CINE AU FOST PRIMII EUROPENI?
NOI ANALIZE GENETICE ALE RĂMĂȘIȚELOR UNOR COLO NI ȘTI STRĂVECHI DEZVĂLUIE CĂ EUROPA ESTE DEMULT UN C REUZ E T, ALCĂTUIT DIN DESCENDENȚE IMIGRANTE DIN AFRICA, ORIENTUL MIJLOCIU ȘI STEPELE RUSIEI DE AZI.
IIDEEA CĂ AU EXISTAT CÂNDVA populații „pure” de europeni ancestrali, aflați acolo din vremurile mamuților lânoși, i-a inspirat pe ideologi cu mult dinaintea naziștilor. Ea hrănește de multă vreme rasismul alb, iar în ultimii ani a alimentat temerile privind impactul imigranților: temeri care au amenințat să sfâșie Uniunea Europeană și au tulburat politica în Statele Unite. ¶ Acum, cercetătorii oferă noi răspunsuri la între - barea cine sunt europenii de fapt și de unde au venit. Constatările lor sugerează că acest continent este un creuzet din epoca glaciară încoace. Europenii care trăiesc astăzi, în oricare țară, sunt un amestec variabil de linii de descendență străvechi originare din Africa, Orientul Mijlociu și stepa rusească. ¶ O dovedesc artefactele arheologice, analizele unor dinți și oase străvechi și lingvistica. Dar, mai presus de toate, o dovedește noul domeniu al paleogeneticii. În ultimul deceniu, a devenit posibilă secvențierea întregului genom al oamenilor care au trăit în urmă cu zeci de milenii. Progresele tehnice din ultimii câțiva ani au ieftinit și eficientizat procedeul;
ADN-ul dintr-un fragment de schelet bine conservat poate fi secvențiat acum cu în jur de 500$. Rezultatul a fost o explozie de informații noi, care transformă arheologia. Numai în 2018 s-au determinat genomurile a peste o mie de oameni preistorici, îndeosebi din oase dezgropate cu ani în urmă și păstrate în muzee și laboratoare arheologice. Cu această ocazie, orice idee a purității genetice europene a fost măturată de valul de oase pulverizate.
Analiza genomurilor străvechi oferă echivalentul truselor personale de testare a ADN-ului disponibile astăzi, dar pentru oamenii care au murit cu mult înainte ca umanitatea să inventeze scrisul, roata sau olăritul. Informațiile genetice sunt, surprinzător, complete: totul, de la culoarea părului și a ochilor la incapacitatea de a digera laptele, se poate determina din mai puțin de 40 de miligrame de os sau dinte. Și, la fel ca în cazul testelor ADN personale, rezultatele dezvăluie indicii cu privire la identitățile și originile strămoșilor oamenilor străvechi – și deci la migrațiile străvechi.
Acum pare clar că trei deplasări majore de oameni au modelat cursul preistoriei europene. Imigranții au adus arta și muzica, agricultura și orașele, caii domesticiți și roata. Au introdus limbile indo-europene vorbite astăzi pe mare parte din continent. Este posibil să fi adus chiar ciuma. Ultimii care au avut o contribuție majoră la alcătuirea genetică a Europei – ultimii dintre primii europeni, ca să zicem așa – au venit din stepa rusească în timp ce se construia Stonehenge-ul, acum aproape 5.000 de ani. Ei au terminat treaba.
Î ntr- o eră î n care migrația ș i granițele sunt intens dezbătute, știința arată că Europa este un continent de imigranți și așa a fost dintotdeauna. „Oamenii care trăiesc astăzi într-un loc nu sunt descendenții oamenilor care au trăit acolo c u mult t i mp î n ur mă”, s pune
paleogeneticianul David Reich de la Universitatea Harvard. „Nu există oameni indigeni – oricine evocă puritatea rasială se confruntă cu absurditatea conceptului.”
Primul val PLECAREA DIN AFRICA
ACUM TREIZECI Ș I DOI DE ANI, studiul ADN-ului oamenilor vii a sprijinit concluzia că toți avem în comun o genealogie ș i o povestea migrației primordiale: toți oamenii din afara Africii se trag din strămoși care au părăsit acel continent cu peste 60.000 de ani în urmă. Acum aproximativ 45.000 de ani, acei primi oameni moderni s-au aventurat în Europa după ce au urcat prin Orientul Mijlociu. ADN-ul lor sugerează că aveau pielea închisă la culoare și poate ochi de culoare deschisă.
Europa de atunci era un loc amenințător. Straturi de gheață groase de kilometri acopereau unele părți din continent. Acolo unde era destulă căldură, erau animale sălbatice. Erau și alți oameni, dar nu ca noi: neandertalienii, ai căror strămoși plecaseră din Africa cu sute de mii de ani înainte, deja se adaptaseră la frig și condițiile aspre.
Primii europeni modern i trăiau ca vânători și culegători în mici bande nomade. Urmau râurile, înaintând de-a lungul
Dunării, de la gura sa de la Marea
Neagră spre inima Europei Centrale și Occidentale. Milenii la rând au avut un impact mic. ADN-ul lor arată că s-au amestecat cu neandertalienii – care, în 5.000 de ani, au dispărut. Astăzi, cam 2% din genomul unui european tipic constă în ADN neandertalian. Un african tipic nu-l are deloc.
Când epoca glaciară a cuprins Europa, oamenii moderni au așteptat în sudul lipsit de gheață, adaptându-se la clima rece. Acum vreo 27.000 de ani este posibil să fi fost doar o mie de persoane, potrivit unor estimări ale populației. Subzistau cu mamifere mari precum mamuți, cai, reni și bouri – strămoșii vitelor moderne. În peșterile unde s-au adăpostit au lăsat în urmă gravuri și picturi spectaculoase ale prăzilor lor.
Cam acum 14.500 de ani, când Europa a început să se încălzească, oamenii au urmat ghețarii în retragere către nord. În mileniile care au urmat, au creat unelte de piatră mai sofisticate și s-au așezat în mici sate. Arheologii numesc această perioadă mezolitic sau epoca mijlocie a pietrei.
În anii ’60, arheologii sârbi au descoperit un sat pescăresc mezolitic adăpostit în falezele abrupte de pe un cot al Dunării, aproape de unul dintre cele mai înguste puncte ale fluviului. Numit Lepenski Vir, situl a fost o așezare complexă care găzduise până la o sută de oameni, începând cu acum aproximativ 9.000 de ani. Unele locuințe erau decorate cu statui cioplite, jumătate oameni, jumătate pești.
Oasele găsite la Lepenski Vir arătau că oamenii de acolo depindeau foarte mult de peștele din fluviu. Astăzi, ce a rămas din sat este păstrat sub o cupolă cu vedere la Dunăre; sculpturile zeilor fluviali cu ochii bulbucați încă veghează asupra vetrelor străvechi. „70% din alimentația lor era pește”, spune Vladimir Nojkovic, directorul sitului. „Au trăit aici aproape 2.000 de ani, până când agricultorii i-au silit să plece.”
Al doilea val PLECAREA DIN ANATOLIA
CÂMPIA KONYA din centrul Anatoliei este grânarul Turciei moderne, o întindere fertilă unde poți vedea furtunile învăluind munții la orizont cu mult înainte să înceapă să stropească praful din jurul tău. Aici au trăit fermieri de la începuturile agriculturii, spune arheologul Douglas Baird de la Universitatea Liverpool. În zonă, Baird a excavat satul preistoric Boncuklu timp de peste un deceniu. Aici, oamenii au început să cultive mici parcele cu emmer și alac, două soiuri străvechi de grâu, și probabil să păstorească mici turme de oi
Artefactele vechi de aproximativ 7.700 de ani găsite la Aktopraklik, un sat neolitic din nord-vestul Turciei, oferă indicii cu privire la începuturile agriculturii. Un fragment de ceramică purtând imaginea grâului (4) și o tocilă (3) atestă cultivarea cerealelor. O statuetă de teracotă a unei femei
(2) poate simboliza fertilitatea. ADN-ul extras din craniile (1) oamenilor îngropați aici i-a ajutat pe cercetători să traseze răspândirea primilor agricultori în Europa.