Pe urmele Reginei din Saba.
CONFRUNTAT CU DURERILE DEZVOLTĂRII ȘI CU AMENINȚAREA BREXITULUI LA ORIZONT, VA REUȘI ACEST IMPORTANT ORAȘ GLOBAL SĂ SE MENȚINĂ ÎN TOP?
departe de asfalt și gaze de eșapament, adunând aici mii de plante de prin cele mai îndepărtate colțuri ale fostului Imperiu Britanic. Când te plimbi agale de la răzoarele cu rododendroni de Himalaya până la ierburile din Tasmania, înțelegi cât de uriașă e capacitatea Marii Britanii de a se conecta cu lumea dincolo de granițele ei.
La Kew însă nu scapi complet din tumultul vieții moderne. Grădinile sunt fix sub ruta avioanelor care ajung pe Heathrow. În timp ce admiram un stejar masiv și foarte bătrân, adus tocmai din Munții Alborz din Iran în timpul domniei reginei Victoria, un șir de aeronave au coborât din linia de așteptare formată în văzduh. Plasate la intervale de 27 până la 40 de secunde – grădinarii de la Kew știu bine timpii – formau o coadă spre cel mai
aglomerat aeroport cu două piste de pe planetă.
În anumite momente ale zilei, „e ca un roi de muște care se învârtesc în jurul borcanului cu miere”, spune un pilot comercial care-mi detaliază blocajele de pe Heathrow din istoria orală a Londrei moderne a lui Craig Taylor.
„Faci un zbor de întoarcere din Franța... Totul e bine și frumos, ești relaxat... Și pe urmă dai de frecvența Londrei la radio și, brusc, toată lumea începe să boscorodească fără oprire. Auzi un milion de voci, iar controlorul de trafic n-are nici cinci secunde, cât să-și tragă răsuflarea. E ocupat, deci trebuie să aștepți. Toată lumea vrea să ajungă la Londra.”
Ca muștele la miere: Londra e mai mare și mai bogată ca oricând. Are peste 8,8 milioane de locuitori – la care se estimează că se vor adăuga alte două milioane până în 2050. Trei decenii de creștere demografică au preschimbat Londra dintr-o mare doamnă cam ofilită într-un oraș global extraordinar, unul dintre cele mai mari centre financiare ale lumii, a cărui economie se bucură de unul dintre cele mai rapide ritmuri de creștere.
Această creștere a alimentat un boom al construcțiilor care include câteva dintre cele mai ample proiecte de regenerare din Europa. Tamisei i se vor reface instalațiile de sub albie cu o „supercanalizare” pentru ca apele reziduale brute să fie ținute la distanță de mlaștinile formate de maree, iar profilul Londrei va fi reproiectat prin adăugarea a peste 500 de clădiri înalte – într-un oraș care multă vreme a ezitat să accepte zgârie-norii. Crossrail, metroul
subteran de mare viteză, o investiţie de de miliarde de dolari pentru atenuarea supra-aglomerării din metroul londonez – primul sistem de metrou din lume – urmează să-și deschidă linia Elizabeth anul viitor. Intenţia este să conecteze mai bine vestul și estul Londrei, zonă în plină dezvoltare, cu de staţii, dintre care zece noi, reducând la jumătate timpul de călătorie pe anumite trasee.
Porţiuni din zona centrală a orașului sunt reconectate pe măsură ce situri industriale defuncte sunt transformate în cartiere proiectate pentru viitor – axate pe pietoni, spaţii publice și, în spiritul a ceea ce ar putea fi o nouă tendinţă, o preferinţă pentru antreprenori locali în locul marilor lanţuri comerciale din magazinele de retail.
King’s Cross, un punct de transfer feroviar părăsit, folosit cândva pentru transportul de cărbune și cereale, iar mai nou cunoscut pentru prostituţie și droguri, se apropie de finalul unui lifting facial care a durat două decenii. Proiectul de dezvoltare include noile gări King’s Cross și St. Pancras, un nou campus pentru colegiul de artă și design, locaţii pentru evenimente muzicale, fântâni, locuinţe scumpe, dar și accesibile. Toamna trecută, Google a devenit deschizător de drumuri cu o clădire de etaje, care va fi mai lungă decât cea mai înaltă clădire din Londra, The Shard (Ciobul), și unde vor încăpea cam . de angajaţi. Facebook plănuiește să se mute alături, într-un birou extins, pentru . de oameni.
La vreo , km distanţă, pe malul sudic al Tamisei, Apple va ocupa sala boilerelor din clădirea istorică a Termocentralei Battersea, reconstruită ca element central al districtului de lux Nine Elms. Găzduind noul sediu al Ambasadei SUA, zona se va putea lăuda cu un parc modelat după High Line din New York și, ancorată de New Covent Garden Market, va deveni „cartierul gastronomic“din Londra. Investiţiile Google și Apple în campusuri masive, distinctive, sunt considerate un vot de încredere pentru Londra ca centru pentru tehnologie.
Prosperitatea a venit aici și cu obișnuitele dureri de cap urbane. Pe măsură ce acestea s-au înrăutăţit, mulţi se întreabă dacă nu cumva minunatul lor oraș nu-și pierde din atracţie. Traficul e oribil. Se pare că, din cauza aerului poluat, a crescut masiv numărul de decese cauzate de astm în rândul copiilor și vârstnicilor. Valoarea tot mai mare a terenurilor a împins preţurile caselor peste nivelul pe care și-l pot permite londonezii din clasa de mijloc, obligând chiar și profesioniști bine plătiţi să-și ia copiii și să se mute în locuri mai accesibile pentru viaţa de familie.
Iar în ceea ce ar putea fi o turnură radicală a sorţii, nebunia numită Brexit retragerea iminentă a Londrei din Uniunea Europeană – generează evaluări sumbre, care spun că acest boom s-ar fi încheiat.
„Încă nu știm, efectiv, ce formă va lua Brexitul sau ce efect va avea asupra Londrei”, spune Richard Brown, director de cercetare la Centrul pentru Londra, o instituţie de cercetări progresive intensive. „Apărut într-un moment de instabilitate globală semnificativă, a adăugat un nivel de nesiguranţă pe o traiectorie lină de creștere.”
Se va opri oare boomul? Sau va reuși Londra să-și asume provocările și să rămână nu doar cel mai mare oraș comercial din lume, ci și unul în care să vrei să locuiești? Ideea că Londra ar putea fi la un pas de a se dezmembra pare de neconceput, în special acum, când macaralele se tot rotesc pe deasupra șantierelor, profilându-se la orizont oriunde te-ai afla în oraș, iar pe Heathrow și în gări sosesc zilnic puhoaie de oameni. În plus, cine gândește așa subestimează puncte istorice forte, adânc imprimate în ADN-ul Londrei, care au făcut ca acest conglomerat de sătucuri să reziste . de ani.
Londonezilor le place să vorbească despre cât de rezistent e orașul lor. Deloc surprinzător, subliniază că a reușit să înfrunte ciuma, Marele Incendiu din și Blitz-ul – bombardamentele germane din al Doilea Război Mondial. Toate demonstrează că Londra va rezista și în faţa provocărilor actuale, inclusiv divorţului ei de Europa.
„Londra este într-o poziţie privilegiată, fiind oarecum de neatins”, spune Peter Gri ths, manager editorial al programului de urbanism al London School of Economics. „Este cu atât de mult înaintea altor orașe, încât poate scăpa cu faţa curată făcând liniștită chestii pe care alte orașe nici nu și le-ar permite.”
Engleza e limba globală. Conexiunile stabilite pe vremea când imperiul acoperea un sfert din planetă există și astăzi. Acele legături, în special cu Asia, oferă Londrei un avantaj în faţa concurenţilor săi europeni, care aspiră să-i ia locul dacă ea se poticnește.
Și nu subestimaţi faptul că britanicii au fost primii care s-au dumirit cum să măsoare longitudinea, permiţându-le marinarilor să cartografieze zonele cu fus orar diferit. Londra se află în centrul lumii fiindcă s-a plasat singură acolo, atunci când
Laura Parker a scris despre poluarea cu plastic în numărul din iunie al revistei. Cele mai recente fotografii făcute de Luca Locatelli pentru NG au fost cu Dubai și sistemul olandez de agricultură.
a trasat „meridianul zero”, locul unde estul întâlnește vestul.
ULTIMA DATĂ CÂND LONDRA a mai fost atât de mare a fost în 1939, când avea o populație de 8,6 milioane, înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. În cea mai mare parte a secolului anterior – Epoca Industrială – Londra fusese orașul cu cea mai mare populație din lume. Deci ea știe de mult timp cum să fie un oraș mare.
Dar războiul a lăsat-o în ruine. Cei care nu plecaseră înainte de Blitz – care a ucis 43.000 de civili și a spulberat peste 70.000 de clădiri – au fugit din haosul reconstrucției. S-au mutat în „orașelegrădină” care s-au dezvoltat în suburbiile de astăzi și s-au înghesuit tot mai mult, în timp ce țara a înaintat cu greu prin aproape cinci decenii de suișuri și, mai ales, coborâșuri economice.
Pe măsură ce industria producătoare s-a erodat, docurile Londrei, cândva unul dintre cele mai mari porturi din lume, au căzut victime modernizării transporturilor maritime și s-au închis. În 1965, moartea lui Winston Churchill, marele prim-ministru, a marcat „ultima dată când Londra avea să mai fie capitala întregii lumi”, remarca The Observer. Populația Londrei a continuat să scadă, ajungând la un record de 6,7 milioane în 1988.
Dar soarta orașului se schimbase deja cu doi ani înainte, odată cu dereglementarea serviciilor financiare – așa-numitul Big Bang – și cu trecerea la tranzacțiile electronice, care i-au îngăduit Londrei să rivalizeze cu Tokyo și New York. Un nou district financiar s-a ridicat pe ruinele Docurilor Indiilor de Vest, pe Insula Câinilor, un ciot mlăștinos care se ridică din Tamisa. Canary Wharf, așa cum e numit districtul, a fost pentru Londra primul proiect modern de regenerare urbană la scară mare.
Imigranții și investițiile străine au început să curgă, iar creșterea a definit povestea Londrei pentru următorii 30 de ani. Astăzi, în Canary Wharf lucrează peste 100.000 de oameni, iar Londra a devenit un magnet pentru profesioniștii tineri și inteligenți din toate colțurile lumii, care au schimbat efectiv fața orașului. Aproape 40% din rezidenții Londrei s-au născut în afara Regatului Unit, iar pe străzile orașului se vorbesc 300 de limbi.
În Londra trăiesc aproximativ 300.000 de indieni și mai bine de 100.000 de nativi din Pakistan și Bangladesh. Sute de mii de oameni s-au mutat la Londra, odată cu extinderea Uniunii Europene. Aproximativ 177.000 de polonezi locuiesc în prezent în capitala britanică, iar de când restricțiile aplicate muncitorilor din România și Bulgaria – cele mai sărace țări din bloc – au fost ridicate în 2014, numărul celor veniți de acolo a crescut la aproape 200.000. Oficial, în oraș trăiesc 82.000 de francezi, deși alte estimări urcă până la 250.000. Când Boris Johnson era primarul Londrei, se lăuda că al șaselea mare oraș al Franței putea fi găsit în Londra. Cât despre comunitatea locală de italieni, ar putea fi chiar mai numeroasă.
Londra și-a depășit oficial recordul din 1939 la începutul lui 2015, când orașul și-a înregistrat locuitorul cu numărul 8.615.246. Persoana nu a fost niciodată identificată, dar e posibil să fi sosit într-un salon de maternitate mai degrabă decât la un punct de graniță – căci populația de imigranți intrase deja într-un baby boom, o creștere demografică puternică.
CA SĂ VĂD DE SUS celebrul profil în continuă evoluție al acestui oraș, m-am urcat pe Cheesegrater („Răzătoarea”) – căci londonezii tind să-și poreclească toți zgârie-norii – împreună cu Peter Murray, arhitectul care conduce forumul de design New London Architecture. În mare parte, Londra a rămas tot un oraș cu clădiri joase, cu una dintre cele mai scăzute densități urbane din Europa. Când marile orașe au început să construiască zgârie-nori, în anii 1880, Londra nu a cedat câtuși de puțin. Londonezii nici măcar nu folosesc acest cuvânt. Termenul artistic preferat este „clădiri înalte” pentru structuri cu cel puțin 20 de etaje.
„Răzătoarea”, numită oficial Clădirea Leadenhall, își datorează numele vârfului ei angular, ca de pană, o caracteristică de design care corespunde „priveliștilor protejate” ale Londrei – norma conform căreia vizibilitatea reperelor istorice nu poate fi obstrucționată. Cu cele 52 de etaje ale ei, este a doua clădire ca înălțime din Square Mile, districtul financiar inițial, cunoscut și drept „the City”. Ne uităm la Gherkin (Castravetele), la Walkie-Talkie și, după colț, la Catedrala St. Paul’s, care, înaltă de 111 m, a fost timp de 200 de ani cea mai înaltă clădire din Londra.
„Castravetele” a fost ridicat în pofida obiecțiilor comunității, înlocuind o clădire istorică distrusă într-un atentat cu bombă IRA din 1992. Mulți ar fi vrut reconstruită clădirea respectivă, însă acum
„Londra e într-o poziție privilegiată. Poate să facă liniștită chestii pe care alte orașe nici nu și le-ar permite.”
coloana în formă de murătură a devenit unul dintre cele mai îndrăgite și mai ușor de recunoscut simboluri ale Londrei. Popularitatea ei a netezit calea celorlalți zgârie-nori de acum. Din păcate, Walkie-Talkie, o structură cam dolofană, cu 36 de etaje, nu s-a bucurat de aceeași apreciere, deși anul trecut a fost vândută unei companii din Hong Kong cu 1,7 miliarde de dolari, câștigându-și un oarecare respect. Walkie-Talkie e mai degrabă cunoscut pentru o greșeală de design, corectată însă între timp: lumina soarelui, reflectată de geamurile clădirii, a topit însemnul de pe capotă și oglinda unui Jaguar parcat pe stradă, sub ea.
Aproximativ 115 dintre cele 510 clădiri înalte planificate să intre în lucru sunt deja în construcție. Până în 2020, colecția de turnuri cu porecle va mai include the Flower (Floarea), the Vase (Vaza) și the Can of Ham (Conserva cu Șuncă).
Privită de sus, panorama orașului se întinde în fața noastră, întretăiată pe alocuri de meandrele Tamisei. Murray îmi arată spre est: 252 de clădiri noi se ridică în estul Londrei. Acolo, următorul cel mai dens grup va avea 99 de clădiri și va fi în zona centrală a Londrei. Doar câteva dintre ele vor ajunge cu adevărat să zgârie norii; cele mai multe se vor menține undeva între 20 și 30 de etaje. Viitorul, spune Murray, va împinge dezvoltarea spre cartierele de la margine, adunate în jurul gărilor și stațiilor de metrou, creând numeroase centre unde oamenii să locuiască, să lucreze și să-și facă și cumpărăturile, abandonând naveta pe distanțe mari spre centrul Londrei.
Ce nu vedem de aici, din locul unde ne-am cocoțat, căci se află dincolo de orizont, e uriașa Centură Verde creată în anii ’30 ca să țină în frâu extinderea Londrei. Acum e de trei ori mai mare decât orașul pe care îl încercuiește. Însă centura a obligat dezvoltarea să sară peste ea, iar acum unii au ajuns s-o considere un element care sugrumă tot mai mult circumferința orașului. Deși include zone cu parcuri, pe lângă ele mai sunt și terenuri de golf, ferme și chiar terenuri industriale abandonate și șantiere părăsite. Se estimează că zonele de acces public acoperă doar 9% din această Centură.
Totuși, sugestiile care arată că Green Belt ar fi soluția problemei locative din Londra abundă la fel de mult ca și ploaia din capitală. Dar dezvoltarea este restricționată – deși există autorizații pentru elemente de infrastructură, precum drumurile –, iar eforturile de a deschide zona pentru construcții înseamnă o sinucidere politică.
Murray susține mai degrabă ceea ce el numește „planificarea practică” în jurul Centurii. „Deși asta nu înseamnă s-o lăsăm să se rupă”, adaugă el.
FIUL UNUI PAKISTANEZ care era șofer de autobuz, Sadiq Khan a fost ales primar în 2016, când Londra înregistra un ritm de creștere dublu față de restul țării. Brexitul a fost aprobat o lună mai târziu, deși londonezii s-au opus cu o covârșitoare majoritate ieșirii din UE. În restul Angliei și în Țara Galilor, votul a reflectat ostilitatea față de imigrație și resentimente legate de faptul că prosperitatea Londrei nu se revărsase și peste restul țării. Poate că Londra nu se ridică la nivelul de creștere al megaorașelor din Asia și Africa. Potrivit unui studiu, Lagos, din Nigeria, primește acum 70 de noi rezidenți pe oră, față de cei doar 9 ai Londrei. Dar și asta tot înseamnă aproximativ 70.000 pe an – o creștere care, conform Planului Londonez al lui Khan, se anticipează că se va păstra până la jumătatea
secolului.
Khan atacă pe toate fronturile orice amenință calitatea Londrei de oraș locuibil. Biroul lui trece în revistă mormane de programe noi. Ca să respecte obiectivul eco al Londrei de a avea, până în 2050, amprentă de carbon zero, viziunea lui include un oraș cu mai puține mașini, dar cu mai multe biciclete și mai mulți pietoni. Plănuiește să alimenteze autobuzele londoneze cu energie electrică și să interzică vânzarea de mașini noi pe motorină.
Eforturile lui merg până acolo încât caută modalități mai sigure prin care copiii să meargă la școală pe jos, iar femeile să fie mai bine protejate după căderea serii. Khan are inclusiv un plan prin care să salveze pub-urile istorice ale Londrei, care se închid într-un ritm alarmant din cauza chiriilor tot mai mari, a impozitelor pe afaceri și a obiceiurilor de băut ale consumatorilor, care se schimbă. În plus, Khan a semnat pentru o campanie prin care Londra, un oraș cu 8,4 milioane de copaci și numeroase parcuri mari, să devină primul oraș din lume declarat Parc Național Urban. Proiectul este creația lui Daniel Raven-Ellison, geograf și explorator National Geographic.
Ideea, spune Raven-Ellison, este ca orașul să
Dacă oamenii nu își găsesc soluții ieftine pentru locuit și făcut naveta, orașul „începe
să dea rateuri în toate”, de la curățenie până la angajat suficienți doctori.
nu fie împovărat cu noi reguli, iar londonezii să fie încurajaţi să se implice mai mult în protejarea mediului din orașul lor, care include, spune el,
. de specii de plante și animale sălbatice. „Unul din șapte copii nu a vizitat un spaţiu verde în ultimul an”, spune el. „Vorbesc aici despre o schimbare de tipare culturale: trebuie să schimbăm ideile oamenilor despre cum ar trebui să fie relaţia lor cu natura.”
Dar cea mai îndrăzneaţă misiune a lui Khan e legată de locuinţe. El a candidat la primărie pornind de la premisa că alegerile vor fi și un referendum pentru asigurarea de locuinţe la preţuri accesibile. După preluarea mandatului, a anunţat că Londra are nevoie de . de locuinţe noi anual doar ca să ţină pasul cu ritmul de dezvoltare și a promis că din aceste locuinţe vor fi „cu adevărat la preţuri accesibile”, deși în realitate procentul la care aspiră majoritatea cartierelor este de . Khan a câștigat peste miliarde de dolari de la guvern ca să construiască . de locuinţe accesibile până în . Mulţi îi admiră ambiţiile, dar amintesc și limitele funcţiei lui: primarul stabilește obiectivele strategice pentru oraș, însă cele
de consilii municipale sunt cele care aprobă propunerile pentru dezvoltare, fiecare pentru zona sa.
„Deși există multe planuri pentru crearea mai multor locuinţe, adevărul e că ritmul construcţiilor nu ţine nici pe departe pasul cu creșterea populaţiei”, spune Tony Travers, care conduce studiile guvernamentale la London School of Economics.
Jules Pipe, unul dintre cei zece primari-adjuncţi ai lui Khan, mi-a explicat de ce eforturile sunt atât de importante. „Dacă excludem anumite părţi ale
publicului, adică nu le dăm șansa să locuiască și să facă naveta ieftin în capitală, atunci întregul oraș va începe să dea rateuri în toate domeniile, de la cum păstrăm curăţenia până la câţi medici avem în spitale”, spune el.
Centrul Londrei este perceput tot mai mult ca o insulă pentru turiști, oligarhi ruși și prinţi saudiţi, care par să-și petreacă doar câteva săptămâni pe an la proprietăţile lor de mai multe milioane de dolari. Simon Jenkins, fost președinte al Patrimoniului Naţional și jurnalist veteran, consideră că Londra devine mai degrabă o piaţă de investiţii decât un loc unde oamenii trăiesc cu adevărat.
„Lumea vrea să-și bage banii aici și apoi să plece, de parcă orașul ar fi devenit o bancă”, spune el. „Aceste turnuri cu apartamente de lux sunt pur și simplu niște lingouri de aur curat.”
Trevor Abrahmsohn, agent imobiliar pentru cei bogaţi, spune că unul dintre efectele secundare ale statutului de oraș global este atragerea bogăţiei. Familia regală din Qatar deţine în Londra mai multe proprietăţi imobiliare decât familia regală britanică. Bunurile lor de aici includ magazinul Harrods, cea mai mare parte din turnul Shard, clădirea fostei Ambasade a SUA din Grosvenor Square (acum transformată în hotel de lux), din Aeroportul Heathrow și o porţiune din Canary Wharf.
„Când Șahul Iranului a fost alungat, prima lui escală a fost la Londra”, spune el. „Când nigerienii au făcut bani din ţiţei, au cumpărat proprietăţi în Londra. Când indienii au făcut bani de pe urma nigerienilor, au cumpărat proprietăţi în Londra. Când a căzut Zidul Berlinului, au cumpărat rușii... Iar acum cumpără chinezii.”
Proiectul Battersea-Nine Elms, care se întinde pe ha de-a lungul malului sudic al Tamisei, este considerat – pe nedrept sau nu – un loc pentru cei cu conturi doldora. Și-a câștigat numele de „Dubaiul de pe Tamisa” după ce prima rundă de apartamente a fost vândută în principal străinilor.
Dar proiectul explică și de ce obiectivele lui Khan privind locuinţele ar putea fi atât de greu de atins.
Termocentrala, una dintre cele mai mari clădiri de cărămidă din lume, este de multă vreme un reper îndrăgit în profilul orașului. „O catedrală St. Paul’s industrială”, cum o descrie Jenkins, care poate că e cu adevărat suficient de mare cât să încapă în ea St. Paul’s. Formaţia Pink Floyd a pus fotografia centralei pe coperta unui album și mai multe filme blockbuster au folosit-o ca fundal.
Centrala s-a închis în . Dar faima ei a scăpat-o de la demolare, blocând costurile uriașe necesare pentru renovarea sa. Mai mulţi dezvoltatori au venit și au plecat fără să facă nimic. În , un consorţiu malaysian a preluat proiectul de aproape miliarde de dolari care include transformarea centralei într-un spaţiu comercial și rezidenţial, precum și restaurarea celor patru coșuri ale clădirii. Dezvoltatorii au mai contribuit și cu aproape milioane de dolari la construirea a două noi staţii de metrou – un proiect de , miliarde de dolari –, care vor facilita accesul în zonă. Cheltuielile adiacente le-au câștigat o reducere a numărului de locuinţe la preţuri accesibile, care au scăzut la mai puţin de .
Ravi Govindia, șeful consiliului pentru cartierul Wandsworth, care include și Nine Elms, spune că lucrările de infrastructură și restaurare au compensat cu prisosinţă această reducere. „Fiecare proiect de dezvoltare are o contribuţie limitată la îmbunătăţirea serviciilor publice”, spune el. „Locuinţele la preţuri accesibile reprezintă doar una dintre aceste componente.”
Proiectul de dezvoltare va mai conţine un nou parc, două debarcadere pe malul râului, două școli primare, două centre de sănătate și trasee îmbunătăţite pentru biciclete.
„Cea mai mare provocare din orice așezare urbană este să reînnoiești o zonă și să oferi elementele care fac viaţa urbană nu doar suportabilă, ci chiar de dorit”, spune el. „Nu poţi face așa ceva dacă asiguri foarte mult dintr-un singur lucru. Trebuie să faci o mulţime de lucruri mici.”
NOI OPORTUNITĂȚI pot fi găsite în locaţia Jocurilor Olimpice – un teren public, proprietate a unei corporaţii de dezvoltare, dar controlat de primăria Londrei. După Jocuri, a fost transformat în Parcul Olimpic Regina Elisabeta, un loc de care beneficiază foarte mulţi, dotat cu un complex de piscine, velodrom și stadion. Satul Olimpic, unde au dormit . de persoane, a fost transformat în aproape . de apartamente. Jumătate din ele au chirii la preţul pieţei, celelalte – chirii mai mici, ca să se poată numi „locuinţe la preţuri accesibile”. Multe dintre ele au suficiente camere cât să poată deveni locuinţe de familie.
În iunie, Khan a prezentat un plan de extindere în valoare de , miliarde de dolari, care include mai multe locuinţe (și corespunde ambiţiilor sale), un teatru de dans, campusuri noi pentru London College of Fashion și University College London, precum și o altă clădire care ţine de Victoria and Albert Museum.
În perioada premergătoare Jocurilor, Primarul Ken Livingstone a subliniat că interesul lui
Zona centrală a Londrei e considerată
tot mai mult un loc pentru turiști, oligarhi
ruși și prinți saudiți.
principal nu era neapărat să găzduiască Olimpiada în sine, cât să beneficieze de potențial și să demareze un proces de resuscitare a zonelor neglijate și sărace din estul Londrei. Ricky Burdett, șeful programului de urbanism al London School of Economics și unul dintre consilierii de top ai evenimentului olimpic, spune că s-au stabilit premisele unui proces de reînnoire pe mai multe decenii, de talia celui derulat în King’s Cross.
„Când am inspectat pentru prima dată terenul”, își amintește el, „ne-am spus că probabil nu suntem întregi la cap. Pe atunci erau anvelope care ardeau în centru, unde a fost ulterior construit stadionul olimpic”. Am făcut turul parcului și al fostului sat olimpic, acum cunoscut drept East Village. Una dintre primele sarcini ale proiectului a fost conectarea cu zona din jur prin construirea a aproximativ 30 de poduri, viaducte, trasee pietonale și piste de biciclete.
„Nimic din toate acestea nu s-ar fi construit dacă nu veneau Jocurile”, spune el. „Dar avem aici un proiect pentru 35 de ani.”
Turul nostru se încheie în apropiere de Tower Hamlets, unul dintre cele cinci cartiere care se învecinează cu locația olimpică și totodată unul care ar putea ajunge să reprezinte cel mai bine schimbările și contradicțiile Londrei. E mic, are doar 20 km2 – în cea mai mare parte, terenuri pe care se ridicau înainte docurile industriale. Dar este cartierul Londrei cu cel mai rapid ritm de dezvoltare și, conform estimărilor, aici locuiesc 308.000 de oameni. Are printre cele mai sărace enclave ale orașului, dar și unele dintre cele mai bogate.
Acest cartier a fost un fel de cap de pod pentru imigranții sosiți aici în ultimele trei secole. Cea mai faimoasă clădire din Tower Hamlets, actualmente înscrisă în cele mai multe ghiduri turistice, e o chintesență a acestor straturi de istorie: a fost o casă de întruniri pentru hughenoții francezi în secolul al XVIII-lea, apoi o sinagogă pentru evreii fugiți din Europa de Est, iar acum e o moschee. Străzile din împrejurimi au fost redenumite Banga Town, ca o recunoaștere a celor veniți din Bangladesh și care acum alcătuiesc cel mai mare grup de imigranți din Tower Hamlets.
Cartierul include și Canary Wharf, pe locul trei în topul celor mai mari contributori la economia Marii Britanii. Dintre clădirile înalte care țâșnesc spre cer în toată Londra, 85 se construiesc în Tower Hamlets – mai multe decât în oricare alt cartier. Multe fac parte dintr-un proiect de extindere care va transforma Canary Wharf într-o comunitate care conține și spații de locuit, nu doar clădiri de birouri. În mod firesc, aici există un puternic sentiment de nesiguranță cu privire la efectele Brexitului asupra serviciilor financiare, care la ora actuală prosperă. Anumite proiecte de construcții din Canary Wharf au fost oprite. Circulă numeroase zvonuri despre joburile din industria bancară, care se vor muta fie la Paris, fie la Frankfurt. În iulie, autoritățile cartierului au înființat o comisie pentru Brexit care să facă față consecințelor dacă vor dispărea locuri de muncă și vor apărea restricții de imigrare. John Biggs, primarul din Tower Hamlets (unul din cele patru cartiere care are propriul primar), spune că Brexitul este „cea mai semnificativă schimbare care se va abate asupra țării noastre, în decurs de o generație.”
Și s-ar putea ca formula lui să subestimeze, de fapt, realitatea. Când Marea Britanie va ieși din Uniunea Europeană, spune Richard Brown de la Center for London, va fi prima dată după mai multe secole când Londra va înfrunta lumea pe cont propriu.
„Anglia a trecut de la statutul de putere imperială, cu o lungă istorie ca imperiu comercial, ajungând un oraș principal în Uniunea Europeană”, spune Brown. „Tranziția spre acest nou statut, fie ca oraș global de sine stătător, fie ca altă entitate, mai puțin puternică, e destul de dramatică.”
Totuși, în Londra continuă să vină mulți oameni. Lucrările de construcție nu s-au oprit. Într-una dintre cele mai noi adăugiri ale acestui Wharf, stația de metrou pentru noua linie Elisabeth, acoperișul arată optimismul local. La baza clădirii HSBC e ancorată o gară pentru toate categoriile de vârstă. Cele șapte etaje ale sale sunt încărcate cu magazine mari și mici, cafenele, un cinematograf și o sală de sport. Sus de tot, pe acoperiș, pe aproape 300 m, se întinde o „grădină a meridianelor”. Există „grădinile emisferei de est și de vest” plantate îngrijit, cu specii de plante originare din țările unde au ajuns vasele companiei West India Docks. M-am oprit în centru, la linia de demarcație unde se întâlnesc cele două emisfere. Doar o scurtă călătorie cu barca ne desparte de Greenwich, unde se află Meridianul Zero, la Observatorul Regal. O copie a primului meridian se află și aici, ca să ne mai amintească o dată că, orice s-ar întâmpla, Londra rămâne totuși în centrul lumii.