CONTEXT
DE SECOLE, RUSIA APĂRĂ NATURA, FERIND MARI PORȚIUNI DIN EA DE PREZENȚA OAMENILOR.
O MOȘTENIRE mai puțin cunoscută a tumultuosului secol al XX-lea în Rusia este abundența zonelor protejate, unele atât de izolate și de restricționate, încât puțini ruși au pus piciorul acolo.
În 1917, în ultimele luni înainte să fie constrâns să abdice, ultimul țar, Nicolae al II-lea, a creat primul zapovednik, sau „rezervație naturală strictă”, din țară, aproape de Lacul Baikal din Siberia. La scurtă vreme, a fost executat de revoluționarii bolșevici. Nu a apucat să afle că rezervația lui reușise să salveze samurul de Barguzin, apreciat de multă vreme de familia imperială pentru blană, numită „aurul moale”.
În SUA, primele parcuri naționale fuseseră gândite ca „zone de agrement” pentru populație. Primii adepți ruși ai conservării, ca Grigori Kojevnikov, aveau alte visuri. Voiau să apere noile rezervații rusești de populație, să facă din ele oaze virgine de natură primordială. „Nu este nevoie să înlăturăm nimic, să adăugăm nimic, să îmbunătățim nimic”, afirma Kojevnikov. „Trebuie să lăsăm natura în pace și să observăm rezultatele.” În prezent, după nenumărate lupte pentru protecția mediului (și câteva dezastre ecologice), Rusia are 70,3 de milioane de hectare de teren protejat la nivel federal. Dintre acestea, 34,6 milioane de hectare sunt în 105 zapovedniki, care au cele mai înalte standarde de protecție din Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii, categoria Ia – „...în care vizitele, exploatarea și impactul umane sunt strict controlate și limitate”. Nicio altă țară nu are o suprafață protejată atât de mare.
Serghei Gorșkov fotografiază astfel de ținuturi sălbatice de aproape două decenii; surprinde erupții vulcanice rare, momente intime cu animalele sălbatice neobișnuite cu oamenii, topirea sezonieră a apelor arctice neatinse de om. Efortul lui ne amintește, oportun, de rezultatele superbe pe care le vedem când ascultăm îndemnul lui Kojevnikov și lăsăm natura în pace.