CRIZA ULEIULUI DE PALMIER
APETITUL LUMII PENTRU ULEIUL DE PALMIER ASIATIC DĂUNEAZĂ MEDIULUI ȘI FAUNEI SĂLBATICE. ÎN AFRICA, GABONUL SPERĂ SĂ ARATE CUM SE CONSTRUIEȘTE O INDUSTRIE, PĂSTRÂNDU-ȘI ÎN ACELAȘI TIMP PĂDURILE.
ÎN sud-vestul Gabonului, pădurea seculară se întinde pe sute de kilometri. Într-o dimineață de ianuarie cobor dintr-o barcă îngustă pe țărmul râului Ngounié cu câțiva angajați ai Olam, o companie agroindustrială cu sediul în Singapore. Mergând pe urmele lăsate de elefanți, ne afundăm în pădure. Trecem pe lângă arbori semeți și străvechi, cuiburi de cimpanzei, grămezi de excremente de gorilă vechi de o zi. Maimuțele aleargă de colo-colo deasupra noastră. Un tânăr ranger de la Olam își smulge ghetele și se cațără desculț pe un trunchi, întorcându-se cu pumni de fructe roz, asemănătoare cu prunele.
Hoinărind mai departe, găsim mango-african, nuci de cola, scoarță care miroase a usturoi. Într-o poiană luminată fugar, peștii se bălăcesc într-un loc de adăpat. Copacii din jur au fost zgâriați de colți de elefanți.
E sfâșietor să stai aici în lumina oblică a soarelui și să-ți închipui că toate acestea sunt rase de pe
fața pământului.
Locul nu este un parc sau o rezervație, ci face parte din plantația de palmieri de ulei Mouila, administrată de Olam. Dacă ar fi în Indonezia sau Malaysia, cele mai mari furnizoare de ulei de palmier din lume, tăietorii de lemne și buldozerele ar putea fi pe aproape ca să curețe jungla pentru rânduri uniforme de palmieri de ulei.
Palmierii de ulei, cu ciorchini uriași de fructe roșii care cresc sub frunze dezordonate, sunt o străveche cultură de bază. Timp de milenii, oamenii le-au fiert și le-au pisat fructele pentru a extrage ulei de gătit, au ars cojile sâmburilor ca să se încălzească și le-au împletit frunzele în orice, de la acoperișuri la coșuri. Însă de-a lungul ultimelor câteva decenii, utilizarea uleiului de palmier a explodat – în parte datorită adaptabilității și texturii cremoase a uleiului (ca umplutura de Oreo), în parte datorită productivității arborilor. Aceștia au nevoie doar de jumătate din terenul pe care îl cer alte culturi, precum soia, pentru a genera o cantitate dată de ulei.
Uleiul de palmier este acum cel mai popular ulei vegetal din lume, reprezentând o treime din consumul global. Este un ulei de gătit comun în India și în alte câteva țări. Ca ingredient, a devenit aproape imposibil de evitat. Se găsește în tot felul de produse de supermarket: biscuiți, aluat de pizza, pâine, ruj, loțiune, săpun. Se găsește până și în biodieselul chipurile ecologic: în 2017, 51% din
uleiul de palmier consumat de Uniunea Europeană a alimentat mașini și camioane.
La nivel mondial, cererea de ulei de palmier continuă să crească. India folosește cel mai mult,
din totalul global, urmată de Indonezia, UE și China. Statele Unite se află în prezent pe locul opt. În , consumul global este preconizat la , de milioane de tone sau aproximativ kilograme de ulei de palmier pe persoană.
Satisfacerea acelei cereri a avut un uriaș efect negativ. Din , . km de pădure tropicală de pe Borneo, insula împărţită de Malaysia și Indonezia, s-au tăiat, ars și nivelat cu buldozere pentru a face loc palmierilor de ulei. Aceștia reprezintă o cincime din despădurirea totală de pe Borneo din
încoace și din încoace.
Toată acea despădurire a fost devastatoare pentru fauna sălbatică. Aproape . de urangutani-de-Borneo grav periclitaţi au pierit între și și, deși principalele vinovate au fost exploatarea forestieră și vânătoarea, uleiul de palmier a fost un factor major. De asemenea, el agravează schimbările climatice aproape jumătate din emisiile de gaze cu efect de seră din Indonezia provin din despădurire și alte schimbări în utilizarea terenurilor , precum și poluarea acută a aerului. Fumul incendiilor de pădure din Indonezia, multe provocate intenţionat pentru a curăţa terenul pentru palmieri, a cauzat cel puţin . de decese premature numai în .
Oamenii aflaţi în calea plantaţiilor au avut de suferit și altfel. Încălcările drepturilor omului precum exploatarea prin muncă a copiilor și evacuările forţate au fost bine documentate. Pe insula indoneziană Sumatra, companiile producătoare de ulei de palmier au nivelat uneori sate indigene întregi, lăsând oamenii fără locuinţe și dependenţi de ajutoarele guvernamentale.
Acel gen de distrugere ecologică mioapă este tocmai ceea ce încearcă Gabonul să evite. Edenul pe care l-am vizitat nu va fi distrus: Olam l-a protejat în cadrul unui acord cu guvernul care permite companiei să cultive palmieri de ulei în altă parte pe concesiunea sa.
„Ce încercăm să facem în Gabon este să găsim o nouă cale de dezvoltare prin care să nu ne tăiem toată pădurea, ci să menţinem un echilibru între palmierii de ulei, agricultură și conservarea forestieră”, spune Lee White, biologul specialist în conservare care conduce agenţia parcurilor din Gabon. În timp ce ţara cu mai puţin de două milioane de locuitori se lansează în agricultura la scară industrială, guvernul folosește evaluări știinţifice
pentru a decide care părți din pădurile sale întinse au o valoare ridicată de conservare și care pot lăsa locul palmierilor de ulei.
În Africa, ca și în Asia de Sud-Est, această cultură nu va dispărea. Țările producătoare depind de venitul de pe urma ei. Boicotarea uleiului de palmier este nechibzuită: culturile de ulei alternative ar înghiți și mai multe terenuri. Este și inutilă, deoarece uleiul de palmier este foarte răspândit și frecvent prelucrat în ingrediente precum lauril sulfat de sodiu și acid stearic, ale căror origini sunt neclare pentru consumatori. Probabil nu vom reduce radical consumul de ulei de palmier. Singura cale este ca producția lui să devină mai puțin dăunătoare.
INDONEZIA ȘI MALAYSIA
sunt acum epicentrul uleiului de palmier, dar palmierul de ulei, Elaeis guineensis, nu este originar din Asia. El vine din Africa Centrală și de Vest, unde arheologii au găsit nuci de palmier vechi de 3.000 de ani îngropate în albiile unor cursuri de apă din adâncul pădurii. Pe tot parcursul secolului al XIX-lea, negustorii britanici au importat ulei de palmier african, folosindu-l pentru tot mai multe produse, de la săpun la margarină și lumânări. După ce oamenii de știință au descoperit cum să izoleze glicerina din ulei, domeniile sale de aplicare s-au înmulțit: produse farmaceutice, film fotografic, parfum, chiar și dinamită.
Până la începutul secolului al XX-lea, palmierii de ulei fuseseră deja transportați în Indonezia, iar plantațiile comerciale prinseseră rădăcini. La sfârșitul anilor ‘30, ele acopereau abia 100.000 ha. În următoarea jumătate de secol, progresele din agricultură – producerea unor arbori rezistenți la un patogen comun, introducerea unei gărgărițe africane pentru polenizare – au dus la recolte mai mari și o investiție înfloritoare în palmierii de ulei.
Totuși, în anii ‘70, trei sferturi din Borneo erau acoperite cu păduri tropicale luxuriante. Însă odată cu creșterea cererii globale de ulei de palmier, companiile care se întreceau să-l furnizeze au ars și defrișat parte din ele. Problemele de sănătate legate de grăsimile trans au alimentat boomul – uleiul de palmier a înlocuit grăsimile trans în multe produse –, la fel și cererea crescândă de biodiesel. La începutul anilor 2000, mii de kilometri pătrați de păduri de câmpie și turbării din Borneo au fost înlocuite de palmieri de ulei.
Presiunea grupurilor internaționale de conservare împotriva despăduririlor era deja în creștere, iar WWF a făcut echipă cu unii dintre cei mai
mari producători și cumpărători de ulei de palmier pentru a crea standarde pentru o producție mai responsabilă. Plantațiile certificate de Consiliul pentru Ulei de Palmier Sustenabil (RSPO) nu pot defrișa „păduri primare sau zone care conțin concentrații semnificative de biodiversitate (ex. specii periclitate) sau ecosisteme fragile”. Trebuie să reducă eroziunea și să protejeze sursele de apă. Trebuie să plătească un salariu minim și să obțină „consimțământul liber, prealabil și în cunoștință de cauză” al comunităților locale.
Astăzi, RSPO certifică aproximativ o cincime din oferta globală. Mulți producători de bunuri de consum bazate pe ulei de palmier – Unilever, Nestlé, Procter & Gamble – au promis ca în următorii ani să treacă exclusiv la uleiul de palmier certificat. E un mare pas înainte, dar nu este suficient.
Esențială și încă absentă în mare parte este intervenția guvernamentală în țările producătoare. „Noi, cei din comunitatea de conservare, am fost mult prea optimiști crezând că numai piața ar putea rezolva asta”, spune John Buchanan, care conduce programul pentru piețe alimentare și agricole sustenabile la Conservation International. „Dacă guvernul nu participă, nu are capacitatea sau nu știe ce face”, pădurea tropicală continuă să sufere, spune el.
ÎNTR-O DUPĂ-AMIAZĂ UMEDĂ, în apropiere de colțul nord-estic al insulei Borneo, grupuri mici
de elefanţi pasc lângă un râu tulbure. În timp ce soarele coboară către vârfurile copacilor, elefanţii se strâng pe un mal noroios. În curând, peste de animale înoată într-un șir ordonat peste râul Kinabatangan, lat și repede curgător, legănându-și capetele uriașe și împroșcând apă prin trompe.
Kinabatangan este unul dintre locurile unde este cel mai ușor să zărești animale sălbatice în Sabah, statul malaysian care ocupă nordul Borneo-ului. Din bărcile de pe râu, turiștii pot privi specii rare și emblematice elefanţi-pigmeu-de-Borneo, maimuţe-cu-trompă, păsări-rinocer, chiar și urangutani fără să se murdărească pe ghete.
Este palpitant să urmărești animalele în aer liber. Dar ele sunt atât de vizibile pentru că n-au unde altundeva să meargă. Pe kilometri nesfârșiţi în jurul râului, pădurea a fost rasă și înlocuită de palmierii de ulei. Poţi merge cu mașina ore întregi, trecând pe lângă o paradă de autocisterne care transportă ulei de palmier, fără să vezi altă specie de arbore.
În Sabah, în anii ‘ , guvernul s-a îndreptat spre agricultură pentru a-și corecta dependenţa excesivă de lemn, veche de decenii. A alocat mari terenuri fertile din pădurile de câmpie, inclusiv în regiunea Kinabatangan, pentru cultura de palmieri. „S-a presupus că tot solul cel mai bun ar trebui alocat pentru agricultură”, spune John Payne, specialist în conservare care trăiește în Sabah din .
De-a lungul anilor ‘ , terenurile agricole din Sabah au fost dedicate în mare parte cultivării de cacao. Dar când preţurile globale în scădere și dăunătorul Conopomorpha cramerella au făcut această cultură mai puţin profitabilă, majoritatea plantaţiilor au trecut la palmierii de ulei. Terenurile erau ieftine, prin urmare companiile din Malaysia continentală au început să le acapareze, să construiască fabrici și alte infrastructuri. Asta a ușurat punerea pe piaţă a fructelor și defrișarea pădurilor la scară largă a început serios. Astăzi, din stat este acoperit cu palmieri de ulei. Sabah produce peste din uleiul de palmier din lume.
Costul ecologic a fost uluitor. Multe rămășiţe din pădure sunt separate unele de altele insule de junglă care par intacte, dar în mare parte lipsite de viaţă animală. „Locul care cândva găzduia cea mai mare densitate de urangutani este acum numai palmieri de ulei”, spune Payne.
În mijlocul tuturor pierderilor, speranţa poate fi greu de găsit. Dar un grup de cercetători, activiști, membri ai RSPO și funcţionari guvernamentali din Sabah încearcă să îndrepte greșeli din trecut. Payne conduce acum Palm Oil & NGO (PONGO) Alliance, o coaliţie între ONG-uri și industrie care își propune să transforme din cele mai mari plantaţii de pe Borneo în pădure pentru urangutani. (Pongo este numele genului acestei maimuţe antropoide.) Hutan, organizaţia de conservare care m-a dus în susul râului Kinabatangan, a plantat în ultimul deceniu peste . de arbori din de specii, încercând să conserve de-a lungul râului un coridor pentru fauna sălbatică.
Iar până de curând, la cârma departamentului forestier al statului a fost Sam Mannan, conservatorul principal al pădurilor. Sub conducerea lui, Sabah și-a extins terenurile protejate în ultimul deceniu de la la din stat peste . km . Obiectivul lui Mannan era să crească acest procent la până în , unind parcuri, rezervaţii de floră și faună sălbatică și alte blocuri de pădure deţinute de stat cu coridoare replantate prin care să se deplaseze animalele.
Un om prietenos, ușor maliţios, Mannan credea în colaborarea cu producătorii de ulei de palmier. „Fără palmieri, conservarea în Sabah ar avea probleme”, mi-a spus el în biroul său din orașul de litoral Sandakan, cândva capitala lemnului pe insulă. Doar ţiţeiul aduce mai mult profit guvernului din Sabah decât industria palmierilor de ulei. „Banii se întorc la conservare”, a spus Mannan.
S-ar putea zice, am arătat eu, că fără palmierii de ulei n-ar fi nevoie de atâţia bani pentru conservare.
„Ai putea zice asta, dar ai fi sărac”, a răspuns Mannan.
Boomul uleiului de palmier a contribuit la aducerea unor beneficii economice clare pentru Sabah: străzi asfaltate, școli mai bune, televiziune prin satelit. În Kota Kinabalu, capitala statului, noile centre comerciale strălucitoare oferă mărci de lux occidentale și asiatice.
În luna august a acestui an, Mannan a fost concediat de noul guvern din Sabah, care lansase o anchetă privind exploatări posibil ilegale ale administraţiei precedente. În cei aproape de ani în post, Mannan reușise să enerveze ambele părţi ale controversei uleiului de palmier în Malaysia. Dar mulţi ecologiști îl consideraseră o piedică pentru industrie un lider guvernamental „vizionar, îndrăzneţ și eficace”, spune Payne.
ÎN CELE DIN URMĂ, spune directorul executiv al RSPO, Darrel Webber, originar din Sabah, cultura industriei uleiului de palmier trebuie să se schimbe. Cu susţinerea lui Mannan, Webber și o activistă malaysiană, Cynthia Ong, au lansat un efort ambiţios în Sabah. Obiectivul lor este să îi
înveţe pe toţi, de la micii proprietari la directorii executivi importanţi, cum și de ce să facă uleiul de palmier mai bun și apoi să certifice sustenabilitatea întregii oferte a statului.
„Pe măsură ce crește cererea și Sabah vrea să o satisfacă, trebuie să trasăm niște limite”, spune Ong. Statul speră să fie certificat în totalitate până în
, deși încă nu se știe cum anume. „Construim avionul în timp ce îl pilotăm”, spune Ong. Wild Asia, o organizaţie nonprofit malaysiană, organizează sute de mici proprietari din Kinabatangan și alte regiuni în grupuri care pot fi certificate împreună și pot vinde fructele de palmier unei fabrici certificate. Nestlé, un mare consumator de ulei de palmier care nu deţine plantaţii, contribuie la finanţarea proiectului. Fermierii obţin un preţ mai bun; membrii RSPO precum Nestlé obţin o modalitate de a identifica sursa uleiului lor. „Vrem să legăm acest lucru de lanţul de aprovizionare”, spune Kertijah Abdul Kadir de la Nestlé.
Din , ea a supravegheat și plantarea a vreo
. de arbori de-a lungul râului Kinabatangan, acoperind . ha. Într-un alt loc din Sabah, Wilmar, cel mai mare furnizor de ulei de palmier din lume și un alt membru al RSPO, replantează păduri pentru a proteja bazinele hidrografice și a crea coridoare pentru fauna sălbatică. Reîmpădurirea este solicitantă, costisitoare și lentă putem aștepta câteva vieţi și nu vor produce nimic asemănător cu o pădure tropicală seculară. Dar este un început.
Criticii RSPO se plâng că lucrul cu companiile care au cauzat pierderea pădurilor face efortul suspect. Ei spun că una dintre principalele cerinţe pentru certificare nicio despădurire nouă plasează ștacheta mult prea jos.
Webber de la RSPO, care a lucrat cândva pentru WWF, răspunde comparând industria uleiului de palmier cu Sfântul Pavel pe drumul spre Damasc. „Ierţi un mare păcătos pentru că acea persoană ar putea fi cel mai bun misionar al tău?”, întreabă Webber. „Sau ţinem toţi păcătoșii afară și atunci ce schimbare am avea? Trebuie să găsim o cale de a converti tot grupul.”
În ultimul deceniu, spune Webber, tot mai multe companii producătoare de ulei de palmier au acceptat nevoia de schimbare. „Avem destui care acceptă, dar și destui care refuză. Sarcina noastră este să împingem acest șir lung de producători spre acceptare. Va dura o vreme.”
ÎN GABON, UNA DINTRE CELE MAI împădurite ţări din Africa, uleiul de palmier se întoarce la origini și s-ar putea urmeze un boom. Situat pe Ecuator și pe