LACURI CARE DISPAR

Încălzirea climei, seceta şi consumul excesiv fac să dispară unele dintre cele mai mari lacuri din lume, punând în pericol oameni şi culturi.

Apele interioare au mult de suferit din cauza exploatării excesive, a schimbărillor climatice și a secetei. Câteodată până la evaporarea totală.

Am pornit pe urmele lor, încercând să ne dăm seama ce se întâmplase cu Poopó, cândva al doilea lac din Bolivia ca mărime, dar care acum părea să se fi evaporat în aerul rarefiat al piscurilor andine.

Mergeam cu maşina pe fundul lacului, însă ne aflam la mai bine de 3.650 m peste nivelul mării. Aerul de primăvară era atât de uscat, că îți crăpa buzele. Multe dintre satele de pescari a căror existenţă depinsese mii de ani de lacul Poopó se goliseră şi ele, aşa că treceam pe lângă ciorchini de case din chirpici părăsite. În jurul lor dansau vârtejuri de praf răsucite de vânturile calde. În depărtare, câteva bărcuţe din aluminiu păreau să plutească pe apă. Când ne-am apropiat însă, mirajul a dispărut şi am găsit bărcile zăcând abandonate în mâl. Am coborât din maşină. Crusta de sare – care formase deja grunji colțuroși – s-a crăpat sub pantofii mei.

Ghidul meu, Ramiro Pillco Zolá, s-a îndreptat spre una dintre ambarcaţiunile lăsate în paragină, pe jumătate îngropate, cu întinderea de sare scrâșnindu-i sub picioare. L-au năpădit amintirile copilăriei, când vâslea pe lac, cu mult înainte să plece din satul lui, San Pedro de Condo, ca să studieze hidrologia şi în final să-şi ia doctoratul în hidrologie şi schimbări climatice la Universitatea Lund din Suedia. „Nu vorbim aici de un fleac”, mi-a spus Pillco Zolá. „Acum 30 de ani, lacul ăsta avea

DÂRELE DE CAUCIUCURI SE ÎNTINDEAU PE FUNDUL PLAT AL LACULUI PÂNĂ DEPARTE, SPRE ORIZONT.