Shuri poar­tă un arc din lemn și do­uă să­ge­ţi de 1,8 me­tri cu vârfuri de bam­bus tăi­oa­se ca bri­ci­ul.

National Geographic Romania - - Octombrie | Scrisoare De La Editor - Text: CHRIS FAGAN

Are în jur de de ani, iar ri­du­ri­le adânci de pe frun­te su­ge­re­a­ză o via­ţă grea în jun­glă. Oprin­du-se în vârful unui de­al, se întoar­ce că­tre mi­ne și își ri­di­că tri­co­ul roșu de­co­lo­rat ca să ara­te o ci­ca­tri­ce de cen­ti­me­tri pe o par­te a cor­pu­lui, chiar sub coas­te. „Mas­hco”, spu­ne el încet, re­fe­rin­du-se la tri­bul mas­hco-pi­ro. Își ri­di­că ar­cul ca pen­tru a tra­ge, apoi își du­ce mâna la ci­ca­tri­ce, închi­de ochii și fa­ce o gri­ma­să pen­tru a mi­ma du­re­rea.

Shuri es­te un mas­ta­na­hua, unul din­tre tri­bu­ri­le ca­re po­pu­le­a­ză izo­la­te­le zo­ne de fron­ti­e­ră su­di­ce din­tre Pe­ru și Bra­zi­lia. În ur­mă cu ani, mi­si­o­na­rii evan­ghe­lici au venit la Râul Cu­ran­ja pen­tru a-i ade­meni pe oa­me­nii lui afa­ră din pă­du­re. Mi­si­o­na­rii au con­stru­it un sat, au cu­ră­ţat te­ren pen­tru o fer­mă, au re­cru­tat in­ter­pre­ţi din tri­bu­ri­le lo­ca­le și au lă­sat da­ruri pe po­te­ci­le de vână­toa­re. În ce­le din ur­mă, Shuri, ce­le do­uă so­ţii ale sa­le (ca­re sunt su­rori) și soa­cra sa s-au ală­tu­rat mi­si­o­na­ri­lor. Res­tul gru­pu­lui său, poa­te de oa­meni, au ales să ră­mână în pă­du­re cu alte tri­buri izo­la­te in­clu­siv dușma­nii lor de moar­te, mas­hco-pi­ro.

Ajun­gem la un lu­mi­niș, iar Ele­na, cea mai tână­ră din­tre so­ţi­i­le lui Shuri, ie­se din­tr-un adă­post din frun­ze de pal­mi­er per­fect ca­mu­flat. Poar­tă un tri­cou roșu cu echi­pa Arse­nal din Ma­rea Bri­ta­nie, un ca­dou de la paz­ni­cii de la Mi­nis­te­rul Cul­tu­rii, sta­ţi­o­na­ţi în aval. Fa­ţa ei es­te vop­si­tă cu punc­te in­di­go din fuc­tul hu­i­to și, la fel ca Shuri, poar­tă o po­doa­bă na­za­lă din me­tal, iar crește­tul i-a fost ras ca unui că­lu­găr fran­cis­can. Îi stri­gă ce­va Ce­li­ei, in­ter­pre­ta noas­tră. „Îi e foa­me și o doa­re sto­ma­cul”, spu­ne Ce­lia. „Vrea pas­ti­le.”

Îi cu­nosc pe Shuri și pe Ele­na din prin mun­ca mea de im­ple­men­ta­re a unor proi­ec­te de con­ser­va­re și dez­vol­ta­re sus­te­na­bi­lă în co­mu­ni­tă­ţi­le in­di­ge­ne din aval. Am fost mar­tor la efor­tul lor con­ti­nuu de a se asi­mi­la în so­ci­e­ta­tea mo­der­nă, cu spri­jin mi­nim.

De da­ta ace­as­ta, fo­to­gra­ful Charlie Hamilton James și cu mi­ne am ajuns la Râul Cu­ran­ja, la cir­ca km sud de gra­ni­ţa din­tre Pe­ru și Bra­zi­lia, pen­tru a înre­gis­tra vi­e­ţi­le tri­bu­ri­lor izo­la­te și pre­si­u­ni­le cu ca­re se con­frun­tă cei ca­re încă re­zis­tă în izo­la­re. Sun­tem aproape de Par­cul Na­ţi­o­nal Alto Pu­rús, pes­te ca­re se su­pra­pu­ne Re­zer­va­ţia Indi­ge­nă Mas­hco Pi­ro pen­tru tri­buri izo­la­te. Par­cul, având aproape . km , es­te cel mai ma­re din Pe­ru și are o gra­ni­ţă co­mu­nă la sud cu Par­cul Na­ţi­o­nal Ma­nú, sanc­tuar pen­tru bi­o­di­ver­si­ta­te.

Acest pei­saj ma­siv din Pu­rús-Ma­nú găz­du­i­ește una din­tre ce­le mai mari

con­cen­trări de gru­puri in­di­ge­ne izo­la­te de pe Pă­mânt, pre­cum și mai mul­te gru­puri ca al lui Shuri, afla­te în sta­dii in­ci­pi­en­te ale con­tac­tu­lui. Deși ame­ni­nța­tă de di­ver­se cau­ze ale des­pă­du­ri­rii, in­clu­siv de ex­ploa­ta­rea fo­res­ti­e­ră și de con­stru­cția de dru­muri, ace­as­tă zo­nă izo­la­tă și re­la­tiv in­tac­tă es­te în con­trast pu­ter­nic cu pă­du­ri­le tot mai mici din es­tul Bra­zi­li­ei, un­de trăi­ește tri­bul awá.

CU­VÂNTUL „IZO­LA­RE”

es­te re­la­tiv: tri­bu­ri­le sunt per­fect co­nști­en­te de ce­ea ce le încon­joa­ră și toa­te, în afa­ră de ce­le mai izo­la­te, fo­lo­sesc unel­te de me­tal de de­ce­nii și, prin ur­ma­re, au avut un oa­re­ca­re con­tact cu lu­mea ex­te­ri­oa­ră. Mul­te sunt des­cen­den­te ale ce­lor ca­re au fu­git că­tre iz­voa­re înde­păr­ta­te pen­tru a scă­pa de scla­vie și de epi­de­mii de­vas­ta­toa­re în tim­pul goa­nei du­pă cau­ci­uc, acum mai bi­ne de un se­col. Con­tac­te­le ul­te­ri­oa­re cu mi­si­o­nari, tăi­e­tori de lem­ne, lu­cră­tori din pe­trol și ga­ze și alți străini i-au ex­pus ade­sea la mai mul­te vi­o­le­nțe și boli. Fap­tul că ei con­ti­nuă să trăias­că în izo­la­re es­te o de­ci­zie co­nști­en­tă, în vi­zi­u­nea lor ese­nția­lă pen­tru su­pra­vi­ețu­i­re.

În ul­ti­mii ani, în ci­u­da aces­tei is­to­rii gre­le, mai mu­lți oa­meni izo­lați s-au aven­tu­rat afa­ră din adâncul pă­du­rii pen­tru a iniția con­tac­tul. Sunt vă­zuți pe ma­lu­ri­le râu­ri­lor im­por­tan­te și și-au spo­rit rai­du­ri­le asu­pra sa­te­lor in­di­ge­ne izo­la­te și asu­pra avan­pos­tu­ri­lor gu­ver­na­men­ta­le din zo­ne­le pro­te­ja­te. Cum se ex­pli­că asta? Cu­ri­o­zi­ta­tea cu pri­vi­re la viața se­den­ta­ră sau do­ri­nța de obi­ec­te fa­bri­ca­te de­pășește în sfârșit fri­ca tri­bu­ri­lor față de străini? Sau sunt aces­te in­cur­si­uni mai mult un re­zul­tat al ame­ni­nță­ri­lor ex­ter­ne ca­re le com­pro­mit te­ri­to­ri­i­le?

Cel mai re­cent trib ca­re a inițiat un con­tact per­ma­nent es­te Txa­pa­na­wa, sau Po­po­rul lui Xi­na­ne, pe râul Envi­ra, pes­te gra­niță în Bra­zi­lia, la mai puțin de 80 km de adă­pos­tul lui Shuri și al Ele­nei. În iu­nie 2014, un grup de cinci băr­bați ti­neri și do­uă fe­mei au in­trat în sa­tul Sim­pa­tia, plângându-se de foa­me și ce­rând ba­na­ne. Mai târziu, ei au des­cris un atac re­cent, cel mai pro­ba­bil al unor tra­fi­ca­nți de dro­guri – nar­cos – în ca­re mu­lți mem­bri ai tri­bu­lui lor au fost uciși. De mai mu­lți ani, nar­cos fo­lo­sesc un post gu­ver­na­men­tal din apro­pi­e­re ca ba­ză pro­prie.

Si­tuații pre­cum cea din Sim­pa­tia ri­di­că între­bări im­por­tan­te des­pre res­pon­sa­bi­li­tăți­le eti­ce ale gu­ver­ne­lor de a pro­te­ja tri­bu­ri­le, res­pec­tând, în ace­lași timp, drep­tul lor la au­to­de­ter­mi­na­re. Pe­ru, la fel ca Bra­zi­lia, are o po­li­ti­că de evi­ta­re a con­tac­tu­lui pen­tru tri­bu­ri­le izo­la­te. Stra­te­gia es­te de a crea zo­ne pro­te­ja­te in­ter­zi­se străi­ni­lor, de a con­tro­la ac­ce­sul în aces­te zo­ne și de a fi ga­ta atunci când tri­bu­ri­le iniția­ză con­tac­tul. Însă pro­ce­sul de con­tac­ta­re se poa­te pre­lun­gi pe mu­lți ani. În ce moment ar tre­bui să in­ter­vi­nă gu­ver­nul? Cri­ti­cii po­li­ti­cii de evi­ta­re a con­tac­tu­lui su­sțin că gu­ver­nul ar tre­bui să fie mai proac­tiv și să iniți­e­ze con­tac­tul con­tro­lat cu tri­bu­ri­le ca­re apar pen­tru a pre­ve­ni vi­o­le­nța și epi­de­mi­i­le mor­ta­le. Un lu­cru cu ca­re toa­tă lu­mea e de acord es­te că nu­mă­rul de ca­zuri de con­tact va crește da­că Pe­ru va con­ti­nua să pro­mo­ve­ze po­li­tici ca­re des­chid su­pra­fețe mai mari de pă­du­re pen­tru in­dus­tri­i­le ex­trac­ti­ve.

Un caz re­le­vant: în ia­nua­rie 2018, Con­gre­sul pe­ruan a adop­tat o le­ge con­tro­ver­sa­tă ca­re de­cla­ra con­stru­i­rea de dru­muri în pă­rți izo­la­te din Ama­zon ca fi­ind „de pri­o­ri­ta­te și in­te­res nați­o­nal”. To­tuși, du­pă mai puțin de do­uă luni, Mi­nis­te­re­le Tran­spor­tu­ri­lor, al Cul­tu­rii și al Me­di­u­lui au sem­nat un de­cret su­prem în opo­ziție cu le­gea, ca­re cla­ri­fi­ca că toa­te dru­mu­ri­le noi tre­bu­ie să res­pec­te le­gi­le pri­vind me­di­ul, zo­ne­le na­tu­ra­le pro­te­ja­te și re­zer­vați­i­le pen­tru tri­bu­ri­le izo­la­te.

Răs­pun­sul ra­pid al mi­nis­te­re­lor in­di­că fap­tul că, du­pă de­ce­nii în ca­re a ig­no­rat drep­tu­ri­le tri­bu­ri­lor izo­la­te, chiar îndoin­du-se de exis­te­nța lor, Pe­ru fa­ce pro­gre­se în echi­li­bra­rea ne­voii de dez­vol­ta­re cu protejarea te­ri­to­ri­i­lor lor. Mi­nis­te­rul Cul­tu­rii, res­pon­sa­bil de afa­ce­ri­le in­di­ge­ne, a pro­pus cinci noi re­zer­vații pen­tru tri­bu­ri­le izo­la­te și ela­bo­re­a­ză pri­me­le pla­nuri de pro­te­cție pen­tru pa­tru re­zer­vații exis­ten­te. Între timp, un con­so­rțiu de ONG-uri in­di­ge­ne con­du­se de Aso­ciația Inte­ret­ni­că pen­tru Dez­vol­ta­rea Pă­du­rii Tro­pi­ca­le Pe­rua­ne pro­pu­ne un co­ri­dor pro­te­jat de aproape 89.000 de ki­lo­me­tri pă­trați pen­tru tri­bu­ri­le afla­te în izo­la­re și con­tact inițial, având în cen­tru pei­sa­jul Pu­rús-Ma­nú.

Deși cea mai ma­re par­te din co­ri­dor e de­ja pro­te­ja­tă, re­cu­noaște­rea sa le­ga­lă ar con­so­li­da zo­na, fa­ci­li­tând noi le­gi și mă­suri de pro­te­cție la fața lo­cu­lui. Mai mult, ar spori co­nști­en­ti­za­rea in­ter­nați­o­na­lă a aces­tui loc cu ade­vă­rat re­mar­ca­bil. Pe acest fun­dal op­ti­mist, mă gândesc la Shuri și Ele­na și da­că, atunci când îi voi vi­zi­ta din nou, fa­mi­lia lor ex­tin­să va ale­ge să trăias­că tot în izo­la­re în pă­du­re.

Va pro­fi­ta Pe­ru de acest avânt pen­tru a da câtor­va din­tre ul­ti­me­le tri­buri izo­la­te din lu­me po­si­bi­li­ta­tea, în sfârșit, de a-și con­tro­la vi­i­to­rul?

LAUREN E. JAMES, NGM

Pe râul Yu­rúa, Ger­son Maña­nin­go Odi­cio trăi­ește pe ru­ta no­ma­zi­lor ca­re une­ori fu­ră re­col­te­le și bu­nu­ri­le să­te­ni­lor, pre­cum ma­ce­te și hai­ne. Pe­ru nu des­pă­gu­bește ast­fel de pi­er­deri, cau­zând re­sen­ti­men­te ca­re pot de­cla­nșa vi­o­le­nțe împo­tri­va no­ma­zi­lor.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.