Parcul Văcărești
MAI ÎNTÂI O CURIOZITATE A NATURII URBANE, APOI ARTICOL ÎN NATIONAL GEOGRAPHIC, O IDEE, O ECHIPĂ, UN PROIECT VIZIONAR ŞI O CAMPANIE TENACE PÂNĂ LA DEMERSUL OFICIAL CARE A CONDUS LA PARCUL NATURAL DE AZI.
Primii șapte pași din existența primului parc natural urban al României, povestiți chiar de echipa care l-a descoperit și s-a luptat să îl pună sub protecție.
Descoperirea nu se făcuse în vreo lume pierdută, îndepărtată şi neexplorată, ci în zona centrală a Bucureştiului. Articolul Delta dintre Blocuri din mai 2012 a avut efectul unei bombe mediatice. Televiziuni cu largă audienţă şi-au trimis de îndată echipe care au făcut reportaje detaliate în care prezentau biodiversitatea de aici și amplificau în mod fericit mesajul articolului – de a se constitui un parc natural.
Am văzut că frecvent comentatorii fluturau revista în faţa camerelor, semn că National Geographic nu era percepută ca un competitor media, ci ca un port-drapel al promovării cunoaşterii şi salvării naturii. Sigla NG a fost şi pe coperta memoriului pe care l-am avut la noi când, după câteva zile, ministrul Mediului ne-a primit în audienţă şi a declarat că va susține proiectul. A delegat un secretar de stat să ne sprijine îndeaproape. Uşa ministerului era deschisă. Simţeam în acelaşi timp o bună susţinere publică din partea bucureştenilor. Un vânt favorabil părea că însufleţeşte pânzele proiectului nostru.
E LOCUL SĂ SPUNEM CĂ SUCCESUL demersului se datora fotografiilor excelente, convingătoare, care ilustraseră articolul. Cu pasiune şi răbdare, autorul lor surprinsese scene intime din viaţa faunei, anotimpurile, farmecul peisajului cvasi-virgin. Dintotdeauna mesajul narativ pentru promovarea parcurilor a mers mână în mână cu cel vizual şi e binecunoscut rolul fotografilor în promovarea parcurilor naţionale, mai întâi în SUA, apoi în lumea întreagă.
Efectul lor a fost de îndată amplificat prin prezentarea unei expoziţii în aer liber la Piaţa Universităţii, de unde marile postere s-au mutat în iulie la Palatul Parlamentului, unde s-a ţinut congresul mondial RAMSAR – efortul planetar de salvare şi dezvoltare a zonelor umede. Sutele de participanţi, reprezentând circa 200 de ţări, ajungeau zilnic la sala de conferinţe trecând printre egretele, lebedele şi cormoranii de la Văcăreşti.
Totul mergea prea repede şi bine pentru a nu deveni îngrijorat. Căci, de când mă preocupa Integrat în peisaj, Toni Stănescu, asistentul fotografului Helmut Ignat, care l-a însoțit pe parcursul lungilor sale partide de vânătoare cu teleobiectivul prin parc, e asistat la rândul său de un stârc.
Cu aproape șapte ani în urmă, cititorii revistei National Geographic România aflau despre o descoperire surprinzătoare: o oază de natură sălbatică, cu numeroase specii de păsări, amfibieni, peşti, reptile, mamifere, unele rare şi strict protejate, care trăiau netulburate de oameni într-un ecosistem particular şi aparent echilibrat.
conservarea, dobândisem o doză de scepticism, începând să cred că salvarea naturii decurge după principiul jocului de şah a lui Murphy: nu se poate obţine victoria – nu se poate face remiză – nu se poate abandona partida...
Obiectivul propus, ambiţios după unii, utopic şi nerealist după cei mai mulţi, presupunea parcurgerea unor paşi stipulaţi în legislaţia ariilor protejate.
În primul rând, cum nici cu o floare nu se face primăvară, nici doar doi oameni nu pot face un parc natural. Echipa s-a îmbogăţit cu Florin Stoican, cu experienţă în conservare. Avizul Academiei Române prin Comisia Monumentelor Naturii era primul pas – esenţial – şi Florin şi-a asumat realizarea vastei documentări ştiinţifice şi tehnice care să poată convinge acest pretenţios for. Şi nu a fost deloc uşor. Din fericire, biologi mai puţin sceptici au pus umărul, redactând capitolele de faună. Un ilustru botanist, Gavrilă Negrean, lucrând împreună cu directoarea Grădinii Botanice din Bucureşti, a evidenţiat bogăţia floristică şi chiar prezenţa unor specii rare.
Depresiunea Văcăreşti, înconjurată de un dig de 5,3 km, cu bălţile şi canalele sale năpădite de vegetaţie lacustră, este un wetland, având toate particularităţile unei zone umede. De aceea am apelat şi la experienţa asociaţiei Salvaţi Dunărea şi Delta. Directorul ei executiv, Dan Bărbulescu, a devenit şi executivul echipei noastre. Precum în Harap Alb, s-au găsit şi Ochilă, Setilă, PăsăriLăţi-Lungilă...
Un obstacol juridic aparent greu de trecut era problema revendicărilor formulate de foştii proprietari de terenuri din zona Văcăreşti. Funcţionarii instituţiilor de mediu nu semnau nimic, căci se temeau că revendicatorii îi vor acţiona în instanţă. În realitate, legislaţia este clară: interesul public al ariei protejate primează asupra altor categorii de interese, exceptând siguranţa naţională sau sănătatea publică.
Fără această lege nu s-ar putea constitui rezervaţii, nu am fi avut nici Parcul Natural al Munţilor Apuseni, nici Parcul Naţional Retezat, nici alte 27 de parcuri, pentru că niciunul nu s-a