Vânt nou din pupa
Abia terminasem facultatea când m-am alăturat geograficilor la începutul lui 2003. Echipa era deja formată, lucrau la numărul de probă. M-am urcat în trenul ăsta cam din mers și au fost câțiva care au încercat să-mi descleșteze degetele de scara ultimului vagon. Nicio șansă, îmi doream prea mult călătoria! Să rămâi 15 ani în același loc de muncă, în lumea noastră mobilă, concurențială, este dovadă fie de o dragoste, fie de o tâmpenie prea mare. Ce a fost pentru mine NG-ul în toți anii aceștia? A fost goana entuziastă spre dreptunghiul galben, a fost o școală a excelenței în jurnalism, a fost solomonăria deprinderii secretelor unui brand de iarbă a fiarelor a cărei magie deschide peste tot lacăte și inimi. Și a rămas cea mai frumoasă revistă din lume!
I-am studiat în amănunt istoria de 130 de ani și, tocmai când credeam că le-am citit, mirosit și auzit pe toate, realizez cât de mult m-am înșelat. La numărul acesta vă așteaptă o mare surpriză! Cred că au fost trei redactori-șefi revoluționari ai unui NG per ansamblu tradițional și conservator.
1. Gilbert H. Grosvenor, eroul fondator, a dat direcția și legile editoriale ale NG-ului între 1899-1954. Nu publicăm nimic neplăcut sau controversat – era una dintre cele șapte porunci pe care le-a impus și care au făcut ca, vreme de aproape 80 de ani, tonul tradițional al National Geographic să fie unul de detașare aristocratică față de urâțenie, mizerie sau conflict.
2. Nepotul lui, Gil M. Grosvenor, este cel care a reușit, începând cu ediția din decembrie 1970, să determine NG-ul să renunțe la această politică a ochelarilor roz (după o luptă de câțiva ani cu conducerea NGS, care credea că astfel o să ducă revista de râpă).
3. Și acum, iată, Susan Goldberg, prima femeie redactor-șef a navei noastre amiral, e gata să insufle o viață nouă, lux și strălucire bătrânei doamne a fotojurnalismului printr-un look mai îndrăzneț, rubrici noi, un accent și mai apăsat pe imagine, mai multe reportaje. Amănunte despre ce și cum schimbăm ne dă chiar Susan la pagina 36.