46 Zen­daya, des­pre ne­voia de a-și croi pro­pri­ul drum, într- o in­dus­trie ca­re încă dis­cri­mi­nea­ză

Marie Claire (Romania) - - Sumar - DE JA­NET MOCK. FO­TO­GRA­FII DE: THO­MAS WHI­TE­SI­DE. FAS­HI­ON EDITOR: J. ERRICO

Zen­daya nu se SFIEȘTE să-și fo­lo­se­as­că vo­cea, fie că e vor­ba de Dis­ney pro­du­cți­i­le sau de DIS­CUȚI­I­LE din so­cial me­dia. LU­NA ACE­AS­TA o pu­tem au­zi în ani­mația Smal­lfoot. Sun­tem nu­mai ure­chi

Sunt îndră­gos­ti­tă de Zen­daya din 2015, când fi­gu­ra ei era pes­te tot pe Twit­ter și pe Insta­gram. Pos­tă­ri­le pri­e­te­ni­lor mei erau pli­ne de sem­ne de ex­cla­mație, o con­si­de­rau re­gi­na mo­dei. Era iu­bi­tă atât de fe­te, cât și de fe­mei ca­re încer­cau să-i co­pi­e­ze sti­lul, fe­lul în ca­re com­bi­na cu­lo­ri­le și tex­tu­ri­le. Ale­ge­ri­le ei ves­ti­men­ta­re erau îndrăz­nețe – ale unei fe­mei ca­re re­fu­za să se împi­e­di­ce de pre­ju­de­căți­le le­ga­te de ra­să și de gen, pen­tru a pu­tea să trăias­că o viață pli­nă de bu­cu­rie și li­ber­ta­te de ex­pre­sie. Mo­men­tul în ca­re i-am de­venit fa­nă a fost unul sim­plu și pro­fund. Am dat pes­te un vi­deo pe Insta­gram, în ca­re sta­rul și co-pro­du­că­toa­rea emi­si­u­nii Dis­ney, K.C. Under­co­ver, ex­pli­ca cum pu­tea să apa­ră pe co­vo­rul roșu cu coa­furi atât de di­fe­ri­te – într-o zi tun­să bob, iar a do­ua zi cu pă­rul lung. „ Atât de mu­lți oa­meni se pa­ni­che­a­ză de fi­e­ca­re da­tă când afișez o coa­fu­ră no­uă pe co­vo­rul roșu. Se nu­mește pe­ru­că, oa­meni buni. Spu­neți cu mi­ne: pe-ru-că.” Îmi aduc amin­te de asta de câte ori simt ne­voia să râd.

Dar Zen­daya, ca­re a împli­nit 22 de ani pe 1 sep­tem­brie, fa­ce mult mai mult de­cât să afișe­ze un look îndrăz­neț. Are un pu­ter­nic si­mț edu­ca­tiv, da­to­rat fap­tu­lui că pă­ri­nții ei sunt pro­fe­sori. Pă­rul, pen­tru fe­mei­le de cu­loa­re, are un înțe­les mai adânc, re­pre­zin­tă mai mult de­cât o po­doa­bă. Pă­rul poar­tă me­sa­je des­pre abi­li­tăți­le și va­loa­rea noas­tră, des­pre li­ber­ta­tea noas­tră in­te­ri­oa­ră. Să nu ui­tăm că Zen­daya a de­venit un nu­me cu­nos­cut adu­lți­lor du­pă ce a fost cri­ti­ca­tă la Pre­mi­i­le Oscar din 2015, din cau­za fap­tu­lui că a avut o coa­fu­ră afro, cu dre­a­duri, pe

ca­re a asor­tat-o la o ro­chie Vi­vi­en­ne Wes­twood. Când gaz­da pos­tu­lui E!, Gi­u­lia­na Ran­cic, a spus că ara­tă „ca și cum ar mi­ro­si a ulei de pa­ci­u­li sau a iar­bă”, Zen­daya a re­cți­o­nat ime­diat pe plat­for­me­le so­cial me­dia: „ Exis­tă de­ja în so­ci­e­ta­te su­fi­ci­en­te bârfe și cri­tici la adre­sa pă­ru­lui fe­mei­lor afro-ame­ri­ca­ne, chiar și fă­ră aju­to­rul oa­me­ni­lor ig­no­ra­nți, ca­re de­cid să-i ju­de­ce pe cei­la­lți în fun­cție de cât de on­du­lat au pă­rul”. Ace­as­ta es­te însă sin­gu­ra con­tro­ver­să în ca­re a in­trat. Pen­tru un star ca­re a înce­put să apa­ră la te­le­vi­zor la vârsta de 14 ani, fap­tul că n-a dat-o în ba­ră în pu­blic sau n-a fă­cut no­tă dis­cor­dan­tă cu ima­gi­nea ei Dis­ney es­te un mi­ra­col. În schimb, a ales să fie un mo­del pen­tru mul­te fe­te și fe­mei dor­ni­ce să se fa­că vi­zi­bi­le. Dar și ea re­cu­noaște că nu poa­te fi uni­ca re­pre­zen­tan­tă a ge­nu­lui ei. „Ca fe­meie de cu­loa­re, ca ne­gre­să cu pi­e­lea des­chi­să la cu­loa­re, es­te im­por­tant să mă fo­lo­sesc de plat­for­ma mea, de pri­vi­le­gi­ul pe ca­re-l am, pen­tru a ară­ta cât de mul­tă fru­mu­sețe es­te în co­mu­ni­ta­tea afro-ame­ri­ca­nă”, a spus ea, la eveni­men­tul Be­au­ty­con din New York. „ Sunt ver­si­u­nea de ne­gre­să ac­cep­ta­tă de Hol­ly­wood și asta tre­bu­ie să se schim­be. Nu e nor­mal să fiu uni­ca re­pre­zen­tan­tă a aces­tui gen. Ce­ea ce vre­au să spun es­te că tre­bu­ie să cre­ăm aces­te opor­tu­ni­tăți. Câte­o­da­tă tre­bu­ie să des­chi­zi aces­te dru­muri. Și asta e va­la­bil în ori­ce do­me­nii: Hol­ly­wood, ar­tă, ori­ce.” Actrița, ca­re a ju­cat anul tre­cut în Spi­der-man: Ho­me­co­ming și în mu­si­ca­lul no­mi­na­li­zat la Oscar, Omul spec­ta­col, poa­te fi au­zi­tă la ci­ne­ma lu­na ace­as­ta, în Smal­lfoot. Am stat de vor­bă cu ea înain­te de a zbu­ra la Lon­dra, pen­tru fil­mă­ri­le Spi­der-man: Far from Ho­me, ca­re va apă­rea în 2019.

Ja­net Mock: Es­te ace­as­ta viața pe ca­re ți-ai ima­gi­nat- o? Zen­daya: Es­te. Sunt foar­te no­ro­coa­să. De când eram mi­că știam că asta era ce­ea ce-mi do­re­am să fac și asta îmi do­resc să fiu. Nu m-aș fi vă­zut fă­când altce­va. Poa­te doar să pre­dau, pen­tru că amândoi pă­ri­nții mei sunt pro­fe­sori. Da­că nu aș fi fă­cut ac­to­rie, pro­ba­bil aș fi fost pro­fe­soa­ră în orașul meu na­tal, Oak­land.

JM: Simt că tu faci asta ori­cum, prin in­ter­me­di­ul so­cial me­dia și al apa­riți­i­lor me­dia.

Z: Sunt foar­te co­nști­en­tă că nu le știu pe toa­te, dar fac tot ce-mi stă în pu­te­re pe plat­for­ma pe ca­re o am, pen­tru că știu că mă ur­mă­resc mu­lți oa­meni. Încerc să mă in­for­mez și să-mi trăi­esc viața cât mai fru­mos, în așa fel încât să-i in­spir pe fa­nii mei să fie mai edu­cați, să învețe în per­ma­ne­nță. Și fac asta într-un fel în ca­re nu le spun oa­me­ni­lor ce să gânde­as­că, ci le arăt că exis­tă mai mul­te po­si­bi­li­tăți, idei la ca­re ei poa­te că nu s-au gândit. Încerc să fiu res­pon­sa­bi­lă, mai pre­sus de ori­ce.

JM: Cum reușești să ai gri­jă de ti­ne, atâta vre­me cât nu ești res­pon­sa­bi­lă doar de ca­ri­e­ra ta, ci ai și o res­pon­sa­bi­li­ta­te so­cia­lă?

Z: M-a aju­tat întot­de­au­na să mă uit în ju­rul meu și să as­cult și pă­re­rea alto­ra. Oa­me­nii pe ca­re-i sun, de obi­cei, sunt ma­ma și so­ra mai ma­re. Sunt foar­te atașa­tă de fa­mi­lie. Pen­tru mi­ne, re­la­xa­rea su­pre­mă es­te să fiu cu fa­mi­lia mea. Știu că su­nă des­tul de ba­nal. Am mu­lți ne­poți și ne­poa­te. Am de­venit mă­tușă, ce­ea ce e des­tul de ci­u­dat. Sunt ado­les­ce­nți și nu li se pa­re întot­de­au­na că eu sunt cool. Dar ur­mă­resc tot ce fac. Re­lația cu ei are o ma­re in­flue­nță asu­pra vi­eții me­le, de ase­me­nea; încerc să-i învăț lu­cruri, să-i fac să co­nști­en­ti­ze­ze ce se întâmplă în ju­rul lor. Câte­o­da­tă le tri­mit ar­ti­co­le pe ca­re nu le ci­tesc, dar eu încerc. Într-o zi poa­te vor apre­cia asta. Încerc să fiu o mă­tușă mișto.

JM: Ca­re sunt pri­o­ri­tăți­le ta­le în ca­ri­e­ră acum? Z: În acest mo­ment, ac­to­ria es­te foar­te im­por­tan­tă. Es­te un pro­ces în dez­vol­ta­re, în spe­cial pen­tru că vin din­tr-o lu­me foar­te di­fe­ri­tă, cea Dis­ney. Fap­tul că am avut o emi­si­u­ne la te­le­vi­zor în mod con­stant m-a fă­cut să simt că stag­nez. De când nu mai fac asta, am înce­put să fiu vă­zu­tă mai mult ca o ac­triță ade­vă­ra­tă, fac mai mul­te lu­cruri ca­re mă mo­ti­ve­a­ză. Nu cred că e bi­ne să stai într-o zo­nă de con­fort. Acum sunt en­tu­zias­ma­tă pen­tru că pot de­ci­de ca­re sunt proi­ec­te­le în ca­re vre­au să mă im­plic, ca ac­triță sau ca pro­du­că­tor. Am gă­sit pu­te­rea de a fa­ce doar lu­cru­ri­le ca­re mă fac fe­ri­ci­tă.

JM: Su­nă ca și cum exis­tă un fel de stig­mat al ac­to­ri­lor ca­re fac par­te din fa­mi­lia Dis­ney. Sunt doar do­uă fe­te de cu­loa­re ca­re au de­venit cu­nos­cu­te da­to­ri­tă sis­te­mu­lui Dis­ney? Doar tu și Ra­ven- Sy­mo­né?

Z: Cred că mai es­te și Chi­na Anne Mcclain, ca­re es­te ex­traor­di­na­ră și ta­len­ta­tă. Sun­tem câte­va, dar nu mul­te.

JM: Ci­ne te-a in­spi­rat atunci când încer­cai să gă­sești me­to­de de a fi lua­tă în se­ri­os ca ac­triță, din­co­lo de ro­lu­ri­le de la Dis­ney?

Z: M-am ba­zat pe in­tu­iția mea. Sunt foar­te mu­lți oa­meni ca­re înce­ar­că să-ți spu­nă ce să faci și ce să nu faci, și atunci mă întorc aca­să, la mi­ne, pen­tru a-mi da se­a­ma ce vre­au să fac. Exis­tă ce­va eli­be­ra­tor în a lua de­ci­zi­i­le pen­tru ti­ne însăți. O de­ci­zie im­por­tan­tă a fost atunci când am ales să nu mă gră­besc, să-mi ofer timp. Mi-am do­rit să mă cu­nosc și să mă mo­de­lez pe mi­ne, din­co­lo de ima­gi­nea Dis­ney. Mo­da m-a aju­tat în ace­as­tă pri­vi­nță. Sti­lis­tul meu, Law Roa­ch, împreu­nă cu mi­ne, am cre­at un stil ca­re m-a fă­cut cu­nos­cu­tă. Și ale­ge­rea proi­ec­te­lor co­rec­te m-a aju­tat. Au fost mul­te mo­men­te în ca­re nu luam au­diți­i­le ca­re mă in­te­re­sau și de mul­te ori eram ne­voi­tă să ac­cept ro­luri ca­re nu erau scri­se pen­tru fe­te ca mi­ne, în ide­ea în ca­re pu­te­am fi, to­tuși, re­mar­ca­tă. Până când mi-am dat se­a­ma că nu asta es­te ca­lea. De fi­e­ca­re da­tă când m-am lă­sat con­vin­să să încerc ce­va sau am încer­cat să mu­lțu­mesc pe ci­ne­va, chiar da­că nu asta îmi do­re­am, nu a fost bi­ne.

JM: Ai de­ja suc­ces, dar cum ai de­fini lo­cul în ca­re vrei să ajun­gi? Și ce te con­du­ce în di­re­cția ace­ea?

Z: Îmi do­resc o ca­ri­e­ră lon­ge­vi­vă și întot­de­au­na mă gândesc cum să fac asta. Dar, pe de altă par­te, îmi pla­ce să trăi­esc mo­men­tul și să fac ce­ea ce simt că e bi­ne. Iar spun ce­va ba­nal, dar cred că mă mo­ti­ve­a­ză

Cas­ting pen­tru schim­ba­re Întot­de­au­na îi spun ma­na­ge­ru­lui meu: DE FI­E­CA­RE DA­TĂ când sunt cas­tin­guri pen­tru fe­te al­be, tri­mi­te-mă. POA­TE că-și vor schim­ba pă­re­rea

oa­me­nii pe ca­re-i pot in­flue­nța într-un mod po­zi­tiv. Când oa­me­nii vin la ti­ne și în loc să spu­nă: „ Mi-a plă­cut ul­ti­mul proi­ect pe ca­re l-ai fă­cut”, spun: „ Apre­ci­ez fap­tul că ai spus asta”, e un sen­ti­ment plă­cut. Când fac lu­cruri ex­traor­di­na­re în ca­ri­e­ră și când, din ba­nii pe ca­re sunt bi­ne­cu­vânta­tă să-i câștig, pot să fac lu­cruri bu­ne la rândul meu, îmi gă­sesc un scop din a con­ti­nua. Să spri­jin stu­de­nții din Oak­land es­te im­por­tant pen­tru mi­ne. Fi­e­ca­re co­pil, in­di­fe­rent de un­de pro­vi­ne, me­ri­tă să ai­bă ac­ces la edu­cație. Eu am no­ro­cul să fac ce­ea ce-mi pla­ce și de aici reușesc să gă­sesc ener­gia să fac mul­te alte lu­cruri.

JM: Cum faci față pro­vo­că­ri­lor și di­fi­cul­tăți­lor din viața ta per­so­na­lă și pro­fe­si­o­na­lă?

Z: Mă lupt une­ori cu fri­ca de eșec. Vre­au să fiu per­fec­tă, să iau toa­te de­ci­zi­i­le co­rec­te, iar atunci când nu se-ntâmplă asta, mă stre­sez. Dar nu pot lă­sa fri­ca să mă con­du­că. Îmi asum că voi fa­ce greșe­li în ca­ri­e­ră, dar voi fa­ce tot ce pot să iau ce­le mai bu­ne de­ci­zii și să învăț din greșe­li. Îmi spun că da­ta vi­i­toa­re o să fac mai bi­ne, pen­tru că o să știu mai mul­te.

JM: Îmi do­resc ca și fe­te­le de cu­loa­re să fie ca­pa­bi­le să apa­ră în pu­blic, să poa­tă fa­ce greșe­li și să li se acor­de șan­se.

Z: Asta e 100% ade­vă­rat. Da­că o per­soa­nă de cu­loa­re al­bă greșește, e mult mai pro­ba­bil să se tre­a­că cu ve­de­rea, de­cât în ca­zul în ca­re aș greși eu. Și am ști­ut asta de când eram mi­că. Pro­ba­bil și de asta mi-a fost tot tim­pul fri­că să greșesc, pen­tru că iu­besc ce­ea ce fac. Nu-mi per­mit să pun în pe­ri­col ce­ea ce fac, pen­tru că nu mi se dă voie.

JM: Mă gândesc la ac­to­rii din ge­ne­rația ta, ac­to­rii de cu­loa­re în mod spe­cial: tu, Aman­dla Sten­berg și Ya­ra Sha­hi­di. Toa­te trei vă aflați în ace­as­tă in­dus­trie a fil­mu­lui în ca­re, ca fe­mei de cu­loa­re, tre­bu­ie să jon­glați cu gri­jă.

Z: Ce­ea ce e im­por­tant pen­tru mi­ne e să știu că nu sun­tem sin­gu­re­le fe­te de cu­loa­re din in­dus­trie. La noi, lu­cru­ri­le au fost puțin ne­cla­re. E im­por­tant să vor­bim sin­cer și să des­chi­dem uși­le și ce­lor­lal­te fe­mei ca­re au pi­e­lea închi­să la cu­loa­re.

JM: Mi-a plă­cut ce ai spus la Be­au­ty­con, des­pre fap­tul că ești ver­si­u­nea de fe­meie de cu­loa­re ac­cep­ta­tă la Hol­ly­wood, și des­pre fap­tul că îți do­rești ca acest lu­cru să se ex­tin­dă. Voi trei v-ați fă­cut cu­nos­cu­tă po­ziția și aveți suc­ces în do­me­nii di­fe­ri­te, însă nu es­te o coin­ci­de­nță fap­tul că sun­teți as­cul­ta­te și pen­tru că pro­veniți din fa­mi­lii mix­te. Mi s-a pă­rut ex­traor­di­nar că ai re­cu­nos­cut asta într- un spațiu pu­blic.

Z: Es­te unul din­tre lu­cru­ri­le ca­re tre­bu­ie re­cu­nos­cu­te și dis­cu­ta­te. Simt că e un su­bi­ect atât de ta­bu, pe ca­re toa­tă lu­mea îl evi­tă, și atunci spun eu hai să vor­bim des­pre asta.

JM: De ce cre­zi că e ta­bu? Z: Oa­me­nii nu vor să va­dă asta sau se pre­fac că nu exis­tă. Nu știu exact ca­re e răs­pun­sul la între­ba­rea asta, dar oa­me­nii vor să o evi­te. Când, de fapt, tre­bu­ie să vor­bim des­pre asta, e un lu­cru evi­dent. Mu­lți oa­meni din in­dus­trie oco­lesc su­bi­ec­tul și asta e par­tea cea mai ci­u­da­tă.

JM: Ai vor­bit mai de­vre­me des­pre fap­tul că ai ac­cep­tat ro­luri ca­re nu erau scri­se pen­tru o fa­tă de cu­loa­re.

Z: Se întâmplă așa cu ma­jo­ri­ta­tea. De exem­plu, Spi­der-man nu a fost scris pen­tru mi­ne, în mod si­gur.

JM: Și cum ai reușit să obții ro­lul? Z: Deși per­so­na­jul e fic­tiv și ar pu­tea fi in­ter­pre­tat de ori­ci­ne, de ce­le mai mul­te ori oa­me­nii de la cas­ting aleg va­rian­ta stan­dard, cea mai aproa­pe de ce-și do­resc. Dar de da­ta asta am spe­rat că o să mă ale­a­gă, că o să me­ar­gă pe o va­riant mai „et­ni­că”. Îmi amin­tesc că mi-am îndrep­tat pă­rul, spe­cial pen­tru au­diție. Nu știam că ave­au de gând să fa­că un cas­ting mai di­vers. Nu știam că ave­au de gând să încal­ce re­gu­li­le, să fie mai non­con­for­miști, să nu me­ar­gă pe va­rian­ta cla­si­că. Te obișnu­i­ești ca tu să- ți încalci re­gu­li­le pen­tru alții, în ace­as­tă in­dus­trie.

JM: Ai spus mai de­vre­me că au exis­tat ro­luri pe ca­re ți le-ai do­rit, dar pe ca­re nu le-ai obți­nut.

Z: Sunt ac­triță. Toți ex­pe­ri­men­tăm și mo­men­te în ca­re nu luăm cas­tin­guri și asta e OK. Întot­de­au­na spun că da­că n-am luat un rol, nu era al meu. Și mai sunt câte­va lu­cruri. Întot­de­au­na îi spun ma­na­ge­ru­lui meu: De fi­e­ca­re da­tă când sunt cas­tin­guri pen­tru fe­te al­be, tri­mi­te-mă. Poa­te că-și vor schim­ba pă­re­rea. Și, sin­cer, de fi­e­ca­re da­tă când nu am luat un rol pe ca­re mi l-am do­rit, întot­de­au­na s-a do­ve­dit că a fost mai bi­ne așa. JM: Toa­te lu­cru­ri­le astea au dus la de­ci­zia de a crea un film pen­tru ti­ne. A Whi­te Lie, des­pre Ani­ta Hem­min­gs, pri­ma fe­meie de cu­loa­re ca­re a ab­sol­vit co­le­gi­ul Vas­sar. Joci în film și ești și pro­du­că­toa­re, ală­turi de Re­e­se Wit­her­spoon. Cum s-a întâmplat?

Z: Am pri­mit un sce­na­riu. Pri­mul lu­cru ca­re mi-a atras ate­nția a fost fap­tul că Re­e­se îl pro­du­cea. Es­te un șef foar­te bun și se pri­ce­pe foar­te bi­ne să spu­nă po­vești, să cre­e­ze spații și să fa­că ce­ea ce își do­rește. E stu­pe­fian­tă, am învățat atât de mul­te doar fi­ind în ace­e­ași ca­me­ră cu ea și cu echi­pa ei, for­ma­tă doar din fe­mei. A fost ca un mas­ter­class. Într-o zi îmi do­resc să am pro­pria mea com­pa­nie de pro­du­cție și să pot să fac fil­me în ca­re să pot ju­ca. Câte­o­da­tă tre­bu­ie să ne con­stru­im sin­guri dru­mul și opor­tu­ni­tăți­le.

JM: Când nu ești pre­o­cu­pa­tă să schim­bi in­dus­tria, cum ara­tă o zi pen­tru ti­ne?

Z: O zi li­be­ră es­te o zi în ca­re nu fac ab­so­lut ni­mic. Nu vre­au să ies din ca­să. Pre­fer să mă re­la­xez, să stau to­lă­ni­tă. Am o pis­ci­nă. Poa­te să vi­nă ori­ci­ne în vi­zi­tă, dar eu nu ies ni­căi­eri.

mc

Ne­go­ci­e­re Înain­te să sem­ne­ze CONTRACTUL pen­tru cel de-al doi­lea se­zon al emi­si­u­nii K.C Under­co­ver, de pe Dis­ney Chan­nel, Zen­daya, ca­re atunci AVEA 16 ANI, a avut mai mul­te ce­ri­nțe, IN­CLU­SIV să fie pro­du­că­tor al emi­si­u­nii

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.