Rezolvarea sustenabilă a crizei
Acțiunile individuale nu sunt suficiente pentru reducerea încălzirii.
O analiză de ansamblu a impactului COVID-19 asupra surselor de energie și sectoarelor energetice arată că, pentru a limita încălzirea, trebuie să trecem la surse alternative, să sporim eficiența energetică și să îmbunătățim sistemele de transport și stocare a energiei.
ne gândim la «stăpân», la o impunere forțată, de sus în jos, a puterii umane peste restul lumii”, mi-a spus ea. Dar în context, consideră Davis, cuvântul ebraic radah însemna ceva foarte diferit. Dacă este așa, civilizația occidentală se bazează, în parte, pe o interpretare greșită a unuia dintre textele sale de căpătâi.
Nu încape îndoială că Geneza le dădea un statut special oamenilor, ca fiind singurele creaturi făcute după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, explica Davis. Dar Dumnezeu a binecuvântat celelalte vietăți chiar înaintea noastră și în același fel, și le-a poruncit și lor „Creșteți, înmulțiți-vă”. Orice sens ar avea radah, nu poate însemna „a anihila binecuvântarea”, spune Davis. Și totuși asta facem, din ce în ce mai mult: am eradicat alte specii în campania noastră de subjugare a Pământului. Acum, spun unii, culegem furtuna sub forma virusurilor purtate de animale sălbatice, ca SARS-COV-2.
În loc de „a stăpâni”, Davis traduce radah drept „a gospodări cu înțelepciune vietățile”. Dumnezeu ne îndemna să fim gospodari pricepuți, consideră ea, să urmăm exemplul dat de El când ne-a creat și să ne îngrijim cu iscusință de toată creația. Interpretarea greșită pe care am dat-o nuanței acesteia a avut consecințe – ca și cum o carte străveche de etichetă ne-ar fi instruit ca, la prima întâlnire cu cineva, să îl atingem ușor pe obraz, iar noi am fi înțeles îndemnul ca pe o permisiune de a-i da un pumn în față.
Următoarea întorsătură de situație importantă în povestea Occidentului s-a întâmplat în secolul al XVII-LEA, odată cu Iluminismul. Curentul acesta ne-a eliberat mințile de sub dominația completă a textelor antice, dar a întărit ideea că trebuie să stăpânim Pământul. Unul dintre izvoarele Iluminismului, conform istoricului german Philipp Blom, vine din Mica Glaciațiune din secolul al Xvi-lea, o perioadă atât de rece, încât un ghețar a apărut în largul coastei Rotterdamului, iar recoltele au fost distruse în toată Europa. (6) Religia nu a ajutat în niciun fel agricultura, așa că oamenii au început să-i pună la îndoială autoritatea tot mai mult. În locul ei, au ajuns să caute cunoaștere prin învățarea sistematică din observație și experiență – adică prin știință.
Așa a intrat ideea de progres în civilizația occidentală. De la început, scrie Blom, a fost înțeleasă ca echivalent al creșterii economice. Până atunci, aceasta fusese lentă și intermitentă; la fel a rămas până la revoluția industrială din secolele al XVIIILEA și al Xix-lea. Apoi, mânată înainte de știință și tehnologie – dar și de cărbune și alte resurse ieftine
6.
Unii experți au legat Mica Glaciațiune de erupții vulcanice și activitate solară – fluctuații naturale fără legătură cu actuala încălzire globală.
7.
Dacă fericirea e scopul, creșterea
PIB nu o rezolvă în țările dezvoltate: sondajele din SUA arată că gradul de fericire stagnează de decenii.
exploatate în colonii îndepărtate și în locuri ca Alabama –, a explodat.
În secolul al Xx-lea, creșterea economică a devenit un scop în sine. În timpul Marii Depresiuni, când economiile s-au prăbușit și au traumatizat o generație întreagă, economistul american Simon Kuznets a dezvoltat un mod de măsurare a producției unei întregi țări. De-acum, creșterea economică era etichetată cu un singur număr seducător. După al Doilea Război Mondial, sporirea numărului acestuia, care a primit numele de produs intern brut (PIB), a devenit o obsesie pentru guvernele din lumea întreagă. „Fixația aceasta a fost folosită pentru a justifica inegalități extreme de venituri și averi, împreună cu o distrugere fără precedent a lumii vii”, scrie economista britanică Kate Raworth.
Pe scurt: creșterea economică, născută dintr-o înțelegere greșită a Bibliei care a primit avânt odată cu Iluminismul și revoluția industrială, a devenit povestea noastră dominantă. Raworth consideră că nu ne face niciun bine.
Cum ar fi dacă economiile lumii s-ar gospodări în limitele stabilite de natură? Simpla formulare a întrebării, simpla sugestie a spectrului unor limite de orice fel este, în unele cercuri, o provocare ostilă. Disputa continuă de peste o jumătate de secol, iar susținătorii creșterii au avut dintotdeauna un argument moral puternic: creșterea economică a ridicat din sărăcie miliarde de oameni din lumea întreagă și încă mai au nevoie de avantajele ei alte miliarde.
Ideea nu este că orice creștere ar fi rea, afirmă Raworth în cartea ei Doughnut Economics [Economia-gogoașă]. Evident, unele țări au în continuare mare nevoie de ea, iar altele nu. (7) Ideea este că nu creșterea ar trebui să fie ideea.
Gogoașa ilustrează scopul pe care consideră Raworth că ar trebui să-l urmărim. Pe exterior are „pragul ecologic” – limitele planetare definite de
Rockström și colegii lui. Pe interior are „fundația socială” – hrana, sănătatea, educația și alte condiții esențiale pentru un trai uman demn. Ideea este ca toți locuitorii planetei să ducă un astfel de trai fără să distrugă planeta pentru noi toți.
Cum ajungem acolo? Gogoașa este nu atât un plan, cât o viziune. Raworth vede diversele crize ale secolului al Xxi-lea – „colapsul financiar, colapsul climatic, izolarea COVID” – ca fiind legate toate de „proiectul uman expansionist”. Schimbarea proiectului va cere o transformare culturală profundă, o schimbare colectivă de atitudine – o trecere pe care pandemia, oricât de teribilă ar fi, ar putea s-o favorizeze. „Cred că pandemia ne împinge mai repede spre viitorul pe care știam că ni-l doream”, spunea Raworth.
Dacă ai fost atent, ai văzut deja unele semne prevestitoare pe tot parcursul lui 2020. Le-ai văzut în decizia din ianuarie a companiei Blackrock, care administrează active de peste șapte trilioane de dolari, de a începe să renunțe la cărbune, deși încă nu și la țiței și gaze. („Cred că ne aflăm în pragul unei transformări fundamentale în finanțe”, scria directorul său executiv, Larry Fink.) Le-ai văzut și în decizia UE din iulie de a investi 550 de miliarde de euro în acțiuni de protecție a climei pentru următorii șapte ani, sau în proliferarea benzilor de biciclete pe străzile orașelor din Europa și SUA. Ellen Davis a observat schimbarea în mai, când a luat cuvântul la Festivalul de Omiletică, la care participă mii de predicatori creștini: anul acesta, s-au înscris la o săptămână de cursuri online despre cum să predice pe tema schimbărilor de climă. Două treimi dintre americani sunt îngrijorați de subiect, conform unui studiu recent – la fel de mulți ca înainte, în ciuda pandemiei, în ciuda indiferenței administrației actuale a SUA.
Pe lângă factorii hotărâtori climatici, există și unii sociali, conform unei lucrări publicate la începutul lui februarie de o echipă condusă de Ilona Otto de la Institutul Potsdam. Schimbarea poate începe într-o sală de conferințe, sau în guvern, sau pe străzi. („În vremuri de răscruce”, scrie Blom, „poveștile noi cresc prin crăpăturile din betonul adevărului oficial, întărite de incertitudine”.) Oriunde ar începe schimbarea, uneori, din
8.
În mai, 38 de orașe din lume, membre ale rețelei C40, s-au angajat să nu revină la „viața obișnuită” după recuperarea dintr-o pandemie cu „rădăcini în distrugerea mediului”.
motive imposibil de prezis exact de oamenii de știință, ea se răspândește contagios: oamenii sunt inspirați de exemplul celorlalți. O minoritate măruntă ne poate convinge pe toți.
Bineînțeles, se poate ca forțele din spatele convingerii să nu fie mereu ale binelui: mai ales în anul acesta nefast, riscăm ca frica să ne împingă să dăm înapoi și să restabilim statu-quo-ul. Raworth se concentrează pe centrele urbane, pe care încearcă să le convingă „să iasă din starea de urgență” într-o direcție nouă. (8) La începutul lui aprilie, în timpul izolării, Amsterdam a devenit primul oraș care i-a adoptat modelul-gogoașă și s-a angajat să ia în calcul toată gama de efecte – ecologice și sociale, locale și globale – ale acțiunilor sale. Pentru început, și-a propus să reducă la jumătate consumul de materie primă până în 2030.
„Oamenii sunt atrași de povești care le dau speranță, speranța într-un viitor sigur, în care vocea lor contează”, spune Raworth. „Iar în viitorul acesta ne reconectăm la lumea vie, ne reconectăm la comunitățile noastre și punem întrebări importante despre ce înseamnă progresul.”
ÎN 1963, când Martin Luther King, Jr., a adus campania