POVESTEA MEA
PE TIMP DE ZI P RO FES E Z CA MEDIC DE FAMILIE, IAR NOAPTEA FOTOGRAFIE Z CERUL ÎNSTELAT.
ÎNCET, ÎNCET SE LASĂ întunericul. Din prognozele meteo știu că azi va fi, în sfârșit, senin, aștept de multe zile această seară. Am plănuit deja totul: locații, constelații, echipament, îmbrăcăminte. După o zi de muncă sunt cam obosit și simt pentru o clipă că m-aș răzgândi, dar iau din nou avânt și pornesc la drum. Ajung repede la locul arhicunoscut din apropierea casei mele, unde constat cu bucurie că meteorologii au avut dreptate, cerul este perfect senin. Acomodare rapidă la întuneric, trepied, aparat foto, calcul pentru timpul de expunere, telecomandă, expunere. Schimb un pic locația, schimb obiectivul, recalculez, expun. Cât timp aparatul lucrează, cerul își croiește necontenit cercul obișnuit, iar eu privesc fermecat bolta. Pe timp de zi profesez ca medic de familie, iar noaptea fotografiez cerul înstelat. Această preocupare nu este doar un simplu hobby pentru mine, este un stil devia ț ă, un mod dea gândi și o pasiune. Simt o atracție irezistibilă pentru bolta cerească, începând de la observarea stelelor până la astronautică, de la astrofizică până la cosmologie. Sunt convins că astronomia e fundamentul cunoașterii umane, e locomotiva care trage după ea trenul științelor moderne.
Astrofotografia e totodată un prilej excelent să-mi înving limitele. Noaptea nu vedem bine, ne este frig, ne este teamă, ne imaginăm tot felul de pericole. Câteodată am avut parte și de vizite neprevăzute, urși sau vulpi curioase, câini vagabonzi, localnici speriați de prezența mea.
Trebuie să treci peste toate astea ca să capturezi o nouă imagine despre partea nevăzută a lumii înconjurătoare, să-ți arăți ție și semenilor tăi că acea lume obișnuită și plictisită din jurul tău este extraordinară. Pot să spun că astrofotografia de peisaj este ca un îndemn la îndrăzneală. Un îndemn la a te duce și a explora, a îndrăzni să pășești în întuneric, a-ți depăși limitele pentru a putea vedea, de fapt, adevărata față a Universului.