IVAN PESCARUL
ÎN PEREGRINĂRILE pe canalele Deltei Dunării am văzut de nenumărate ori „glonțul” trasor fosforescent ţiuind la rasul apei. Într- o secundă, pescărașulalbastru parcurge 15-20 m, dispărând rapid din raza vizuală. Englezii i-au spus „pescarul regelui” (kingfisher). Mult mai personal, în Deltă lipovenii l-au botezat ca pe unul de-al lor: Ivan Pescarul. În ciuda coloritului intens, este greu de observat când stă pe o creangă, la vreun metru de oglinda apei, de unde pândește peștișorii de 2-3 centimetri, asupra cărora plonjează vertical, revenind într-o clipită în același loc. Pescărașul stârnește pasiuni printre fotografii de natură, unii dedicându-și ani din viață pentru fotografii cu plonjoane rapide și ieșiri triumfale din apă cu peștișorul zbătându-se în ciocul puternic.
Cântărește doar puțin peste 40 de grame, dar este un mare pescar, pentru că trebuie să-și asigure zilnic o cantitate de hrană egală cu propria-i greutate și, în plus, trebuie să-i furnizeze fiecăruia dintre cei șase, șapte pui câte 12-18 peștișori pe zi! În zona cuibului (aflat într-o cameră sferică la capătul unui tunel orizontal de aproape un metru lungime pe care îl sapă în malurile verticale ale apelor), observarea și fotografierea trebuie făcută cu discreție, pentru că există riscul ca rutina hrănirii puilor să fie întreruptă, cu consecințe dramatice, explică Iliuță Goean, un experimentat ghid în Delta Dunării. Cum plonjonul în apă e singura metodă de hrănire, iernile aspre provoacă mari pierderi populației care nu pleacă la timp spre zone fără îngheț. Doar un sfert din exemplare supraviețuiesc unui sezon. În ciuda acestor pierderi, populația se menține stabilă. În prezent, în România trăiesc în jur de 5-10.000 de perechi.