„Ni­mic nu m-a pre­gă­tit pen­tru ceea ce am vă­zut.”

National Geographic Romania - - Explorează - TEXT: CRISTINA MITTERMEIER

SO FO­TO­GRA­FIE SFÂȘIETOARE. UN PERICOL. INDIGNARE GLO­BA­LĂ. DAR NATIONAL GEOGRAPHIC NU AR FI TREBUIT SĂ PUNĂ CU CERTITUDINE MOAR­TEA ACESTUI URS PE SE­A­MA SCHIMBĂRILOR CLI­MA­TI­CE.

SCHIM­BĂ­RI­LE CLI­MA­TI­CE UCID lent și in­di­rect: prin in­cen­dii, se­ce­tă, frig și ina­niție. Le­gă­tu­ra din­tre moar­tea unui ani­mal in­di­vi­dual și schim­bă­ri­le cli­ma­ti­ce ra­re­ori es­te cla­ră – chiar și atunci când un ani­mal es­te atât de ema­ciat ca acest urs po­lar. Fo­to­gra­ful Paul Nic­klen și cu mi­ne sun­tem într-o mi­si­u­ne de a sur­prin­de ima­gini ca­re co­mu­ni­că ur­ge­nța schimbărilor cli­ma­ti­ce. N-a fost ușor să do­cu­men­tăm efec­te­le lor asu­pra fau­nei. Cu ace­as­tă ima­gi­ne, am cre­zut că am găsit o ca­le de a-i aju­ta pe oa­meni să își ima­gi­ne­ze cum ar pu­tea ară­ta vi­i­to­rul schimbărilor cli­ma­ti­ce. Am fost, poa­te, nai­vi. Fo­to­gra­fia a de­venit vi­ra­lă – iar oa­me­nii au luat-o la pro­priu.

Paul a ză­rit ur­sul po­lar acum un an, într-o re­cu­noaște­re într-un golf izo­lat de pe Insu­la So­mer­set, în Arc­ti­ca ca­na­dia­nă. Mi-a ce­rut ime­diat să adun echi­pa Se­aSwat de la Se­aLe­ga­cy. Se­aLe­ga­cy, or­ga­ni­zația pe ca­re am înfi­i­nțat-o în 2014, uti­li­ze­a­ză fo­to­gra­fia pen­tru a răs­pândi me­sa­jul con­ser­vă­rii oce­a­ne­lor; echi­pa Se­aSwat es­te o uni­ta­te mo­bi­lă de po­ves­ti­tori ca­re abor­de­a­ză pro­ble­me ur­gen­te. A do­ua zi du­pă ape­lul lui, echi­pa noas­tră a zbu­rat până într-un sat inu­it din Gol­ful Re­so­lu­te. Nu exis­ta ni­cio certitudine că vom gă­si din nou ur­sul sau că va mai fi în viață.

Când am ajuns la golf, am scru­tat țăr­mul cu bi­no­clul. N-am vă­zut decât clă­diri dă­ră­pă­na­te, bu­toaie de com­bus­ti­bil goa­le și un pei­saj foar­te de­zo­lant, ce pă­rea o ta­bă­ră de pes­cu­it aban­do­na­tă. Nu pu­te­am lo­ca­li­za ur­sul. Abia când și-a ri­di­cat ca­pul am reușit să-l ză­rim, întins pe pă­mânt ca un co­vor ui­tat, aproa­pe lip­sit de viață. Du­pă for­ma cor­pu­lui, pă­rea a fi un mas­cul ma­re.

Tre­bu­ia să ne apro­pi­em; ne-am ur­cat într-o bar­că Zo­diac și am mers pe us­cat. Vântul puternic ne-a acoperit su­ne­te­le și mi­ro­sul. Din­tr-una din­tre clă­di­ri­le

POA­TE AM GREȘIT NESPUNÂND PO­VES­TEA ÎNTREAGĂ – CĂ ERAM ÎN CĂUTAREA UNEI FO­TO­GRA­FII CAR E PREVESTEA VI­I­TO­RUL.

goa­le, am pri­vit ur­sul. Nu s-a mișcat aproa­pe o oră. Când s-a ri­di­cat în sfârșit în pi­ci­oa­re, a trebuit să îmi țin res­pi­rația. Paul mă aver­ti­za­se cu pri­vi­re la sta­rea ur­su­lui po­lar, dar ni­mic nu ar fi pu­tut să mă pre­gă­te­as­că pen­tru ceea ce am vă­zut. Bla­na când­va al­bă a ur­su­lui era nă­pârli­tă și mur­da­ră. Cor­pul lui când­va ro­bust era pi­e­le și os. Fi­e­ca­re pas pe ca­re îl fă­cea era du­re­ros și încet. Ne dă­de­am se­a­ma că era bol­nav sau ră­nit și înfo­me­tat. Ve­de­am că își trăia pro­ba­bil ul­ti­me­le zi­le.

Eu am fă­cut fo­to­gra­fii, iar Paul a fil­mat. În timp ce ur­sul se apro­pia de bu­toai­e­le goa­le de com­bus­ti­bil în cău­ta­re de hra­nă, îi au­ze­am pe co­le­gii mei plângând.

Când a pos­tat cli­pul pe Insta­gram, Paul a scris: „Așa ara­tă ina­niția”. A no­tat că oa­me­nii de ști­i­nță se tem că urșii po­lari vor fi împi­nși la ex­tin­cție în se­co­lul ur­mă­tor. S-a între­bat da­că po­pu­lația glo­ba­lă de 25.000 de urși po­lari avea să moa­ră așa cum mu­rea acest urs. I-a îndem­nat pe oa­meni să fa­că tot ce pu­te­au pen­tru a-și re­du­ce am­pren­ta de car­bon ca să împi­e­di­ce acest lu­cru. Dar nu a spus că acest urs anu­me a fost omo­rât de schim­bă­ri­le cli­ma­ti­ce.

National Geographic a pre­luat cli­pul și a adău­gat sub­ti­tluri. A de­venit cel mai vi­zua­li­zat clip de pe pa­gi­na National Geographic – din toa­te tim­pu­ri­le. Or­ga­ni­zați­i­le de știri din toa­tă lumea au tran­smis des­pre el; plat­for­me­le de socializare s-au um­plut de opi­nii le­ga­te de el. Esti­măm că fil­ma­rea noas­tră a ajuns la ulu­i­to­rul nu­măr de 2,5 mi­liar­de de oa­meni. Mi­si­u­nea a fost un suc­ces, dar exis­ta o pro­ble­mă: pi­er­du­se­răm con­tro­lul asu­pra na­rați­u­nii. Pri­mul rând din cli­pul National Geographic spu­nea: „Așa ara­tă schim­bă­ri­le cli­ma­ti­ce” – „schim­bă­ri­le cli­ma­ti­ce” fi­ind evi­de­nția­te cu gal­be­nul dis­tinc­tiv al bran­du­lui. Re­tros­pec­tiv, National Geographic a mers prea de­par­te cu ace­as­tă le­gen­dă.

Alte ca­na­le de știri au pu­bli­cat ti­tluri dra­ma­ti­ce pre­cum aces­ta de la Was­hin­gton Post: „«Stă­te­am aco­lo plângând»: Urs po­lar ema­ciat într-un clip și fo­to­gra­fii «sfâșietoare»”.

Tri­mi­se­se­răm o fo­to­gra­fie „sfâșietoare” în lu­me. Pro­ba­bil nu ar fi trebuit să fim sur­pri­nși că oa­me­nii nu au se­si­zat nua­nțe­le pe ca­re am încer­cat să le tri­mi­tem împreu­nă cu ea. Cu toa­te aces­tea, am fost șo­cați de re­a­cție. Mul­te per­soa­ne și-au ex­pri­mat re­cu­noști­nța pen­tru că am arun­cat lu­mi­nă asu­pra schimbărilor cli­ma­ti­ce, însă alții au între­bat fu­ri­oși de ce nu am hră­nit ur­sul sau nu l-am acoperit cu pă­turi și nu l-am dus la un ve­te­ri­nar – lu­cruri ca­re nu l-ar fi sal­vat. Ace­le răs­pun­suri au dez­vă­lu­it cât de de­co­nec­tați sunt oa­me­nii de fau­na săl­ba­ti­că, de eco­lo­gie și chiar de ge­o­gra­fie. Apoi erau alții, con­vi­nși că tre­bu­ie me­nți­nut sta­tu-quo-ul pe­ri­cu­los și ne­gând schim­bă­ri­le cli­ma­ti­ce. Pen­tru ei, am de­venit încă un exem­plu de exa­ge­ra­re eco­lo­gis­tă. Dar ne-au fă­cut să ne dăm se­a­ma la ce nu­măr des­cu­ra­jant de oa­meni mai tre­bu­ie încă să ajun­gem.

Poa­te am greșit nespunând po­ves­tea întreagă – că eram în căutarea unei fo­to­gra­fii ca­re prevestea vi­i­to­rul și că nu știam ce se întâmpla­se cu acest urs po­lar anu­me.

Nu pot spu­ne da­că acest urs mu­rea de foa­me din cau­za schimbărilor cli­ma­ti­ce, dar știu că urșii po­lari se ba­ze­a­ză pe o plat­for­mă de ghe­ață ma­ri­nă de pe ca­re vânea­ză. O Arc­ti­că în încăl­zi­re ra­pi­dă înse­am­nă că ghe­ața ma­ri­nă dis­pa­re pen­tru pe­ri­oa­de tot mai înde­lun­ga­te în fi­e­ca­re an. Asta înse­am­nă că mu­lți alți urși vor ră­mâne izo­lați pe us­cat, un­de nu pot ur­mări fo­ci­le, mor­se­le și ba­le­ne­le ca­re re­pre­zin­tă pra­da lor și un­de vor muri încet de foa­me.

Du­pă ce nu a găsit ni­mic de va­loa­re în bu­toai­e­le de com­bus­ti­bil, ur­sul po­lar a in­trat clă­tin­du-se în apă și s-a înde­păr­tat înot. Paul își fă­cea gri­ji că avea să își iro­se­as­că ener­gia și să moa­ră, dar ur­su­lui pă­rea să îi fie mai ușor în apă. A dis­pă­rut du­pă o co­ti­tu­ră a țăr­mu­lui. Nu l-am mai vă­zut ni­ci­o­da­tă, dar spe­răm că ima­gi­ni­le noas­tre cu acest urs aflat pe moar­te a mu­tat con­ver­sația des­pre schim­bă­ri­le cli­ma­ti­ce în prim-plan, un­de tre­bu­ie să ră­mână până când re­zol­văm ace­as­tă pro­ble­mă pla­ne­ta­ră.

Până atunci, când vom da pes­te o ast­fel de sce­nă, o vom împăr­tăși din nou lu­mii – și ne vom stră­dui ca in­te­nți­i­le noas­tre să fie cla­re, iar na­rați­u­nea să ră­mână a noas­tră.

Cristina Mittermeier es­te fo­to­gra­fă co­la­bo­ra­toa­re, con­fe­re­nția­ră și ex­plo­ra­toa­re pen­tru National Geographic. Es­te co-fon­da­toa­rea, di­rec­toa­rea exe­cu­ti­vă și li­de­ra de vi­zi­u­ne a Se­aLe­ga­cy, o or­ga­ni­zație non­pro­fit ca­re lu­cre­a­ză pen­tru pro­te­ja­rea oce­a­ne­lor.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.