National Geographic Romania

Ne urmărim misiunea

- Gary Knell, președinte National Geographic Partners

PRIN POVEȘTILE de pe toate platformel­e de conținut, National Geographic ajută oamenii să în ț e leagă lumea în care trăim. De 131 de ani promovăm eforturile Societății National Geographic, care oferă burse de inovație unor oameni incredibil de talentați. Grație noului parteneria­t cu Walt Disney Company, avem și mai multe oportunită­ți dea ajunge la un public și mai mare. Prin prezența pe platforme ca noul serviciu de streaming Disney+ și cu ajutorul succesului fără egala l companiei dea impresiona milioane de oameni prin parcuri, experiențe, cărți și alte produse, vom continua să ne extindem influența.

Anul acesta, ne-am dus poveștile pe noi înălțimi cu materiale jurnalisti­ce premiate. Am pus în lumină probleme importante – flagelul plasticulu­i în oceane, pericolele turismului de viață sălbatică, impactul global al schimbăril­or de climă – și am publicat o colecție de fotografii remarcabil­e ce onorează femeile care schimbă lumea. Eforturile revistei au ajuns în finala premiului Pulitzer (pentru a doua oară în trei ani), iar materialel­e noastre jurnalisti­ce, pe hârtie și digitale, au obținut cea mai prestigioa­să distincție a National Magazine Awards: General Excellence. Telespecta­torii au urmărit cu sufletul la gură documentar­ul premiat cu Oscar Free Solo, au retrăit criza virusului Ebola în The Hot Zone și au „ gustat” lumea cu Gordon Ramsay în serialul lui original exclusiv Uncharted. Am continuat să realizăm documentar­e cu lansări importante: Sea of Shadows, o descriere captivant ă a efortului dea salva de la extincție cele mai periclitat­e mamifere marine ale planetei, și The Cave, povestea eroică a unei femei doctor care se luptă să salveze vieți în Siria sfâșiată de război.

Voi ați reacționat, ne-ați ajutat să doborâm recorduri de box-office, să atingem noi cote de audiență și să devenim prima marcă cu peste 100 de milioane de abonați pe Instagram (acum am trecut de 120 de milioane). Asta ne arată că există o cerere considerab­ilă de conținut media cu misiune și că oamenii se așteaptă de la National Geographic să satisfacă această cerere.

Vă mulțumim că vă abonați, citiți, priviți, ne urmăriți pe canalele de socializar­e – și că împărtășiț­i admirația noastră pentru lume și tot ce e în ea. Sprijinul și devotament­ul vostru pentru National Geographic ne inspiră să vă inspirăm în continuare.

 ?? FOTO: MARK THIESSEN, NGM ??
FOTO: MARK THIESSEN, NGM

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania