Să păstrăm sau să consumăm resursele
Dacă societatea ar depinde de asta, le-ai împărți – sau ai fi egoist?
PREDAU PSIHOLOGIA la Universitatea din Maryland, iar cursurile mele atrag studenți cu interese variate. Dar toți ciulesc urechile când pun întrebarea: vreți două puncte în plus la testul final sau șase?
Le spun studenților că punctele suplimentare fac parte dintr-un exercițiu care ilustrează interconexiunea deciziilor individuale din comunități. Le explic că a fost inspirat de un ecolog pe nume Garrett Hardin și de un discurs pe care acesta l-a rostit acum 50 de ani, în care descria așa-numita „tragedie a comunelor”. Hardin spunea că, atunci când mulți indivizi acționează în interes propriu și ignoră binele societății, efectele pot fi catastrofale. El a folosit ca exemplu o reglementare din secolul al XIX-lea, a pășunilor comunale – pe care sătenii își pășteau vitele în devălmășie –, pentru a sublinia riscul supraexploatării resurselor comune.
Sper ca studenții mei să înțeleagă legăturile dintre exercițiul de la clasă, ideile lui Hardin și problemele cele mai presante ale planetei (inclusiv schimbările
GARRETT HARDIN DEFINEA ASTFEL „TRAGEDIA COMUNELOR”:
CÂND MULȚI INDIVIZI ACȚIONEAZĂ ÎN INTERES PROPRIU ȘI IGNORĂ BINELE SOCIETĂȚII, EFECTELE POT FI
CATASTROFALE.
climatice). Le dau de ales între două sau șase puncte în plus la nota finală, dar cu o condiție: dacă peste 10% din grupă aleg șase puncte, nu primește nimeni nimic. Punctele în plus sunt echivalentul apei, al combustibilului, al pășunilor (din analiza lui Hardin) sau al oricărei resurse naturale.
Unele teorii economice despre piața liberă susțin că dacă toată lumea caută beneficii personale maxime, societățile prosperă. După această logică, rațional ar fi ca studenții să ceară șase puncte, așa cum rațional ar fi ca păstorul să exploateze cât mai mult din pășune. Iar cei care își maximizează consumul personal nu sunt lacomi – gândesc strategic. Dar când toată lumea alege calea aceasta, resursele comune sunt suprasolicitate, iar societățile se aleg cu suprarecoltare, criză de apă sau schimbări climatice.
O POSIBILĂ SOLUȚIE pare simplă: dacă toată lumea și-ar modera consumul, am avea parte de sustenabilitate. După cum spun mulți dintre studenții mei: „Dacă toată lumea alege două puncte, primim toți punctele”. Totuși, în primii opt ani în care am folosit exercițiul, o singură grupă – din zecile la care am predat – s-a încadrat în limita de 10%. Toate celelalte au pierdut.
Exercițiul a fost creat acum peste 25 de ani. Profesorul Steve Drigotas de la Universitatea Johns Hopkins îl folosea deja de mult când l-a dat grupei mele din facultate, în 2005. Și noi am pierdut – iar eu, care alesesem două puncte, m-am simțit incredibil de frustrat la gândul că alți colegi aleseseră șase.
În 2015, un student de-al meu a comentat exercițiul pe Twitter – „CE PROFESOR FACE AȘA CEVA” – și nemulțumirea lui a ajuns virală. Și-au exprimat părerea oameni din lumea întreagă: faptul că atâta lume alege șase puncte înseamnă oare că suntem prin natura noastră lacomi și egoiști?
De fapt, mulți nu suntem. Dar e foarte greu să convingi oamenii să coopereze, mai ales în grupuri mari, care nu se cunosc. În fond, dacă altcineva ia mai mult (consumă mai multă apă sau alege șase puncte), eu de ce nu? Dar dacă gândim toți așa, în final pierdem toți.
Hardin propunea schimbarea prin educație – ideea că, dacă le arătăm oamenilor ce se întâmplă când iei prea mult, poate nu o vor face. Eu o tratez cu scepticism. Când tweet-ul studentului meu a devenit viral, unii colegi au spus că n-o să mai pot folosi exercițiul (pentru că studenții știau deja cum funcționează). Am râs. Măcar dacă ar fi atât de ușor! Bănuiala mea
s-a adeverit. Chiar și după ce exerciţiul a fost intens mediatizat, studenţii tot au ratat șansa de a obţine puncte în plus.
Totuși, rămân optimist. În fond, majoritatea studenţilor mei, cam , aleg două puncte – așa cum majoritatea oamenilor aleg să coopereze în situaţii reale. Cei mai mulţi dintre noi vor să facă bine. Dar problemele nu se rezolvă atât de simplu, așa că trebuie să gândim creativ și să găsim soluţii cu ajutorul etologiei. În , am decis să schimb termenii problemei. În speranţa de a găsi o metodă de încurajare a cooperării, m-am inspirat din literatura știinţifică despre grupurile sociale și am introdus o a treia opţiune: studenţii puteau alege două puncte, șase – sau zero. Exact. Zero. De ce ai alege zero? Ei bine, pentru fiecare student care alegea zero puncte, unul dintre cei care aleseseră șase (selectat la întâmplare) pierdea totul, ceea ce reducea cu unul numărul total de persoane din categoria lui.
Opţiunea cu zero puncte este un sacrificiu; studenţii renunţă la punctele lor pentru a ajuta grupul, ţinându-i în frâu pe cei care iau prea mult. În experimentele comportamentale, astfel de acţiuni se numesc pedeapsă altruistă, termen inventat de economiștii Ernst Fehr și Simon Gächter. Studiile lor au arătat că oamenii renunţă de bună voie la resurse proprii pentru a-i pedepsi pe cei care se comportă egoist în grup – din convingerea că fiecare individ are de câștigat dintr-o mai bună cooperare.
În aproape fiecare semestru, câţiva dintre studenţii mei aleg opţiunea cu zero puncte și, uneori, este suficient. O mână de oameni poate provoca o schimbare enormă – altfel spus, câţiva studenţi cu spirit de sacrificiu pot reduce sub pragul de numărul total de persoane care aleg șase puncte. Elementul acesta suplimentar a sporit dramatic cooperarea la cursurile mele. Acum, aproape jumătate din grupe primesc punctele suplimentare.
După părerea mea, este o răsturnare remarcabilă. Iar unele grupe au făcut același lucru fără ca cineva să aleagă opţiunea cu zero puncte; simplul fapt că era disponibilă a fost suficient pentru a încuraja cooperarea.
Astfel de soluţii funcţionează la scara redusă a unei grupe de studenţi, dar pentru rezolvarea problemelor globale, ca schimbările climatice, nu va fi nevoie de acţiuni mult mai ample? Ba da, dar principiul este același – acţiune colectivă și reducerea consumului excesiv. De exemplu, recent am
PLANETA SE CONFRUNTĂ CU PROBLEME ÎNGRIJORĂTOARE ... TREBUIE SĂ CRED CĂ ACŢIUNEA INDIVIZILOR, CHIAR ȘI PUŢINI, POATE AVEA EFECTE IMPORTANTE.
început să lucrez ca voluntar la Citizens’ Climate Lobby (CCL), o organizaţie care susţine o politică numită taxa și dividendele pe carbon. Planul ar impune taxarea crescândă a combustibililor fosili și distribuirea banilor colectaţi spre gospodăriile americane (pentru a proteja familiile de creșterea costurilor). În cele din urmă, practica ar reduce consumul de combustibili fosili, crescând preţul utilizării lor – astfel încât reducerea consumului să ne ajute și portofelele, și mediul. La CCL, voluntarii se întâlnesc cu legislatorii și oferă sprijin local comunităţii. Prin eforturile noastre – din nou, acţiune colectivă –, obţinem aliaţi în Congres și în rândul populaţiei. La începutul anului în curs, Grupul pentru Soluţii Climatice din Camera Reprezentanţilor avea de membri (jumătate democraţi, jumătate republicani) din state din întreaga ţară.
Scriu aceste cuvinte în timp ce stau cu fiica mea de trei luni, Amelia. Planeta se confruntă cu probleme îngrijorătoare, dar sunt hotărât să o ajut să aibă un viitor luminos – așa că trebuie să cred că acţiunea indivizilor, chiar și puţini, poate avea efecte importante. Câţiva studenţi pot ajuta o întreagă grupă de sute de colegi să obţină un avantaj la curs. Câţiva oameni care reciclează sau transformă gunoiul în compost pot avea un efect contagios asupra stilului de viaţă al altora. Voturile câtorva politicieni pot schimba politici naţionale și internaţionale care afectează milioane.
Provocarea descrisă de Garrett Hardin acum de ani rămâne valabilă: pentru a supravieţui, trebuie ca fiecare să conservăm resursele comune. Am ales să îmi amintesc asta cu cuvintele înţelepte și pline de speranţă dintr-o melodie a trupei The Beatles: „Lumea toată e un tort / așa că ia o felie / dar nu prea mult”.