Stăpânii cerului

UN ȘEIC ȘI ȘOIMARUL SĂU CRESC ȘI DRESEAZĂ CE­LE MAI RAPIDE PĂ­SĂRI DIN LU­ME ÎNTR-UN MOD CA­RE AR PU­TEA FI UN MO­DEL PEN­TRU PROTEJAREA LOR.

National Geographic Romania - - Sumar - TEXT: PE­TER GWIN FOTO: BRENT STIR­TON

Oa­me­nii și șoi­mii sunt par­te­neri de mii de ani.

Lu­mi­na al­bas­tră a zo­ri­lor dez­vă­lu­ie con­tu­ru­ri­le um­bri­te ale deșer­tu­lui Ara­bi­ei în timp ce Șei­cul But­ti bin Mak­to­um bin Ju­ma al Mak­to­um și fi­ul său înge­nun­che­a­ză în ru­gă­ci­u­ne. Ni­si­pul ca­ti­fe­lat es­te ră­co­ros, iar ur­me­le lă­sa­te de hoi­nă­re­li­le noc­tur­ne ale unei vul­pi de deșert stră­bat zo­na în lung și în lat. În apro­pi­e­re, si­lue­te­le a 12 stâlpi mici mar­che­a­ză poa­le­le unei du­ne în vârful că­reia un băr­bat in­sta­le­a­ză o ma­să plian­tă pen­tru a ser­vi ce­ai. La ori­zont li­că­resc lu­mi­ni­le Du­bai­u­lui, un loc tran­sfor­mat din­tr-o mi­că zo­nă izo­la­tă într-un oraș-port hi­per­mo­dern de că­tre bu­ni­cul șei­cu­lui, Șei­cul Ras­hid bin Sa­e­ed al Mak­to­um. Aco­lo, o cas­ca­dă de gri­ji și obli­gații îl aște­ap­tă pe Șei­cul But­ti – de­ci­zii de con­si­liu cor­po­ra­tiv, afa­ceri imo­bi­lia­re, ches­ti­uni le­ga­te de fa­mi­lia regală, so­li­ci­tări de con­si­li­e­re din Ori­en­tul Mij­lo­ciu, Eu­ro­pa și de mai de­par­te. Însă îl des­par­te o lu­me de toa­te aces­tea. Aici, în pei­sa­jul tă­cut al ve­chi­lor săi stră­moși be­du­ini, șei­cul gă­sește pa­ce cu șoi­mii lui.

Es­te oc­tom­brie, iar șoi­ma­rii din Emi­ra­te­le Ara­be Uni­te (EAU) sunt ocu­pați cu dre­sa­rea pă­să­ri­lor pen­tru vână­toa­re și se­zo­nul vi­i­tor de cur­se. În fi­e­ca­re zi, Șei­cul But­ti, fi­ul său Mak­to­um și su­i­ta lor se scoa­lă la pa­tru di­mi­neața și merg cu mași­na mai mult de o oră în deșert pen­tru a-și dre­sa pă­să­ri­le înain­te de căl­du­ra to­ri­dă a zi­lei.

Când ce­rul se lu­mi­nea­ză, văd că cei 12 stâlpi sunt niște șoi­mi cu scu­fii co­coțați pe su­por­turi, aștep­tând în tă­ce­re dre­sa­jul zi­lei. Sunt șoi­mi-că­lă­tori ci­o­co­la­tii și crem, șoi­mi-nor­dici cu pi­cățe­le al­be, șoi­mi-du­nă­reni ma­ro închis și hi­bri­zi de di­fe­ri­te spe­cii. Împreu­nă, gru­pul co­nți­ne as­cen­de­nțe ca­re stră­bat Eu­ro­pa, Asia și re­gi­u­ni­le săl­ba­ti­ce din Arc­ti­ca. Aces­tea re­pre­zin­tă nu­mai câte­va din­tre su­te­le de pă­sări deți­nu­te de șeic ca­re al­că­tu­i­esc, pro­ba­bil, una din­tre ce­le mai splen­di­de co­le­cții de șoi­mi strânse vre­o­da­tă. (Având în ve­de­re că șoi­mii au fost co­le­cți­o­nați cu ar­doa­re de-a lun­gul is­to­ri­ei de că­tre con­du­că­tori asi­ri­eni, că­pe­te­nii vi­kin­ge, țari ruși, hani mon­go­li și prac­tic, de fi­e­ca­re mo­narh en­glez de la Alfred cel Ma­re la Ge­or­ge al III-lea, ace­as­ta es­te o afir­mație într-ade­văr de­o­se­bi­tă. Mai mul­te des­pre ace­as­tă isto­rie, mai târziu.)

Pani, unul din­tre aju­toa­re­le șei­cu­lui, îmi înmânea­ză o ce­așcă de ce­ai și se gră­bește să pre­gă­te­as­că mo­me­a­la pen­tru pri­ma pa­să­re dre­sa­tă. „Bu­nă di­mi­neața, Ho­ward”, îi stri­gă șei­cul băr­ba­tu­lui deși­rat și chel, cu oche­lari, ca­re stă lângă mi­ne. Ho­ward Wal­ler, 57 de ani, îi es­te cres­că­tor de șoi­mi, pri­e­ten și con­fi­dent. Vo­cea șei­cu­lui es­te ve­se­lă și en­tu­zias­tă, iar cei doi

băr­bați spi­ra­le­a­ză ime­diat într-o dis­cuție ener­gi­că, să­rind de la o ches­ti­u­ne ezo­te­ri­că le­ga­tă de șoi­mi la alta.

Dis­cu­tă des­pre pă­să­ri­le înși­ra­te în fața lor și de alte­le din nu­me­roa­se­le avia­rii ale șei­cu­lui. Co­men­te­a­ză des­pre avan­ta­je­le ali­men­tați­ei cu car­ne de pre­pe­liță și de po­rum­bel, mo­dul co­rect de a crește ma­sa mus­cu­la­ră, nua­nțe­le unor boli pre­cum as­per­gi­lo­za și po­do­der­ma­ti­ta ul­ce­ra­ti­vă. Re­mar­că pă­să­ri­le ti­ne­re ca­re ma­ni­fes­tă per­so­na­li­tăți agre­si­ve și ce­le ca­re par pa­si­ve. Pre­sa­ră frânturi de bârfe des­pre achi­ziții ale altor șoi­mari din Du­bai și știri din co­mu­ni­tăți­le de șoi­mă­rit din Ara­bia Sau­di­tă, Qa­tar și Ba­hrain, afla­te în ve­ci­nă­ta­te. Aproape ca un cu­plu că­să­to­rit de mult, își an­ti­ci­pe­a­ză cu înflă­că­ra­re răs­pun­su­ri­le și co­mu­ni­că fo­lo­sind pres­cur­tări im­pe­ne­tra­bi­le pen­tru aproape ori­ci­ne altci­ne­va: „Ce­nuși­ul al că­rui ta­tă a fost cel cu ca­re am vânat acum doi ani”. „Nor­di­cul cu pa­na rup­tă din coa­dă pe ca­re am re­pa­rat-o.”

Vor­besc des­pre pă­sări fa­vo­ri­te: De­lua, Whi­te Fin­ger, Old Bed­ford și, de­si­gur, ră­po­sa­tul Has­he­em – dra­gul de Has­he­em – și des­cen­de­nțe­le pe ca­re le-au pro­dus aceștia, fi­e­ca­re cu pro­pri­ul pa­chet ge­ne­tic de sche­me cro­ma­ti­ce și tră­să­turi de per­so­na­li­ta­te sur­prin­ză­toa­re. Și mai e Cea Albă. Gla­su­ri­le lor vi­bre­a­ză de en­tu­ziasm când o me­nți­o­nea­ză pe Cea Albă, o pa­să­re de un an ca­re ar pu­tea fi cel mai fru­mos șoim pe ca­re l-au vă­zut amândoi vre­o­da­tă.

A fost la fel în fi­e­ca­re di­mi­neață din ce­le aproape do­uă săp­tă­mâni în ca­re șei­cul ne-a per­mis cu bu­nă­voi­nță, mie și fo­to­gra­fu­lui Brent Stir­ton, să ob­ser­văm șe­di­nțe­le de dre­saj. Înain­te ca pri­me­le ra­ze ale soa­re­lui să brăz­de­ze ori­zon­tul, cei doi șoi­mari se înde­păr­tau în deșer­tul întu­ne­cos, doar ei doi, pi­er­duți în con­ver­sație.

De-a lun­gul ul­ti­mi­lor 20 de ani, Șei­cul But­ti și Ho­ward au aju­tat la iniți­e­rea unor schimbări im­por­tan­te în șoi­mă­ri­tul din Ara­bia. Cel mai no­ta­bil, ei re­pro­duc și cresc de mână fi­e­ca­re pa­să­re pe ca­re o lan­se­a­ză în

zbor – o prac­ti­că con­si­de­ra­tă im­po­si­bi­lă înain­te ca șoi­mii-că­lă­tori cap­ti­vi să fie re­pro­duși cu suc­ces pen­tru pri­ma oa­ră în 1942 de că­tre șoimarul li­de­ru­lui na­zist Her­mann Göring, Renz Wal­ler (ni­cio le­gă­tu­ră cu Ho­ward). Es­te, de ase­me­nea, o prac­ti­că des­pre ca­re Ho­ward și Șei­cul But­ti cred că poa­te avea un im­pact ma­jor asu­pra con­ser­vă­rii șoi­mi­lor într-un moment în ca­re mai mul­te spe­cii sunt ame­ni­nța­te de pi­er­de­rea ha­bi­ta­tu­lui și co­me­rțul ile­gal cu spe­cii săl­ba­ti­ce. Și, deși o ma­re ma­jo­ri­ta­te a șoi­ma­ri­lor din EAU lan­se­a­ză acum în zbor pă­sări re­pro­du­se în cap­ti­vi­ta­te, unii șoi­mari tra­diți­o­na­li din alte pă­rți ale Ori­en­tu­lui Mij­lo­ciu încă pre­fe­ră pă­să­ri­le săl­ba­ti­ce cap­tu­ra­te du­pă ce au învățat să prin­dă pra­da sin­gu­re.

De înda­tă ce soa­re­le de­vi­ne o min­ge moa­le și por­to­ca­lie la ori­zont, pă­lă­vră­ge­a­la se încheie brusc și dre­sa­jul înce­pe în mod se­ri­os. Mak­to­um, 27 de ani, pur­tând o mă­nușă grea din pi­e­le, ia cu gri­jă de pe su­por­tul lui unul din­tre șoi­mii cu scu­fie, un șoim-că­lă­tor tânăr, ur­că într-o Toyo­ta 4X4 și con­du­ce la câte­va su­te de me­tri de­păr­ta­re. Șei­cul But­ti ți­ne în mână ce­va ca­re se­a­mă­nă cu o un­diță cu o frânghie le­ga­tă de vârf și o ari­pă de pre­pe­liță le­ga­tă de ca­pă­tul frânghi­ei. Înce­pe să flu­tu­re bățul, fă­când ar­curi lar­gi, cu­prin­ză­toa­re, cu ari­pa flu­tu­rândă.

În de­păr­ta­re, Mak­to­um scoa­te scu­fia de pi­e­le de pe ca­pul șoi­mu­lui și îl eli­be­re­a­ză. Pa­să­rea ba­te din ari­pi­le sa­le mari și pu­ter­ni­ce și ur­că în aerul ră­co­ros, ză­rește ime­diat mo­me­a­la și zboa­ră că­tre ea, ca­pul lui ur­mând ar­cu­ri­le ari­pii ca­re se le­a­gă­nă. Șei­cul But­ti îi stri­gă: „Hah!” Șoi­mul ia ra­pid alti­tu­di­ne, se încli­nă cu pu­te­re și co­boa­ră în pi­caj asu­pra mo­me­lii, dar în ul­ti­ma se­cun­dă șei­cul smu­cește ari­pa. „Hah!”, stri­gă șei­cul. Șoi­mul se ba­lan­se­a­ză stângaci în timp ce se re­gru­pe­a­ză. Tre­ce dea­su­pra și aud șu­i­e­ra­tul ușor al ari­pi­lor sa­le bă­tând aerul. Ochii lui – de opt ori mai ageri de­cât cei ai unui om – sunt fi­xați ca niște vi­zoa­re cu la­ser asu­pra mo­me­lii. Ia alti­tu­di­ne și co­boa­ră în pi­caj. Șei­cul tra­ge din nou mo­me­a­la în ul­ti­ma se­cun­dă.

În sfârșit, la a treia încer­ca­re, Șei­cul But­ti îi per­mi­te pă­să­rii să prin­dă ari­pa și să o du­că jos pe ni­si­pul fin. Pani înlo­cu­i­ește iu­te mo­me­a­la cu un pi­ept de pre­pe­liță, iar șoi­mul înce­pe să des­prin­dă car­nea proas­pă­tă. Șei­cul ex­pli­că clar cât timp pa­să­rea poa­te fi lă­sa­tă să mă­nânce. Prea mult și șoi­mul-că­lă­tor va de­ve­ni gras și încet; prea puțin și nu va fa­ce mușchi.

„Ace­la e un mas­cul tânăr”, spu­ne Ho­ward. „Încă înce­ar­că să-și dea se­a­ma cum să vâne­ze. Cheia es­te să nu-l lași să de­vi­nă frus­trat. Es­te bi­ne să ai gri­jă să-l lași să prin­dă mo­me­a­la înain­te să re­nu­nțe.”

Șei­cul și fi­ul lui pun fi­e­ca­re șoim la încer­ca­re. Cei mai bă­trâni îl fac pe mas­cu­lul cel tânăr să pa­ră un ama­tor prin com­pa­rație. Mak­to­um îi du­ce mai de­par­te în deșert, eli­be­rându-i pe unii de la mai mult de un ki­lo­me­tru. Aceștia se îna­lță fă­ră efort, par­că nea­fec­tați de gra­vi­tație. Trai­ec­to­ri­i­le lor de zbor sunt mult mai efi­ci­en­te și stra­te­gi­ce, ari­pi­le lor apla­ti­zându-se, lăr­gin­du-se, prin­zând aerul pen­tru a se ră­suci și a se arun­ca în ur­mă­ri­rea mo­me­lii ro­ti­toa­re. Ase­me­nea unor pi­loți de lup­tă, unii se apro­pie cu soa­re­le ca­re ră­sa­re în spa­te­le lor, fo­lo­sind lu­mi­na pen­tru a or­bi „pra­da”. Alții zboa­ră abia ri­di­cați de la sol, apro­pi­in­du-se din spa­te­le Toyo­te­lor par­ca­te, fo­lo­sin­du-le pen­tru a blo­ca câmpul vi­zual al pră­zii înain­tea unei ul­ti­me ex­plo­zii de vi­te­ză.

De­lua, un șoim-nor­dic gri, îl fo­lo­sește chiar pe Brent ca aco­pe­ri­re. În ge­nun­chi pe ni­sip, Brent îl fo­to­gra­fia­ză pe Șei­cul But­ti când șoi­mul îi tre­ce pes­te umăr, cu un vârf de ari­pă atin­gându-i pă­rul în timp ce lo­vește mo­me­a­la. Șei­cul But­ti râde. „Te vor trânti la pă­mânt”, spu­ne el. „Mie mi s-a întâmplat de mai mul­te ori.”

Asta ara­tă ce vână­tori le­ta­li sunt șoi­mii. În săl­bă­ti­cie, șoi­mul-nor­dic

LA VITEZE MARI, UN ȘOIM-NOR­DIC CA­RE CÂNTĂREȘTE DOAR CÂTE­VA LIVRE POA­TE DA O LOVITURĂ VIOLENTĂ. „C A O LOVITURĂ DE FULGER CU PENE”, SPU­NE ȘOIMARUL HO­WARD WAL­LER.

poa­te de­păși 95 km/oră zbu­rând drept înain­te. Un șoim-că­lă­tor în pi­caj poa­te de­păși 385km /oră, ce­ea ce îl fa­ce cea mai ra­pi­dă fi­i­nță de pe pla­ne­tă. La ase­me­nea viteze, chiar și o pa­să­re ca­re cântărește doar câte­va livre poa­te da o lovitură violentă.

„Ca o lovitură de fulger cu pene”, spu­ne Ho­ward.

IS­TO­RI­CII NU SUNT SIGURI când au înce­put oa­me­nii pri­ma oa­ră să cap­tu­re­ze și să dre­se­ze pă­să­ri­le de pra­dă pen­tru a vâna ani­ma­le­le pe ca­re nu le pu­te­au ucide cu să­geți sau prin­de cu cap­ca­ne. Po­e­mul an­tic Epo­pe­ea lui Ghil­ga­meș su­ge­re­a­ză că șoi­mă­ri­tul exista în Ira­kul de astă­zi încă de acum 4.000 de ani. De-a lun­gul se­co­le­lor, prac­ti­ca prin­de­rii și dre­să­rii șoi­mi­lor s-a răs­pândit în cul­tu­ri­le din între­a­ga lu­me cu­nos­cu­tă. Fa­rao­nul Tu­tan­kha­mon a fost îngro­pat pur­tând un pan­dan­tiv în for­mă de șoim. Gre­cii bă­te­au mo­ne­de ca­re îl înfățișau pe Zeus cu un șoim. Unul din­tre pri­mii șoi­mari ja­po­ne­zi, o fe­meie, a scris un tra­tat des­pre asta. Ne­gus­to­rii scan­di­na­vi fă­ce­au co­me­rț cu șoi­mi-nor­dici din Islan­da în între­a­ga Eu­ro­pă, iar eco­no­mia orașu­lui olan­dez Val­ken­swaard se ba­za aproape ex­clu­siv pe co­me­rțul cu șoi­mi.

Pe când Mar­co Po­lo l-a întâlnit pe Ku­blai Han în se­co­lul al XIII-lea, con­du­că­to­rul mon­gol avea an­ga­jați 60 de ad­mi­nis­tra­tori ca­re su­pra­ve­ghe­au 10.000 de șoi­mari. Între timp, în Eu­ro­pa, Sfântul Împă­rat Ro­man, re­ge­le Fre­de­rick al II-lea, a pe­tre­cut 30 de ani com­pi­lând per­so­nal un stu­diu ști­i­nți­fic com­plet des­pre șoi­mă­rit, con­si­de­rat chiar și acum prin­tre ce­le mai de încre­de­re vo­lu­me des­pre is­to­ria și teh­ni­ci­le aces­tui sport.

Însă ni­cio re­gi­u­ne nu are un drept mai ma­re asu­pra prac­ti­cii de­cât Ara­bia, un­de astă­zi lo­cu­i­esc pes­te ju­mă­ta­te din­tre șoi­ma­rii lu­mii. În timp ce în Eu­ro­pa șoi­mă­ri­tul (ca­re in­clu­de și ulii, vul­turi și alte pă­sări de pra­dă) a fost în ma­re mă­su­ră spor­tul re­gi­lor, în Deșer­tul Ara­bi­ei el a fost o uneal­tă ese­nția­lă pen­tru su­pra­vi­ețu­i­re.

Be­du­i­nii prin­de­au șoi­mi mi­gra­tori și îi dre­sau să vâne­ze ani­ma­le pre­cum dro­pi­i­le afri­ca­ne și ie­pu­rii de deșert. Înain­te de apa­riția ar­me­lor de foc, pă­să­ri­le au spo­rit mult ca­pa­ci­ta­tea be­du­i­ni­lor de a asi­gu­ra hra­nă pen­tru fa­mi­li­i­le lor, iar în me­di­ul as­pru al deșer­tu­lui, fi­e­ca­re bu­căți­că de pro­tei­nă era ese­nția­lă. Șoi­mă­ri­tul a de­venit atât de impor­tant pen­tru cul­tu­ra ara­bă până la apa­riția Isla­mu­lui, încât Pro­fe­tul Ma­ho­med îl me­nți­o­nea­ză anu­me în Co­ran, de­cla­rând că hra­na prin­să de șoi­mi es­te cu­ra­tă pen­tru a fi mânca­tă de mu­sul­mani.

Dar în se­co­lul al XX-lea, dez­vol­ta­rea ra­pi­dă a Du­bai­u­lui și a ce­lor­lal­te emi­ra­te aproape că a era­di­cat prac­ti­ca în EAU. Dro­pi­i­le afri­ca­ne s-au împuți­nat brusc când oa­me­nii le-au in­va­dat ha­bi­ta­tul, iar vâna­rea lor a fost in­ter­zi­să în ce­le din ur­mă. Nu­mai cei bo­gați își pu­te­au per­mi­te să ți­nă șoi­mi și să că­lă­to­re­as­că în străi­nă­ta­te pen­tru a vâna dro­pii în Asia

Cen­tra­lă și Afri­ca de Nord.

Apoi, la înce­pu­tul ani­lor 2000, pri­nțul moște­ni­tor Șeic Ham­dan bin Mo­ham­med bin Ras­hid al Mak­to­um a in­tro­dus cur­se­le de șoi­mi ca să fa­că șoi­mă­ri­tul ac­ce­si­bil lo­cu­i­to­ri­lor obișnu­iți din Emi­ra­te. Pă­să­ri­le sunt cro­no­me­tra­te în timp ce ur­mă­resc o mo­me­a­lă pe o dis­ta­nță spe­ci­fi­ca­tă. Se­zo­nul, ca­re du­re­a­ză din de­cem­brie până în ia­nua­rie in­clu­siv, es­te evi­de­nțiat de Cu­pa Preșe­din­te­lui, o com­pe­tiție în ca­re pes­te 2.000 de șoi­mi se întrec pen­tru pre­mii în bani de aproape șap­te mi­li­oa­ne de do­lari.

Im­pac­tul cur­se­lor es­te evi­dent în tot Du­bai­ul, un­de nu­mă­rul pro­pri­e­ta­ri­lor de șoi­mi a ex­plo­dat. Se pot gă­si su­por­turi de șoi­mi în ho­lu­ri­le ho­te­lu­ri­lor și în clă­di­ri­le de bi­ro­uri din între­gul oraș. Șoi­ma­rii aduc pă­să­ri­le su­fe­rin­de la un spi­tal pen­tru șoi­mi și fac cum­pă­ră­turi pen­tru ne­voi­le lor într-un mall de­di­cat aces­tui sport.

Într-o du­pă-amia­ză, Ho­ward și cu mi­ne vi­zi­tăm mall-ul pen­tru șoi­mi. Roi­uri de cli­e­nți, mu­lți pur­tând pă­sări cu scu­fii pe pum­nii înmă­nușați, stu­dia­ză ofer­te­le vânză­to­ri­lor ca­re vând de toa­te, de la hra­nă (po­rum­bei și pre­pe­lițe con­ge­la­te) și vi­ta­mi­ne pen­tru șoi­mi până la tran­smiță­toa­re mi­cuțe pen­tru mo­ni­to­ri­za­rea pă­să­ri­lor pi­er­du­te și scu­fii din pi­e­le vop­si­tă ma­nual din Spa­nia și Ma­roc. Exis­tă chiar și un ma­ga­zin spe­cia­li­zat în ae­ro­mo­de­le te­le­ghi­da­te vop­si­te ca să se­me­ne cu dro­pi­i­le pe ca­re ti­ne­rii șoi­mi să învețe să le ur­mă­re­as­că.

Mall-ul are și pro­pria cli­ni­că pen­tru șoi­mi, un­de întâlnesc un tânăr într-un dis­hdas­ha tra­diți­o­nal, lung și alb, cu un șoim-că­lă­tor pe braț și cei doi băi­eți mer­gând în ur­ma lui. „E bol­nav șoi­mul?”, întreb eu. „Nu, i se fa­ce o exa­mi­na­re de ru­ti­nă”, spu­ne băr­ba­tul. „O să par­ti­ci­pe la cur­să!”, spu­ne unul din­tre băi­eți. „O să câști­ge!”, spu­ne fra­te­le lui. Băr­ba­tul ra­dia­ză de mândrie.

Eu și Ho­ward mer­gem într-o se­cți­u­ne a mall-ului un­de co­mer­cia­nții vând șoi­mi vii, iar Ho­ward se mișcă încet prin­tre su­por­turi, in­spec­tând pă­să­ri­le cu scu­fii. Sunt șoi­mi-că­lă­tori și du­nă­reni, fa­vo­riții tra­diți­o­na­li ai șoi­ma­ri­lor sau­diți, și câți­va vântu­rei-roșii mi­cuți și văr­gați: pă­sări de înce­pă­tori. Îi între­a­bă pe pro­pri­e­tari de un­de pro­vin și fi­e­ca­re vânză­tor ara­tă spre niște hârtii cu ștam­pi­le ofi­cia­le, cu ța­ra de ori­gi­ne a pă­să­rii.

Ho­ward dă din cap apro­ba­tor. „Es­te mult mai bi­ne acum”, spu­ne el. Mângâie pe­ne­le de pe pi­ep­tul șoi­mi­lor și le in­spec­te­a­ză pi­ci­oa­re­le. „Pă­să­ri­le aces­tea par des­tul de să­nă­toa­se, nu prea stre­sa­te. Ve­de­am mul­te pă­sări într-o sta­re proas­tă, adu­se ile­gal din Pa­kis­tan sau Ru­sia, prin Si­ria”, spu­ne el. „Dar gu­ver­nul a luat mă­suri. Acum fi­e­ca­re pa­să­re ca­re in­tră sau ie­se din EAU tre­bu­ie să ai­bă pro­pri­ul pașa­port.”

În ci­u­da efor­tu­ri­lor EAU, con­tra­ban­da cu șoi­mi ră­mâne o pro­ble­mă în mul­te pă­rți ale lu­mii. Con­ser­vați­o­niștii ra­por­te­a­ză că șoi­mii du­nă­reni și că­lă­tori sunt cap­tu­rați în tim­pul mi­grați­i­lor lor prin Pa­kis­tan și aduși prin con­tra­ban­dă cum­pă­ră­to­ri­lor bo­gați din Ori­en­tul Mij­lo­ciu. Și șoi­mii-nor­dici din re­gi­u­ni­le arc­ti­ce ale Ru­si­ei sunt bra­co­nați. Din­tre ace­le spe­cii, mo­men­tan nu­mai du­nă­re­a­nul es­te con­si­de­rat ame­ni­nțat sau pe­ri­cli­tat, deși exis­tă ra­poar­te po­tri­vit că­ro­ra une­le po­pu­lații de șoi­mi-nor­dici par să sca­dă în une­le lo­curi din săl­bă­ti­cie. Con­ser­vați­o­niștii sunt îngri­jo­rați că su­pra­vi­ețu­i­rea pe ter­men lung a pă­să­ri­lor ar pu­tea fi pu­să în pe­ri­col de co­me­rțul ile­gal, com­bi­nat cu mi­cșo­ra­rea ha­bi­ta­tu­lui șoi­mi­lor – mai ales în Arc­ti­ca, din cau­za schim­bă­ri­lor cli­ma­ti­ce.

Aces­te pro­ble­me, spu­ne Ho­ward, sunt un mo­tiv impor­tant pen­tru ca­re Șei­cul But­ti es­te atât de de­di­cat re­pro­du­ce­rii șoi­mi­lor, o ope­rați­u­ne pe ca­re a ex­tins-o re­cent în Scoția. „Ar tre­bui să veniți în vi­zi­tă”, spu­ne Ho­ward.

DU­BAI­UL DISPUNE DE UN ÎNTREG MALL DE­DI­CAT NEVOILOR ȘOI­MI­LOR DE VÂNĂ­TOA­RE ȘI DE CUR­SE.

„ÎN CE­LE DIN UR­MĂ , AM DORI SĂ ELIBERĂM ÎN SĂL­BĂ­TI­CIE MA­JO­RI­TA­TEA PĂ­SĂ­RI­LOR PE CA­RE LE REPRODUCEM.” HO­WARD WAL­LER

HO­WARD ES­TE GRĂBIT pen­tru că es­te ora hră­ni­rii și îl aște­ap­tă vreo 200 de șoi­mi flă­mânzi. Es­te sfârși­tul lu­nii mai, aproape de fi­na­lul se­zo­nu­lui de re­pro­du­ce­re, și mer­gem cu mași­na la fer­ma de șoi­mi a Șei­cu­lui But­ti, afla­tă prin­tre dealu­ri­le înver­zi­te și mlaști­ni­le ac­ci­den­ta­te de pe coas­ta Scoți­ei. În timp ce se ori­en­te­a­ză pe dru­mu­ri­le îngus­te, Ho­ward des­crie cum în co­pi­lă­ria sa pe­tre­cu­tă în Rho­de­sia de­vo­ra toa­te că­rți­le des­pre pă­sări pe ca­re reușea să pu­nă mâna și, mai târziu, du­pă ce a imi­grat în Afri­ca de Sud, a înce­put să adă­pos­te­as­că ră­pi­toa­re ră­ni­te sau or­fa­ne – șoi­mi-că­lă­tori, șoi­mi-su­dici, vul­turi-ne­gii, șoi­mi­de-iar­nă, mici ulii-pă­să­rari („niște vână­tori mici și fe­ro­ce de pă­sări cântă­toa­re”), chiar și o buf­niță („cea mai stu­pi­dă pa­să­re cu ca­re am lu­crat vre­o­da­tă”). În timp, a de­venit un șoi­mar de­vo­tat.

Într-o că­lă­to­rie fă­cu­tă în Du­bai în 1998, un pri­e­ten l-a pre­zen­tat Șei­cu­lui But­ti, ca­re a fost in­tri­gat de fap­tul că Ho­ward cre­dea că ar pu­tea re­pro­du­ce și dre­sa șoi­mi în EAU. „Toți ve­te­ri­na­rii cu ca­re am vor­bit au spus că era im­po­si­bil să re­pro­duci șoi­mi în deșert, da­ră­mi­te să înveți [pă­să­ri­le re­pro­du­se în cap­ti­vi­ta­te] să vâne­ze aici”, spu­ne Ho­ward. Alți câți­va șoi­mari din EAU încer­cau și ei să re­pro­du­că, dar cu suc­ces li­mi­tat, iar șei­cul și Ho­ward și-au pro­pus să le de­mon­stre­ze ex­pe­rți­lor că se înșa­lă. În pri­mul lor se­zon de re­pro­du­ce­re, au eclo­zat pes­te 20 de ouă de șoim-du­nă­re­an și au cres­cut 15 până la ma­tu­ri­ta­te. În anul ur­mă­tor, au du­blat nu­mă­rul.

Pe mă­su­ră ce ves­tea des­pre suc­ce­sul lor s-a răs­pândit, șoi­ma­rii lo­ca­li au înce­put să le tri­mi­tă pă­sări ne­do­ri­te – șoi­mi con­si­de­rați im­po­si­bil de dre­sat sau cei cu boli pre­cum po­do­der­ma­ti­ta ul­ce­ra­ti­vă se­ve­ră (o in­fe­cție la pi­ci­oa­re, po­te­nțial fa­ta­lă) sau cu pene de zbor foar­te de­for­ma­te. Ho­ward re­fu­za să re­nu­nțe la vreo pa­să­re. Le-a des­ci­frat pe rând per­so­na­li­tăți­le in­di­vi­dua­le, a li­pit cu gri­jă pe­ne­le rup­te din ari­pă și a tra­tat cu răb­da­re po­do­der­ma­ti­ta. („Ma­jo­ri­ta­tea șoi­ma­ri­lor nu înțe­leg că, de fapt, es­te vor­ba de stres”, spu­ne el.) Mai mu­lți din­tre șoi­mii do­nați au de­venit vână­tori pri­ce­puți și s-au ală­tu­rat po­pu­lați­ei re­pro­du­că­toa­re a șei­cu­lui.

Acum câți­va ani, șei­cul și Ho­ward au de­cis să își ex­tin­dă ope­rați­u­nea cu un al doi­lea cen­tru în Scoția, mai aproape de cli­me­le na­ti­ve ale șoi­mi­lor-că­lă­tori și nor­dici și aproape de alți cres­că­tori de șoi­mi de înal­tă ca­li­ta­te cu ca­re pu­te­au fa­ce schimb de li­nii ge­ne­ti­ce. Șei­cul păs­tre­a­ză în fi­e­ca­re an mai mul­te din­tre pă­să­ri­le noi pen­tru a le dre­sa pen­tru vână­toa­re și alte­le pen­tru re­pro­du­ce­re, dă­ru­i­ește câte­va fa­mi­li­ei și pri­e­te­ni­lor și vin­de res­tul altor șoi­mari.

Ajun­gem la ca­sa lui Ho­ward, afla­tă pe o ri­di­că­tu­ră cu ve­de­re la Ma­rea Nor­du­lui în de­păr­ta­re. Șoi­mii flă­mânzi aște­ap­tă, iar aerul ră­su­nă de ți­pe­te­le lor stri­den­te. Ne îndrep­tăm spre un mic com­plex de clă­diri din spa­te­le ca­sei și in­trăm într-una ca­re co­nți­ne o ca­me­ră de con­ge­la­re pli­nă cu car­ne de pre­pe­liță și po­rum­bel de pro­veni­e­nță lo­ca­lă. Ho­ward strânge o gă­le­a­tă ge­ne­roa­să de pi­e­pți și vi­zi­tăm zeci de ca­me­re cu pe­re­chi re­pro­du­că­toa­re de șoi­mi-că­lă­tori și nor­dici, fi­e­ca­re cu un grup de doi sau trei pui. Ho­ward pu­ne car­nea pe un mic raft și pri­vim mas­cu­lii zbu­rând aco­lo, luând car­nea și du­când-o fe­me­le­lor. Apoi pe­re­chea hră­nește cu rândul pu­ii ca­re cârâie.

Ho­ward re­pro­du­ce și hi­bri­zi – par­te că­lă­tori, par­te nor­dici – cre­ați prin co­lec­ta­rea de sper­mă de la mas­cu­li și in­se­mi­na­rea ar­ti­fi­cia­lă a fe­me­le­lor. „Șoi­mii-nor­dici sunt pă­sări foar­te in­te­li­gen­te, mult mai deștep­te de­cât că­lă­to­rii”, spu­ne Ho­ward. „Pot avea per­so­na­li­tăți de di­ve, dar când îi

com­bini cu șoi­mii-că­lă­tori, obții o pa­să­re de vână­toa­re ma­re și pu­ter­ni­că, mai ușor de mânu­it și mai re­zis­ten­tă la boli.”

Într-una din­tre ca­me­re ză­resc un șoim-nor­dic ca ză­pa­da ima­cu­la­tă, fă­ră vreo pa­tă ma­ro sau ce­nușie. Es­te mult-prețu­i­ta Cea Albă. Timp de mi­le­nii, is­to­ri­cii au fost ob­se­dați de șoi­mii de un alb pur. Răs­cum­pă­rări pen­tru no­bi­li ră­piți, pro­pu­neri de di­plo­mație in­ter­nați­o­na­lă, zes­trea pen­tru că­să­to­rii re­ga­le au de­pins de aces­te pă­sări spe­cia­le. În tim­pul cru­cia­de­lor, sul­ta­nul Sa­la­din al Egip­tu­lui și Si­ri­ei a re­fu­zat su­ma imen­să de o mie de du­cați de aur de la Re­ge­le Fi­lip al Fra­nței pen­tru a-i îna­poia un șoim-nor­dic alb pur, ca­re zbu­ra­se pes­te li­ni­i­le de lup­tă.

Nu doar fru­mu­sețea pă­să­rii îi en­tu­zias­me­a­ză pe Ho­ward și Șei­cul But­ti. Cea Albă se do­ve­dește un vână­tor agre­siv și neînfri­cat. „Nu es­te doar un șoim de ex­po­ziție”, spu­ne Ho­ward. „Es­te tot ce ai pu­tea vi­sa la o pa­să­re.” Am vă­zut re­por­ta­je de știri des­pre șeici bo­gați ca­re cum­pă­ră su­per-șoi­mi pre­cum aces­ta chiar și cu 250.000 de do­lari și îl întreb pe Ho­ward cu cât s-ar pu­tea vin­de Cea Albă. „Pre­sa re­la­te­a­ză prețuri ne­bu­nești”, spu­ne el, dar puți­ne sunt co­rec­te. „Ace­le re­por­ta­je aju­tă la ali­men­ta­rea pi­eței ne­gre”, adau­gă el, încu­ra­jând oa­me­nii să cap­tu­re­ze șoi­mi săl­ba­tici. Ai pu­tea gă­si un șoi­mar bo­gat din Ori­en­tul Mij­lo­ciu dis­pus să plă­te­as­că su­te de mii de do­lari pen­tru Cea Albă, ad­mi­te el, dar Șei­cul But­ti n-ar vin­de-o ni­ci­o­da­tă. Pen­tru el și pen­tru Ho­ward, Cea Albă re­pre­zin­tă mult mai mult de­cât un sim­plu tro­feu. Ea s-a năs­cut din li­nia de șoi­mi-nor­dici ca­re du­ce până la unul din șoi­mii-pro­ble­mă, cau­ze pi­er­du­te ofe­ri­te lui Ho­ward la sfârși­tul ani­lor ’90. Ea e do­va­da vie că șoi­mii săl­ba­tici nu sunt mai buni de­cât cei re­pro­duși în cap­ti­vi­ta­te. Suc­ce­sul con­stant al șei­cu­lui la vână­toa­rea cu șoi­mii săi re­pro­duși în cap­ti­vi­ta­te i-a de­ter­mi­nat pe alți șoi­mari re­ga­li să cau­te pă­sări re­pro­du­se în cap­ti­vi­ta­te. Unii au in­ves­tit în pro­pri­i­le pro­gra­me de re­pro­du­ce­re. Ace­as­ta mar­che­a­ză o ten­di­nță im­por­tan­tă, de­du­ce Ho­ward, una ca­re a aju­tat la re­du­ce­rea pi­eței pen­tru șoi­mii săl­ba­tici de con­tra­ban­dă.

În ce­le din ur­mă, Ho­ward și șei­cul spe­ră să eli­be­re­ze în săl­bă­ti­cie șoi­mi-nor­dici re­pro­duși în cap­ti­vi­ta­te pen­tru a le con­so­li­da nu­mă­rul în une­le pă­rți ale Arc­ti­cii ca­re s-au con­frun­tat cu un de­clin. Es­te o prac­ti­că ca­re chiar a sal­vat șoi­mii-că­lă­tori. Până în 1970, din cau­za uti­li­ză­rii larg răs­pândi­te a pes­ti­ci­du­lui DDT, șoi­mul-că­lă­tor aproape dis­pă­ru­se din Sta­te­le Uni­te. Tom Ca­de, or­ni­to­log și șoi­mar, a fon­dat Pe­re­gri­ne Fund și a re­cru­tat șoi­mari din toa­tă Ame­ri­ca de Nord pen­tru a ajuta la sal­va­rea spe­ci­ei. Efor­tu­ri­le lor au in­clus eli­be­ra­rea a 6.000 de șoi­mi re­pro­duși în cap­ti­vi­ta­te. Astă­zi, po­pu­lația de că­lă­tori e con­si­de­ra­tă ro­bus­tă. „În ce­le din ur­mă, am dori să eliberăm ma­jo­ri­ta­tea pă­să­ri­lor pe ca­re le reproducem”, spu­ne Ho­ward.

Edi­to­rul se­ni­or Pe­ter Gwin a scris des­pre Re­pu­bli­ca Cen­tra­fri­ca­nă în mai 2017. Fo­to­gra­ful Brent Stir­ton a fost nu­mit fo­to­gra­ful de na­tu­ră săl­ba­ti­că al anu­lui 2017 pen­tru ima­gi­ni­le ca­re înfățișe­a­ză cri­za bra­co­na­ju­lui de ri­no­ceri, pu­bli­ca­te în nu­mă­rul din oc­tom­brie 2016 al Na­ti­o­nal Ge­o­grap­hic.

CON­SI­LI­UL BIBLIOTECII BRITANICE/ ROBANA/ART RESOURCE, NY

O pic­tu­ră in­dia­nă o înfățișe­a­ză pe Sul­ta­na Chand Bi­bi fo­lo­sind ră­pi­toa­re pen­tru a vâna co­cori. De-a lun­gul is­to­ri­ei, fe­mei­le pu­ter­ni­ce au prac­ti­cat șoi­mă­ri­tul – de la ța­ri­ne­le Ru­si­ei la re­gi­ne­le Angli­ei și aris­to­cra­te­le ba­va­re­ze.

Un be­du­in din se­co­lul al XIX-lea po­ze­a­ză că­la­re cu șoi­mii săi. Timp de mi­le­nii, be­du­i­nii no­ma­zi au prins șoi­mi în timp ce aceștia mi­grau din Asia prin Pe­nin­su­la Ara­bă, în drum spre lo­cu­ri­le de cu­i­bă­rit de iar­nă din Afri­ca. No­ma­zii îi dre­sau să vâne­ze timp de un se­zon, apoi îi eli­be­rau.ADOC-PHOTOS/ART RESOURCE, NYPAGINILE URMĂTOARE Ve­te­ri­na­rii și asis­te­nții de la Spi­ta­lul de șoi­mi din Abu Dha­bi tra­te­a­ză în jur de 11.000 de pă­sări pe an, aces­ta fi­ind ast­fel cel mai ma­re spi­tal aviar din lu­me. Șoi­ma­rii aduc pă­sări pen­tru ori­ce, de la exa­mi­nări de ru­ti­nă la ari­pi rup­te.

RMN-GRAND PALAIS/ART RESOURCE, NY

Un ta­blou me­di­e­val înfățișe­a­ză o fe­meie cu un șoim-nor­dic arc­tic, cea mai ma­re spe­cie de șoim. Ve­ne­rați de vi­kin­gi, șoi­mii-nor­dici le-au fost pre­zen­tați șoi­ma­ri­lor eu­ro­peni de că­tre ne­gus­to­rii scan­di­na­vi și au de­venit cel mai preți­os ex­port al Islan­dei în Evul Me­diu.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.