Maria, Maria

Stau la coadă să văd cea mai celebră rezidentă a abației, o statuie a Fecioarei de la Montserrat, sau Madona Neagră. A fost vopsită în negru la un moment dat și nu i s-au mai redat culorile originale. Se așteaptă cel puțin o oră, așa că încep să mă răzgândesc. Până mă apropii de destinație și văd o femeie în vârstă cum sărută panoul de sticlă din fața statuii. Pe față îi curg lacrimi adevărate. Sunt un cinic, dar cine sunt eu să o judec? Nu știu ce a adus-o aici.