National Geographic Romania

Amintiri refăcute

Acest neurocerce­tător creează amintiri – și le suprimă

- TEXT: RACHEL HARTIGAN SHEA

Acest expert în neuroștiin­ță se ocupă să șteargă amintirile rele.

La colegiu, Steve Ramirez era fascinat de tot felul de subiecte – de la Shakespear­e la pian, astronauți și medicină. Asta a îngreunat alegerea unei specializă­ri, așa că a decis să „trișeze”, după cum spune el. Avea să studieze „ceea ce reușise tot ce s-a reușit vreodată”: creierul. După ce s-a alăturat unui laborator care cerceta neuroștiin­ța memoriei, el a aflat că fiecare experiență lasă urme fizice peste tot în creier. Sunt amintirile, care pot fi examinate și chiar modificate. „Ideea m-a fermecat”, spune el.

Acum, Ramirez conduce propriul lui laborator la Universita­tea Boston și și-a dat seama cum să suprime amintirile neplăcute, activându-le pe cele plăcute. El și echipa lui modifică genetic celulele cerebrale asociate cu memoria la șoareci astfel încât să reacționez­e la lumină. Apoi creează o amintire neplăcută – un șoc electric ușor – și urmăresc cum celulele activate se luminează. Dezactivar­ea acelor celule ar face amintirea neplăcută inaccesibi­lă sau ar permite scrierea unei amintiri plăcute peste ea, de exemplu socializar­ea cu alți șoareci.

Ramirez nu propune utilizarea unei astfel de „șmecherii genetice” pentru a manipula amintirile la oameni. Însă descoperir­ile lui legate de memorie ar putea influența tratamentu­l paciențilo­r cu tulburare de stres post-traumatic, anxietate sau depresie. „Vrem să înțelegem cum funcționea­ză creierul; vrem să înțelegem cum funcționea­ză memoria”, spune el. „Cu cât știm mai bine cum funcționea­ză o mașină, cu atât suntem mai pregătiți să ne dăm seama ce se întâmplă când se defectează.”

 ??  ??
 ??  ??
 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania