Nigerul disperat
ÎNCONJURAT DE UNII DINTRE CEI MAI DURI VECINI DIN LUME, NI GERUL SE AGA Ț Ă DE STABILITATE. DAR PENTRU CÂT TIMP?
Națiunea vest-africană se află în pericol din cauza haosului care o înconjoară.
PAGINILE ANTERIOARE
Un convoi de camionete pline de oameni din Niger și alte țări din Africa începe o călătorie de trei zile, din Agadez, peste Sahara până în Libia. Mulți vor să lucreze acolo. Alții speră să ajungă în Europa.
Înăuntru se înghesuie pasagerii – până la 25 într-o singură mașină. Fiecare are cel mult un rucsac. Poartă ochelari de soare și eșarfe ca să se apere de nisip, dar și haine groase, pentru frigul tăios al nopților din călătoria lor de trei zile spre Libia.
Tinerețea lor e evidentă, aproape palpabilă. Strânși unii în alții, străin lângă străin, se foiesc și privesc apatici la peisajul gol care îi așteaptă. Vânzători ambulanți împing pe lângă ei coșuri de metal ruginite cu haine la mâna a treia, trestie de zahăr, pungi de plastic cu apă, țigări și țăruși de lemn pentru proptele ca să nu riști să cazi și să naufragiezi în Sahara cea dezolantă și nelegiuită, în timp ce șirul de mașini se îndepărtează impasibil.
Camioanele tot vin. Mai bine de o sută se vor aduna până când va începe procesiunea. Două vehicule militare înaintează hodorogind – unul va deschide calea, celălalt va păzi spatele. Se lasă seara când un roi de motociclete apare și gonește pe lângă punctul de control al orașului, livrând un val înnebunit de călători aspiranți sosiți în ultima clipă, care vor să-și negocieze și ei un loc în camionetele deja arhipline. Printre vârtejurile de nisip și harababura asta de hoinari de tot felul, o motocicletă oprește cu scrâșnet de roți. Chiar și așezat,
DE CHIAR AMURG, ÎNAINTE PRIMELE CAMIONETE TREC DE PUNCTUL DE CONTROL ȘI SE ÎNȘIRĂ PRINDE ȘERT, LA MARGINEA ORAȘULUI AGADEZ DIN NIGER.
motociclistul e masiv, impunător. Cu barba zbârlită și o scobitoare între buze, cântărește busculada cu un zâmbet extatic, parcă nelalocul lui.
Apoi râde pe înfundate: „Orez și fasole!”
Șeful – căci așa îi spun toți în Agadez – nu se referă la alimente, ci la compoziția convoiului. Există orez: sute de pasageri din Niger care se alătură acestei caravane săptămânale spre Libia ca să-și găsească de lucru. Și mai sunt și ceilalți, adică fasolea – nu mai mult de șapte oameni de camionetă – care sunt din altă parte și care vor să ajungă în altă parte pentru motive numai de ei știute. E rețeta Șefului. S-ar putea spune că e exportator de fasole. Nenumărate mii de boabe, căci a intrat în afacere în 2001 și continuă să se ocupe de ea și după ce guvernul Nigerului a interzis-o în 2015.
Fluxul de călători nu s-a oprit și nici n-o va face. Instabilitatea crescândă din Africa de Vest garantează asta. Misiunea Șefului este să gestioneze acest flux. Ca „passeur” sau traficant, el reprezintă vârful unei rețele dubioase, posibil cea mai mare din Agadez, alcătuită din cel puțin o sută de șoferi și cam la fel de mulți trepăduși, subordonați care se ocupă de toate aranjamentele. Înainte să ajungă camionetele în punctul de control, ei iau hârtiile cu autorizațiile de la autogara din Agadez de la un oficial municipal. Întâmplător, acesta e chiar Șeful. Se fac plăți. Se semnează hârtii. Nimeni nu privește pe nimeni în ochi. Începe călătoria.
„Toată lumea mă cunoaște, peste tot”, declară el. „Chiar și pe internet găsești poze cu Șeful și migranții.” El î i ajută să t raverseze zona