PLĂCEREA VÂNĂTORII – SAU SEX ÎN VITEZĂ

MAMIFERELE DIN CARE SE TRAGE grupul Xenarthra – leneșii, furnicarii și tatu – trăiesc în emisfera vestică din Paleocen, de acum circa de milioane de ani. Evident, și-au perpetuat specia, dar cercetătorii rareori i-au prins în flagrant.

I-a prins, însă, Nina Attias, ecolog brazilian. Ea studiază de mai mulţi ani trei dintre cele de specii de tatu. Și-a concentrat studiile doctorale pe Euphractus sexcinctus, numit și tatuul-galben sau cu-șasebrâie (dedesubt), ale cărui ritualuri de curtare le-a observat și filmat.

În mlaștinile Pantanal din Brazilia, sezonul de amour pentru tatuul-cu-șase-brâie este tot anul. Când simt mirosul unei femele în estru, masculii se apropie, iar ea „pur și simplu o rupe la fugă”, spune Attias. „Vezi câte o femelă fugind cât o ţin picioarele și un grup de masculi care o aleargă.” Odată ce un pretendent mai iute reușește să ajungă femela, „împerecherea se desfășoară din fugă”, spune Attias.

Chiar și urmăriţi de alţi masculi, cei doi rămân acuplaţi. Îi ajută și faptul că, dintre toate mamiferele, tatu au printre cele mai mari penisuri în raport cu corpul; un mascul de E. sexcinctus are corpul lung de cm și penisul de cm. Iar dacă împerecherea din goană reușește, - de zile mai târziu femela poate naște unul sau doi pui.

Simpla procreare nu asigură supravieţuirea speciei; tatu are nevoie de ajutorul omului. Brazilia are un plan naţional pentru protejarea tatuului-cu-trei-brâie. Statul Piauí a delimitat o zonă de parc natural pentru conservarea lui. În paralel, cu sprijinul Institutului pentru Conservarea Faunei Sălbatice, la care lucrează Attias, statul Mato Grosso do Sul intenţionează să urmărească tatuul-uriaș ca specie-indicator, a cărei prezenţă va da o măsură a succesului în eforturile de conservare a habitatului.