: 04 CUM AM AJUNS ACOLO
STÂNGA: Cu tehnologii vechi, dar încă fiabile, Rusia lansează o rachetă Soiuz în martie, de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan. PRI MII PROIECTANȚI DE RACHETE AU I NTUIT CĂ OAMENII P OT AJUNGE PE LUNĂ CU UN L ANSATOR CU MAI MULTE TREPTE . I DEE APLICATĂ L A SATURN V, DESCHIZĂTOAREA DE DRUM.
Konstantin Țiolkovski, un rus retras, cu barbă și ochelari, amator de science-fiction, credea că destinul omenirii se află printre stele. La începutul secolului al XX-lea, dezvoltase deja ecuația care avea să elibereze oamenii de gravitația terestră. Tot el a imaginat și funcționarea rachetelor lunare, cu un amestec de combustibili lichizi și aprinderea succesivă a treptelor.
Independent de el, Hermann Oberth și Robert Goddard au ajuns la concluzii similare. În 1926, în America, Goddard construise și lansase deja prima rachetă cu combustibil lichid. În aceeași perioadă, Oberth, din Germania, a stabilit că treptele multiple sunt esențiale pentru călătorii lungi. După patru decenii, ideile celor trei au decolat în trombă, odată cu enormele rachete Saturn V, care au propulsat în spațiu echipajele Apollo. Saturn V avea 111 m înălțime, se alimenta cu hidrogen lichid, oxigen lichid și kerosen și a fost cea mai puternică rachetă construită vreodată. Proiectată de Wernher von Braun – expert în rachete din Germania nazistă care, după al Doilea Război Mondial, a continuat să lucreze cu mare parte din echipă în SUA –, Saturn V avea trei trepte care se aprindeau succesiv. Știința rachetelor este dominată în continuare de ecuația lui Țiolkovski. Dar nicio rachetă nu a eclipsat-o încă pe Saturn V, care i-a trimis pe oameni printre stele.