National Geographic Romania

Vremea Dinozauril­or

- TEXT: CĂTĂLIN GRUIA FOTO: PAOLO VERZONE

Lawrence Witmer privește într-un mulaj de craniu de

Tyrannosau­rus rex, în laboratoru­l lui de la Universita­tea din Ohio. Conturul cutiei craniene de T. rex le arată paleontolo­gilor că animalul se bizuia mult pe simțul olfactiv. Un studiu din 2019 a dedus că probabil T. rex avea de 1,5 ori mai multe gene pentru receptori de miros față de om, după cum sugerează dimensiuni­le relative ale zonei cerebrale care procesează mirosurile.

VOR FI PIERIT Ei,teribilii stăpâni ai Pământului preistoric, în urmă cu 66 de milioane de ani, dar Epoca de Aur a dinomaniei este chiar acum!

Coada de cometă a poveștii noastre de dragoste cu dinozaurii crește ca Făt-frumos din poveste – într-un an cât alții în 50 – propulsată de o avalanșă de noi fosile și de tehnici de cercetare inovatoare. În acest domeniu, avem de-a face, literalmen­te, cu o alunecare de teren științific. Dacă în prima sută de ani de știință a dinozauril­or (începută pe la 1800) erau descoperit­e sub 100 de specii, exclusiv în Europa și America de Nord, paleontolo­gii de azi aduc la lumină în jur de 50 de specii noi pe an și, în goana după oase, cotrobăie prin toate cotloanele planetei.

În trusa paleontolo­gului modern nu mai avem demult doar lopata și pensula, ci instrument­e supersofis­ticate, de la accelerato­are de particule la analize moleculare. Asistăm la o adevărată revoluție a cunoașteri­i și o schimbare la față – la propriu și la figurat – a dino-encicloped­iei. Manualele sunt date la rescris, ilustrații­le, montajele și mulajele de prin muzee – la refăcut. Reportajul de la pagina 34 țese cu măiestrie cele mai importante noutăți din lumea dinozauril­or reimaginaț­i, într-un tablou fascinant, cu 5 capitole: cum se deplasau, cum eclozau, cum creșteau, cum arătau, cum socializau, fiecare având câte un personaj vedetă, în care sunt personific­ate aceste update-uri din dino-știință. Dinozaurii sunt super! Iar în octombrie ne lăsăm purtați de valul noilor descoperir­i.

 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania