SUZUKI HAYABUSA
Fondatorul clubului 300
În timp ce ne fixăm costumul înainte de a ne urca în șa, ne reamintim o anecdotă legată de lansarea primei Hayabusa în anul 1998. Oamenii de la Suzuki închiseseră o porțiune de autostradă pentru a le permite jurnaliștilor să testeze temeinic abilitățile de viteză ale acesteia. De asemenea, le oferiseră tuturor câte o geacă - suvenir și mulți dintre cei care au purtat-o în pentru testul pe autostradă s-au întors cu mânecile literalmente sfâșiate de forța aerului.
Iată ce însemnau în 1998 performanțele lui Suzuki Hayabusa: ceva ce nu se mai văzuse până atunci. Apoi, firește, anii au trecut și chiar și acele recorduri au fost atinse și depășite. Ea însă a reușit să rămână sinonimă cu vitezele amețitoare, iar pilotarea ei rămâne una dintre experiențele de trăit în viață. Nu reușisem încă până acum și eram cu adevărat curioși să aflăm dacă această a treia generație mai este în stare să ne lase cu gura căscată, în ciuda obișnuinței cu puterile și viteza care nu par să dorească să se oprească din crescut.
LUCRURI NE(MAI)VĂZUTE
În carne și oase Hayabusa are o siluetă uluitoare. Trece dincolo de „frumoasa” sau „bestia”: este o nebunie în sensul cel mai larg aș cuvântului. Motocicleta arată ca o pasăre de pradă în picaj, iar liniile sale studiate în tunelul aerodinamic le reiau, fără a le distorsiona, pe cele ale versiunilor anterioare și opțiunile coloristice sunt agresive: dacă e să fie o nebunie, atunci să fie până la capăt.
Această Suzuki este în multe privințe ca o motocicletă de altădată: mare ca pe vremuri, configurată ca pe vremuri și cu atenția la detalii a japonezilor de altă dată. E destinată să fie noua navă amiral de la Hamamatsu și calitatea este ridicată, toate componentele sunt de top, atenția la detalii fiind întotdeauna maximă. Știm că punctul de plecare rămâne modelul anterior, dar ne ia prin surprindere poziția la bord, puțin demodată: trunchiul se întinde pe rezervorul mare, cu pedalele relativ trase înapoi și ghidonul încă destul de departe în ciuda celor 12 mm de retragere. Nu suntem incomodați, departe de asta; dar un pic nedumeriți, asta da.
Deși Sbk-urile au trecut deja de limita celor 1.000 cc, cu cei 1.300 cc ai lor, acest motor cu 4 cilindri în linie rămâne atipic. Dezlănțuie 190 CP la 9.700 rpm și 150 Nm cuplu la 7.000 rpm: ceva mai puțin decât înainte, dar asta contează mai puțin. Bombardierul Suzuki prinde viață într-un mod discret, luptându-se să ascundă complet din ce este făcut. În gol, răspunsul la apăsarea pe accelerație ne face imediat să ne dăm seama că Hayabusa are multe de spus și multe de scos în evidență. Pachetul electronic are tot ce ți-ai putea dori de la o motocicletă de ultimă generație și e oarecum impresionant să ne gândim că prima versiune de la Busa nu era nici măcar echipată cu ABS. Noi însă dormim mai liniștiți: un înger păzitor sub forma unui microcip este gata să ne scoată din necazuri.
NU NUMAI PE PISTĂ
Ne așteaptă o zi întreagă de pilotaj, plecând de la start, pentru a o duce pe Hayabusa la limite greu accesibile în pilotajul pe șosea. „Șoimul pelerin” pornește ca și când ar fi alimentat de un motor electric, cu un minunat schimbător rapid de viteze (quickshifter).
Încingem anvelopele în timp ce ne obișnuim cu dimensiunile impozante ale modelului Suzuki, care ne dă rapid emoții neașteptate. Motorul său are un randament care ne uimește: pleacă de la zero cu o vehemență incredibilă, care nu pare să depindă deloc de treapta de viteză în care se intră. Indiferent dacă e a patra, a cincea sau chiar a șasea, Busa trage ca un tren cu o forță medie care ne lasă fără cuvinte. Puterea motorului este nebună, iar ceea ce ne impresionează cel mai mult este modul în care este furnizată: mereu constant, fără vârfuri sau căderi, ceea ce simplifică mult conducerea ... pentru noi, în timp ce tracțiunea este solicitată și în treapta a patra.
Pe acest fond și în ritmul pe care îl menține, e dificil să te gândești să cauți maximul tahometrului. Răspunsul la
HAYABUSA RENAȘTE CA EVOLUȚIE A UNUI CONCEPT CARE ÎȘI PĂSTREAZĂ ÎNTREAGA UNICITATE
accelerație este aproape instantaneu și complet fără pornire/oprire: un aspect foarte mult apreciat în curbele strânse, unde partea din față de la Hayabusa trasează linia ca un plug, oferind pilotului o încredere absolută datorită unei stabilități ce pare de-a dreptul imperturbabilă: simți că e făcută exact pentru ceea ce face.
Pe de altă parte, nu este conceput pentru pilotajul SBK: și de fapt, atunci când încerci să ataci punctul de frânare sau de deschidere a clapetei de accelerație în curbele strânse, în ciuda electronicii eficiente, înțelegi că Busa iese din zona sa de confort. În ciuda sistemului Brembo Stylema, se simte greutatea la intrare și căutarea agresivă a punctului de maxim devine contraproductivă. Ieșind din viraj, maxi Suzuki prezintă o vizibilă tendință de a-și lungi traiectoria: fie din cauza dimensiunilor, fie din cauza celor peste 250 kg măsurate, fie din cauza anvelopelor, dar mai ales datorită presiunii remarcabile a motorului; pilotul intră apoi în joc și trebuie să contracareze pilotarea strânsă exploatând cât mai mult greutatea corporală. Chiar și în cele mai „apăsate” schimbări de direcție, mișcarea corpului trebuie anticipată cu hotărâre, pentru a se evita riscul unei ieșiri prea ample.
INTRAREA ÎN HIPERSPAȚIU
Abia atunci când carenajul lui Hayabusa se aliniază pe linia dreaptă de 2 km de la Vairano, ne trezim proiectați într-o altă dimensiune. Ghemuiți în spatele carenajului, găsim în cele din urmă curajul să apăsăm accelerația la maxim. A treia treaptă de viteză: forța motorului e un uragan, dar de o liniaritate jenantă. Nu are furia unui motor cu patru cilindri în linie sportiv, dar te face să-i simți toată puterea. Limitatorul se face simțit cu o rapiditate care ne prinde nepregătiți, dar mitraliind schimbătorul rapid de viteze ajungem într-o clipită la maximul vitezometrului analogic: 290 km/h. Totul în liniștea cea mai absolută, grație unei protecții împotriva vântului și stabilității care reduc orice perceperea a vitezei.
Facem mai multe mișcări din simpla plăcere de a simți adrenalina din vene. Performanțe înfricoșătoare, desigur, dar pe drumuri deschise traficului public? Ei bine, acolo Hayabusa intră în pielea unui sport-touring cu anabolizante: se lasă condusă cu ușurință și nu te face niciodată să te simți inconfortabil. Mușchii săi sunt întotdeauna conduși cu o mănușă de catifea, utilizarea schimbătorului de viteze e aproape inutilă și puteți călători kilometri peste kilometri folosind doar pedala de accelerație, cu confortul de bord al unei adevărate „mâncătoare de kilometri”.
Chiar și pe șosea, Hayabusa iubește conducerea rotundă și fără întrerupere, pe care o favorizează cu un efort psiho-fizic redus. E o motocicletă care te poate duce oriunde cu o mare plăcere, nu doar reducând timpii de deplasare între A și B; știe să-l facă pe pilot să zâmbească pentru ușurința cu care face față la orice tip de traseu și pentru forța unei personalități care nu ne poate lăsa indiferenți. Pe scurt, o motocicletă cu adevărat fascinantă, construită cu o grijă impecabilă și cu un preț de achiziție semnificativ (19.390 euro C.I.M.), dar care îți permite să-ți instalezi în garaj o motocicletă unică și o adevărată piatră de hotar în istoria performanțelor ridicate.
O PUTEM CONSIDERA UN HYPERSPORT SAU O SUPER-GT. DE FAPT NIMIC NU SE COMPARĂ CU EA
DIMENSIUNILE, GREUTATEA, ANVELOPELE ȘI MAI ALES FORȚA MOTORULUI O FAC SĂ RULEZE SUB PERFORMANȚE PE PISTĂ, DAR EXTREM DE AGREABIL PE ȘOSEA