RĂPITOARELOR URIAȘE
Cercetătorii, culegătorii de nuci braziliene și gazdele din turism își unesc forțele pentru a ajuta la protejarea unuia dintre cei mai mari vulturi din lume.
pitindu-mă sub mărăcini prin care mișună furnici și croindu-mi drum prin perdele lipicioase de pânze de păianjen – pe o potecă tăiată de biologul brazilian Everton Miranda. O cameră video costisitoare deja își dăduse duhul după ce asistentul de teren Edson Oliveira a căzut cu fața într-o ditai băltoaca, iar o înțepătură de viespe de pe antebrațul fotografei Karine Aigner s-a făcut mare cât o roșie.
Însă dacă cineva se gândește să facem cale întoarsă, își ține gândul pentru el. Misiunea noastră este prea importantă. Suntem aici ca să găsim un cuib de harpii eluziv, despre care se zvonește că se află la un kilometru și jumătate în interiorul acestui petic de pădure amazoniană din statul brazilian Mato Grosso.
Cu corpurile lor suple și monocrome, ochii feroce și penele faciale exuberante care seamănă cu niște codițe aviare, harpiile – cea mai mare specie de vulturi din lume – sunt adesea clasate printre cele mai spectaculoase păsări ale planetei și în vârful listei multor pasionați de ornitologie. Ghearele lor, capabile să înhațe un leneș adult dintr-un copac, pot fi mai mari decât gheara unui
urs grizzly, iar femelele pot cântări în jur de 11 kg. „Arată ca un animal dintr-o carte de literatură fantastică”, spune Miranda.
Ca prădători de vârf, harpiile joacă un rol ecologic crucial, ajutând la menținerea sub control a populațiilor de specii-pradă. „Dacă protejezi harpiile, protejezi și întreaga biodiversitate din ecosistemul lor”, spune Richard Watson, președintele și directorul executiv al Peregrine Fund, o organizație de conservare nonprofit care conduce un program pentru harpii în Panama.
Nu știe nimeni câte mai sunt în sălbăticie, dar cercetătorii știu că dispar. Aceste răpitoare puternice trăiau cândva din sudul Mexicului până în nordul Argentinei, dar din secolul al Xix-lea, arealul lor s-a micșorat cu peste 40%, iar acum, potrivit lui Miranda, se reduce în mare parte la regiunea Amazonului. Despăduririle din cauza agriculturii, a mineritului și a construcțiilor – principala amenințare pentru harpii – nu dau semne de încetinire. Miranda a calculat că în Amazonul brazilian 55 ha de junglă au fost rase în fiecare oră în prima parte a lui 2020.
Miranda, luptător de arte marțiale mixte devenit om de știință, se află în linia întâi a eforturilor de salvare a harpiilor din Brazilia. Spune că este sigur că fără o conservare eficientă, răpitoarele vor dispărea în curând dintr-o parte semnificativă a refugiului lor brazilian – așa-numitul arc al despăduririi, un peisaj fragmentat, mare cam cât Spania, care încercuiește sud-estul Amazonului. Crede că pierderea excesivă a habitatului poate fi combătută arătându-le brazilienilor că pădurile sunt mai profitabile în picioare decât doborâte și,
pornind de la asta, a ajutat recent la lansarea unui program ecoturistic inovator pentru a-i încuraja pe proprietarii de terenuri să protejeze harpiile și habitatele lor.
Dacă găsim cuibul, acesta va oferi noi date pentru identificarea tipurilor de habitat unde se mai găsesc harpii și pentru protejarea acelor locuri. Miranda privește la un indicator al Gps-ului care marchează punctul în care crede el că ar fi cuibul. Un curs de apă rapid ne blochează calea. Neabătut, el localizează un buștean răsturnat, pe jumătate putrezit, care ne susține greutatea ca prin minune în timp ce traversăm pe rând. Cățărându-ne pe un dig noroios, aflați acum în sfârșit pe teren solid, parcurgem ultimul kilometru până când zărim trunchiul larg, maiestuos, al unui nuc brazilian. Crengile din coronamentul impunător al acestei specii protejate reprezintă locul de cuibărit preferat de harpii în zona de studiu a lui Miranda. Privim în frunzișul des de deasupra. La vreo 30 de metri înălțime, o gaură dezvăluie o masă uriașă de rămurele. Cuibul!
Dar în afară de o pană albă, subțire, zărită de Miranda, nu găsim alte dovezi că acest cuib ar fi ocupat. Nici redarea sunetelor de harpii înregistrate – o serie stridentă de țipete – nu reușește să smulgă vreun răspuns. Miranda presupune că puiul care înainte a ocupat permanent acest cuib trebuie să fie un adolescent, pe picior de plecare după cei trei ani petrecuți în arealul părinților săi.
Lăsate în pace, harpiile pot folosi un singur cuib timp de zeci de ani, iar Miranda spune că acesta va avea probabil un nou pui locatar către sfârșitul lui 2020. Dacă totul merge bine, speră el, turiștii vor fi aduși aici să îl admire – și să ajute la protejarea lui.
ÎN LOC SĂ STUDIEZE harpiile în Amazonul intact, Miranda a ales să se concentreze asupra arcului despăduririi, din cauza urgenței amenințărilor de acolo. Între 2004 și 2012, Brazilia și-a redus rata despăduririi cu 83%, la 4.400 km² pe an. Dar defrișarea pădurilor s-a reluat când baronii crescători de vite și cultivatori de soia au început să cumpere influență politică. Jair Bolsonaro, ales președinte în 2019, a redus eforturile de restricționare a tăierilor ilegale, contribuind la o creștere cu 30% a despăduririi. În prezent, după unele estimări, 95% din defrișările în expansiune sunt ilegale.
Când a sosit Miranda în regiune, oamenii i-au spus că harpiile dispăruseră deja. S-a instalat într-o stație franceză de cercetare situată la vreo 250 km vest de Alta Floresta, un oraș cu aproape 52.000 de locuitori și peste 790.000 de vite.
Pentru a-și începe cercetările, Miranda trebuia să găsească neapărat cuiburi. După ce s-a spetit prin 50 km de junglă, a găsit în sfârșit unul. S-a felicitat și s-a gândit că în ritmul acela putea găsi câteva cuiburi în fiecare lună. După trei luni și 400 km, Miranda nu reușise să mai localizeze alte cuiburi. Avea nevoie de ajutor. A început să pună afișe în care oferea o recompensă de 100 de dolari oricui găsea unul. Căutarea sa l-a purtat până la culegătorii de nuci braziliene, care cutreieră pădurea în căutare de nuci căzute, baza unei industrii profitabile și sustenabile. „Mi-am dat seama că există oameni care traversează gratis sălbăticia tot timpul”, spune el. A început să ia legătura cu asociațiile culegătorilor de nuci braziliene.
„Îmi aduc aminte că am auzit de un nebun care căuta harpii în Amazon”, își amintește Veridiana Vieira, președinta Asociației Culegătorilor de Nuci Braziliene din Așezarea Valea Verde. Înainte de a-l cunoaște pe Miranda, considerase harpiile doar ucigași de găini, deși ea nu văzuse niciodată vreuna, spune Vieira. I-a plăcut în special ideea de a aduce o contribuție științifică, așa că și-a înscris asociația să participe la proiect. Miranda i-a învățat pe culegătorii de nuci cum să redea sunetele de vultur cu telefonul și cum să identifice semnele unui cuib pe solul pădurii. „Acum toată lumea face schimb de informații despre harpii prin Whatsapp”, spune Vieira.
Până acum, asociația ei și alte grupuri de culegători de nuci l-au ajutat pe Miranda să găsească 34 de cuiburi în tot statul – un set de date „remarcabil și incredibil de valoros și neobișnuit”, spune Watson, a cărui organizație a compilat singura înregistrare comparabilă a cuiburilor, în Panama.
Miranda a lansat și o campanie de relații publice pentru a-i informa pe oameni despre harpii