Ști­i­nța som­nu­lui

Nu, se­ri­os. Pu­ne jos te­le­fo­nul. Îți vom ară­ta cum e un somn de noap­te să­nă­tos. Și cum lu­mi­ni­le ace­lea al­bas­tre ne împi­e­di­că să dor­mim su­fi­ci­ent.

National Geographic Romania - - Prima Pagina - TEXT: MI­CHA­EL FIN­KEL FOTO: MAGNUS WENNMAN

Deși pa­re că nu fa­cem ni­mic când dor­mim, noi cer­ce­tări ara­tă că crei­e­rul nu e mai puțin ac­tiv în somn, ci doar ac­tiv în alt fel. Într-o noap­te bună, tre­cem iar și iar prin di­fe­ri­te sta­dii de somn, fi­e­ca­re cu ca­li­tăți­le și ro­lul său.

Ame­ri­ca­nii dorm sub șap­te ore pe noap­te, cu vreo do­uă ore mai puțin decât acum un se­col. În so­ci­e­ta­tea noas­tră agi­ta­tă și inun­da­tă de lu­mi­nă, ade­sea con­si­de­răm som­nul un ad­ver­sar.

Aproa­pe în fi­e­ca­re noap­te a vi­eții noas­tre tre­cem prin­tr-o me­ta­mor­fo­ză sur­prin­ză­toa­re.

Crei­e­rul nos­tru își mo­di­fi­că pro­fund com­por­ta­men­tul și sco­pul, di­mi­nuându-ne sta­rea de co­nști­i­nță. Pen­tru o vre­me, sun­tem aproa­pe to­tal pa­ra­li­zați. Nu putem nici mă­car să dârdâim. Însă ochii noștri se tot re­ped de co­lo-co­lo în spa­te­le ple­oa­pe­lor închi­se ca și cum ar ve­dea, iar mușchii mi­cuți din ure­chea noas­tră me­die, chiar și în li­niște, se mișcă de par­că ar au­zi. Sun­tem sti­mu­lați se­xual, atât băr­bații, cât și fe­mei­le, re­pe­tat. Une­ori cre­dem că putem zbu­ra. Ne apro­pi­em de gra­nițe­le mo­rții. Dor­mim.

În jur de 350 î.Hr., Aris­to­tel a scris un eseu, „Des­pre somn și ve­ghe”, între­bându-se ce anu­me fa­cem și de ce. În ur­mă­to­rii 2.300 de ani nu a avut ni­meni un răs­puns bun. În 1924, psi­hia­trul ger­man Hans Ber­ger a in­ven­tat elec­tro­en­ce­fa­lo­gra­ful,

ca­re înre­gis­tre­a­ză ac­ti­vi­ta­tea elec­tri­că din crei­er, iar stu­di­ul som­nu­lui s-a mu­tat de la fi­lo­so­fie la ști­i­nță. Însă abia în ul­ti­me­le câte­va de­ce­nii, când apa­ra­te­le de ima­gis­ti­că au per­mis pri­viri și mai apro­fun­da­te asu­pra me­ca­nis­me­lor in­te­ri­oa­re ale crei­e­ru­lui, ne-am apro­piat de un răs­puns con­vin­gă­tor pen­tru Aris­to­tel.

Tot ce am aflat des­pre somn a scos în evi­de­nță cât e de im­por­tant pen­tru să­nă­ta­tea noas­tră min­ta­lă și fi­zi­că. Ti­pa­rul somn-ve­ghe es­te o ca­rac­te­ris­ti­că cen­tra­lă a bi­o­lo­gi­ei uma­ne – o adap­ta­re la viața pe o pla­ne­tă ca­re se învârte, cu nes­fârși­ta sa alter­na­nță zi-noap­te. Pre­mi­ul No­bel pen­tru me­di­ci­nă din 2017 a fost câști­gat de trei cer­ce­tă­tori ca­re, în anii ’80 și ’90, au iden­ti­fi­cat ce­a­sul mo­le­cu­lar din ce­lu­le ca­re are ro­lul de a ne me­nți­ne sin­cro­ni­zați cu soa­re­le. Când acest ritm cir­ca­dian se de­fec­te­a­ză, ara­tă cer­ce­tă­ri­le re­cen­te, sun­tem ex­puși unui risc spo­rit de bo­li pre­cum dia­be­tul, boa­la car­dia­că și de­me­nța.

To­tuși, de­ze­chi­li­brul între sti­lul de viață și ci­clul so­lar a de­venit epi­de­mic. „E ca și cum am trăi într-un test glo­bal al con­se­ci­nțe­lor ne­ga­ti­ve ale pri­vă­rii de somn”, spu­ne Ro­bert Stic­kgold, di­rec­tor al Cen­tru­lui pen­tru Somn și Cog­niție de la Fa­cul­ta­tea de Me­di­ci­nă Har­vard. Ame­ri­ca­nul de rând de azi doar­me sub șap­te ore pe noap­te, cu vreo do­uă ore mai puțin decât acum un se­col. Acest lu­cru se da­to­re­a­ză în prin­ci­pal pro­li­fe­ră­rii lu­mi­ni­lor elec­tri­ce, ur­ma­te de te­le­vi­zoa­re, com­pu­te­re și smar­tpho­ne-uri. În so­ci­e­ta­tea noas­tră agi­ta­tă și ilu­mi­na­tă, con­si­de­răm ade­sea som­nul un ad­ver­sar, o sta­re ca­re ne pri­ve­a­ză de pro­duc­ti­vi­ta­te

Crei­e­rul tre­az es­te op­ti­mi­zat pen­tru co­lec­ta­rea de in­for­mații, crei­e­rul ador­mit pen­tru con­so­li­da­re. Noap­tea co­mu­tăm de la înre­gis­tra­re la edi­ta­re.

și dis­tra­cție. Tho­mas Edi­son, ca­re ne-a dat be­cu­ri­le, spu­nea că „som­nul es­te o ab­sur­di­ta­te, un obi­cei prost”. El cre­dea că în ce­le din ur­mă ne vom dis­pen­sa de el în to­ta­li­ta­te.

Acum, un somn de noap­te com­plet pa­re la fel de rar și de­mo­dat ca o scri­soa­re scri­să de mână. Toți pă­rem să o luăm pe scur­tă­turi, lup­tând cu in­som­nia prin pas­ti­le de dor­mit, dând pe gât ca­fea pen­tru a alun­ga căs­ca­tu­ri­le, ig­no­rând că­lă­to­ria com­ple­xă pe ca­re sun­tem con­ce­puți să o fa­cem în fi­e­ca­re se­a­ră. Într-o noap­te bună, tre­cem de pa­tru sau cinci ori prin mai mul­te sta­dii ale som­nu­lui, fi­e­ca­re cu ca­li­tăți și sco­puri dis­tinc­te – o co­bo­râre întor­to­che­a­tă și bi­za­ră într-o lu­me alter­na­ti­vă. Tran­sfor­ma­rea iniția­lă are loc ra­pid. Cor­pu­lui uman nu îi pla­ce să se opre­as­că între stări. Pre­fe­răm să fim pe un tă­râm sau pe altul, fie tre­ji, fie ador­miți. Așa că stin­gem lu­mi­ni­le și stăm în pat și închi­dem ochii. Da­că rit­mul nos­tru cir­ca­dian es­te le­gat de flu­xul lu­mi­nii și al întu­ne­ri­cu­lui, da­că glan­da pi­nea­lă de la ba­za crei­e­ru­lui nos­tru pom­pe­a­ză me­la­to­ni­nă, sem­na­lând că es­te noap­te, și da­că un șir de alte sis­te­me se ali­nia­ză, neu­ro­nii noștri in­tră iu­te în ritm.

Neu­ro­nii, apro­xi­ma­tiv 86 de mi­liar­de, sunt ce­lu­le­le ca­re for­me­a­ză In­ter­ne­tul crei­e­ru­lui, co­mu­ni­când între ele prin sem­na­le elec­tri­ce și chi­mi­ce. Când sun­tem com­plet tre­ji, neu­ro­nii sunt ca o fur­tu­nă ce­lu­la­ră cu ful­ge­re. Când des­car­că im­pul­suri uni­form și rit­mic, ex­pri­ma­te pe o elec­tro­en­ce­fa­lo­gra­mă (EEG) prin li­nii fru­mos on­du­la­te, e semn că crei­e­rul s-a întors spre in­te­ri­or, de­par­te de hao­sul vi­eții din sta­rea de ve­ghe. În ace­lași timp, re­cep­to­rii noștri sen­zo­ria­li sunt înă­bușiți și în cu­rând dor­mim.

Oa­me­nii de ști­i­nță nu­mesc asta sta­di­ul 1, ca­pă­tul su­per­fi­cial al som­nu­lui. Du­re­a­ză poa­te cinci mi­nu­te. Apoi, ur­când din adâncul crei­e­ru­lui, ur­me­a­ză o se­rie de scântei elec­tri­ce ca­re tran­smit sar­cini elec­tri­ce că­tre scoa­rța ce­re­bra­lă, ma­te­ria ce­nușie cu­ta­tă ca­re aco­pe­ră stra­tul ex­te­ri­or al crei­e­ru­lui, ca­re găz­du­i­ește lim­ba­jul și co­nști­i­nța. Aces­te ra­fa­le de ju­mă­ta­te de se­cun­dă, nu­mi­te fu­suri de somn,

in­di­că fap­tul că am in­trat în sta­di­ul 2.

Crei­e­re­le noas­tre nu sunt mai puțin ac­ti­ve când dor­mim, cum s-a cre­zut mult timp, ci doar ac­ti­ve în mod di­fe­rit. Se spe­cu­le­a­ză că fu­su­ri­le sti­mu­le­a­ză cor­te­xul în așa fel încât să păs­tre­ze in­for­mați­i­le do­bândi­te re­cent – și, poa­te, să le și le­ge de cu­noști­nțe exis­ten­te în me­mo­ria pe ter­men lung. În la­bo­ra­toa­re­le de somn, du­pă ce oa­me­ni­lor le-au fost pre­zen­ta­te anu­mi­te sar­cini noi, frec­vența fu­su­ri­lor lor crește pes­te noap­te. Cu cât au mai mul­te fu­suri, se pa­re, cu atât își înde­pli­nesc mai bi­ne sar­ci­na a do­ua zi.

Fo­rța fu­su­ri­lor de somn, au su­ge­rat unii ex­pe­rți, ar pu­tea fi chiar un semn al in­te­li­ge­nței. Som­nul cre­e­a­ză, la pro­priu, co­ne­xi­uni pe ca­re poa­te nu le-ai fi fă­cut ni­ci­o­da­tă co­nști­ent, așa cum ne dăm se­a­ma in­tu­i­tiv. Nu spu­ne ni­meni: „mânca­rea e un sfet­nic bun”, ci „som­nul e un sfet­nic bun”.

Crei­e­rul tre­az es­te op­ti­mi­zat pen­tru a co­lec­ta sti­mu­li ex­terni, crei­e­rul ador­mit pen­tru a con­so­li­da in­for­mați­i­le co­lec­ta­te. Adi­că, noap­tea co­mu­tăm de la înre­gis­tra­re la edi­ta­re, schim­ba­re mă­su­ra­bi­lă la

Som­nul con­so­li­de­a­ză me­mo­ria atât de puternic, încât ar pu­tea fi pre­fe­ra­bil ca sol­dații epu­i­zați, ca­re se întorc din mi­si­uni cum­pli­te, să nu se du­că di­rect la cul­ca­re.

sca­ră mo­le­cu­la­ră. Nu doar ne ar­hi­văm gându­ri­le în mod me­ca­nic crei­e­rul ador­mit ho­tă­răște în mod ac­tiv ce amin­tiri să păs­tre­ze și ce să arun­ce.

Nu ale­ge nea­pă­rat înţe­lept. Som­nul ne con­so­li­de­a­ză me­mo­ria atât de puternic nu doar în sta­di­ul , un­de pe­tre­cem cam ju­mă­ta­te din tim­pul de somn, ci pe toa­tă du­ra­ta că­lă­to­ri­ei noc­tur­ne încât ar pu­tea fi pre­fe­ra­bil, de exem­plu, ca sol­da­ţii epu­i­za­ţi ca­re se întorc din mi­si­uni cum­pli­te să nu se du­că di­rect la cul­ca­re. Pen­tru a pre­ve­ni tul­bu­ra­rea de stres post-trau­ma­tic, sol­da­ţii ar tre­bui să ră­mână tre­ji între șase și opt ore, po­tri­vit neu­ro­cer­ce­tă­toa­rei Gi­na Poe de la Uni­ver­si­ta­tea din Ca­li­for­nia. Cer­ce­tă­ri­le ei su­ge­re­a­ză că som­nul la scurt timp du­pă un eveni­ment ma­jor, înain­te ca o par­te din încer­ca­rea prin ca­re ai tre­cut să fie so­lu­ţi­o­na­tă min­tal, are o pro­ba­bi­li­ta­te mai ma­re de a tran­sfor­ma ex­pe­ri­en­ţa în amin­tiri pe ter­men lung.

Sta­di­ul poa­te du­ra până la de mi­nu­te în tim­pul pri­mu­lui ci­clu de somn de de mi­nu­te al nop­ţii. (De obi­cei ocu­pă o por­ţi­u­ne mai mi­că din ci­clu­ri­le ul­te­ri­oa­re). Fu­su­ri­le pot so­si la fi­e­ca­re câte­va se­cun­de pen­tru o vre­me, dar, când aces­tea slă­besc, ni se re­du­ce frec­ven­ţa car­dia­că. Tem­pe­ra­tu­ra cor­pu­lui sca­de. Dis­pa­re ori­ce ur­mă de co­nști­in­ţă fa­ţă de me­di­ul ex­te­ri­or. Înce­pem lun­ga cu­fun­da­re în sta­di­i­le și , păr­ţi­le pro­fun­de ale som­nu­lui.

Ori­ce ani­mal pre­zin­tă cel pu­ţin o for­mă pri­mi­ti­vă de somn. Le­neșii cu trei de­ge­te dor­mi­te­a­ză cam ze­ce ore pe zi, într-o for­mă de­za­mă­gi­toa­re de mo­leșe­a­lă, însă unii li­li­eci fru­gi­vori reușesc ore, iar des­pre li­li­e­cii-mici-ma­ro­nii s-a sem­na­lat că trândă­vesc de ore. Gi­ra­fe­le dorm mai pu­ţin de cinci. Caii, de obi­cei, dorm o par­te din noap­te în pi­ci­oa­re și o par­te înti­nși. Del­fi­nii dorm cu câte o emis­fe­ră oda­tă ju­mă­ta­te din crei­er doar­me în timp ce ce­a­lal­tă ju­mă­ta­te es­te tre­a­ză, per­mi­ţându-le să înoa­te fă­ră între­ru­pe­re. Fre­ga­te­le-mici pot mo­ţăi în timp ce pla­nea­ză, ca și alte pă­sări. Re­chi­nii-dă­da­că se odih­nesc gră­ma­dă pe fun­dul

oce­a­nu­lui. Gânda­cii își la­să în jos an­te­ne­le în timp ce moțăie și sunt și sen­si­bi­li la ca­fei­nă.

Som­nul, de­fi­nit drept un com­por­ta­ment mar­cat de re­cep­ti­vi­ta­te di­mi­nua­tă și mo­bi­li­ta­te re­du­să, ușor de între­rupt cu ușu­ri­nță (spre de­o­se­bi­re de hi­ber­na­re sau co­mă), exis­tă la cre­a­turi ca­re nu au crei­er de­loc. Me­du­ze­le dorm, acți­u­nea pul­sa­toa­re a cor­pu­ri­lor lor înce­ti­nind vi­zi­bil, iar or­ga­nis­me­le uni­ce­lu­la­re pre­cum planc­to­nul și droj­dia pre­zin­tă ci­cluri cla­re de ac­ti­vi­ta­te și odih­nă. Asta pre­su­pu­ne că som­nul es­te stră­ve­chi și că fun­cția sa iniția­lă și uni­ver­sa­lă nu es­te le­ga­tă de or­ga­ni­za­rea amin­ti­ri­lor sau de fa­vo­ri­za­rea învăță­rii, ci mai mult de pro­te­ja­rea vi­eții însăși. Es­te evi­dent o le­ge a na­tu­rii ca o cre­a­tu­ră, in­di­fe­rent de di­men­si­u­ne, să nu poa­tă fun­cți­o­na la ca­pa­ci­ta­te ma­xi­mă 24 de ore pe zi.

„Es­te so­li­ci­tant să fii tre­az”, spu­ne Tho­mas Scam­mell, pro­fe­sor de neu­ro­lo­gie la Fa­cul­ta­tea de Me­di­ci­nă Har­vard. „Tre­bu­ie să te iei la între­ce­re cu toa­te ce­le­lal­te or­ga­nis­me pen­tru a su­pra­vi­ețui, iar con­se­ci­nța es­te că ai ne­voie de o pe­ri­oa­dă de odih­nă pen­tru a aju­ta ce­lu­le­le să își re­vi­nă.”

La oa­meni, asta se întâmplă înde­o­se­bi în tim­pul som­nu­lui pro­fund, în sta­di­i­le 3 și 4, ca­re di­fe­ră în pro­cen­tul de ac­ti­vi­ta­te ce­re­bra­lă com­pu­să din un­de del­ta mari, on­du­la­te, mă­su­ra­te pe EEG. În sta­di­ul 3, un­de­le del­ta sunt pre­zen­te mai puțin de ju­mă­ta­te din timp; în sta­di­ul 4, mai mult de ju­mă­ta­te. (Unii cer­ce­tă­tori le con­si­de­ră pe ce­le do­uă un sin­gur sta­diu de somn pro­fund.) Som­nul pro­fund es­te cel în ca­re ce­lu­le­le noas­tre pro­duc can­ti­ta­tea cea mai ma­re de hor­mon de crește­re, ne­ce­sar pe tot par­cur­sul vi­eții pen­tru a ali­men­ta oa­se­le și mușchii.

Exis­tă și alte do­ve­zi că som­nul e ese­nțial pen­tru a me­nți­ne să­nă­toa­se sis­te­mul imu­ni­tar, tem­pe­ra­tu­ra cor­pu­lui și ten­si­u­nea ar­te­ria­lă. Fă­ră somn su­fi­ci­ent, nu putem să ne re­glăm dis­po­ziția sau să ne re­cu­pe­răm ra­pid du­pă un ac­ci­dent. Som­nul poa­te fi mai im­por­tant pen­tru noi decât hra­na; ani­ma­le­le mor din cau­za pri­vă­rii de somn înain­te de a muri de foa­me, spu­ne Ste­ven Loc­kley de la Spi­ta­lul Bri­gham and Wo­men’s din Bos­ton.

Un somn bun re­du­ce pro­ba­bil și ris­cul de de­me­nță. Un stu­diu pe șoa­reci efec­tuat de Mai­ken Ne­der­gaard su­ge­re­a­ză că, în timp ce sun­tem tre­ji, neu­ro­nii noștri sunt strânși lao­lal­tă, dar când dor­mim, une­le ce­lu­le ce­re­bra­le se de­zum­flă cu 60%, lăr­gind spați­i­le din­tre ele. Aces­te spații in­ter­ce­lu­la­re sunt gro­pi de gu­noi pen­tru re­zi­duu­ri­le me­ta­bo­li­ce ale ce­lu­le­lor – în spe­cial o sub­sta­nță nu­mi­tă be­ta-ami­loid, ca­re per­tur­bă co­mu­ni­ca­rea între neu­roni și es­te strâns le­ga­tă de boa­la Alzhei­mer. Nu­mai în tim­pul som­nu­lui poa­te li­chi­dul ce­re­bros­pi­nal să se re­ver­se pre­cum de­ter­gen­tul prin aces­te cu­loa­re mai lar­gi ale crei­e­ru­lui, spă­lând be­ta-ami­loi­dul.

În timp ce are loc toa­tă ace­as­tă cu­rățe­nie și re­pa­rație, mușchii ne sunt com­plet re­la­xați. Ac­ti­vi­ta­tea min­ta­lă es­te mi­ni­mă: un­de­le din sta­di­ul 4 sunt si­mi­la­re cu ti­pa­re­le pro­du­se de pa­ci­e­nții în co­mă. De obi­cei, nu vi­săm în tim­pul sta­di­u­lui 4; es­te po­si­bil să nici nu fim ca­pa­bi­li să si­mțim du­re­rea. În mi­to­lo­gia gre­a­că, zeii Hyp­nos (som­nul) și Tha­na­tos (moar­tea) sunt frați ge­meni. E po­si­bil ca gre­cii să fi avut drep­ta­te.

„Vor­bim des­pre un ni­vel de de­zac­ti­va­re a crei­e­ru­lui ca­re es­te foar­te in­tens”, spu­ne Mi­cha­el Per­lis, di­rec­to­rul pro­gra­mu­lui de Me­di­ci­na Som­nu­lui Com­por­ta­men­tal de la Uni­ver­si­ta­tea Pen­nsyl­va­nia. „Som­nul din sta­di­ul 4 nu e de­par­te de co­mă sau de moar­tea ce­re­bra­lă. Deși es­te re­cu­pe­ra­tor și re­vi­ta­li­zant, n-ai vrea să faci o su­pra­do­ză.”

Cel mai mult, putem ră­mâne în sta­di­ul 4 doar vreo 30 de mi­nu­te înain­te ca crei­e­rul să ia­să sin­gur. (Cel puțin la som­nam­bu­li, schim­ba­rea poa­te fi însoți­tă de o tre­să­ri­re a cor­pu­lui.) Ade­sea tra­ver­săm di­rect sta­di­i­le 3, 2 și 1 că­tre sta­rea de ve­ghe.

Chiar și cei ca­re dorm să­nă­tos se tre­zesc de mai mul­te ori pe noap­te, deși ma­jo­ri­ta­tea nu ob­ser­vă. Ador­mim la loc în câte­va se­cun­de. Dar în acest mo­ment, în loc să re­pe­te din nou sta­di­i­le, crei­e­rul se re­se­te­a­ză pen­tru ce­va cu to­tul nou – o că­lă­to­rie într-o lu­me cu ade­vă­rat bi­za­ră.

Pes­te 80 de mi­li­oa­ne de adu­lți ame­ri­cani su­fe­ră de pri­va­re cro­ni­că de somn, adi­că dorm mai puțin decât mi­ni­mu­mul re­co­man­dat de șap­te ore pe noap­te. Obo­se­a­la

„Vor­bim des­pre un ni­vel de de­zac­ti­va­re a crei­e­ru­lui foar­te in­tens”, spu­ne Mi­cha­el Per­lis, di­rec­to­rul pro­gra­mu­lui de Me­di­ci­nă a Som­nu­lui Com­por­ta­men­tal de la Uni­ver­si­ta­tea Pen­nsyl­va­nia. „Som­nul din sta­di­ul 4 nu e de­par­te de co­mă sau de moar­tea ce­re­bra­lă. Deși es­te re­cu­pe­ra­tor și re­vi­ta­li­zant, n-ai vrea să faci o su­pra­do­ză.”

con­tri­bu­ie la pes­te un mi­li­on de ac­ci­den­te ru­ti­e­re în fi­e­ca­re an, pre­cum și la un nu­măr sem­ni­fi­ca­tiv de erori me­di­ca­le. Chiar și mi­ci­le mo­di­fi­cări ale som­nu­lui pot fi pro­ble­ma­ti­ce. În SUA, în lu­nea de du­pă tre­ce­rea la ora de va­ră, are loc o crește­re cu 24% a ata­cu­ri­lor de cord, în com­pa­rație cu alte zi­le de luni, pre­cum și un salt al nu­mă­ru­lui de ac­ci­den­te fa­ta­le de mași­nă.

Pe tim­pul vi­eții, cam o trei­me din­tre noi vom su­feri de cel puțin o tul­bu­ra­re de somn diag­nos­ti­ca­bi­lă. Ele va­ria­ză de la in­som­nia cro­ni­că la ap­ne­ea în somn, la sin­dro­mul pi­ci­oa­re­lor ne­li­niști­te și la afe­cți­uni mult mai ra­re și mai stra­nii.

În sin­dro­mul ca­pu­lui ca­re ex­plo­de­a­ză, în crei­er par să-ți re­ver­be­re­ze bu­bu­i­turi în timp ce încerci să dormi. Un stu­diu Har­vard a con­sta­tat că pa­ra­li­zia în somn – in­ca­pa­ci­ta­tea de a te mișca timp de câte­va mi­nu­te du­pă ce te-ai tre­zit din vis – e la ori­gi­nea mul­tor po­vești cu ră­piri de că­tre ex­tra­te­reștri. Ata­cu­ri­le de nar­co­lep­sie, epi­soa­de in­con­tro­la­bi­le de ador­mi­re su­bi­tă, sunt de­cla­nșa­te ade­sea de emoții foar­te po­zi­ti­ve, cum ar fi as­cul­ta­rea unei glu­me, gâdi­la­tul sau de­gus­ta­rea unei mâncări de­li­ci­oa­se. O da­tă la câți­va ani, per­soa­ne­le cu sin­dro­mul Klei­ne-Le­vin vor dormi aproa­pe non­stop timp de o săp­tă­mână sau do­uă. Ele re­vin la ci­cluri obișnu­i­te ale stă­rii de co­nști­i­nță fă­ră ni­ci­un efect se­cun­dar per­cep­ti­bil.

In­som­nia es­te de de­par­te cea mai co­mu­nă pro­ble­mă, prin­ci­pa­lul mo­tiv pen­tru ca­re 4% din­tre adu­lții din SUA iau pas­ti­le de dor­mit în ori­ce lu­nă da­tă. Insom­nia­cii în ge­ne­ral au ne­voie de mai mult timp pen­tru a ador­mi, se tre­zesc pe pe­ri­oa­de pre­lun­gi­te în tim­pul no­pții sau ambe­le. Da­că som­nul es­te un fe­no­men na­tu­ral atât de ubi­cuu, ra­fi­nat de-a lun­gul tim­pu­lui, am pu­tea să ne între­băm de ce atâția din­tre noi au atâtea pro­ble­me cu el. Putem să dăm vi­na pe evo­luție; putem să dăm vi­na pe lumea mo­der­nă. Sau putem să dăm vi­na pe ne­po­tri­vi­rea din­tre ce­le do­uă.

Evo­luția ne-a înzes­trat, la fel ca pe alte cre­a­turi, cu un somn cu pro­gra­ma­re ma­le­a­bi­lă și ușor de între­rupt, ca să poa­tă fi su­bor­do­nat unor pri­o­ri­tăți mai înal­te.

Crei­e­rul are un sis­tem de anu­la­re, fun­cți­o­nând în toa­te sta­di­i­le som­nu­lui, ca­re ne poa­te tre­zi atunci când per­ce­pe o ur­ge­nță – plânsul unui co­pil, să zi­cem, sau su­ne­tul pași­lor unui pră­dă­tor ca­re se apro­pie.

Pro­ble­ma es­te că în lumea mo­der­nă, ape­lul nos­tru înnăs­cut, ata­vic, de tre­zi­re e me­reu de­cla­nșat de si­tuații ca­re nu ame­ni­nță viața, ca ne­li­niștea di­nain­tea unui exa­men, gri­ji le­ga­te de fi­na­nțe sau

Ori­ci­ne doar­me re­gu­lat mai puțin de șase ore are un risc mai ma­re de de­pre­sie, psi­ho­ză, ac­ci­dent vas­cu­lar ce­re­bral și obe­zi­ta­te. Lip­sa de somn îți sub­mi­nea­ză între­gul or­ga­nism.

Se con­si­de­ră că som­nul ar între­ru­pe viața, dar ade­vă­ra­ta ne­no­ro­ci­re es­te in­som­nia cro­ni­că. În Ja­po­nia, cam 40% din po­pu­lație doar­me sub șase ore pe noap­te. Moțăia­la în pu­blic, ca la acest res­tau­rant non­stop din To­kio, es­te ac­cep­ta­tă so­cial. PA­GI­NI­LE AN­TE­RI­OA­RE Wi­le, fi­ul de șap­te ani al fo­to­gra­fu­lui Magnus Wennman, se ui­tă la de­se­ne ani­ma­te pe iPad — un ri­tual mo­dern înain­te de cul­ca­re. Sti­mu­la­rea poa­te alun­ga som­nul, dar la fel fa­ce și ecra­nul ilu­mi­nat din spa­te: lu­mi­na pe timp de noap­te in­hi­bă pro­du­cția de me­la­to­ni­nă, hor­mo­nul ca­re aju­tă la re­gla­rea rit­mu­ri­lor noas­tre bi­o­lo­gi­ce zil­ni­ce.

Înfășu­rat în tu­buri și elec­tro­zi, Fran­cis Ajua, de ze­ce ani, aște­ap­tă „stin­ge­rea lu­mi­ni­lor” pen­tru stu­di­ul pri­vind som­nul lui de noap­te la Sis­te­mul de Să­nă­ta­te Nați­o­na­lă pen­tru Co­pii din Was­hin­gton, D.C. Va fi tes­tat pen­tru ap­nee în somn, în ca­re res­pi­rația se oprește re­pe­tat.

La Cli­ni­ca de som­no­lo­gie pen­tru co­pii din Was­hin­gton, Mi­cha­el Bo­sak, de opt ani, doar­me în timp ce e exa­mi­nat într-o po­ziție ca­re împi­e­di­că îngus­ta­rea re­pe­ta­tă a căii res­pi­ra­to­rii su­pe­ri­oa­re — cau­za sfo­răi­tu­lui lui. (Ace­as­tă fo­to­gra­fie a fost fă­cu­tă în întu­ne­ric, cu o ca­me­ră cu in­fra­roșu, pen­tru a nu-l de­ran­ja.) Som­nul e ese­nțial pen­tru să­nă­ta­te și dez­vol­ta­re în co­pi­lă­rie; es­te pe­ri­oa­da în ca­re sunt se­cre­ta­te can­ti­tăți­le ce­le mai mari de hor­mon de crește­re și pro­tei­ne ca­re lup­tă împo­tri­va in­fe­cți­i­lor. Som­nul ne­co­res­pun­ză­tor la co­pii a fost aso­ciat cu dia­be­tul, obe­zi­ta­tea și tul­bu­ră­ri­le de învăța­re.

Noi­le amin­tiri sunt con­so­li­da­te în somn. Ce se întâmplă în crei­er? La Uni­ver­si­ta­tea din Tsu­ku­ba, lângă To­kio, Ta­kes­hi Sa­ku­rai stu­dia­ză între­ba­rea cu aju­to­rul op­to­ge­ne­ti­cii — în ca­re un la­ser ac­ti­ve­a­ză sau de­zac­ti­ve­a­ză ce­lu­le ce­re­bra­le in­di­vi­dua­le la șoa­reci mo­di­fi­cați ge­ne­tic pen­tru a fi sen­si­bi­li la el.

Odih­nin­du-se pe pri­ci­ul lui de pe U.S.S. PaulHa­mil­ton, un ma­ri­nar poar­tă oche­lari lu­mi­nis­ce­nți pen­tru scurt timp du­pă tre­zi­re. Ni­ta Shat­tuck de la Școa­la Pos­tu­ni­ver­si­ta­ră Na­va­lă din Mon­te­rey, Ca­li­for­nia, tes­te­a­ză dis­po­zi­ti­ve­le pen­tru a ve­dea da­că pot re­se­ta ce­a­su­ri­le in­ter­ne ale ma­ri­na­ri­lor, sin­cro­ni­zându-le cu schim­bu­ri­le de lu­cru în lo­cul ci­clu­lui so­lar.

În Sue­dia, su­te de co­pii imi­gra­nți ai că­ror fa­mi­lii se con­frun­tă cu de­por­ta­rea s-au îmbol­nă­vit de sin­dro­mul re­sem­nă­rii, o tul­bu­ra­re enig­ma­ti­că în ca­re co­pi­lul se re­tra­ge din lu­me, nu mai re­a­cți­o­nea­ză nici mă­car la sti­mu­li du­re­roși și tre­bu­ie hră­nit cu o son­dă gas­tri­că – une­ori timp de ani de zi­le. „Acum nu su­fe­ră”, spu­ne me­di­cul Eli­sa­beth Hul­tcran­tz des­pre Ley­la Ahmed, în vârstă de ze­ce ani, re­fu­gia­tă din Si­ria.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.