Arta Călătoriilor în vremea COVIDULUI
Ce senzație dulce, ce toropeală plăcută! Abia m-am trezit… Sau poate nu?
Îmi simt sângele târându-se prin capilare ca o lavă leneșă și scârțâitoare de zahăr tos. Cred că m-aș putea mișca dacă aș vrea, dar nu simt nevoia. În loc de creier, sub calota craniană am o cremă de zahăr ars din care iau câte o linguriță delicioasă cu fiecare nou gând. Îmi vin așa, pe îndelete, în ordine, cuminți, ca la prima împărtășanie.
Vă rog să nu mă bănuiți, n-am fumat nimic, ci pur și simplu aseară am adormit în hamac, dând Bt-urile la revista pe care o citiți acum. Stau aici semiparalizat de plăcere sub nucul bătrân din fața casei noastre de la Ibănești, după o vară ciudată de călătorit din hamac și în jurul lui, pe o rază de câțiva kilometri, mai puțin spre sat și mai mult spre dealuri.
Îmi place să cred că maestrul meu ar fi mândru de mine. Xavier Maistre, un aristocrat din secolul al XVIII-LEA, pictor și soldat, a decis să se bucure de săptămânile în care a fost pus în arest la domiciliu (în urma unui duel), explorându-și dormitorul în halatul de casă, cu maximum de receptivitate și curiozitate, ca pe un regat îndepărtat și exotic. Rezultatul a fost o cărțulie devenită celebră: Voyage autour de
ma chambre. De când cu COVID-UL, am fost nevoiți să-i redescoperim metoda. Secretul artei călătoriilor e „să nu mai privim orbi prin lucrurile devenite familiare, să încercăm să le revedem într-o lumină proaspătă, să intrăm în dispoziție de călătorie chiar atunci când suntem acasă”, scrie Alain de Botton în prefața ultimei ediții englezești a A Journey Around My Room.
Zis și făcut!
E drept că eu n-am stat pușcăriaș într-o cameră, ci am fos liber să cutreier prin împărăția mea din jurul casei noastre fără gard.
În largile buzunare ale pădurii, Ibăneștiul e înconjurat de o mare de iarbă, un tărâm unde omul și natura, trudind în simbioză sute și sute de ani, au creat fânețe de o bogăție și diversitate botanică rar egalate în Europa.