Izo­la­te și în pe­ri­col: po­pu­lați­i­le ama­zo­ni­e­ne

National Geographic Romania - - Octombrie | Scrisoare De La Editor - TEXT: SUSAN GOLDBERG

Unul din­tre ce­le mai di­fi­ci­le as­pec­te în re­por­ta­je­le Na­ti­o­nal Ge­o­grap­hic e pre­zen­ta­rea unor po­poa­re și cul­turi pe ca­re ci­ti­to­rul nu le cu­noaște. E o par­te fru­moa­să din is­to­ria noas­tră de 130 de ani, dar etic vor­bind e un te­ren mi­nat: ce răs­pun­de­re avem când spu­nem po­vești­le ce­lor ca­re, cel puțin la ex­te­ri­or, par atât de di­fe­riți de noi? Cum vor­bim des­pre cul­turi cu sen­si­bi­li­ta­te, fă­ră să le „exo­ti­zăm” sau să ro­ma­nțăm lu­cruri pen­tru ele fi­rești?

„DA­CĂ RENUNȚI LA PREJUDECĂȚI, E UN MOD MULT MAI SINCER DE A-I PREZENTA CUM SUNT DE FAPT.”

Arti­co­lul de lu­na ace­as­ta des­pre ame­ni­nță­ri­le gra­ve la adre­sa po­pu­lați­i­lor in­di­ge­ne de pe cur­sul Ama­zo­nu­lui din Bra­zi­lia și Pe­ru adu­ce su­bi­ec­tul în prim-plan. Fo­to­gra­ful nos­tru, Charlie Hamilton James, a pe­tre­cut o lu­nă cu gru­puri in­di­ge­ne ca awá și gua­ja­ja­ra; în to­tal, a trăit pe ma­lu­ri­le Ama­zo­nu­lui un an și ju­mă­ta­te. Am dis­cu­tat des­pre pro­vo­că­ri­le și res­pon­sa­bi­li­tăți­le fo­to­gra­fu­lui în me­di­ul de aco­lo.

Goldberg: Unii din­tre cei pe ca­re i-ai fo­to­gra­fiat în zo­na ama­zo­nia­nă din Bra­zi­lia și Pe­ru iau ra­re­ori con­tact cu oa­meni din afa­ra co­mu­ni­tăți­lor lor. Ce abor­da­re cer ast­fel de si­tuații?

Hamilton James: Poți porni cu una din do­uă men­ta­li­tăți: îți poți pro­pu­ne să arăți cât de di­fe­riți sunt sau cât de ase­mă­nă­tori sun­tem cu toții. Da­că îți pro­pui să arăți cât de di­fe­riți sun­tem noi, tin­zi să pre­zi­nți as­pec­te exa­ge­ra­te ale cul­tu­rii lor și asta se ob­ser­vă în ima­gini, ca­re îi exo­ti­ze­a­ză, îi ro­man­ti­ze­a­ză. Eu îmi pro­pun să fo­to­gra­fi­ez se­meni de-ai mei și mă in­te­re­se­a­ză de fapt ase­mă­nă­ri­le din­tre noi. Vre­au doar să pre­zint cât mai cin­stit oa­meni ca­re trăi­esc ome­nește. Cre­zi că poți sur­prin­de ade­vă­rul des­pre viața aces­tor oa­meni? Nu ai cres­cut prin­tre ei. În plus, nu că aș vrea să in­sist prea mult pe asta, dar ești un alb de doi me­tri, iar ei sunt oa­meni mă­ru­nți, ca­re trăi­esc în pă­du­re. Nu prea poți să te pi­er­zi

Așa e, dar, în fond, da­că stai su­fi­ci­ent aco­lo, chiar te pi­er­zi în pei­saj. În ace­lași timp, ajun­gi să îi cu­noști. Nu poți co­mu­ni­ca prin lim­baj, dar cel mai ci­u­dat e că pu­tem râde de ace­le­ași lu­cruri, chiar da­că nu vor­bim.

Deci ai sen­zația că încerci să fii ală­turi de ei și să le sur­prin­zi uma­ni­ta­tea ca și cum ai fi la New York?

Abso­lut. Deu­nă­zi fo­to­gra­fiam niște cow­boy ca­re însem­nau vi­te cu fi­e­rul roșu și am abor­dat si­tuația exact cum aș fi abor­dat un trib ama­zo­nian. Pen­tru mi­ne, sunt exact la fel. N-am por­nit cu idei pre­con­ce­pu­te și cred că asta m-a aju­tat. De su­te de ani mer­gem în lo­curi izo­la­te și ne con­fir­măm și răs­con­fir­măm im­pre­si­i­le des­pre cum ar tre­bui să fie oa­me­nii de aco­lo. Și ce­le mai mul­te sunt greși­te. Da­că renunți la prejudecăți, te duci aco­lo, stai cu ei și fo­to­gra­fi­e­zi, cred că e un mod mult mai sincer de a-i prezenta cum sunt de fapt.

Una din­tre ima­gi­ni­le ca­re mi-au plă­cut mult îi sur­prin­de pe să­teni îmbăin­du-și țes­toa­se­le în flu­viu (pag. 76-77) – mi s-a pă­rut cea mai fer­me­că­toa­re. Nu pot să vor­besc în nu­me­le țes­toa­se­lor, fi­in­dcă înțe­leg că une­le de­vin ci­nă – dar oa­me­nii râd și e clar că se simt bi­ne. Te-au pri­mit în mij­lo­cul lor.

Nu a exis­tat ni­cio ba­ri­e­ră. Ve­ni­sem de­ja de câte­va zi­le; toa­tă lu­mea era re­la­xa­tă în ju­rul meu, ne si­mțe­am bi­ne împreu­nă, așa că îmi fă­ce­am de lu­cru prin apă în len­je­rie și fo­to­gra­fiam. Râde­au toți de mi­ne. A fost cea mai fo­to­ge­ni­că și mai fru­moa­să ex­pe­ri­e­nță din viața mea. Unul din­tre mo­ti­ve­le pen­tru ca­re îmi pla­ce ima­gi­nea e că toa­tă lu­mea râde. În zi­ua de azi, pre­zen­tăm mai mult par­tea ne­fe­ri­ci­tă a vi­eții in­di­ge­ni­lor ama­zo­ni­eni: se taie co­pa­cii, to­tul e rău, fo­to­gra­fi­em oa­meni cu fi­guri tris­te. Lu­mea e ame­ni­nță­toa­re – dar ei tot se dis­tre­a­ză și ți­neam mult să arăt asta.

Ne stră­du­im să spu­nem po­vești re­le­van­te și ur­gen­te. Așa pa­re să fie și ace­as­ta.

Po­pu­lați­i­le izo­la­te ca­re trăi­esc pe ma­lu­ri­le Ama­zo­nu­lui se con­frun­tă cu mai mul­te ame­ni­nțări gra­ve. Es­te o po­ves­te foar­te im­por­tan­tă, fi­in­dcă se re­pe­tă tot mai des, iar po­pu­lați­i­le și tri­bu­ri­le izo­la­te se împuți­nea­ză. Ce fa­cem? Cum tem­pe­răm un de­zas­tru în pli­nă des­fășu­ra­re? Toa­tă lu­mea fa­ce tot ce poa­te, in­clu­siv noi, prin ar­ti­co­le­le aces­tea.

Fo­to­gra­ful Charlie Hamilton James es­te bur­si­er al So­ci­e­tății Na­ti­o­nal Ge­o­grap­hic.

Hamilton James a des­cris fo­to­gra­fia fă­cu­tă de un asis­tent: „Sunt încon­ju­rat de câte­va fa­mi­lii awá ca­re gă­tesc ma­sa de di­mi­neață din cai­man, pa­ca și porc-spi­nos, pri­nși în pă­du­re în se­a­ra di­nain­te”. Au vânat cai­ma­nul și pa­ca cu ar­cul, spu­ne el, și „au fu­rat por­cul-spi­nos de la un ja­guar ca­re toc­mai mânca din el”.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.