UNDE-S COCORII LUI FĂNUȘ NEAGU?
În 2009, am avut privilegiul ca maestrul Fănuș Neagu să-mi scrie prefața unui album foto dedicat Deltei Dunării. Cu un sentiment de jenă, a trebuit să-l rog să scoată o mențiune referitoare la „stoluri de mii de cocori“care brăzdează cerul deltei, pentru că mi s-a părut o informație exagerată. Ulterior, am realizat că scriitorul era doar ancorat sentimental în amintirile tinereții lui brăilene, când, într-adevăr, acele stoluri de mii de cocori, vestitorii primăverii, ne traversau țara, cu escale care erau prilej de bucurie pentru mulți, de îngrijorare pentru unii agricultori sau chiar de „distracție“pentru vânători. Manifestările ostile, ca și distrugerea și reconversia habitatelor, au făcut ca rutele de migrație să se schimbe, astfel încât în prezent se semnalează rareori stoluri în zbor, de zeci de exemplare. Zărirea câtorva cocori la sol este prilej de emoție și agitație printre pasionații de ornitologie.
După 8 ani, la Enisala, într-o seară cenușie de decembrie care nu anunța nimic deosebit, mi-a atras atenția o siluetă neobișnuită, având o „coadă” care îi dădea o aparență exotică. După o scurtă trecere în revistă a posibilităților și mărirea imaginii de pe ecranul aparatului foto, am înțeles că era un cocor tânăr, probabil rătăcit de familie. Deși am sperat și am căutat, nu am mai văzut alte exemplare, dar pentru mine momentul a însemnat întoarcerea stolului imens de cocori al lui Fănuș Neagu.