ÎN LUMEA PĂSĂRILOR,
OAMENII
Papagalii pot fi
LA FEL DE ISTEȚI
ca un copil de trei ani, iar unii
TRĂIESC OPT DECENII. Cântă, dansează, ne imită
și ne fură inimile.
ACEASTĂ
POPULARITATE
LE POATE FI FATALĂ.
Uneori, vocea unei cântăreţe care își face încălzirea răsună din coliviile luxuriante din Umgeni River Bird Park. Primadona în chestiune? Un papagal pe nume Molly. Acest papagal-brazilian-comun a învăţat să cânte game de la o fostă proprietară. Mulţi dintre papagalii de la acest zoo și centru de reproducere din Durban, Africa de Sud, sunt animale salvate, cedate de oameni nepregătiţi să aibă în grijă o pasăre mare și pretenţioasă. Nu numai că papagalii sunt gălăgioși și distrugători; unii sunt la fel de isteţi ca un copil de trei ani, iar unii trăiesc opt decenii.
Chiar și așa, dorinţa de a ţine papagali pe care ecologul specializat în conservare Stuart Marsden îi numește „oamenii lumii păsărilor” poate fi irezistibilă. Foarte sociabili și inteligenţi, ei stabilesc legături puternice cu proprietarii. Dacă mai pui și capacitatea lor de a imita vocile umane, nu e o nicio coincidenţă că papagalii sunt probabil cele mai populare păsări de companie pe Pământ.
Însă, în unele cazuri, popularitatea le face rău. Deși există programe serioase de reproducere în întreaga lume, mulţi papagali încă sunt capturaţi ilegal din sălbăticie. Un motiv: reţelele de crimă organizată care au făcut miliarde de dolari din traficul de animale precum elefanţii și rinocerii și-au adăugat papagalii în repertoriu. Se știe că unii cacatua-de-palmier au adus până la . pe pasăre pe piaţa neagră. Comerţul ilegal cu papagali este în floare în America Latină și Caraibe, unde legile împotriva lui pot fi laxe sau greu de aplicat.
„În Statele Unite, dacă mergi să cumperi un papagal, șansele să fie crescut în captivitate sunt de ”, spune Donald Brightsmith, un zoolog de la Universitatea Texas A&M care studiază papagalii ara în Peru. Dar, „dacă ești în Peru, Costa Rica sau Mexic, șansele să fie din sălbăticie sunt de .”
Cererea de animale de companie, împreună cu despădurirea și pierderea habitatului, reprezintă principalul factor al statutului periclitat al papagalilor. Toate, mai puţin patru din cele circa de specii, îndeplinesc condiţiile pentru protecţie conform Convenţiei privind Comerţul Internaţional cu Specii Periclitate sau CITES.
De departe cea mai râvnită specie este papagalul-gri (yaco), cel mai bun vorbitor dintre toţi. În ultimele patru decenii, cel puţin , milioane de yaco au fost exportaţi legal din cele ţări în care trăiesc, potrivit CITES. Alte sute de mii au murit probabil în tranzit sau au fost luaţi din pădurile tropicale din vestul și centrul Africii.
Centrul comerţului este Africa de Sud, care exportă mai mulţi yaco decât oricare altă ţară. De obicei, majoritatea comenzilor veneau din SUA și Europa, însă teama de gripa aviară și legile care restricţionează comerţul cu păsări au secat acele pieţe. Acum, Orientul Mijlociu umple golul. Africa de Sud a exportat mii de yaco în regiune în .
În acel an, CITES a luat controversata decizie de a adăuga yaco la Anexa I, o clasificare care cuprinde speciile ameninţate de dispariţie. Pentru a continua să vândă păsări în străinătate, acum crescătorii trebuie să le dovedească inspectorilor CITES că papagalii lor gri sunt crescuţi în captivitate, nu capturaţi în sălbăticie. Majoritatea puilor născuţi în captivitate au un inel permanent de identificare pe picior. Comercianţii ilegali și-au dat seama, poate, cum să atașeze inelele pe păsările sălbatice, prin urmare nu este mereu ușor să deosebești păsările crescute în captivitate de cele sălbatice. Dar ar putea exista o modalitate.
Geneticienii de la Universitatea KwaZulu-Natal
din Africa de Sud speră să dezvolte o metodă bazată pe gene pentru a determina dacă o pasăre este capturată sau crescută în captivitate prin deducerea unor profiluri genetice distincte. O astfel de analiză a ADN-ului ar putea duce la un test care permite unui crescător, cumpărător de animale de companie sau inspector de aeroport să preleveze o probă de la o pasăre și să îi descopere originile pe loc. O abordare similară ar putea utiliza izotopii chimici din penele papagalilor pentru a le dezvălui alimentaţia, care indică locul de origine.
Au avut loc câteva schimbări încurajatoare pentru papagali în ultimii ani: Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite ţări care au refuzat iniţial să implementeze restricţiile CITES au declarat public, între timp, că nu vor mai importa papagali-gri capturaţi în sălbăticie. Pe urmă, sunt poveștile de succes din conservare. De exemplu, papagalul-de-Puerto Rico, grav periclitat, ajunsese la
indivizi în anii ’ , mai ales din cauza pierderii arborilor bătrâni cu scorburi pentru cuiburi. Apoi biologii au lansat un program de reproducere în captivitate și au început să instaleze cutii din PVC pentru cuiburi. Numărul păsărilor sălbatice și captive este acum de ordinul sutelor deși două uragane devastatoare din le-au dat înapoi temporar. Provocarea pe termen lung, spun conservaţioniștii, este de a convinge publicul că papagalii sunt mai mult decât niște tovarăși amuzanţi pe umerii piraţilor sau care cântă și reproduc obscenităţi dintr-o colivie. Sunt sute de specii care trăiesc în sălbăticie și în libertate pe aproape fiecare continent, care în curând ar putea continua să zboare neobservate spre extincţie.