Cum oprim potopul
Putem face plasticul mai biodegradabil sau reciclabil. Dar tot trebuie să reciclăm mult mai mult – și să folosim mult mai puțin.
ÎNTR-O LUME CARE PARE copleșită de deșeuri de plastic posibil eterne, să fie produsele biodegradabile cea mai bună soluție? Probabil că nu.
E complicat. Industria încă dezbate definiția cuvântului „biodegradabil”. Iar unele tipuri de plastic din combustibili fosili sunt biodegradabile, în timp ce alte „bioplastice” pe bază de plante, nu. Plastic biodegradabil există de la sfârșitul anilor ’80. Inițial, a fost promovat cu sugestia că, odată aruncate, obiectele aveau să dispară cumva, așa cum se descompun frunzele moarte în pădure sub acțiunea ciupercilor și a microbilor din sol. Nu prea s-a adeverit.
Produsele biodegradabile nu se ridică la înălțimea așteptărilor, de exemplu, în mediul întunecos și lipsit de oxigen al unei gropi de gunoi comerciale sau în apele destul de reci ale
oceanului, dacă ajung acolo. Nu le poți arunca nici la compost. Pentru a se dezintegra, au nevoie de temperatura de 55ºC a unui procesor de compost industrial. Multe dintre ele nu acceptă decât plasticul care îndeplinește anumite standarde pentru a nu lăsa fragmente dăunătoare mediului sau sănătății umane. Iar dacă arunci unele deșeuri biodegradabile împreună cu cele reciclabile, riști să le degradezi pe cele din urmă, creând un amestec din care nu se mai poate produce cu certitudine plastic durabil.
În 2015, Programul Națiunilor Unite pentru Mediu a desființat biodegradabilele ca soluție nerealistă, care nici nu va reduce cantitatea de plastic deversată în oceane, nici nu va împiedica daunele potențiale, chimice și fizice, asupra florei și faunei marine. Concluzia a fost că eticheta „biodegradabil” riscă chiar să încurajeze aruncarea necorespunzătoare a deșeurilor.
Câțiva ingineri caută să depășească obstacolele de mai sus. Jenna Jambeck și colegii ei de la Institutul pentru Materiale Noi al Universității Georgia creează, din polimeri sintetizați de microbi, ambalaje care, speră ei, vor fi ușor de transformat în compost și se vor biodegrada în ocean. Prima lor țintă sunt pungile de chipsuri.
Compania britanică Polymateria folosește altă metodă: dezvoltă aditivi chimici care să accelereze biodegradarea oricărui plastic – fie el bio sau sintetic. Firma intenționează să devină „Tesla” plasticului biodegradabil: directorul executiv, Niall Dunne, spune că scopul e un produs care să „armonizeze plasticul cu biosfera”. Nu e ușor. Nici cel mai bun produs biodegradabil nu va dispărea prin minune. Un container de plastic suficient de solid încât să poată fi folosit pentru lapte nu se poate descompune ca hârtia. Până să se dizolve un ghiveci de flori (unul dintre produsele experimentale Polymateria) aruncat în șanț, pot trece și doi ani, recunoaște Dunne. Unii critici spun că biodegradabilele nu tratează problema fundamentală: cultura noastră bazată pe risipă.
„Ce promovăm?”, întreabă Ramani Narayan, profesor de inginerie chimică la Universitatea de Stat Michigan. „Aruncă-le și până la urmă vor dispărea?” Abordarea mai responsabilă e, spune el, un model de „economie circulară”, în care totul este refolosit sau reciclat și „nu este acceptabilă nicio «contaminare» a mediului, fie cu produse biodegradabile sau nu.”
Norvegia a dovedit cât poate ajuta reciclarea sticlelor de plastic – care compun mare parte din deșeurile de pe plaje. Acum, țara le recuperează în proporție de 97%. Trucul? Garanții de până la 2,5 coroane norvegiene (26 de eurocenți) și automate instalate în majoritatea supermarketurilor, care înghit sticlele și scuipă afară suma returnată. Dar și reciclarea are limitele ei. O parte din soluție, spun mulți, ar fi să folosim mai puțin plastic de unică folosință. Mișcarea „zero deșeuri”, apărută la jumătatea anilor 1990, capătă elan. Au adoptat-o sute de comunități din lumea întreagă – inclusiv orășelul industrial francez greu încercat Roubaix, unde succesul campaniei cetățenești arată că „zero deșeuri” nu e doar o toană a liberalilor cu bani.
Dimpotrivă, ideea pare să atragă multe categorii sociale, la un nivel aproape spiritual. În Marea Britanie, Biserica Anglicană a cerut enoriașilor să renunțe la ambalajele de plastic și la plasticul de unică folosință în timpul Postului Mare de anul acesta. Theresa May, prim-ministrul conservator, a îndemnat supermarketurile să amenajeze sectoare fără plastic, cu alimente vândute la vrac. Tot ea ia în calcul o taxă pe obiectele de plastic de unică folosință și recipientele pentru mâncarea comandată. Toate acestea fac parte din campania administrației May de a elimina complet deșeurile de plastic din țară în 25 de ani.
De aproape trei decenii, China cumpără cam jumătate din plasticul reciclabil din lume. Dar anul acesta a declarat oprirea majorității importurilor de deșeuri. Acum, produsele reciclabile se acumulează în țările care le-au generat. „Astfel, problema se întoarce la cei care o cauzează”, spune Jambeck. „Sperăm să ducă la o gospodărire mai circulară.”
Norvegia recuperează
sticlele de plastic în proporție de 97%. Trucul? Garanțiile mari și automatele instalate
în majoritatea supermarketurilor, care înghit sticlele și scuipă afară suma returnată.