COAS­TA PACIFICĂ PE­RU

National Geographic Romania - - PIERDUTE PE MARE -

100.000 de al­ba­troși. Asta afec­te­a­ză des­tul de mult spe­ci­i­le nu­me­roa­se, pre­cum pu­fi­nul-ne­gri­ci­os. Însă mul­te spe­cii de al­ba­troși, ca­re ajung încet la ma­tu­ri­ta­te și de obi­cei se re­pro­duc nu­mai o da­tă la doi ani, sunt ame­ni­nța­te de ex­tin­cție. Și, ori­cât de dău­nă­toa­re sunt prac­ti­ci­le mo­der­ne de pes­cu­it, exis­tă o ame­ni­nța­re chiar mai mor­ta­lă cu ca­re se con­frun­tă pă­să­ri­le ma­ri­ne.

PE INSU­LA GOUGH, o ma­să de ro­că vul­ca­ni­că de 65 km2 din Oce­a­nul Atlan­tic de Sud, trăi­esc mi­li­oa­ne de pă­sări ma­ri­ne ca­re se re­pro­duc, in­clu­siv între­a­ga po­pu­lație mon­dia­lă de pu­fin-atlan­tic și aproa­pe toate pe­re­chi­le de al­ba­tros-ur­lă­tor, spe­cie grav pe­ri­cli­ta­tă. Ross Wan­less a mers pri­ma oa­ră pe Gough în 2003, ca doc­to­rand, du­pă ce alți cer­ce­tă­tori au ra­por­tat că un nu­măr alar­mant de mic de pe­tre­li și al­ba­troși erau pui cu pe­ne. Se știa că șo­bo­la­nii și pi­si­ci­le, pe ca­re oa­me­nii i-au in­tro­dus pe in­su­le din toa­tă lu­mea, vânea­ză ex­ce­siv pă­sări ma­ri­ne. Dar nu exis­tau șo­bo­lani sau pi­sici pe Gough, ci nu­mai șoa­reci. Fo­lo­sind ca­me­re vi­deo și lu­mini in­fra­roșii, Wan­less a înre­gis­trat ce le fă­ce­au șoa­re­cii pu­i­lor de pe­trel. „Soa­re­le apu­nea și un șoa­re­ce a ieșit în vi­zu­i­na pe­tre­lu­lui. A ezi­tat, apoi a înce­put să muște din pui. Au venit alți șoa­reci și am fost mar­tor la acest atac ne­bu­nesc, dez­gus­tă­tor.

Când tre­a­ba a devenit sânge­roa­să, șoa­re­cii au devenit tot mai en­tu­zias­mați. Une­ori, erau pa­tru sau cinci ca­re se între­ce­au pen­tru ra­nă, li­păiau sânge­le și in­trau să-i mă­nânce or­ga­ne­le in­ter­ne ale pu­i­u­lui”, a spus el.

Pen­tru că au evo­luat fă­ră pră­dă­tori te­reștri, pă­să­ri­le ma­ri­ne nu au apă­ra­re împo­tri­va șoa­re­ci­lor. Un pe­trel în vi­zu­i­na sa întu­ne­coa­să nici nu poa­te ve­dea ce se întâmplă cu pu­i­ul său, iar unui al­ba­tros pe cu­ib îi lip­sește in­stinc­tul de a re­cu­noaște șoa­re­cii drept ame­ni­nțări. În 2004, Wan­less a re­mar­cat 1.353 de eșe­curi re­pro­duc­ti­ve în rândul al­ba­troși­lor-ur­lă­tori din Gough, ma­jo­ri­ta­tea în urma cap­tu­ră­rii de că­tre pră­dă­tori, și nu­mai în jur de 500 de reuși­te. În anii mai re­ce­nți, eșe­cul a fost de până la 90%. În rândul tuturor spe­ci­i­lor de pă­sări ma­ri­ne din Gough, șoa­re­cii ucid acum do­uă mi­li­oa­ne de pui în fi­e­ca­re an, iar mul­te din aces­te spe­cii pi­erd și adu­lți în zo­ne­le de pes­cu­it. Mor­ta­li­ta­tea anua­lă în rândul al­ba­troși­lor-ur­lă­tori adu­lți de pe ma­re a cres­cut la 10% – de pes­te trei ori ra­ta mor­ta­li­tății na­tu­ra­le. 10% mor­ta­li­ta­te a adu­lți­lor plus 90% eșec re­pro­duc­tiv re­pre­zin­tă o for­mu­lă pen­tru ex­tin­cție.

De­cli­nul ca­tas­tro­fal al po­pu­lați­i­lor de pă­sări ma­ri­ne are mul­te cau­ze. Din cau­za pes­cu­i­tu­lui ex­ce­siv de anșoa și alți pești mici, pin­gu­i­nii, cor­bii-de-ma­re și cor­mo­ra­nii nu mai au ener­gia ne­ce­sa­ră să se re­pro­du­că. Schimbările climatice, ca­re mo­di­fi­că cu­re­nții oce­a­nici, de­ja par să pro­voa­ce eșe­cul re­pro­duc­tiv în rândul pu­fi­ni­lor din Islan­da, iar pă­să­ri­le ca­re cu­i­bă­resc pe insu­le­le de alti­tu­di­ne joa­să sunt vul­ne­ra­bi­le în fața ni­ve­lu­ri­lor în crește­re ale mă­rii. Po­lua­rea cu plas­tic, înde­o­se­bi în Oce­a­nul Pa­ci­fic, înfun­dă bu­rți­le pă­să­ri­lor ma­ri­ne, ca­re ră­mân flă­mânde du­pă hra­nă ade­vă­ra­tă. Iar re­a­pa­riția po­pu­lați­i­lor de ma­mi­fe­re ma­ri­ne – în alte pri­vi­nțe, o po­ves­te de suc­ces eco­lo­gic – a fă­cut ca mai mul­te foci să mă­nânce pin­gu­ini ti­neri, mai mu­lți lei de ma­re să împin­gă cor­mo­ra­nii afa­ră din lo­cu­ri­le lor de împe­re­che­re și mai mul­te ba­le­ne să se între­a­că pen­tru pra­dă cu pă­să­ri­le scu­fun­dă­toa­re.

Însă ame­ni­nța­rea nu­mă­rul unu pen­tru pă­să­ri­le ma­ri­ne sunt pră­dă­to­rii in­tro­duși: șo­bo­la­nii, pi­si­ci­le și șoa­re­cii ca­re nă­pă­desc insu­le­le un­de se re­pro­duc aces­tea. Asta es­te ves­tea proas­tă. Ves­tea bu­nă es­te că spe­ci­i­le in­va­zi­ve sunt o problemă cu so­luții re­a­li­za­bi­le. Orga­ni­zații pre­cum Island Con­ser­va­ti­on, o en­ti­ta­te non­pro­fit cu se­di­ul în Ca­li­for­nia, au per­fe­cți­o­nat uti­li­za­rea eli­cop­te­re­lor și a teh­no­lo­gi­ei GIS pen­tru a țin­ti mamiferele pră­dă­toa­re cu mo­me­li otră­vi­te.

Cel mai am­biți­os efort de era­di­ca­re a ro­ză­toa­re­lor a fost or­ga­ni­zat de So­uth Ge­or­gia He­ri­ta­ge Trust. Insu­la Ge­or­gia de Sud, la vreo 1.500 km de Pe­nin­su­la Antarc­ti­că, es­te lo­cul de împe­re­che­re a, poa­te, 30 de mi­li­oa­ne de pă­sări ma­ri­ne; fă­ră șo­bo­lani și șoa­reci, insu­la ar pu­tea găz­dui cu ușu­ri­nță un nu­măr tri­plu. Între 2011 și 2015, cu un cost de pes­te 10 mi­li­oa­ne de do­lari, trei eli­cop­te­re au tra­ver­sat fi­e­ca­re zo­nă lip­si­tă de ghe­ață din Ge­or­gia de Sud, arun­când mo­me­a­lă. Din 2015, pe in­su­lă nu a mai fost de­tec­tat ni­ci­un șo­bo­lan sau șoa­re­ce viu.

Acum sunt pla­ni­fi­ca­te efor­turi si­mi­la­re pen­tru Insu­la Gough, în 2019, și pen­tru Insu­la Ma­ri­on din Afri­ca de Sud, în 2020. Pă­să­ri­le ma­ri­ne sunt o com­bi­nație tul­bu­ră­toa­re de vul­ne­ra­bi­li­ta­te și du­ri­ta­te ex­tre­me. Un al­ba­tros-ur­lă­tor de 10 kg nu poa­te

Pă­să­ri­le ma­ri­ne sunt o com­bi­nație de vul­ne­ra­bi­li­ta­te și du­ri­ta­te. Un al­ba­tros nu

poa­te împi­e­di­ca un șoa­re­ce să îi mă­nânce pu­ii.

împi­e­di­ca un șoa­re­ce de 30 g să-i mă­nânce pu­ii și to­tuși el pros­pe­ră în apa să­ra­tă re­ce, bă­tut de vânturi bru­ta­le, și poa­te in­ti­mi­da un pes­că­ruș ma­re. Da­to­ri­tă lon­ge­vi­tății sa­le, aces­ta poa­te su­pra­vi­ețui eșe­cu­lui re­pro­duc­tiv 20 de ani, apoi să pro­du­că pui, oda­tă ce pe­ri­co­lul la adre­sa cu­i­bu­lui său es­te eli­mi­nat.

„Pă­să­ri­le ma­ri­ne se re­fac bi­ne”, mi-a spus Nick Hol­mes, di­rec­to­rul ști­i­nți­fic al Island Con­ser­va­ti­on. „Re­zol­va­rea ame­ni­nță­rii te­res­tre îi fa­ce mai re­zis­te­nți la toate ce­le­lal­te ame­ni­nțări.” Când Island Con­ser­va­ti­on și par­te­ne­rii săi au eli­mi­nat șo­bo­la­nii de pe Insu­la Ana­ca­pa din Ca­li­for­nia, la sud de San­ta Bar­ba­ra, ra­ta suc­ce­su­lui de eclo­za­re a al­cei-de-Ca­li­for­nia (o mi­că ru­dă a al­cei-nor­di­ce) a să­rit ime­diat de la 30% la 85%. Alce­le-de-Ca­li­for­nia sunt acum în si­gu­ra­nță în Ana­ca­pa și s-au ob­ser­vat fur­tu­nari-gri ca­re s-au re­pro­dus aco­lo pen­tru pri­ma oa­ră.

PEN­TRU A ÎMPI­E­DI­CA EXTINCȚIA unei spe­cii, mai întâi tre­bu­ie să știi că exis­tă. Ai ne­voie de do­ve­zi vi­zua­le, iar pă­să­ri­le ma­ri­ne sunt de­o­se­bit de pri­ce­pu­te în a le as­cun­de. Să ne gândim la po­ves­tea spe­ci­ei fur­tu­na­ru­lui-re­lict. În 1867, un vas de cer­ce­ta­re ita­lian, Ma­gen­ta, a împușcat un sin­gur spe­ci­men din­tr-un pe­trel ma­re, ce­nușiu cu alb, în Pa­ci­fi­cul de Sud. Timp de mai bi­ne de un se­col, aces­ta a ră­mas sin­gu­ra do­va­dă ști­i­nți­fi­că a exis­te­nței spe­ci­ei. Dar in­vi­zi­bi­li­ta­tea es­te ten­tan­tă, iar în 1969, David Croc­kett, or­ni­to­log ama­tor, a mers pe Insu­le­le Chat­ham din No­ua Ze­e­lan­dă pen­tru a cău­ta pa­să­rea. Deși o ma­re par­te din insu­la prin­ci­pa­lă a Chat­ham fu­se­se de­frișa­tă pen­tru pășu­nat de că­tre fer­mi­e­rii eu­ro­peni și maori, co­lțul sud-ves­tic era încă împă­du­rit și exis­tau gră­me­zi de oa­se de pe­trel nei­den­ti­fi­cat în mor­ma­ne­le de gu­noi ale unei po­pu­lații po­li­ne­zi­e­ne, mo­ri­ori, ca­re se sta­bi­li­se­ră pe in­su­le cu secole în ur­mă. Croc­kett ci­ti­se re­la­tări des­pre mo­ri­ori mo­derni ca­re prin­de­au și mâncau un pe­trel ma­re, cu­nos­cut lo­cal drept tai­ko, chiar și în 1908. El bă­nu­ia că tai­ko era fur­tu­na­rul-re­lict și că era po­si­bil să mai cu­i­bă­re­as­că în vi­zu­ini în pădure.

Su­pra­fața de pădure de pe ca­re mo­ri­ori prin­se­se­se­ră tai­ko era deți­nu­tă de un cres­că­tor de oi de ori­gi­ne maori, Ma­nuel Tua­nui. Inspi­rat de

Pe Isla Guaña­pe Nor­te, do­uă chi­re-pe­ru­vi­e­ne pro­tes­te­a­ză față de încer­ca­rea unei a treia de a-și fa­ce un loc de cu­i­bă­rit între ele. Cu ci­o­cu­ri­le de un roșu aprins și mus­tăți­le al­be ră­su­ci­te, chi­re­le-pe­ru­vi­e­ne sunt ce­le mai ex­tra­va­gan­te pă­sări ma­ri­ne ca­re împart abun­de­nța de pește din Cu­ren­tul Pe­ruu­lui. La sfârși­tul du­pă-ami­e­zii se ci­o­ro­văi­esc me­reu, între­cându-se pen­tru ce­le mai bu­ne lo­curi de înnop­tat.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.