FĂ-ȚI SINGUR UN GHEȚAR

Ce te faci când zăpezile de care depinde apa ta se topesc prea repede, iar ghețarii s-au retras pe vârfurile munților? La capătul nordic al Indiei, populația din Ladakh face față schimbărilor de climă creând conuri uriașe de gheață care le asigură apa fe

LLADAKH, UN PLATOU ÎNALT de la capătul nordic al Indiei, dincolo de Himalaya, se află sub asediu. Inamicul îi taie accesul la surse de apă și îi usucă terenurile. Fermierii disperați, care cresc de generații capre pashmina și cultivă grâu și orz pe pământul arid, se refugiază în Leh, un oraș de pe cursul Indului. Merg cu mașina împreună cu Sonam Wangchuk, prin trecători și văi, la peste 2.500 m, să inspectăm măsurile de apărare construite de el: conuri înalte de gheață, cărora le spune stupe.

„Inamicul nostru nu poartă uniformă, nu e loial niciunui stat național și nu are arme automate”, spune Wangchuk, inginer și fondator al unei școli alternative în Ladakh. „Nu îl țin în loc granițele și nu respectă legile internaționale. Aici, în Ladakh, suntem în linia întâi a unui război foarte diferit.”

Inamicul îl reprezintă schimbările de climă.

Creșterea cu circa un grad Celsius a temperaturilor medii de iarnă din ultimele patru decenii a rupt o verigă esențială din circuitul apei din Ladakh. Strânsă între Pakistan și India, ferită de musonul sud-vestic de Himalaya, regiunea primește, în medie, cam 110 mm de precipitații pe an. Supraviețuirea îi depinde de zăpezile iernii și ghețarii din munți. Dar ninsoarea a devenit nestatornică și se topește înainte de însămânțările de primăvară, iar ghețarii s-au retras spre vârfuri și se topesc mai târziu. „Intervalul dintre ultima topire a zăpezii din iarnă și topirea ghețarilor de primăvară e tot mai mare”, explică Wangchuk. Seceta aceasta de primăvară face imposibilă agricultura. „Avem o amprentă de carbon neglijabilă, dar tot noi suportăm greul schimbărilor de climă”, spune el. Localnicii din Ladakh nu pot opri încălzirea globală – dar stupele de gheață promit să le asigure puțină apă primăvara.

ÎN TIMP CE IEȘIM de pe autostradă și urcăm printr-un defileu de lângă granița cu Pakistanul, Wangchuk îmi spune povestea lui. În 2013 a observat gheață care, chiar și la altitudini joase și în toiul verii, rămânea netopită în umbra unui pod. Și-a dat seama că îi putea ajuta pe săteni să înghețe apă iarna ca s-o folosească primăvara. Umbrirea unor suprafețe vaste de gheață nu era practică, dar o movilă înaltă și-ar fi umbrit singură interiorul – și cu cât mai abrupți versanții, cu atât scădea

Acest articol a fost finanțat cu ajutorul Societății National Geographic, entitate nonprofit care depune eforturi pentru conservarea resurselor planetei.

suprafața expusă soarelui. „Mi-am dat seama cu matematica din liceu că răspunsul simplu era un con”, spune Wangchuk, manevrând mașina printr-o serpentină în ac de păr.

În budism, stupa este un morman de pietre sau nămol întărit care adăpostește relicve prețioase. Wangchuk și studenții lui au construit prima stupă de gheață în noiembrie 2013. Au deviat un pârâu din apropierea orașului Leh printr-o țeavă care cobora muntele, apoi printr-un tub vertical cu un aspersor la capătul de sus. Și atât. Stupele nu necesită tehnologie de ultimă generație. Echipa lui Wangschuk deschidea aspersorul noaptea, când temperatura scădea sub zero. Picăturile fine înghețau în cădere. Încet-încet, în jurul tubului s-a ridicat o movilă de gheață subțiată spre vârf.

Prima stupă de probă avea șase metri înălțime, conținea 150.000 de litri de apă și a ținut până în mai. De atunci, Wangchuk îi învață pe sătenii din Ladakh să-și facă stupe. În 2019 au ridicat 12, dintre care două aveau peste 30 m înălțime. Anul acesta au făcut 26, dintre care nouă ajung la 30 m.

Schimbările de climă nu aduc doar primăveri secetoase în Ladakh; vara aversele provoacă inundații. Wangchuk speră ca apa din stupe să contribuie la îmbrăcarea din nou a dealurilor cu vegetație, care să absoarbă ploile. „Cu dimensiuni și amplasare optime, o stupă poate să reziste toată vara, până iarna următoare”, spune el. „Va crește an de an” și va deveni perenă – ca ghețarii.

Mergem cu mașina pe buza prăpastiei până la satul Karith. Elevii de la gimnaziu îl primesc pe Wangchuk ca pe un erou. Ei au construit prima stupă din sat, una mică, în 2016. „Vrem să-i facem pe copii să înțeleagă ce se întâmplă în lume și cum ne afectează pe noi”, spune directorul școlii, Mohammad Ali. Wangchuk vrea ca și restul lumii să conștientizeze ce se întâmplă în regiunea Ladakh. Stupele reprezintă „un semnal de alarmă pentru schimbarea stilului de viață urban, cu emisii mari de carbon”, spune el.

Anul trecut, Karith a avut o stupă de 22 m înălțime. Ferită în umbra unui vârf de munte, a ținut până în august și le-a permis fermierilor să-și ude câmpurile. Anul acesta, agricultorii și elevii au construit împreună una și mai mare. „Într-o zi”, spune Ali, „vom face o stupă de gheață care să crească încontinuu”. j

Arati Kumar-rao, autoare din Bangalore, India, se concentrează pe subiecte legate de apă. Ciril Jazbec a fotografiat pentru revistă antreprenorii care creează soluții tehnologice în Africa și vânătorii inuiți din Groenlanda.

Stupele de gheață funcționează ca niște turnuri de apă, păstrând apa din topirile de iarna pentru însămânțările de primăvară. Tinerii care au construit-o pe aceasta, în Gya, în nordul Indiei, au amenajat și o cafenea la baza ei. Din câștiguri i-au dus pe bătrânii satului în pelerinaj. „Pe ei nu-i scoate nimeni nicăieri”, a spus unul dintre tineri.

Gyen Rigzen, administratorul mănăstirii din satul Phyang, ține în mână o bucată de gheață din stupa construită acolo în 2019. Pe măsură ce se topește, călugării folosesc apa pentru a uda păduricea de 5.000 de sălcii și plopi plantați de ei acum cinci ani, după ce și-au făcut prima stupă.

STÂNGA SUS Umbrită de munți, stupa de lângă satul Lamso a rezistat o bună parte din vară, asigurându-le fermierilor apă până când a ajuns la ei cea din topirea ghețarilor naturali, retrași mai sus. DREAPTA SUS Sonam Wangchuk, inventatorul stupelor de gheață, a înființat și o școală alternativă lângă Leh, un oraș din Ladakh. Elevii au ajutat la construirea câtorva dintre turnurile de gheață. Aici sărbătoresc Ziua Pământului pe cel din Phyang. STÂNGA JOS La origine, o stupă e o movilă de piatră construită de budiști ca relicvariu. În 2019, când călugării din Phyang au dat o mână de ajutor la această stupă, artiștii au creat în ea un altar. DREAPTA JOS Stupele de gheață se construiesc iarna, deviând apa unui pârâu de munte printr-o țeavă verticală. Gravitația o împinge prin aspersorul de la vârf și, pe măsură ce picăturile fine care cad îngheață, în jurul țevii crește un con. Cea din imagine are 24 de metri și se află în Gangles, lângă Leh.

Stupa de lângă satul Shara Phuktsey a fost declarată cea mai mare într-un concurs din 2019. Cei aproape șapte milioane de litri de apă păstrați în ea au contribuit la irigarea câmpurilor din patru sate. A atras și turiști: alpiniștii vin să-i escaladeze pereții abrupți de gheață.