National Geographic Traveller Romania
Ce văd doar păsările
Când ajungeți în Galápagos, se instaurează o altfel de normalitate”, spune Mark Thiessen, fotograf National Geographic. „Una în care animalele nu se tem de dvs.”, spune Thiessen, care ghidează multe călătorii National Geographic Expeditions în Galápagos. Fauna fără frică le permite vizitatorilor să vadă de incredibil de aproape tot felul de animale terestre, acvatice și zburătoare, de la iguane marine care lenevesc pe roca vulcanică până la alcatrazi-de-Nazca (precum cel de mai sus) pe plajă. Thiessen recomandă să vă luați un aparat foto subacvatic, pentru a surprinde imagini inedite cu pinguini, lei-de-mare și mulțimea de pești pe care îi puteți vedea cu snorkelul în jurul insulelor. „Sunt o mulțime de ocazii de fotografiat în apă”, spune Thiessen. Dar cel mai important e să aveți răbdare și să anticipați momentul. „Dacă nu sunteți pregătit, mai ales sub apă, nu prindeți fotografia.”
Cum să surprindem fauna din Galápagos prin obiectiv.
Note de festival Gărâna URMARE DIN PAGINA 74 Fiecare casă are propria belvedere. Aici, grădina coboară, umbrită, un mare tăpșan de-un verde îmbătător, colorat cu trambuline și alte jocuri de copii.
CLANUL
S-a implicat în festival de la ediţia a treia, când era manager la un post de radio timișorean. Acum e mama și tata festivalului. El și cu familia lui. Nu, nu e doar o expresie.
Masa de Crăciun e sfântă în clanul Giura. Se adună fără greș, de pe toate meleagurile – București, Timișoara, Cehia – ca să fie împreună. Dar și de data asta masa de familie s-a transformat într-o ședinţă de festival. Pentru că toţi lucrează la organizarea evenimentului de la Gărâna.
Cum lucrează împreună? Ca în familie – se iubesc, se ajută și se ceartă. Mai ales că tata, directorul Marius Giura, nu prea e de acord cu ideile copiilor. Lor le place un line-up mai contemporan, o grafică modernă, el vrea să aducă „marii clasici”, mama ascultă toată ziua noile proiecte muzicale, iar Caius, fratele corporatist de peste hotare, e trimis în prospecţie pe la concerte. Mătușa stă la bilete, adolescenţii fac strajă în culise, unchiul e support-team pentru toată familia. Mezina, Simona, a rebranduit evenimentul și e înger păzitor al artiștilor, verișoara ei e responsabilă de merchandising. Acum vreo 25 de ani, familia petrecea vacanţele la Văliug, unde copiii hălăduiau toată ziua după mure pe la Coveiul lui Teșilă, mergeau la raci („Aveam diferite reţete, le găteam chiar acolo, pe foc”, spune Simona) se îmbăiau în lacul Gozna și campau pe mal, cu gașca. Anul acesta muncesc non-stop, însoţiţi de cei doi bebeluși și trei câini ai familiei și de o infinită răbdare binevoitoare. Au adus 15.000 de oameni la concertul din 2007 când a cântat Garbarek. În 2017 estimează că s-au perindat cam 5.000 de oameni pe seară. „Acum trei ani, soră-mea, Cristina, urma să nască și nu a fost la festival. Ne-am făcut poză de grup și am lăsat loc să o adăugăm și pe ea în photoshop, iar ea stătea acasă și plângea… A zis că nu mai lipsește niciodată.”
LENE 4 – EPILOG
Terasa suspendată de la Gotschna, cea mai cochetă pensiune din sat, plutește peste vale, cu vedere spre Poiana Lupului. Probabil că seara vântul îţi aduce jazzul aici, la masă. Dar cum noi serile am stat lângă scenă, luăm micul dejun. Nu trebuie decât să privești în jur și să nu uiţi să respiri. Privim în jur. Mâncăm. N-am prins supa-cremă de vinete. Poate la anul.
Cum spuneam, în spatele fiecărei case de pe coama de piatră a Gărânei se deschide o altă belvedere. La Raza de Soare, în curtea muzeului, e cea mai largă vale, la ArtHouse e cea mai intimă, la Barbara Richer e cea mai englezească, iar la Kibbutz, restaurantul urban șic de peste drum de han, e o priveliște atât de frumoasă că am vrut să mă instalez într-un șezlong și să nu mai plec. Rămâne pentru ediţia a XXII-a.