SALVAREA COCOȘULUI-DE-PELIN
Pasărea aceasta stângace și nu tocmai inteligentă reflectă tensiunile dintre exploatare și conservarea terenurilor în vestul SUA.
Pat stinge farurile și se apropie încet de un luminiș. Sub o lună aproape plină, distingem zeci de puncte albe care saltă pe întinderea întunecată. Cocoșii-de-pelin dansează încontinuu de cu seară.
În lumina dimineții ce cuprinde munții din est, bizarul ritual de împerechere se vede tot mai clar. Masculii se plimbă țanțoș, umflându-și piepturile albe și răsfirându-și cozile. Se aleargă unii pe alții și se întrec într-un vârtej de aripi fluturate, respirații grele și bufnituri. În acest timp, femelele – mai mici, cu pene gri, pestrițe, care le camuflează între plante și sol – stau risipite, cu un aer plictisit. E un spectacol ridicol, care impune analogii umane: curtarea prin baruri, serile prin stațiuni la malul mării, ședințele Senatului.
Cocoșul-de-pelin e „de departe cea mai comică pasăre din câte am văzut”, observa ornitologul Charles Bendire în 1877. Pe atunci, în Vestul american existau milioane de astfel de păsări, vânate și de populația indigenă, și de coloniștii englezi pentru pene și hrană. În anii 1880, naturalistul George Bird Grinnell a poposit într-o vale atât de plină de cocoși sălbatici, încât părea „o masă cenușie mișcătoare”.
În ziua de azi, astfel de scene sunt rare. Populația a scăzut la mai puțin de 10% – cam o jumătate de milion de păsări risipite prin 11 state din vestul SUA și două provincii canadiene. Cocoșii-de-pelin au nevoie de întinderi netulburate de pelin; arbustul rezistent la secetă le hrănește (mai ales iarna) și le adăpostește cu tot cu cuiburi. Dar astfel de întinderi se micșorează peste tot. Păscutul excesiv din secolul trecut a făcut loc ierburilor invazive, care acum alimentează incendii devastatoare în
Mai e mult până
la răsărit, pe râul Little Snake din sudul statului Wyoming, iar camioneta lui Pat și Sharon O’Toole se opintește printr-o vale largă, plină de pelin, unde familia lor crește vite de cinci generații.
vestul arealului păsării. Drumurile și subdiviziunile, cablurile de înaltă tensiune, fermele, zonele de exploatare petrolieră și turbinele eoliene – toate afectează marea cândva neîntreruptă de pelin.
Conservarea pelinului pentru cocoșii sălbatici ar ajuta și alte animale care depind de același habitat, printre care antilocapra, cerbul-catâr, iepurelepitic și cucuveaua-de-vizuină. Dar ar putea să-i coste scump pe fermieri, mineri, operatori de țiței și gaz natural și brokeri imobiliari. În 2015, administrația președintelui Barack Obama a organizat o colaborare considerată istorică între aceste interese concurente. Acum, administrația președintelui Donald Trump slăbește prevederile care fereau zonele rezervate pentru cocoșii-de-pelin de exploatările petroliere și de gaz.
E lupta ancestrală între cei care vor să conserve zonele vestice și cei care vor să câștige de pe urma lor – numai că în cazul acesta povara cade pe o pasăre comică, înaltă de-un cot. Povestea ei e povestea Vestului american.
UNUL DINTRE FACTORII cei mai importanți în decăderea actuală a populației de cocoși sălbatici ar putea fi creșterea surprinzătoare a producției de gaz natural în zone ca bazinul râului Green, la sud de Pinedale, în Wyoming. În 1984, când l-a vizitat pentru prima oară biologul John Dahlke, acolo nu se aflau decât pelin, niște stâlpi de hotar, câteva drumuri de pământ și mai nimic altceva – în afară de cea mai mare concentrare de cocoși-de-pelin pe timpul iernii. Păsările se ridicau dintre arbuști în valuri greoaie, își amintește Dahlke: „Se umplea cerul de ele, se loveau