Nu vom deveni „verzi” decât în masă
Planurile de recuperare economică vor determina viitorul climei planetare.
Statele iau decizii care vor influența infrastructura, industria și clima
timp de decenii. Măsurile de stimulare oferă o ocazie unică de a ajuta creșterea economică și a construi, în același timp, un viitor
mai sustenabil.
pentru drepturi civile la Birmingham (moment hotărâtor în lupta împotriva segregării), se împlinea un secol de la Proclamația de Emancipare a lui Abraham Lincoln. Tot un secol trecuse și de când John T. Milner deschisese prima mină pe Muntele Red, pentru a asigura fier Confederației. În 1962, compania U.S. Steel a închis ultima mină. Timp de 99 de ani, porțiunea aceea de lanț muntos din sud-vestul Birminghamului fusese distrusă.
„Nu era nimic pe munte” pe atunci, spune Wendy Jackson, fostă directoare a Freshwater Land Trust, o organizație ecologistă locală. „Nici copaci. Nimic, doar exploatarea minieră.”
Până să vină Jackson s-o străbată la pas în 2004, zona rămăsese pustie peste patru decenii. Dar pădurea crescuse la loc. Plante agățătoare invadaseră pantele însorite ca un val verde și îmbrăcaseră liziera pădurii. Nu era o natură nepângărită, dar măcar era o natură renăscută. Iar în pădure se ascundeau puțurile instabile săpate de-a lungul unui secol de mineri, negri și albi, care coborau în munte în fiecare dimineață să urmărească tot mai adânc filonul pieziș de fier. Copacii crescuseră prin ferestrele și acoperișurile prăbușite ale spălătoarelor de beton unde bărbații se clăteau seara de praful roșiatic. Jackson spune că aici „parcă erai cel mai aproape de trecutul orașului Birmingham”.
În 2005, ea și Freshwater Land Trust au negociat un acord cu U.S. Steel pentru cumpărarea a 450 ha de munte, care să fie transformate în parc natural. Red Mountain Park s-a deschis în 2012. În primii ani, am mers cu soția doar de câteva ori; nu ne gândeam prea mult la el. (9) Apoi a venit pandemia. Acum facem drumeții în parc aproape în fiecare duminică dimineață. Parcul este în zona intravilană, dar suficient de mare (a ajuns la peste 600 ha) încât să dispărem în pădure și să fim singuri cu păsările și cicadele. Când e caniculă, ne odihnim în curentul de aer rece care iese pe o gură de mină. Iar acum că industria oțelului a scăzut mult, iar mașinile sunt mai puțin poluante, priveliștea din vârf peste vale este mai limpede decât înainte.
Într-o dimineață din vara aceasta, am ieșit devreme la o plimbare cu Jerri Haslem, primul membru senior de culoare din administrația parcului, recrutată chiar anul trecut. S-a născut la Birmingham în 1963, mi-a spus ea în timp ce mergeam de-a lungul căii ferate înguste pe care se transporta odinioară minereul spre topitorii. Tatăl ei lucrase în industria oțelului, iar ea se născuse într-o maternitate pentru negri, într-un subsol de spital, într-un oraș care preferase să-și închidă parcurile publice decât să le desegregheze.
9.
„Cea mai mare amenințare la adresa mediului este îndepărtarea omului de natură”, a spus Wendy Jackson.
„Nu poți conserva un lucru decât dacă-l iubești.”
Cu două zile înainte de nașterea ei, segregaționiștii albi detonaseră o bombă în biserica baptistă de pe 16th Street și omorâseră patru fetițe – o faptă infamă care a influențat țara să adopte Legea Drepturilor Civile.
Haslem tocmai renunțase la cariera corporatistă când directorul parcului Red Mountain, T.C. Mclemore, a convins-o să-l ajute să-și sporească vizibilitatea. În primii ani, după cum mi-au spus amândoi, planul era ca parcul să devină o destinație de aventură pentru alergători montani, amatori de mountain biking și de tiroliană. „Era un parc pentru oamenii din Homewood”, a spus Haslem, referindu-se la suburbia cu populație predominant albă în care locuim și eu și soția mea. „Dar se află în Birmingham!”
Pandemia a lovit crunt orașul Birmingham. În vară, avea o gaură în buget de 63 de milioane de dolari, produsă de reducerea încasărilor din taxe după închiderea afacerilor, iar virusul se tot răspândea. Și Red Mountain avea în față un viitor dificil, observa Mclemore: este un parteneriat public-privat cu prea puține fonduri de la stat. Pe de altă parte însă, pandemia ajutase parcul: avea mai mulți vizitatori ca niciodată. Localnicii negri îl vizitau în număr record, spunea Haslem. Veneau ca să iasă din case, să se plimbe prin natură, să „mai asculte și ei păsările”.
„E nevoie de multe forțe diferite”, a adăugat Haslem. Vorbeam despre cum ar putea prinde sămânța aceasta de noutate. „Trebuie să se implice administrația, comunitatea, omul de rând, sărac sau bogat. Toată lumea. Dacă vin doar săracii, nu va funcționa. Dacă vin doar bogații, iar nu va funcționa. Acum se întâmplă organic, din cauza pandemiei.”
jUltimul articol principal pe teme de mediu al editorului Robert Kunzig a abordat economia circulară. John Chiara, artist din San Francisco, își proiectează și construiește singur camerele foto.