Pierdute în lar­gul mă­rii

Pă­să­ri­le ma­ri­ne su­fe­ră pi­er­deri ca­tas­tro­fa­le. Ca să le sal­văm, tre­bu­ie să înce­pem să le cu­noaștem mai bi­ne.

National Geographic Romania - - SUMAR - TEXT: JONATHAN FRANZEN FOTO: THOMAS P. PESCHAK

Spe­cii rar vă­zu­te de pă­sări ma­ri­ne su­fe­ră un de­clin im­por­tant al po­pu­lați­i­lor.

Oa­re vor su­pra­vi­ețui?

În apă re­ce și pe ori­ce vre­me, fur­tu­na­rul-gri – un ani­mal cu sânge cald ca­re cântă­rește sub 40 g – cau­tă între va­luri pești mi­cuți și ne­ver­te­bra­te oce­a­ni­ce. Fâlfâind din ari­pi cu pi­ci­oa­re­le atârna­te, cu de­ge­te­le atin­gând su­pra­fața, dă im­pre­sia că mer­ge pe apă pre­cum Pe­tru în Bi­blie.

Deși fur­tu­na­rii, ca grup, sunt une­le din­tre ce­le mai nu­me­roa­se și răs­pândi­te pă­sări din lu­me, fur­tu­na­rii-gri sunt rari și se gă­sesc nu­mai în ape­le Ca­li­for­ni­ei. Au un mi­ros pu­ter­nic și dis­tinc­tiv de mosc; îi poți mi­ro­si în ce­ață. Se simt cel mai în lar­gul lor pe apă, dar, ca toate pă­să­ri­le, au ne­voie să stea pe us­cat ca să-și de­pu­nă ouă­le și să-și cre­as­că pu­ii. Pen­tru asta, pre­fe­ră insu­le­le ne­tul­bu­ra­te. Ca să sca­pe de ate­nția pră­dă­to­ri­lor, își fac cu­ib sub pă­mânt, în vi­zu­ini sau cră­pă­turi în stâncă și um­blă doar noaptea.

În Re­fu­gi­ul Nați­o­nal pen­tru Fau­na Săl­ba­ti­că de pe Insu­le­le Fa­ral­lon, la 50 km de po­dul Gol­den Ga­te din San Fran­cis­co, un grup de ar­tiști lo­ca­li a con­stru­it un fel de iglu ne­fi­ni­sat, din bu­căți de be­ton din ru­i­ne­le unor clă­diri ve­chi de pe insu­la prin­ci­pa­lă. O ușă mi­că în sculp­tu­ră per­mi­te ac­ce­sul la un spațiu strâmt căp­tușit cu ple­xi­glas. Da­că ai in­tra într-o noap­te de va­ră și ai aprin­de o lu­mi­nă roșie (ca­re de­ran­je­a­ză pă­să­ri­le mai puțin decât lumina albă), ai pu­tea ve­dea un fur­tu­nar-gri clo­cind răb­dă­tor pe fun­dul unei cră­pă­turi, par­că și mai mic și mai fra­gil decât ara­tă pe apă. Ai pu­tea au­zi cânte­cul noc­turn al unu­ia din­tre ve­ci­nii săi as­cu­nși, un tors ușor și me­lo­di­os ca­re răz­ba­te din­tre stânci ca un glas din altă lu­me: lu­mea pă­să­ri­lor ma­ri­ne, ca­re cu­prin­de do­uă trei­mi din pla­ne­ta noas­tră, dar es­te, în cea mai ma­re par­te, in­vi­zi­bi­lă pen­tru noi.

Până de cu­rând, in­vi­zi­bi­li­ta­tea era un avan­taj pen­tru pă­să­ri­le ma­ri­ne, o man­ta de pro­te­cție. Dar

Ima­gi­nați-vă pa­să­re zvel­tă, o de

un gri șo­bo­lan,

nu mai ma­re

decât un graur,

ca­re își pe­tre­ce

cea mai ma­re par­te a vi­eții pe oce­a­nul des­chis.

acum, când pră­dă­to­rii in­va­zi­vi și pes­cu­i­tul co­mer­cial le ame­ni­nță exis­te­nța, au ne­voie ca oa­me­nii să le pro­te­je­ze; și es­te greu să-ți pe­se de ani­ma­le pe ca­re nu le ve­zi.

ASTĂ­ZI, INSU­LE­LE FA­RAL­LON sunt un mic por­tal spre tre­cut, când pă­să­ri­le ma­ri­ne erau nu­me­roa­se pre­tu­tin­deni. Pes­te o ju­mă­ta­te de mi­li­on de pă­sări cu­i­bă­re­au în re­fu­giu când am vi­zi­tat insu­la prin­ci­pa­lă în iu­nie 2017. Pe pan­te­le abrup­te și te­re­nul plan cu ve­ge­tație ra­ră, încon­ju­ra­te de apa de un al­bas­tru in­tens tul­bu­ra­tă de foci și lei-de­ma­re, se aflau papagali-de-ma­re, al­ce-po­rum­bel și cor­mo­rani, mici al­ce-de-Aleu­ti­ne gră­suțe, al­ce-ri­no­cer cu coar­ne ci­u­da­te și, du­pă pă­re­rea mea, mult prea mu­lți pes­că­ruși-ca­li­for­ni­eni. Pu­ii de pes­că­ruși eclo­zau și era im­po­si­bil să um­bli fă­ră să-i înfu­rii pe pă­ri­nți, ca­re ți­pau la un vo­lum ca­re ră­nea ure­chi­le și să­re­au în aer pen­tru a-i bom­bar­da pe in­truși cu ex­cre­men­te urât mi­ro­si­toa­re.

Pes­că­rușii-ca­li­for­ni­eni erau un chin ca­re me­ri­ta îndu­rat pen­tru a ajun­ge la co­lo­ni­i­le de al­ce-nor­di­ce ale insu­lei. Într-o di­mi­neață, Pe­te War­zy­bok, bi­o­log la Point Blue, gru­pul de con­ser­va­re ca­re aju­tă Ser­vi­ci­ul pen­tru Pești și Spe­cii Sălbatice din SUA să mo­ni­to­ri­ze­ze spe­ci­i­le sălbatice din Fa­ral­lon, m-a con­dus la un as­cun­ziș din pla­caj ca­re dă­dea spre o me­tro­po­lă de al­că-nor­di­că. Ca un co­vor de pi­per mă­ci­nat gro­si­er, 20.000 de pă­sări alb-ne­gre aco­pe­re­au o lim­bă încli­na­tă de stâncă ce se ter­mi­na cu niște fa­le­ze stro­pi­te de va­luri. Alce­le stă­te­au umăr la umăr, cu ci­o­curi as­cuți­te, ase­me­nea unor pin­gu­ini și in­cu­bau un ou sau pă­ze­au un pui mi­cuț pe porțiuni de doar 150 cm2. Co­lo­nia avea un aer de mun­că în tă­ce­re. Erau iz­buc­niri oca­zi­o­na­le de clon­că­nit blând, iar pes­că­rușii-ca­li­for­ni­eni ame­ni­nță­tori con­ti­nuau să plu­te­as­că deasupra, scru­tând du­pă opor­tu­ni­tăți de mic de­jun și, une­ori, o al­că ate­ri­za

O al­că-nor­di­că so­li­ta­ră zboa­ră deasupra altor mii ca­re îngri­jesc ouă și pui pe Insu­le­le Fa­ral­lon din lar­gul Ca­li­for­ni­ei. De­ci­ma­tă în se­co­lul al XIX-lea de că­tre vânătorii de ouă ca­re apro­vi­zi­o­nau pi­ețe­le din San Fran­cis­co, po­pu­lația a su­fe­rit un nou co­laps la înce­pu­tul ani­lor ’80, din cau­za pes­cu­i­tu­lui cu set­că. De la ju­mă­ta­tea ani­lor ’80, res­tri­cți­i­le sau in­ter­di­cți­i­le to­ta­le asu­pra pes­cu­i­tu­lui cu set­ca au per­mis ca alce­le din Fa­ral­lon să se înmu­lțe­as­că din nou.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.