla­si­cu­lui Tomb Rai­der. Da­că fil­mul va avea suc­ces, Ali­cia Vikander va de­ve­ni ofi­cial una din­tre ra­ri­tăți­le in­dus­tri­ei de la Hol­ly­wood: o ma­re ac­triță al că­rui nu­me poa­te să vândă mi­li­oa­ne de bi­le­te la ci­ne­ma. Ea ar pu­tea de­ve­ni, așa cum un ad­mi­ra­tor a ști­ut să o ex­pri­me în cu­vin­te, „cel mai pro­fi­ta­bil pro­dus de ex­port al Sue­di­ei, de la IKEA încoa­ce”. În 2018, Ali­cia Vikander pri­mește ace­lași rol ca­re a tran­sfor­mat-o pe Ange­li­na Jo­lie, în 2001, într-o su­per­ve­de­tă la ni­vel mon­dial. Cu­ri­o­zi­ta­tea pu­bli­cu­lui de a afla cum se sim­te Ali­cia căl­când pe urme­le pași­lor Ange­li­nei e evi­den­tă. Dar Ali­cia evi­tă com­pa­rați­i­le. „Fa­cem un alt film. E înce­pu­tul po­veștii La­rei Croft.” Ex­pli­că fap­tul că fil­mul în ca­re a ju­cat Ange­li­na Jo­lie a fost o pro­du­cție năs­cu­tă din lă­co­mie; re­a­li­za­rea fil­mu­lui a fost o ur­ma­re fi­re­as­că a suc­ce­su­lui pe ca­re l-a avut jo­cul vi­deo. (În pa­ran­te­ză fie spus, până și jo­cul vi­deo ori­gi­nal a fost up­gra­dat; va­rian­ta no­uă co­nți­ne mai mul­te si­tuații de lup­tă și mai puți­ne sce­ne de ex­plo­ra­re.) „La­ra Croft nu are încă un pa­lat și toți ba­nii din lu­me”, spu­ne Ali­cia. Da­că per­so­na­jul in­ter­pre­tat de Ange­li­na Jo­lie era un fel de re­gi­nă in­tan­gi­bi­lă, La­ra Croft in­ter­pre­ta­tă de Ali­cia es­te mai puțin șle­fu­i­tă, ce­ea ce îi spo­rește la­tu­ra uma­nă și îl fa­ce pe spec­ta­tor să em­pa­ti­ze­ze cu ea. În no­ul Tomb Rai­der, La­ra Croft are 21 de ani, nu are ni­ci­un ban și ni­cio țin­tă în viață, iar ocu­pația ei es­te cea de cu­ri­er poștal în Lon­dra. Nu-și do­rește să moște­neas­că im­pe­ri­ul fa­mi­li­ei și, în ge­ne­ral, nu prea știe ce să fa­că în viață. Prin­ci­pa­la ei gri­jă es­te cum să fa­că rost de bani pen­tru chi­rie. Bi­neînțe­les, până la ur­mă, La­ra Croft de­vi­ne su­pe­re­roi­na pe ca­re o știm și o iu­bim cu toții, dar bu­cu­ria es­te dea o ve­dea lup­tându-se să ajun­gă aco­lo. Pen­tru acest rol, Ali­cia a luat în greu­ta­te cinci ki­lo­gra­me de ma­să mus­cu­la­ră și s-a an­tre­nat, fă­ră opri­re, pa­tru luni. A învățat pro­ce­dee de ar­te ma­rția­le com­bi­na­te, box, și a ri­di­cat greu­tăți. S-a an­tre­nat până când a atins per­for­ma­nța dea pu­tea stran­gu­la, cum â i nil e goa­le, un băr­bat de trei ori mai pu­ter­nic de­cât ea. „E incre­di­bil fap­tul că un per­so­naj ca­re în anii ’90 era vă­zut drept un sex-sim­bol și-a schim­bat to­tal ima­gi­nea”, spu­ne Ali­cia. „Da­că oprești câți­va oa­meni pe stra­dă, de toa­te vârste­le, și-i între­bi ce gă­sesc ei atrac­tiv la acest per­so­naj, vei avea par­te de pă­reri di­fe­ri­te. Mu­lți vor ca La­ra Croft să fie atră­gă­toa­re și se­xy, dar, în zi­le­le noas­tre, spec­ta­to­rul vrea să va­dă o lup­tă­toa­re. O per­soa­nă vul­ne­ra­bi­lă, dar sim­pa­ti­că. O per­soa­nă ca­re nu-și as­cun­de slă­bi­ci­u­ni­le.” Într-un fel, per­so­na­jul in­ter­pre­tat de Ali­cia Vikander pa­re em­ble­ma ide­a­lă pen­tru mișca­rea Me Too. Are fo­rță, e neșle­fu­i­tă și ac­cep­tă ori­ce pro­vo­ca­re. Iar mai pre­sus de toa­te, e o su­pra­vi­ețu­i­toa­re. În no­ul film nu exis­tă o po­ves­te de dra­gos­te, nu exis­tă sce­ne de sex sub duș, iar La­ra Croft nu-și apli­că bal­sam pe bu­ze înain­te să dea cu pum­nul. În schimb, o ve­dem pli­nă de vână­tăi și răni, dar ni­ci­o­da­tă înfrântă. „Reușește să me­ar­gă mai de­par­te”, spu­ne Ali­cia. „Când lu­cru­ri­le merg cum nu se poa­te mai rău, ea con­ti­nuă să va­dă lu­mi­nița de la ca­pă­tul tu­ne­lu­lui.” În mod si­gur, ad­mi­ra­to­rii Ali­ci­ei au fost sur­pri­nși să afle că ea a ac­cep­tat să joa­ce o su­pe­re­roi­nă într-un film ti­pic „pop-corn”. Ali­cia Vikander și-a mo­de­lat un nu­me ju­când o mul­ti­tu­di­ne de per­so­na­je „se­ri­oa­se” în fil­me de ar­tă (de la pic­to­rița Ger­da We­ge­ner din Da­ne­za, până la ire­zis­ti­bi­la fe­meie android Ava, din Ex Ma­chi­na). Dar ce­ea ce nu știu ad­mi­ra­to­rii ei es­te că Ali­cia s-a pre­gă­tit de mul­tă vre­me pen­tru un astfel de rol. A cres­cut în orașul Got­hen­burg, din Sue­dia. Pă­ri­nții ei au di­vo­rțat (ma­ma ei es­te o ac­triță de te­a­tru foar­te res­pec­ta­tă, iar ta­tăl ei es­te psi­hia­tru). De mi­că, se an­tre­na câte opt ore pe zi, spe­rând că o să de­vi­nă ba­le­ri­nă. No­uă ani la rând a învățat că nu exis­tă reuși­tă fă­ră du­re­re și sa­cri­fi­ciu. „Chiar atunci când lu­cru­ri­le de­vin foar­te du­re pen­tru mi­ne, ca ac­triță, ele nu se pot com­pa­ra cu anii pe ca­re i-am pe­tre­cut la școa­la de ba­let”, spu­ne ea. Chiar ș i în zi­ua de azi, câte­va ore pe­tre­cu­te în sa la de fo­rță sunt, pen­tru ea, floa­re la ure­che. Așa că gândul dea se rein­ven­ta în to­ta­li­ta­te pen­tru ro­lul La­rei Croft a fost un fel de vis împli­nit. A fost fe­ri­ci­tă să re­nu­nțe la ori­ce fel de bău­tu­ră al­coo­li­că și să mă­nânce doar orez și pește slab timp de opt luni de zi­le. „Am luat-o ca pe o pro­vo­ca­re”, spu­ne ea. „Când ci­ne­va

Su­per­pu­te­rea ei? CÂTE UN somn scurt de 20 de mi­nu­te, cu alar­ma ce­a­su­lui por­ni­tă

„Vre­au SĂ DAU tot ce pot, ex­pe­ri­men­tez, să să încerc să in­ter­pre­tez per­so­na­je in­te­re­san­te, spec­ta­to­rul cu ca­re iden­ti­fi­ce” să se

îți dă po­si­bi­li­ta­tea să-ți atin­gi li­mi­te­le per­for­ma­nței fi­zi­ce, de­vi­ne chiar in­ci­tant.” Ca spec­ta­tor, sen­ti­men­tul pe ca­re-l ai când o ve­zi pe Ali­cia zbu­rând pe lia­ne prin jun­glă, evi­tând gloa­nțe­le, agățându-se de stânci sau să­rind în va­lu­ri­le oce­a­nu­lui, e că te uiți la o fe­meie ca­re chiar știe să-și fo­lo­se­as­că tru­pul și fi­e­ca­re fă­râmă de po­te­nțial pe ca­re aces­ta i-l ofe­ră. „Ne-am do­rit să pla­săm ma­re par­te din acți­u­ne în re­a­li­ta­te”, spu­ne ac­trița. „E doar o fa­tă ca mi­ne, pu­să într-o si­tuație ex­tre­mă. Tre­bu­ie să su­pra­vi­ețu­ias­că și să tre­a­că pes­te o mu­lți­me de ob­sta­co­le. Mi-am do­rit mult ca spec­ta­to­rul chiar să cre­a­dă ce­ea ce ve­de. În toa­te sce­ne­le în ca­re a tre­bu­it să mă lupt cu un băr­bat mai ma­re de­cât mi­ne, am cău­tat mo­da­li­ta­tea co­rec­tă prin ca­re să-l pot fa­ce knock-out. Am vrut ca fe­te­le ti­ne­re să înțe­le­a­gă că e foar­te ta­re să fii fa­tă, da­că ești pu­ter­ni­că. Să se ui­te la film și să spu­nă: incre­di­bil, chiar poa­te să se cață­re pe pe­re­te­le ăla. Și chiar poa­te să ri­di­ce o greu­ta­te mai ma­re de­cât pro­pri­ul ei corp.” (Ali­cia chiar poa­te, fie vor­ba-ntre noi.) „Ali­cia e o fo­rță a na­tu­rii”, spu­ne pri­e­te­na ei, Ca­ro­li­ne Hjelt (mem­bră a du­o­u­lui sue­dez Ico­na Pop), ca­re a împă­rțit apar­ta­men­tul cu Ali­cia în Lon­dra, în ado­les­ce­nță. Ce­le do­uă au ră­mas foar­te apro­pia­te. (Ali­cia păs­tre­a­ză o le­gă­tu­ră strânsă cu un cerc de pri­e­teni din co­pi­lă­rie, ca­re îi in­clu­de pe ac­to­rul Ale­xan­der Skar­sgård și pe re­gi­zoa­rea Li­sa Lan­gseth, ca­re a dis­tri­bu­it-o în dra­ma sue­de­ză Pu­re, în 2010.) „Când am au­zit că o s-o joa­ce pe La­ra Croft, m-am gândit că e chiar per­fec­tă pen­tru ro­lul ăsta”, spu­ne Ca­ro­li­ne Hjelt. „Pen­tru că e foar­te încă­pățâna­tă, în sen­sul bun. Când cre­de într-un lu­cru și-și pro­pu­ne să-l du­că până la ca­păt, chiar o fa­ce. Are o am­biție in­cre­di­bi­lă. Pen­tru ro­lul ăsta s-a tran­sfor­mat într-o stâncă. Ave­am sen­zația că tru­pul ei era sculp­tat în pia­tră. Înain­te de fil­mări m-a luat cu ea la un an­tre­na­ment la sa­lă și când am ieșit de aco­lo n-am mai fost în stare să râd trei zi­le la rând.” Cu ori­ci­ne ai vor­bi din­tre cei ca­re o cu­nosc, toți vor po­meni des­pre am­biția și ca­pa­ci­ta­tea ei de con­cen­tra­re. „E o per­fe­cți­o­nis­tă. Iar asta pu­ne pre­si­u­ne pe toți cei din ju­rul ei”, spu­ne re­gi­zo­rul fil­mu­lui Tomb Rai­der, Roar Uthaug. „Ni s-a întâmplat să fil­măm la 11 se­a­ra, pe un vânt pu­ter­nic, s-o văd cum se-nvi­nețește de frig, du­pă ce stă­tu­se într-un tanc timp de do­uă ore, iar ea să fie cea ca­re să pro­pu­nă să con­ti­nuăm. Reușește să scoa­tă ce-i mai bun din ori­ce per­soa­nă din echi­pă. Se de­di­că atât de mult ro­lu­lui, că îi mo­lip­sește pe toți.” Și tot el con­ti­nuă: „Spec­ta­to­rii s-au obișnu­it s-o va­dă în tot fe­lul de dra­me is­to­ri­ce, așa că n-au cum să-și dea se­a­ma cât de sim­pa­ti­că și amu­zan­tă poa­te fi în viața re­a­lă. E foar­te di­rec­tă și cu pi­ci­oa­re­le pe pă­mânt”. Lu­mea spu­ne cam ace­le­ași lu­cruri des­pre soțul ei, lău­dându-l pe Fas­sben­der pen­tru umo­rul lui ir­lan­dez, cu­ra­jul și fe­lul în ca­re se de­di­că ro­lu­ri­lor sa­le. Cei doi s-au întâlnit în tre­a­căt pe rin­gul de dans, în tim­pul Fes­ti­va­lu­lui In­ter­nați­o­nal de Film de la To­ron­to, în 2014. Atunci, Fas­sben­der de­cla­ra: „Cre­de­am că sunt un dan­sa­tor bun, până în cli­pa în ca­re a înce­put să dan­se­ze ea; du­pă ace­ea, m-am si­mțit ca și cum ave­am do­uă pi­ci­oa­re stângi”. Mai târziu, cei doi s-au întâlnit pe pla­to­u­ri­le de fil­ma­re, pen­tru pro­du­cția The Li­ght Bet­we­en Oce­ans, în ca­re îi poți ve­dea, li­te­ral­men­te, îndră­gos­tin­du-se unul de altul. Să-l ve­zi pe Fas­sben­der pri­vind-o pe Ali­cia în timp ce ea îl băr­bi­e­rește e ca și cum ai ve­dea între­a­ga lu­me in­te­ri­oa­ră a unui băr­bat da­tă pes­te cap de sen­ti­men­tul de dra­gos­te. Cu toa­te că cei doi nu dis­cu­tă des­pre viața lor per­so­na­lă, Ali­cia re­cu­noaște: „Sunt o ro­man­ti­că, am fost din­tot­de­au­na”. Vor­bește cu en­tu­ziasm des­pre pe­tre­ce­rea-sur­pri­ză (un fel de pe­tre­ce­re a bur­lă­cițe­lor) pe ca­re cei mai buni pri­e­teni ai ei i-au pre­gă­tit-o toam­na tre­cu­tă, la Pa­ris, în tim­pul fil­mă­ri­lor de la Tomb Rai­der. „M-au ră­pit pen­tru 24 de ore”, spu­ne ea, râzând. În fața ho­te­lu­lui o aștep­ta un șo­fer ca­re a dus-o pe ma­lul Se­nei, aco­lo un­de ami­cii ei închi­ria­se­ră un va­po­raș. „Pri­e­te­ne­le me­le pre­gă­ti­se­ră pa­che­te cu mânca­re, așa că am stat aco­lo vreo trei ore. Apoi, am mers la res­tau­ran­tul meu ita­lian pre­fe­rat, un lo­cal cu doar pa­tru me­se. Și du­pă ace­ea, am ju­cat cel mai incre­di­bil joc. Se nu­mește Jo­cul Com­pli­men­te­lor. Mi-au spus așa: «Tre­bu­ie doar să stai pe scaun. Noi o să ne ro­tim în ju­rul tău și fi­e­ca­re din­tre noi o să-ți fa­că un com­pli­ment. Iar tu nu ai voie de­cât să spui mu­lțu­mesc.» Pa­re pue­ril, dar în se­a­ra aia ne-am dis­trat de mi­nu­ne.” În cli­pa de față, sim­pli­ta­tea es­te lu­crul cel mai de preț pen­tru ac­triță. De cu­rând, și-a luat o pau­ză de câte­va luni, du­pă 20 de fil­me fă­cu­te în șa­se ani; o mi­că va­ca­nță în ca­re să se bu­cu­re de viața de fa­mi­lie. „Cred că ma­jo­ri­ta­tea ac­to­ri­lor trăi­esc per­ma­nent cu te­a­ma asta – te­a­ma că nu vei mai pri­mi un alt job. Dar în mo­men­tul ăsta îmi dau se­a­ma că am ne­voie doar să res­pir și să mă odih­nesc, ca să fiu în stare să mă întorc și să lu­crez din nou.” Între­ba­tă ca­re sunt ce­le­bri­tăți­le de la Hol­ly­wood ală­turi de ca­re ar vrea să lu­cre­ze în vi­i­tor, Ali­cia spu­ne: „Saoir­se (Ro­nan) și Gre­ta, ca toți cei­la­lți”. Du­pă o pau­ză, adau­gă: „Cred că e un mo­ment bun acum, pen­tru că, din pă­ca­te, chiar da­că exis­tă une­le po­vești cu ro­luri prin­ci­pa­le fe­mi­ni­ne, ce­le im­por­tan­te sunt ju­ca­te de băr­bați. Am fă­cut cinci fil­me unul du­pă altul, în ca­re am avut ro­lul prin­ci­pal, dar în toa­te ca­zu­ri­le am fost sin­gu­ra fe­meie din film. Așa că nu mi se pa­re ci­u­dat să fiu ac­triță și să-mi do­resc să joc cu alte fe­mei. Deci, cum spu­neam, e un mo­ment bun, co­nști­en­ti­za­rea va adu­ce o schim­ba­re”. Mai mult de­cât ori­ce, Ali­cia Vikander își do­rește să des­co­pe­re noi di­re­cții și să gă­se­as­că po­vești încă nes­pu­se. În 2016, și-a înfi­i­nțat pro­pria com­pa­nie, Vi­ka­ri­o­us Pro­duc­ti­ons, ca­re a stat la ba­za pro­du­cți­ei fil­mu­lui Eu­fo­ria. „Sunt puțin spe­ria­tă de ori­ce proi­ect nou, pen­tru că ni­ci­o­da­tă nu sunt si­gu­ră că știu cum să-l duc la bun sfârșit”, spu­ne ea. Își amin­tește că a vă­zut-o pe Isa­bel­le Hup­pert în fil­mul Pro­fe­soa­ra de pian când avea doar 13 ani și con­si­de­ră acest film ca un re­per pen­tru ge­nul de proi­ec­te pe ca­re își do­rește să le re­a­li­ze­ze în vi­i­tor. „Cred că Isa­bel­le a fă­cut un rol incre­di­bil. De mul­te ori, m-am gândit că vre­au și eu să fac asta. Vre­au să mă arunc cu ca­pul înain­te și să ex­pe­ri­men­tez și să încerc să dau viață unor per­so­na­je cu ca­re spec­ta­to­rul să em­pa­ti­ze­ze și ca­re, în ace­lași timp, să atin­gă zo­ne ex­tre­me. Ăsta e echi­li­brul pe ca­re-l caut.” Între timp, exis­tă o ca­să, pe ca­re Ali­cia și Mi­cha­el Fas­sben­der au cum­pă­rat-o de cu­rând în Por­tu­ga­lia. Pla­nul lor e ca ace­as­tă ca­să să de­vi­nă re­zi­de­nța lor per­ma­nen­tă. Dar mai sunt mul­te lu­cruri de pus la punct. „Lui îi pla­ce să fa­că sur­fing. Iar eu iu­besc Sue­dia, dar nu su­port vre­mea re­ce”, spu­ne ea. Amândoi au ne­voie de in­ti­mi­ta­te și nu le su­râde ide­ea de a an­ga­ja bo­dy­guar­zi. Atunci când îi su­ge­rez, po­li­ti­cos, că s-ar pu­tea să se obișnu­ias­că cu pre­ze­nța unui bo­dy­guard la poar­ta ca­sei, expre­sia i se schim­bă. Pa­re să fie ce­va cu ca­re nu se poa­te obișnui încă. „Am luat de­ci­zia să trăi­esc de­par­te de lu­me, în Por­tu­ga­lia. Asta-i tot.” Poa­te că înce­ar­că să se pă­că­le­as­că sin­gu­ră. „Ori­cum”, spu­ne ea cu o um­bră de zâmbet, „toc­mai s-a mu­tat Ma­don­na în ace­e­ași zo­nă, așa că acum toa­tă lu­mea vor­bește des­pre ea.”

mc

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.