Pericolul de sub noi
P E R M A F RO S T U L A RC T I C S E D E ZG H E AȚĂ MU LT M A I R A P I D D E C ÂT S E P R E C O N I Z A , R E MO D E L Â N D U S C AT U L Ș I D E GA JÂ N D GA Z E D E C A R B O N C A R E A R P U T E A AC C E L E R A S C H I M B Ă R I L E C L I M AT I
Permafrostul se dezgheață, eliberând carbonul care grăbește schimbările climatice.
SSERGHEI ZIMOV, E COLO G de profesie, a arunca tun os de mamut l ânos în grămadă. Stătea ghemuit în noroi lângă fluviul Kolîma cel lat și rece, sub o faleză înaltă de pământ sfărâmicios. Era vară în estul Siberiei, mult deasupra Cercului Arctic. Nu se vedea nici urmă de gheață sau zăpadă. Însă la această faleză, numită Duvannîi Iar, Kolîma rosese și expusese ce se afla dedesubt: un strat de pământ înghețat, sau permafrost, care e adânc de sute de metri – și se încălzește cu repeziciune. ¶ Crengi, alte materii vegetale și fragmente de animale din era glaciară s-au revărsat pe plaja în care se afundau cizmele lui Zimov. „Iubesc Duvannîi Iar”, a spus el în timp ce smulgea fosile din mâl. „E ca o carte. Fiecare pagină este o poveste despre istoria naturii.” ¶ Pe 23 de milioane de kilometri pătrați, în vârful planetei, schimbările climatice scriu un nou capitol. Pe r m a f rostul arctic nu se dezgheață treptat, a ș a cum preziceau oamenii de știință. Din punct de vedere geologic, se dezgheață
aproape peste noapte. În timp ce se înmoaie și alunecă, solurile precum cele de la Duvannîi Iar eliberează vestigiile unor vieți străvechi – și mase de carbon – care au stat blocate în pământul înghețat timp de milenii. Intrând în atmosferă sub formă de metan sau dioxid de carbon, carbonul promite să accelereze schimbările climatice. Puțini înțeleg această amenințare mai bine decât Zimov. Dintr- o stație de cercetare dărăpănată din avanpostul aurifer Cerski, cam la trei ore cu barca cu motor de la Duvannîi Iar, el a petrecut decenii dezgropând misterele unei Arctici în curs de încălzire. Pe parcurs, a ajutat la răsturnarea cunoștințelor convenționale – mai ales a ideii că nordul îndepărtat a fost în era glaciară, în Pleistocen, un deșert neîntrerupt de gheață cu un strat subțire de sol presărat cu salvie.
Fosilele abundente de mamuți și alte erbivore mari de la Duvannîi Iar și alte situri i-au spus lui Zimov că, dimpotrivă, Siberia, Alaska și vestul Canadei au fost pajiști fertile, bogate în ierburi și sălcii. Când aceste plante și animale au murit,
frigul a încetinit descompunerea lor. În timp, pământul purtat de vânt le-a îngropat adânc, blocându-le în permafrost. Rezultatul este că permafrostul arctic este mult mai bogat în carbon decât au crezut cândva cercetătorii.
Acum, noi descoperiri sugerează că acest carbon se va elibera mai repede pe măsură ce planeta se încălzește. De la viteza neașteptată a încălzirii Arcticii și modurile tulburătoare în care apa din topire se deplasează prin peisajele polare, cercetătorii bănuiesc acum că, la fiecare creștere de un grad Celsius a temperaturii medii a Pământului, permafrostul poate degaja echivalentul a patru-șase ani de emisii generate de cărbune, petrol și gaze naturale – între dublu și triplu față de ce credeau acum câțiva ani. În câteva decenii, dacă nu limităm utilizarea combustibililor fosili, permafrostul ar putea fi o sursă de gaze cu efect de seră la fel de importantă cum e astăzi China, principala producătoare de emisii.
Nu am calculat și asta. Grupul Interguvernamental pentru Schimbări Climatice al ONU (IPCC) a început abia recent să includă permafrostul în previziunile sale. Încă subestimează cât de larg s-ar putea deschide cutia frigorifică a Pandorei – și cât haos ar putea dezlănțui.
Potențialul permafrostului de a încălzi planeta e eclipsat de al nostru. Dar dacă sperăm să limităm încălzirea la două grade Celsius, după cum au acceptat 195 de țări la negocierile din 2015 de la Paris, noile cercetări sugerează că s-ar putea să fim nevoiți să reducem emisiile cu opt ani mai devreme decât prevăd modelele IPCC doar pentru a contracara efectele dezghețului. E poate cel mai subestimat motiv de a grăbi tranziția spre o energie mai curată: pentru a atinge orice obiectiv de combatere a încălzirii am stabilit, va trebui să ne mișcăm mai repede decât credeam.
Z
I M OV A V E N I T P R I M A OA R Ă
l a Cerski î n anii ’ 70 ca student pentru a ajuta la cartografiere într-o expediție. I-au plăcut peisajul pustiu, i z ol are a ș i dis - tanța față de centrele puterii sovietice. Iernile întunecoase promiteau timp pentru meditație. S-a întors peste câțiva ani și a înființat Stația Științifică Nord-Estică, inițial sub auspiciile Academiei Ruse de Științe. Astăzi o deține și o conduce împreună cu fiul său, Nikita. E o operațiune improvizată, cu buget redus. Dar stația atrage cercetători ai Arcticii din întreaga lume.
Într- o zi din vara lui 2018, fotografa Katie Orlinsky și cu mine ne-am alăturat lui Zimov într-o barcă veche pentru a transporta provizii la un centru de monitorizare a carbonului de la Golful Ambarcik, în apropiere de gura fluviului Kolîma, la Oceanul Arctic. Locul fusese inițial o stație de tranzit pentru prizonierii care se îndreptau spre gulagurile lui Stalin, iar relicvele sovietice erau pretutindeni. Am traversat ierburi spongioase peste o alee făcută dintr-un șir de calorifere vechi. În timp ce mergea, Zimov, cu pieptul lat, cu părul alb și lung ascuns într-o beretă, cerceta pământul cu o tijă de metal pentru a verifica adâncimea permafrostului tare.
Permafrostul – pământ care rămâne înghețat tot anul – e acoperit până la patru metri de noroi și reziduuri vegetale. Numit strat activ, acest sol se dezgheață în mod normal în fiecare vară și reîngheață iarna, protejând permafrostul de căldura în creștere de deasupra. Însă în primăvara lui 2018, un echipaj care lucra pentru Nikita a constatat că, în zona Cerski, noroiul de la suprafață nu înghețase deloc în timpul nopții polare lungi și întunecoase. Era ceva nemaiauzit: în ianuarie, în Siberia e un frig de o asemenea brutalitate încât respirația umană poate îngheța cu un clinchet pe care yakuții indigeni îl numesc „șoapta stelelor”. Sovieticii aterizau cu avioane grele pe Kolîma. Solul ar fi trebuit să fie înghețat de la 75 cm adâncime în jos, dar era fleașcă.
„Acum trei ani, temperatura din pământul de deasupra permafrostului a fost minus 3 grade Celsius”, a spus Serghei Zimov. „Apoi a fost minus 2. Apoi a fost minus unu. Anul acesta, temperatura a fost de plus 2 grade.”
Pe de o parte, nu e ceva surprinzător. Cei mai călduroși cinci ani ai Pământului de la sfârșitul secolului al XIX-lea au fost din 2014 încoace, iar Arctica se încălzește de peste două ori mai repede ca restul planetei, deoarece pierde gheața marină care o ajuta să se răcească. În 2017, tundra din Groenlanda s-a confruntat cu cel mai grav incendiu natural cunoscut. Cu câteva zile înainte să aterizăm în Siberia, termometrele din Lakselv, Norvegia, la 390 de kilometri deasupra Cercului Arctic, au înregistrat temperatura toridă de 32° C. Renii arctici s-au ascuns în tuneluri rutiere ca să scape de arșiță.
Temperaturile permafrostului la nivel global sunt în creștere de jumătate de secol. Pe North Slope din Alaska au crescut cu 5,8° C în 30 de ani. Dezghețarea localizată a permafrostului, mai ales