ȚARA GALILOR DE POVESTE
PORNEȘ TE ÎN AVENTURI PE COASTĂ ȘI DRUMEȚII CU VITEZA OILOR.
PE UN PERETE MARE cât un panou publicitar de lângă o parcare din Swansea, Țara Galilor, stau scrise câteva cuvinte simple: „E nevoie de mai multă poezie”. Îndemn pentru localnici? Mai degrabă pentru restul lumii – pentru că nu mi se pare că Țara Galilor ar duce lipsă de poezie. De cum ieși din orice oraș galez, ajungi în peisaje fantastice: dealuri brodate cu zambile albastre, ruine singuratice de castele pe piscuri biciuite de vânturi, coaste stâncoase pe care te asurzesc cântecele focilor, văi ca o enciclopedie de verde.
Portul industrial Swansea este poarta către Peninsula Gower, prima Zonă de Frumusețe Naturală Excepțională (AONB) stabilită de statul britanic, în 1956. Statutul îi asigură conservarea peisajelor de o frumusețe deosebită cu „caracter distinctiv”. În prezent, Țara Galilor are cinci AONB, pe lângă cele trei parcuri naționale. Trei noi rute de drumeție, cu numele colectiv Wales Way, etalează ce are mai bun ținutul acesta străvechi – și au fost incluse în topul călătoriilor pentru 2020 de National Geographic Traveler, ca experiențe esențiale pentru excursioniști. Cu ai săi aproape 300 km, Cambrian Way este cea mai lungă dintre ele și șerpuiește de la nord la sud pe coloana vertebrală a Țării Galilor. Între munți și mare, Coastal Way acoperă aproape 290 km, ocolind Golful Cardigan de pe coasta de vest. North Wales Way, bogată în castele, urmează o rută
comercială seculară, care se întinde pe 120 km, de la orașul Queensferry, din nord-est, până la stâncile de la Holyhead, pe Insula Anglesey.
Fiecare traseu duce la noi aventuri în aer liber. Pe coasta vestică din Pembrokeshire, surferii călăresc valurile de la Freshwater West, unde au loc campionatele naționale galeze de surfing. Alpiniștii pot călca pe urmele lui Sir Edmund Hillary, care s-a antrenat pe Muntele Snowdon, de 1.085 m, înainte de ascensiunea Everestului din 1953. În alte locuri din Parcul Național Snowdonia, Râul Tryweryn este principala destinație pentru amatorii britanici de caiac și rafting pe ape repezi. E genul de poezie care îți pune sângele în mișcare. În anii 1980, galezii au inventat un nou sport extrem: coasteering. Aventura aceasta tot mai populară poate include escaladă, salturi de pe stânci, explorări de peșteri, înot – un contact prin toate simțurile cu zona de impact unde apa se întâlnește cu uscatul.
Pe miile de kilometri de trasee de drumeție din Țara Galilor, viteza este mai lentă. Unul dintre ele este Wales Coast Path, de 1.400 km, care urmărește tot țărmul țării, de la Chepstow, la sud, la Queensfery, la nord. Odată mi-am petrecut o după-amiază însorită într-o excursie neașteptată pe un tronson foarte scurt al ei, de la Golful Port Eynon la Golful Oxwich, de pe Peninsula Gower, unde mergeam în vizită la rude de la 14 ani. Plecasem doar la plimbare până la capătul golfului și înapoi, dar dorința de a vedea ce se află dincolo de capul următor m-a dus mai departe. În Golful Oxwich am întâlnit familii ieșite să se bucure de vremea neobișnuit de caldă pe plaja aurie și lată. Golful se întinde până la Canalul Bristol, care are una dintre cele mai mari variații din lume între mareea joasă și cea înaltă. În Țara Galilor nu strică niciodată să vezi ce minuni te așteaptă după colț.
Sau ce surprize. La Devil’s Bridge, din nordul Munților Cambrian, o potecă abruptă coboară printr-un defileu împădurit până la cascada Devil’s Bridge. Am ajuns acolo într-o primăvară, în amurg, când eram aproape singură pe drum. Am auzit mugetul apei înainte să o văd. Se aruncă de la 90 m în trepte sau se adună uneori în adâncituri din stâncă. Din fiecare unghi arăta diferită, de parcă vedeam o mulțime de cascade, nu una singură din puncte diferite.
Frumusețea ei uluitoare îi explică atracția pentru turiști încă din perioada victoriană. Scoate în evidență generozitatea verde a naturii, înveselită de explozii de rododendroni roz și mov. Vegetația luxuriantă îmi amintea de Hawaii. „Cum poate forța din atâta apă/În ale Britaniei izvoare să încapă…”, se întreba William Wordsworth în poezia Torentului de la Devil’s Bridge, nordul Țării Galilor, 1824. Pe drumul de ieșire din vale, nu am putut să nu zâmbesc. Dacă Devil’s Bridge este, cum îi spune numele, ținutul diavolului, atunci așa să arate iadul!
Dincolo de peisajele lirice se află și torentul de poezie născută în Țara Galilor. Tradiția ei poetică datează de la sfârșitul secolului al IV-lea și se continuă cu festivalul anual National Eisteddfod, un eveniment poetic și muzical anual de proporții și cea mai mare adunare din Țara Galilor.
Unele dintre primele surse scrise ale poveștii regelui Arthur, din secolul al IX-lea, au legătură cu Țara Galilor sau au fost scrise în galeză. Călătorii caută semne lăsate de stăpânitorul legendar și cavalerii lui în orașe cum este Caerleon, unde se crede că s-ar fi aflat Camelot, și Carmarthen, considerat de unii orașul natal al lui Merlin.
Dylan Thomas, poate cel mai cunoscut poet galez, s-a născut la Swansea și influențează în continuare artiști și scriitori. Țineți minte inscripția de pe zidul din parcare? Îi aparține artistului Jeremy Deller, contractat pentru lucrarea aceasta cu ocazia sărbătoririi în oraș a centenarului Thomas, în 2014. Deller avea dreptate: chiar și în Țara Galilor, niciodată nu sunt prea multe cuvinte și minuni.