ASTRONAUT

CUM SE VEDE PĂMÂNTUL DIN SPAȚIU

Astronauta italiană deține recordul pentru

al doilea cel mai lung zbor spațial neîntrerupt efectuat de o femeie

după ce în 2015 a petrecut 199 de zile pe Stația Spațială Internațională. (Peggy Whitson de la NASA a depășit acel record cu aproape o sută de zile în

2017.) Cu cât a stat mai mult pe orbită, cu atât a

evoluat percepția ei asupra timpului omenirii pe Pământ, spune Cristoforetti. Când

forțele geologice colosale care au sculptat

planeta sunt vizibile dintr-o privire, mileniile de la piramide la zgârie-nori devin aproape imperceptibile. Este ca și cum, de unde

privea ea, toate monumentele noastre s-au ridicat peste

noapte.

„Ai planeta aceasta sub tine și o mare parte din

ce vezi, mai ales în timpul zilei, nu indică neapărat o prezență

umană. Dacă te gândești la scară geologică, aproape că

părem o prezență fragilă și trebuie să fim foarte uniți ca familie

umană ca să ne asigurăm permanența

pe această planetă.”

Zborul spațial e nenatural în sine. La urma urmei, fiziologia noastră a evoluat anume pentru a răzbi pe această planetă, nu deasupra ei. Poate de aceea astronauților le este greu să descrie experiența de a vedea Pământul din spațiu.

Astronautul italian Luca Parmitano spune că încă n-am inventat cuvintele care să comunice cu adevărat realitățile zborului spațial. Elementele de bază ale comunicării umane moderne, cuvintele, sunt inevitabil limitate de sens și conotație, indiferent ce limbă alegi (Parmitano vorbește cinci). Iar până la jumătatea secolului al XX-lea n-a fost nevoie să exprimăm ce înseamnă să ne vedem planeta în esența primordială a spațiului. „Pur și simplu nu gândim prin prisma zborului spațial”, spune el.

Vederea Pământului din spațiu poate schimba viziunea unei persoane asupra lumii. Astronauta americană Nicole Stott a zburat de două ori cu naveta Discovery și s-a întors motivată să ilustreze priveliștea prin artă. Astronautul canadian Chris Hadfield spune că, în timp ce orbita Pământul, s-a simțit mai legat ca niciodată de omenire.

Kathy Sullivan, care în 1984 a devenit prima femeie americană care a ieșit în spațiu, s-a întors profund fascinată de sistemele complexe care împreună fac Pământul o oază improbabilă. „Ceea ce a crescut în mine de-a lungul acestor zboruri a fost o reală motivație și o dorință... nu doar să mă bucur de aceste priveliști și să le fotografiez, ci să le fac să conteze”, spune ea.

După ce s-a retras de la NASA, Sullivan a condus Administrația Națională pentru Ocean și Atmosferă timp de trei ani, folosindu-se de ochii robotici ai sateliților de pe orbită pentru a-și urma pasiunea. Ea spune că Pământul văzut de sus este de o frumusețe atât de captivantă, încât nu s-a plictisit niciodată să-l privească. „Nu sunt sigură că aș vrea să mă aflu în aceeași încăpere cu cineva care s-ar putea sătura de așa ceva.”

Chiar și atunci când cuvintele nu ne ajută, o singură imagine de sus a casei noastre poate schimba perspectivele a milioane de oameni.

În 1968, membrii echipajului Apollo 8 au devenit primii oameni care s-au lansat departe de Pământ și au înconjurat Luna. În ajunul Crăciunului, astronautul William Anders a fotografiat ceea ce avea să devină o imagine de neuitat: o lume luxuriantă ridicându-se deasupra orizontului lunar steril, cu cratere. Botezată „Răsăritul Pământului”, fotografia a sporit conștientizarea frumuseții și fragilității planetei noastre.

„În 2018, fotografia emblematică care a contribuit la definirea mișcării ecologiste împlinește 50 de ani. Cum ar trebui să ne ajustăm traiectoria ca să prindem centenarul?”, întreabă astronautul american Leland Melvin. Acesta colaborează cu o coaliție de alți călători spațiali pentru a regândi cum să echilibrăm sănătatea ecologică și nevoile umane. Proiectul va folosi experiențele astronauților ca să-i ajute pe alții să adopte stiluri de viață mai sustenabile.

Evident, o dorință de a proteja planeta este comună în rândul celor care au părăsit-o. Cosmonautul rus Ghennadi Padalka a acumulat mai multe zile în spațiu decât oricine. Atracția zborului spațial l-a ținut în meserie 28 de ani, însă ceva chiar mai puternic decât gravitația a continuat să-l aducă acasă.

„Suntem legați genetic de această planetă”, spune el. Și, din câte știm, Pământul este unic prin capacitatea sa de a susține viața așa cum o știm. Ultimul deceniu de astronomie ne-a arătat că suntem una dintre miliardele de lumi din Calea Lactee, însă încâlceala de geologie, ecologie și biologie face ca această rocă stranie să fie singura din zonă potrivită pentru oameni.

Chiar nu e nicăieri ca acasă.