INCONTESTABIL.
Pe măsură ce serviciile militare promovează femei, șansele de afirmare cresc
O fotografă de război veterană a documentat femeile războinice în timpul antrenamentelor și pe front, începând cu Statele Unite și sfârșind în zone de conflict din întreaga lume.
ÎÎ N T R- U N O R A Ș D E D E Ș E RT din Siria central-estică, doi prizonieri stăteau pe jos, păziți de vreo duzină de bărbați kurzi. Cei doi se predaseră forței de apărare majoritar kurde, YPG, care expedia luptătorii ISIS de la Baghouz, ultimul lor bastion din Siria. Prizonierii așteptau transportul la o tabără de detenție în care se aflau deja zeci de mii de loialiști și dependenți ai ISIS. Gărzile îi supravegheau, triumful lor era palpabil.
La o sută de metri distanță, niște luptătoare kurde cu puști AK-47 pe umăr păzeau femei și copii, probabil soțiile și copiii militanților. În timp ce aceste luptătoare, cunoscute drept YPJ, discutau, mai multe trăgeau îndelung din țigări (sub ISIS, femeilor le fusese interzis să fumeze). Altele își aranjau părul folosindu-și telefoanele mobile ca oglinzi (sub ISIS, o femeie cu părul și fața neacoperite ar fi fost biciuită). Din când în când, o femeie din YPJ vorbea cu femeile acoperite cu văluri, o mare de pânză neagră punctată de ochi neîncrezători și copii murdari.
În timp ce dimineața avansa lent, unele luptătoare YPJ s-au hotărât să vadă inamicul de aproape. Inițial, femeile s-au apropiat de cei doi prizonieri aproape întâmplător. Apoi, încet și deliberat, s-au strâns într-un cerc strâmt în jurul bărbaților, privindu-i fix. Nu demult, în acest oraș, o femeie ar fi putut fi executată pentru un asemenea comportament. Dar ISIS căzuse, iar apărătoarele Siriei kurde cereau egalitate cu camarazii lor bărbați. Erau pe liniile de front împreună, savurând victoria.
Din deșertul Siriei și pajiștile Sudanului de Sud până în jungla devastată de război din vestul Columbiei, un număr tot mai mare de femei luptă pe liniile de front ale unor conflicte militare. Uniformele și circumstanțele lor diferă, dar ele menționează motive similare pentru care s-au alăturat forțelor armate. Vor să-și servească țara. Vor să arate încredere, competență și forță, dându-le un exemplu copiilor lor și, în același timp, demonstrându-și ceva
lor înseși. Unele pomenesc un scop mai mare, spre deosebire de omologii lor bărbați: vor să îmbunătățească viața în special pentru femei și fete – în țara lor, în regiune și în lume.
C E L P U Ț I N 1 6 ȚĂ R I I N D U S T R I A L I Z AT E permit femeilor să servească pe linia frontului sau în roluri combatante. Femeile servesc oficial în armata Statelor Unite în roluri necombatante – totuși periculoase – din 1901, când Congresul a înființat Corpul Infirmierelor Militare. Pe lângă munca de infirmiere, ele erau operatoare radio și personal logistic și, mai recent, piloți de elicopter și mecanici de tancuri.
Chiar și atunci când politica le dă voie femeilor în roluri combatante, comandanții ar putea ezita să le trimită. Însă în această eră a atacurilor teroriste și a ciocnirilor etnice, femeile care își fac serviciul militar oriunde „se pot pomeni în luptă, deoarece câmpul de luptă este non-linear”, spune Lt. col. de marină Misty Posey, care a fost comandantă a recruților de sex feminin din marină pe Insula Parris din Carolina de Sud timp de doi ani, până la jumătatea lui 2019. „Dacă ești în personalul administrativ, dacă ești la aprovizionări, ai putea fi
în luptă. Și toate știu asta.”
Femeile-recruți, familiarizate cu stereotipul societății legat de „sexul slab”, sosesc adesea îndoindu-se că vor fi la înălțimea sarcinii. Posey nu vrea să audă așa ceva: „Femeile învață slăbiciunea. Putem să ne și dezvățăm de ea”. Până la finalul instrucției, majoritatea pușcașilor marini de sex feminin au încredere în capacitățile lor „și știu că sunt la fel de capabile să contribuie” ca bărbații.
Josephine Muhawenimana, o mamă a doi copii din Rwanda, a devenit ofițer de poliție pentru că admiră „faptul că sunt puternici și... îi inspiră pe alții”. Acum ea este sergent-șef într-o forță ONU de menținere a păcii în Sudanul de Sud, o țară însângerată de conflicte civile și etnice. „Îmi aduc aminte ce s-a întâmplat”, spune Muhawenimana despre genocidul rwandez din 1994 din care a scăpat; speră ca forțele de menținere a păcii să ajute la împiedicarea unui asemenea masacru în Sudanul de Sud. Femeile din acea țară par mândre de munca pe care o face, spune ea; unele mame i-au mulțumit pentru că le-a arătat fiicelor lor o alternativă la a se căsători când abia au trecut de pubertate.
În Columbia, o luptătoare cunoscută drept Comandante Yesenia a petrecut două decenii cu ELN, o grupare de gherilă de stânga care luptă împotriva guvernului țării. Ea a născut o fetiță în pădure și a cărat cu ea luni întregi bebelușul pe care îl alăpta. Yesenia spune că luptă pentru egalitate pentru săraci, populația indigenă și femei. „Fiecare cu propria motivație”, spune ea. „Din spații diferite, luptăm toate.” În deșertul sirian, în timp ce luptătorii ISIS capturați așteaptă să fie duși la tabăra de detenție, o luptătoare din YPJ pe nume Nuda Zagros își imaginează viitorul. „Oriunde există opresiune împotriva femeilor, vrem să fim acolo”, spune ea. „Vrem să luptăm pentru egalitate. Nu vrem să fim superioare și nu vrem să avem superiori. Suntem toți la fel.”
Lynsey Addario a relatat despre majoritatea conflictelor majore și crizelor umanitare din ultimii 15 ani, inclusiv cele din Afganistan, Irak, Libia, Siria, Liban, Somalia și Sudanul de Sud. Ea este autoarea autobiografiei devenite best-seller al New York Times „It’s What I Do: A Photographer’s Life of Love and War”.
În ciuda eforturilor de a pune capăt deceniilor de conflict de gherilă din Columbia, taberele mobile secrete încă găzduiesc Armata de Eliberare Națională (ELN) a țării, care a respins acordurile de încetare a focului negociate cu alte grupări. Etichetați drept teroriști și șantajiști de către oficialii guvernamentali și alți columbieni, membrii ELN se autointitulează luptători pentru dreptate. „Visul meu pentru această țară este egalitatea socială – și egalitatea între sexe. Simt machismul chiar și în această organizație”, a spus o luptătoare care își spune Comandante Yesenia.
S TÂ N G A
Într-un loc de lângă San Juan, unde forțele ELN se recuperau și se antrenau anul acesta, mai mulți luptători reîncarcă o barcă pentru un drum în amonte la un antrenament de tir. „Când m-am înrolat în ELN, nu știam multe”, spune o fată de 18 ani cunoscută ca Estefanía. „Acum știu să gătesc. Știu să trag cu arma. Dar încă nu știu cum să lupt.”
MAI SUS
Pentru a-și ascunde identitățile, Estefanía și alți luptători ELN evită fotografiile care le arată fețele – care în unele cazuri sunt foarte tinere. Deși încă adolescentă, Estefanía spune că este cu trupele de gherilă de peste doi ani. Spălând rufe în râu, ea își poartă bijuteriile și un medalion pe care este gravată rugăciunea „Tatăl nostru”.