MALAYSIA

Un lucrător recoltează fructe de palmier pe o plantație din Sarawak, unul dintre cele două state malaysiene de pe insula Borneo. Acești arbori maturi au în jur de 25 de ani, ceea ce înseamnă că în curând vor fi tăiați și înlocuiți. Palmierii de ulei produc mai puține fructe pe măsură ce îmbătrânesc, iar arborii mai înalți sunt mai greu de recoltat.

coasta de vest a continentului, Gabonul e ceva mai mare decât România și are o zecime din populația sa. Peste 76% din țară este împădurită, cu 11% din terenuri fiind protejate în parcuri naționale. Este un tărâm de basm pentru fauna sălbatică.

„Este tocmai genul de pădure mare, intactă, pe care vrei să o protejezi de orice fel de dezvoltare”, spune Glenn Hurowitz, director executiv al Mighty Earth, o organizație ecologistă cu sediul în Washington D.C. care a criticat operațiunile cu ulei de palmier ale Olam în Gabon. „Există foarte multe terenuri degradate [pe tot cuprinsul tropicelor]. De ce ți-ai trimite plantațiile de ulei de palmier în țări cu atât de multă pădure?”

Un răspuns este că Gabonul le vrea. PIB-ul pe cap de locuitor în fosta colonie franceză este al patrulea ca mărime în Africa subsahariană, dar mare parte din acest venit provine din țiței. Are nevoie de diversificare. Hurowitz susține că în schimb Gabonul ar trebui să dezvolte ecoturismul. O țară relativ sigură, cu parcuri și faună sălbatică spectaculoase, are puține piste de aterizare, drumuri abia traversabile și puține locuri de cazare. Există o oportunitate uriașă pentru mai mult turism – una pe care agenția parcurilor din Gabon, Agence Nationale des Parcs Nationaux (ANPN) o urmărește.

Turismul este doar o parte din ceea ce are nevoie țara. Gabonul importă un procent mare din hrana sa: grâul și laptele vin din Franța; carnea de vită este adusă cu avionul din India și Brazilia. Guvernul

președintelui Ali Bongo Ondimba, care a câștigat alegerile controversate din 2016 pentru un al doilea mandat de șapte ani, vrea să adauge agricultura comercială – inclusiv uleiul de palmier – la economia Gabonului. Asta necesită tăierea arborilor.

Recunoscând cerințele contradictorii privind terenurile sale, guvernul a demarat un proiect pe care puține alte țări l-au încercat: un plan național de utilizare a terenurilor.

Lee White, director al ANPN și unul dintre cei mai apropiați consilieri ai președintelui – născut în Marea Britanie, trăiește în Gabon din 1989 și are dublă cetățenie –, a supravegheat cartografierea terenurilor și a faunei sălbatice din țară și identificarea zonelor care ar trebui dezvoltate pentru agricultură. Guvernul a acordat două noi concesiuni de palmieri de ulei companiei Olam și mai târziu i-a vândut o plantație existentă. Olam operează acum pe 1.300 km2 – sau 0,5% din terenurile Gabonului. Circa 557 km2 sunt plantați cu palmieri.

Într-o dimineață senină de ianuarie, Christopher Stewart, directorul de sustenabilitate al Olam, manevrează un Mitsubishi 4x4 pe autostrada cu gropi de la sud-est de capitala Libreville. Camioanele trec în goană, transportând bușteni de okoume gigant, principalul lemn exportat de Gabon, în mare parte spre China și Europa. Dincolo de capitala Libreville, sate minuscule punctează zona rurală. Aproape fiecare pâlc de case are o tarabă la marginea drumului, alcătuită de obicei dintr-un butoi de metal ruginit răsturnat și un grilaj de lemn. Butoaiele sunt acoperite cu banane de consumat crude sau gătite, boluri cu fructe de junglă viu colorate, sticle de plastic cu vin de palmier făcut în cadă. Atârnate de grilaje, pe toată lungimea autostrăzii, se află carcase blănoase și țepoase: porci spinoși, antilope mici, câte o maimuță, o civetă, un crocodil, pulpele unei gazele.

O mare parte din acea carne de animale sălbatice este ilegală și poate e de înțeles într-o țară fără prea mare producție internă de carne. Carnea ilegală de animale sălbatice este oferită la multe restaurante din Libreville. Braconajul este o problemă mare pentru Olam; localnicii și lucrătorii folosesc plantațiile ca puncte de acces la pădure, unde se știe că vânează specii periclitate. Prin urmare, rangerii de la Olam patrulează în pădurile protejate. La porțile plantației, paznicii percheziționează mașinile care ies.

La două ore și jumătate de Libreville, tragem pe un drum de pământ roșu către plantația Awala. Această zonă este pădure secundară, unul

dintre locurile unde a început inițial exploatarea forestieră în Gabon. Guvernul a dat companiei Olam aproximativ 20.000 ha aici – din care compania a plantat cam o treime cu palmieri de ulei. O altă treime este conservată ca un singur bloc de pădure, iar restul rămâne în picioare în loturi mai mici, o parte pe abrupturile dealurilor.

În interiorul plantației, e ușor să-ți pierzi orientarea în mijlocul rândurilor nesfârșite de palmieri, punctate de drumuri de pământ insesizabile. La capătul fiecărui rând, lucrătorii au îngrămădit fructe desprinse și ciorchini proaspeți de palmier. După-amiază, alți lucrători vor arunca fructele în autobasculante pentru a le vor livra la o fabrică locală care prelucrează 45 de tone de ulei pe oră.

La plantația Mouila a companiei Olam, mai la sud, o fabrică și mai mare produce de două ori mai mult ulei. Peste jumătate din zona plantată la Mouila a fost savană deschisă. Cercetările efectuate aici au dezvăluit prezența unei antilope rare, antilopa-de-mlaștină. Surprins de o capcană fotografică în 2017, animalul îl ajută pe White să justifice un nou parc național în savană.

În vârful unui mic deal din interiorul plantației, ne cățărăm pe acoperișul camionului lui Stewart. Pe 180°, rândurile de palmieri de ulei se întind aproape până la orizont. În soarele arzător, priveliștea monocromă este amețitoare. Harta pe care o ține Stewart în mână este și mai gravă. Această secțiune a plantației acoperă aproape 16.000 ha;

ce vedem este mai puțin de 7% din ea.

Ca ecolog, Stewart urăște ideea tăierii arborilor. Dar, spune el, „știu că este, de fapt, în interesul pe termen lung al Gabonului ca aceste proiecte să fie la locul potrivit și gestionate bine și să arate ce poate face agricultura bine planificată și bine administrată”. White este de acord. Olam nu subminează zonele protejate, spune el: „Olam mă ajută să creez mai multe parcuri naționale”.

LA ȘAPTE ORE DE LIBREVILLE, după trei ore pe drumuri hurducate, se află Parcul Național Lopé – unul dintre cele 13 parcuri naționale la crearea cărora a contribuit White. El a locuit aici 15 ani și încă vine des în vizită pentru a cerceta fauna sălbatică. Într-o seară, stând pe veranda stației de cercetare, White soarbe whisky în timp ce fulgerele lasă dâre violete pe cerul înstelat. În pădurea din jur, familii de gorile și mandrili se duc la culcare. Leoparzii și caracalii se trezesc ca să vâneze.

Odată ce începi să defrișezi pădurile pentru agricultură, devine mai ușor să defrișezi tot mai mult. Își face White griji pentru asta? Zâmbește. „Nu prea sunt genul care-și face griji”, spune el, înainte de a reîncadra riscul: „Dacă în 50 de ani nu putem hrăni toți oamenii de pe planetă, atunci locurile tropicale, umede și foarte productive unde poți cultiva cantități mari de hrană vor fi amenințate.”

Pe dealurile de lângă limita vestică a Lopé, arheologul francez Richard Oslisly a descoperit dovezi ale unor comunități din Epoca de piatră și Epoca fierului – fragmente din confecționarea de vârfuri de săgeți din cuarț, unelte din fier și cuptoare. Acum trei mii de ani, populațiile bantu au început să migreze de-a lungul coastei atlantice din Camerun în Gabon. Au adus cu ele palmierii de ulei. Intrând într-un curs de apă din pădurea parcului Lopé, Oslisly râcâie malul și scoate nuci de palmier domestic care datează de acum două milenii. Cam în urmă cu 1.500 de ani, acei primi agricultori acoperiseră deja părți mari din Gabon și nordul Congoului cu crânguri de palmieri. „Africa Centrală arăta probabil așa cum arată Indonezia astăzi”, spune White. O prăbușire drastică a populației – poate cauzată de o epidemie – i-a eradicat pe acei oameni din Epoca fierului. Pădurea tropicală a revenit în forță.

„Acum începem din nou ciclul”, spune White. „Măsurile noastre de gestionare vor arăta dacă distrugem încă o dată pădurile sau dacă putem menține un echilibru.”

Pentru oameni, echilibrul este adesea un obiectiv greu de atins.