National Geographic Romania

INSULELE CHATHAM NOUA ZEELANDĂ

-

perspectiv­a de a descoperi o pasăre indigenă pierdută pe pământul lor, Tuanui și fiul lui adolescent, Bruce, l-au ajutat pe Crockett în căutările sale asidue, colindând pădurea după vizuini și instalând reflectoar­e pentru a atrage păsările marine care zboară noaptea. După Bruce, Crockett era „un tip ciudat care alerga după un taipo [un cuvânt maori pentru fantomă]”. Când Bruce s-a căsătorit cu o tânără de pe o insulă învecinată, Liz Gregory-Hunt, aceasta a fost prinsă în misiunea familiei lui. „Ești tras în vârtej și devine viața ta”, mi-a spus Liz.

În noaptea de 3 ianuarie 1973, Crockett a fost răsplătit. Sub lumina reflectoru­lui a văzut patru păsări care corespunde­au descrierii unui furtunar-relict: dovada vizuală. Dar el voia și să-i captureze și să le găsească cuibul, iar asta era chiar mai greu decât să-i vadă. Au mai trecut cinci ani până când Bruce și Liz, plecând de la fermă cu mașina în oraș, au fost opriți pe drum de către un unchi al lui Bruce care le-a dat vestea: „Tocmai au prins doi taiko”. Au trecut alți zece ani până când o echipă de cercetător­i a reușit să localizeze două vizuini de taiko active în pădure, urmărind prin radio păsări capturate.

Pentru familia Tuanui, acesta era doar începutul. Singurul loc de reproducer­e cunoscut al taiko se afla pe pământul lor, iar pasărea trebuia protejată de amenințări­le care aproape o împinseser­ă la dispariție. Au fost puse capcane pentru pisici și oposumi în jurul vizuinilor, iar Manuel Tuanui, într-o mișcare considerat­ă „dementă” de către vecinii lui, a donat aproximati­v 1.200 ha de regiune sălbatică guvernului Noii Zeelande, care a îngrădit cea mai mare parte a terenului împotriva oilor și a vitelor. În câțiva ani, datorită eforturilo­r familiei lui, numărul de perechi de taiko despre care se știa că se reproduc în pădure a început să crească; astăzi, se menține la peste 20.

Într-o zi fierbinte din ianuarie, m-am alăturat unui specialist britanic în păsări marine, Dave Boyle, și unei voluntare britanice, Giselle Eagle, într-o lungă călătorie la vizuina unei femele de taiko, cunoscută de ei ca S64. Aceasta clocea un ou fertilizat de un mascul care trăise în zonă timp de 18 sezoane înainte să atragă o parteneră. Boyle voia s-o examineze pe S64 înainte ca oul ei să eclozeze și ca ea să înceapă să petreacă mai mult timp căutând hrană pe mare. „Nu se poate ști ce vârstă are”, a spus el. „S-ar putea să se fi reprodus altundeva cu un alt partener sau ar putea fi foarte tânără.”

Terenul era accidentat, pădurea deasă și pe alocuri mlăștinoas­ă. Vizuina lui S64 era vârâtă într-o pantă abruptă acoperită cu un strat dens de ferigi și litieră. Boyle a îngenunche­at și a scos capacul unei cutii de cuibărit subterane, din lemn, instalată în prealabil în spatele vizuinii. Privind înăuntru, a clătinat din cap cu tristețe. „Se pare că puiul s-a blocat în timpul eclozării.”

Moartea puilor nu este ieșită din comun, mai ales dacă mama este tânără și lipsită de experiență, dar fiecare eșec reproducti­v este un obstacol pentru o specie a cărei populație totală este încă în jur de 200. Boyle a întins mâna în cutie și a scos-o pe S64. Era mare pentru un petrel, dar părea mică în mâinile lui și habar nu avea ce rară și prețioasă era; s-a vânzolit și a încercat să îl muște pe Boyle înainte ca acesta să o pună într-un sac de pânză. Ca s-o descurajez­e să mai stea în preajma vizuinii, el a scos puiul mort și găoacea ruptă care îi blocase picioarele. Lucrând cu Eagle, a fixat apoi un inel pe piciorul lui S64, a înțepat-o cu un ac ca să extragă un eșantion ADN și i-a injectat un microcip sub pielea de pe spate.

„N-are o zi bună”, a spus Eagle.

„Odată ce are un microcip în ea, nu va mai trebui s-o atingem vreodată”, a spus Boyle.

Puținii taiko care au supraviețu­it după secole în care au fost vânați de prădători și și-au pierdut habitatul cuibăreau în adâncul pădurii pentru că era relativ sigur, nu pentru că era un loc optim. Pentru a-și lua zborul, chiar și taiko adulți trebuie să se urce într-un copac, iar unui pui căruia i-au crescut penele îi poate lua mai multe zile să răzbată afară din pădure, o luptă care îl poate lăsa prea slăbit ca să supraviețu­iască pe ocean. Când familia Tuanui a creat o organizați­e oficială, Chatham Islands Taiko Trust, în 1998, unul dintre scopuri a fost să strângă bani din afara insulei pentru o zonă îngrădită protejată de prădători, mai aproape de apă. Zona îngrădită, numită Sweetwater, a fost terminată în 2006 și mulți dintre puii care se nasc acum în pădure sunt transferaț­i acolo înainte de a le crește penele pentru „a imprima” locul în memoria lor și a-i încuraja să se întoarcă acolo pentru reproducer­e. Primul taiko transferat s-a întors în 2010; între timp, s-au mai întors mulți alții.

Taiko Trust a transferat și pui de furtunarCh­atham, o pasăre mai mică și aproape la fel de amenințată ca taiko, de pe o insulă din apropiere de Sweetwater, ca să-i ofere speciei o alternativ­ă sigură pentru cuibărit. Pentru a consolida populația de albatros-Chatham, o specie a cărei singură colonie este pe Te Tara Koi Koia, un con strâmt de stâncă cunoscut și ca Piramida, trustul a transporta­t 300 de pui într-o a doua zonă îngrădită protejată de prădători, pe insula principală, deasupra

falezelor maiestuoas­e de la ferma Tuanui. „Pentru ca trustul să supraviețu­iască, știam că trebuie să ne îndreptăm atenția și către alte specii”, a spus Liz Tuanui. Liz a petrecut până acum patru decenii în vârtej. E președinta Taiko Trust, iar ea și Bruce au îngrădit 13 suprafețe de pădure în total, șapte pe cheltuiala proprie. Acest lucru a adus beneficii atât păsărilor marine, cât și speciilor terestre indigene – splendidul porumbel-Chatham, cândva în pragul dispariție­i pe insula principală, numără acum peste o mie de indivizi –, dar Bruce preferă să sublinieze sinergia dintre conservare și agricultur­ă. Îngrădirea pădurii, mi-a spus el, protejează, de asemenea, căile navigabile, îi adăposteșt­e animalele în timpul furtunilor și îl ajută să își strângă mai ușor oile. Când l-am presat să explice de ce o familie care creștea oi își asumase povara de a salva trei dintre cele mai rare păsări marine ale lumii, cu un cost atât de mare în muncă și bani, el a obiectat ridicând din umeri. „Dacă nu o făceam noi, nu avea să o facă nimeni altcineva”, a spus el. „Găsirea exemplarel­or de taiko a fost un efort uriaș. Făcea parte din noi, dar și din Chatham.”

„E grozav”, a spus Liz. „Acum numărul celor care își protejează regiunea sălbatică este de zece ori mai mare decât acum 25 de ani.”

„Dacă nu o facem noi, va fi și mai greu pentru generația următoare”, a spus Bruce.

Mi s-a părut că diferența crucială între Insulele Chatham și lumea în care trăim cei mai mulți dintre noi este că locuitorii insulelor nu sunt nevoiți să se chinuiască să își imagineze păsări marine. Zona îngrădită de lângă faleză, protejată de prădători, la care tinerii albatroși-Chatham vor reveni în curând pentru a-și curta perechile, e la două ore cu barca până la Te Tara Koi Koia. Acolo, pe pante amețitoare, deasupra valurilor oceanului albastru care se lovesc de stâncile acoperite de varec, părinții de albatros Diomedea melanophri­s au grijă de puii lor cenușii și pufoși. Deasupra, atât de mulți încât îți derutează simțul proporției și nu par mai mari decât pescărușii, albatroșii zboară în cerc și plutesc pe vânt cu aripile lor imense. Foarte puțini oameni îi vor vedea vreodată.

 ??  ??
 ??  ?? Îngrijoraț­i că albatroșii-Chatham se bazează pe un singur loc de împerecher­e, Dave Boyle (mai sus) și colegii de la Chatham Islands Taiko Trust au creat un altul pe insula principală. Puii sunt mutați de la Te Tara Koi Koia, așezați pe cuiburi în ghivece de flori între adulți falși și hrăniți cu pește până le cresc penele. Dacă totul merge bine, păsările se vor întoarce într-o zi să pună bazele unei noi colonii.
Îngrijoraț­i că albatroșii-Chatham se bazează pe un singur loc de împerecher­e, Dave Boyle (mai sus) și colegii de la Chatham Islands Taiko Trust au creat un altul pe insula principală. Puii sunt mutați de la Te Tara Koi Koia, așezați pe cuiburi în ghivece de flori între adulți falși și hrăniți cu pește până le cresc penele. Dacă totul merge bine, păsările se vor întoarce într-o zi să pună bazele unei noi colonii.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania