Pumele Pa­ta­go­ni­ei

PROTEJAREA FELINELOR MARI DIN CHILE I-A COS­TAT SCUMP PE CRES­CĂ­TO­RII DE OI. SĂ FIE TU­RIS­MUL SO­LUȚIA?

National Geographic Romania - - SUMAR - TEXT ELI­ZA­BETH ROYTE FO­TO: INGO ARNDT

Pen­tru fer­mi­eri sunt pră­dă­tori ca­re cos­tă scump, pen­tru tu­riști – o atra­cție.

:

PA­GI­NI­LE ANTERIOARE Tu­fe­le ca niște per­nițe de ace și spăr­tu­ri­le de stâncă nu o de­ran­je­a­ză pe pu­ma nu­mi­tă Sar­mi­en­to (în cen­tru) și nici pe pu­ii ei de 11 luni, ghe­mu­iți unii într-alții într-o zi de iar­nă, mai sus de la­cul Sar­mi­en­to, aproa­pe de Par­cul Nați­o­nal Tor­res del Pai­ne din Chile. Ma­ma, ca­re a cres­cut mai mul­te ge­ne­rații de pui, își pe­tre­ce mai tot tim­pul vânând (și tră­gând câte un pui de somn) pe ma­lul apei.

STÂNGA Indi­fe­ren­tă la vântul fu­ri­os ca­re fră­mântă la­cul, lui Sar­mi­en­to pa­re să îi pla­că să se încai­e­re în joa­că cu pu­ii ei (ba chiar îi pro­voa­că) pe for­mați­u­ni­le cal­ca­roa­se al­be nu­mi­te stro­ma­to­liți. Stânci­le păs­tre­a­ză căl­du­ra soa­re­lui, iar nu­me­roa­se­le peșteri și pi­e­tre adânci­te de pe mal le asi­gu­ră felinelor as­cun­zișuri ex­ce­len­te – deși pumele din Chile nu au alt pră­dă­tor în afa­ră de om. Fo­to­gra­fi­i­le pen­tru acest ar­ti­col au fost spon­so­ri­za­te de fir­ma de ar­ti­co­le spor­ti­ve Pu­ma.

As­cuns între tu­fe pe o pan­tă bă­tu­tă de vânt, lângă Par­cul Na­ţi­o­nal Tor­res del Pai­ne din Chile, ur­mă­resc trei pui de cu­loa­rea ni­si­pu­lui cum se ros­to­go­lesc și se întrec la goa­nă pe ma­lul unui lac tur­coaz, mă­su­rându-și pu­te­ri­le, din­ţii și sta­tu­tul so­cial. Din când în când, ma­ma lor, po­re­cli­tă Sar­mi­en­to, se oprește să su­pra­ve­ghe­ze te­re­nul: ochii ei ver­zi, încer­cu­i­ţi par­că cu der­ma­to­graf ne­gru, sunt cal­mi; își ţi­ne coa­da groa­să jos. Când cei pa­tru se opresc pe o pe­nin­su­lă pre­să­ra­tă cu stro­ma­to­li­ţi, par­că le ajun­ge cro­no­me­trul la ze­ro: ma­ma și pu­ii se ghe­mu­i­esc într-una din­tre stânci­le adânci­te și fac ce fac fe­li­ne­le cel mai bi­ne. Trag un pui de somn.

Pu­ma con­co­lor, întâlni­tă din su­dul Alas­kăi până în su­dul sta­tu­lui Chile, are cel mai ma­re are­al din toa­te ma­mi­fe­re­le te­res­tre din emis­fe­ra ves­ti­că. Cer­ce­tă­to­rii bă­nu­i­esc că pumele sunt con­cen­tra­te în zo­na Tor­res del Pai­ne, un­de au hra­nă din plin (gua­na­co, ie­puri săl­ba­tici), sunt pro­te­ja­te și nu tre­bu­ie să con­cu­re­ze cu alţi pră­dă­tori, pre­cum lu­pii.

Pen­tru cei ca­re ţin nea­pă­rat să va­dă acest car­ni­vor do­mi­nant în săl­bă­ti­cie, lo­cul ide­al es­te Tor­res del Pai­ne – pes­te . ha de pis­curi de gra­nit, întin­deri de iar­bă, pă­duri su­barc­ti­ce și la­curi bi­ci­u­i­te de vânt. Pei­sa­jul es­te larg des­chis și mul­te pu­me s-au obișnu­it cu oa­me­nii, acum, că tu­ris­mul a ex­plo­dat. La fel ca pu­ii lui Sar­mi­en­to pe mal, cu­gua­rii se plim­bă, vânea­ză, își îngri­jesc bla­na,

Pri­mul cu­guar pe ca­re l-am vă­zut pe viu era un ani­mal ma­siv, mus­cu­los, ca­re mârâia de fri­că, ur­cat într-un pin, la șa­se me­tri înăl­ţi­me, în cen­trul sta­tu­lui Utah. Go­nit în co­pac de câi­nii de vână­toa­re, a fost împușcat de un an­ga­jat fe­de­ral

ca­re apă­ra oi­le unui fer­mi­er. Da­că acel epi­sod a fost demn de un thril­ler, ur­mă­toa­rea mea întâlni­re cu aces­te fe­li­ne greu de vă­zut (în Chile, un­de li se spu­ne pu­me) avea să ie de basm.

se împe­re­che­a­ză și se joa­că, apa­rent in­di­fe­ren­ţi la vi­zi­ta­tori.

Ghi­dul meu, Jor­ge Car­de­nas, și cu mi­ne ne do­rim să ve­dem mai mul­te ast­fel de mo­men­te, așa că ur­mă­rim pră­dă­to­rii câte­va zi­le la rând, cu ure­chi­le ci­u­li­te ca să prin­dem ţi­pe­te­le stri­den­te de alar­mă ale la­me­lor – semn că au ieșit pumele la vână­toa­re. Nu ve­dem să fi fă­cut vic­ti­me, dar, mai târziu, la o adu­na­re or­ga­ni­za­tă de gru­pul de con­ser­va­re Pan­the­ra, îmi dau se­a­ma de pră­pă­dul de ca­re e ca­pa­bi­lă tot mai nu­me­roa­sa po­pu­la­ţie de pu­me din re­gi­u­ne.

La întru­ni­rea din mi­ca lo­ca­li­ta­te Cer­ro Cas­til­lo par­ti­ci­pă re­pre­zen­tan­ţi ai ad­mi­nis­tra­ţi­ei de stat, bi­o­lo­gi, ghi­zi și fer­mi­eri. Artu­ro Kro­e­ger Vi­dal – cres­că­tor de oi la a do­ua ge­ne­ra­ţie, cu o es­tan­cia ma­re la sud-est de Tor­res del Pai­ne – și-a luat zi li­be­ră (lu­cru rar) ca să dea glas îngri­jo­ră­ri­lor. „Lu­na asta am vândut de oi”, spu­ne el calm. „La cinci zi­le du­pă vânza­re, nu mai ave­am să-i dau cum­pă­ră­to­ru­lui de­cât . O pu­mă mi-a omo­rât într-o noap­te.” Cei­lal­ţi fer­mi­eri dau din cap a înţe­les. De mai bi­ne de un se­col, oa­meni ca Kro­e­ger – cu cai, puști și câini de vână­toa­re – au ţi­nut sub con­trol po­pu­la­ţia de pu­me din re­gi­u­ne. Dar când sta­tul chi­lian a înfi­in­ţat par­cul Tor­res del Pai­ne în anii ' , s-a in­ter­zis vână­toa­rea de pu­me și de gua­na­co. Ce­le do­uă spe­cii s-au înmul­ţit sem­ni­fi­ca­tiv și atât pră­dă­to­rul, cât și pra­da, în cău­ta­re de hra­nă, au

înce­put să mi­gre­ze din parc pe te­re­nu­ri­le fer­me­lor.

„Înfi­i­nța­rea par­cu­ri­lor a fost un de­zas­tru pen­tru fer­mi­eri”, spu­ne Kro­e­ger, pen­tru că une­le pu­me ieși­te din parc au înce­put să ata­ce oi. Fer­mi­e­rii es­ti­me­a­ză că, de la des­chi­de­rea par­cu­lui, pumele au de­vo­rat în jur de 30.000 de oi, du­când la pi­er­deri sub­sta­nția­le de veni­turi din lână și car­ne.

Ghi­zii și unii paz­nici ve­te­rani ai par­cu­lui es­ti­me­a­ză că în parc trăi­esc 50-100 de pu­me. În afa­ra lui, un­de încă nu au fost nu­mă­ra­te exact, fer­mi­e­rii afir­mă că, împreu­nă, omoa­ră 100 de cu­guari pe an. „Noi trăim din crește­rea oi­lor”, spu­ne Vic­tor Ma­nuel Sharp la întru­ni­re. „Ce să fa­cem?”

O OPȚI­U­NE es­te înlo­cu­i­rea oi­lor cu vi­te­le, ca­re sunt prea mari ca să ten­te­ze pumele. Dar crește­rea oi­lor es­te o tra­diție lo­ca­lă și nu toa­tă lumea are te­ren de pășu­nat bun pen­tru bo­vi­ne. Sau s-ar pu­tea fo­lo­si câini pen­tru apă­ra­rea oi­lor, spu­ne fer­mi­e­rul și cres­că­to­rul de câini Jo­se Anto­nio Ku­sa­no­vic, ca­re vâna pu­me înain­te să-și des­chi­dă o fir­mă de dre­saj. Dar un câine de pa­ză cos­tă cam 1.500$, plus hra­na și îngri­ji­ri­le ve­te­ri­na­re, iar pen­tru o tur­mă de do­uă-trei mii de oi îți tre­bu­ie mai mu­lți. Mult mai ief­tin, spun fer­mi­e­rii, es­te să plă­tești un le­o­ne­ro – un vână­tor de pu­me.

Char­les Munn, un ame­ri­can ca­re are mai mul­te fir­me de eco­tu­rism, se ri­di­că și ia cu­vântul. „Eu am pus pe pi­ci­oa­re o in­dus­trie adu­când tu­riști să va­dă ja­guari în Pan­ta­na­lul bra­zi­lian. Pu­teți să fa­ceți bani buni de pe ur­ma pu­me­lor.”

Fer­mi­e­rii mor­măie. Știu că nu pot să le ce­a­ră bani tu­riști­lor ca să va­dă pu­me pe te­re­nu­ri­le lor și în ace­lași timp să con­ti­nue să le împuște. (Sta­tul

chi­lian le per­mi­te fer­mi­e­ri­lor să omoa­re cu­guari da­că pot do­ve­di că au luat o oaie, dar ma­jo­ri­ta­tea nici mă­car nu înce­ar­că să obți­nă per­mi­sul.)

„Du­pă dvs., ar tre­bui să hră­nim pumele ca să fie mai mul­te pen­tru tu­riști”, spu­ne tăi­os alt fer­mi­er. „Eu sunt prea bă­trân să mă apuc de tu­rism.”

Munn își con­cen­tre­a­ză ate­nția asu­pra frați­lor Goic, To­mis­lav și Juan, ca­re stau în spa­te. De-a lun­gul ani­lor, din ce­le 5.500 de oi ale lor, ca­re pasc pe lâgă mar­gi­nea es­ti­că a par­cu­lui, au mai ră­mas cam o su­tă – vic­ti­me ale unui vis­col aprig și ale ata­cu­ri­lor con­stan­te ale pu­me­lor. Acum, în fi­ca­re an, vreo 800 de tu­riști ama­tori de pu­me le plă­tesc ce­lor doi frați o su­mă con­si­de­ra­bi­lă pen­tru a mer­ge cu mași­na și pe jos pe pro­pri­e­ta­tea lor de 62 km2, cu un ghid și un ur­mă­ri­tor, echi­pați cu bi­no­cluri pu­ter­ni­ce și stații ra­dio.

La fer­ma Goic, vi­zi­ta­to­rii pot fi aproa­pe si­guri că îi vor ve­dea pe Sar­mi­en­to și pu­ii săi, Arlo cel deși­rat sau Her­ma­ni­ta cea pla­ci­dă, că­ro­ra le pla­ce să um­ble pe lângă gar­dul ca­re se­pa­ră fer­ma Goic de par­cul Tor­res pro­priu-zis. Frații și-au des­chis fer­ma pen­tru ama­to­rii de pu­me în 2015, când par­cul le-a in­ter­zis tu­riști­lor și ghi­zi­lor ac­ce­sul în afa­ra po­te­ci­lor, li­mi­tându-le șan­se­le de a ve­dea pu­me. „Ne te­me­am pen­tru si­gu­ra­nța vi­zi­ta­to­ri­lor”, spu­ne Mi­cha­el Arcos, ad­mi­nis­tra­to­rul par­cu­lui. Pre­sați de cli­e­nți să le gă­se­as­că pu­me, ghi­zii in­de­pen­de­nți ur­mă­re­au ani­ma­le­le noap­tea, cu lan­ter­ne, și se apro­piau prea ta­re. În Tor­res del Pai­ne, cel mai vi­zi­tat parc din Chile, a avut loc o sin­gu­ră întâlni­re fa­ta­lă cu cu­gua­rii, iar con­du­ce­rea nu vrea ca ci­fra să cre­as­că.

Ati­tu­di­nea pru­den­tă a ad­mi­nis­trați­ei par­cu­lui față de tu­rism nu se va schim­ba până când cer­ce­tă­to­rii nu vor reuși să afle câte pu­me trăi­esc aco­lo, cât de de­par­te că­lă­to­resc, ce obișnu­i­esc să mă­nânce și ce com­por­ta­men­te so­cia­le manifestă. Stu­di­i­le (în parc și în afa­ra lui) vor du­ra ani de zi­le și vor pre­su­pu­ne ca­me­re ter­mo­sen­si­bi­le, zgăr­zi cu GPS pen­tru pu­me, câini de pa­ză la fer­me­le vul­ne­ra­bi­le și câini dre­sați să adul­me­ce ex­cre­men­te­le (ADN-ul din ele poa­te ară­ta câte pu­me trăi­esc în zo­nă).

In­for­mați­i­le re­zul­ta­te vor de­ter­mi­na pla­nu­ri­le de con­ser­va­re și, se spe­ră, vor fa­ce tu­ris­mul mai si­gur și pen­tru pu­me, și pen­tru cei ca­re vin să le va­dă. Veni­tul din tu­rism ar pu­tea con­sti­tui chiar o com­pen­sație pen­tru fer­mi­e­rii ca­re au pi­er­dut oi din cau­za pu­me­lor. Ide­ea es­te ca acești pră­dă­tori ese­nția­li, ca­re țin sub con­trol po­pu­lația spe­ci­i­lor pră­da­te, să de­vi­nă la fel de va­lo­roși în eco­no­mia re­gi­u­nii cum sunt pen­tru in­te­gri­ta­tea ei eco­lo­gi­că.

Cel mai pro­ba­bil, pumele din zo­nă omoa­ră mai mul­te gua­na­co de­cât oi. Asta nu îi con­so­le­a­ză cu ni­mic pe fer­mi­eri ca Jor­ge Por­ta­les, ca­re le spu­ne ce­lor de la ho­tel că într-un se­zon și-a pi­er­dut 24% din oi (600 de animale) din cau­za cu­gua­ri­lor. A tre­cut la vi­te, apoi a rein­tro­dus oi­le, împreu­nă cu câini de pa­ză, dar pumele tot dă­de­au ia­ma. „Da­că trăi­ești lângă Tor­res del Pai­ne, tre­bu­ie să plă­tești”, spu­ne el of­tând. „Acum nu mai avem oi.” În pre­zent, es­tan­cia lui fun­cți­o­nea­ză ca pen­si­u­ne, cu plim­bări pi­to­rești că­la­re și gră­ta­re cu mi­el în aer li­ber. Vi­i­to­rul, spu­ne el, es­te al tu­ris­mu­lui pen­tru pu­me.

Cei­la­lți fer­mi­eri nu co­men­te­a­ză. Sfi­dă­tori și mândri, sunt ho­tă­râți să re­zis­te cât vor pu­tea.

Du­pă ce a stat la pândă o oră du­pă un șir de tu­fe și apoi și-a ur­mă­rit pra­da încă o ju­mă­ta­te de oră prin pam­pa­sul ac­ci­den­tat, Sar­mi­en­to se re­pe­de la un gua­na­co. Ani­ma­lul es­te un mas­cul pu­ter­nic, ma­tur, ca­re se es­chi­ve­a­ză în la­te­ral, scă­pând de ghe­a­re­le as­cuți­te ale pră­dă­to­ru­lui.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.