GRECIA PEN­TRU CUNOSCĂTORI

Pon­turi de la lo­cal­nici, în cinci in­su­le mai puțin cu­nos­cu­te din Ege­ea de Nord.

National Geographic Traveller Romania - - SUMAR - Text: Că­tă­lin Gru­ia Fo­to: Bog­dan Croi­to­ru

Asta se întâmplă de mii de ani în Ika­ria, un­de rețe­ta fe­ri­ci­rii înse­am­nă viață ac­ti­vă, mânca­re ușoa­ră, aer cu­rat, iz­voa­re ter­ma­le vin­de­că­toa­re, co­mu­ni­ta­te su­da­tă și mul­tă voie bu­nă. „Es­te o in­su­lă bi­ne­cu­vânta­tă cu de toa­te, dar în po­rții mici“, spu­ne Ma­ri­na Mo­u­las, pro­pri­e­ta­ra pen­si­u­nii Ma­ri­na din orașul Ther­ma.

„De re­gu­lă, să­ră­cia du­ce la dis­pe­ra­re, însă în une­le ca­zuri poa­te ro­di în mândrie, au­to­de­ter­mi­na­re, aju­tor re­ci­proc, ega­li­ta­te, vo­lun­ta­riat, ve­se­lie“, spu­ne Theo Dor­gan, scri­i­tor ir­lan­dez ca­re a bă­tut toa­tă Grecia timp de 40 de ani înain­te de a fa­ce o fi­xație pe Ika­ria, un­de de 11 ani se întoar­ce să lu­cre­ze în fi­e­ca­re pri­mă­va­ră, de re­gu­lă în lu­na mai, împreu­nă cu par­te­ne­ra lui, po­e­ta Pau­la Me­e­han.

Ia­tă că da­că sta­tul te la­să în pa­ce, nu es­te in­te­re­sat să te aju­te pen­tru că n-are ce să îți ia, nu se in­sta­le­a­ză anar­hia, ci so­li­da­ri­ta­tea, co­mu­na, tri­bul își rein­tră în drep­turi. De-a lun­gul tim­pu­lui, de la Impe­ri­ul Bi­zan­tin încoa­ce, oa­meni im­por­ta­nți, in­te­lec­tua­li, fun­cți­o­nari ca­pa­bi­li, ca­re din­tr-un mo­tiv sau altul au căl­cat pe bec, au fost exi­lați aici. Lo­cal­ni­cii se lau­dă cu stro­pii lor de sânge al­bas­tru…

Însă Ika­ria nu es­te pen­tru ori­ci­ne. Aici nu vei gă­si lux sau or­ga­ni­za­re de 5 ste­le, ci viață re­a­lă, fru­mu­sețea ne­ma­chia­tă a unui loc săl­ba­tic ca­re tre­bu­ie des­co­pe­rit. De-asta es­te bi­ne să ai de par­tea ta fie un lo­cal­nic ca­re să te ghi­de­ze, fie mult timp – să poți des­co­peri sin­gur. „În ori­ce caz, es­te un loc cu o ener­gie apar­te, per­fect nu atât pen­tru dis­tra­cții și ac­ti­vi­tăți, cât pen­tru a co­bo­rî în ti­ne însuți“, spu­ne Theo Dor­gan.

ATRA­CȚII

În ur­mă cu 3.000 de ani, in­su­la era de­ja o des­ti­nație de spa & te­ra­pie grație iz­voa­re­lor sa­le ter­ma­le. Dis­ci­po­lii lui Ascle­pi­on re­co­man­dau tra­ta­men­tul pe­le­ri­ni­lor veniți la iz­voa­re­le mi­ra­cu­loa­se ale Ika­ri­ei în fun­cție de cum in­ter­pre­tau vi­sul avut în pri­ma noap­te. Hi­dro­te­ra­pie (băi de ma­xi­mum 20 de mi­nu­te, un ci­clu com­plet de 21 de băi) într-unul din iz­voa­re­le bo­ga­te în ra­diu din par­tea de sud a insu­lei es­te re­co­man­da­rea de ba­ză a lui Theo Dor­gan. Ai mai mul­te opți­uni: fie în lo­curi un­de iz­voa­re­le sunt cap­ta­te pen­tru tra­ta­ment, cu baie (ha­mam) sau

ja­cuz­zi, cum sunt băi­le pri­va­te sau mu­ni­ci­pa­le din Ther­ma ori Agias Ki­ri­kos, sau pur și sim­plu ce­le câte­va iz­voa­re nea­me­na­ja­te, ca­re se var­să di­rect în ma­re la Lef­ka­da, Ther­ma sau Fa­ros (un­de nu tre­bu­ie să plă­tești).

„Pen­tru o po­rție con­sis­ten­tă de voie bu­nă ika­re­ză mer­gi la o pa­ni­ghiri, una din­tre pe­tre­ce­ri­le or­ga­ni­za­te lo­cal cu oca­zia zi­lei sfântu­lui ca­re pa­tro­nea­ză sa­tul. Mânca­re, mu­zi­că, dan­suri tra­diți­o­na­le – to­tul în mo­dul cel mai au­ten­tic, afa­ră, în piața cen­tra­lă sau în cur­tea bi­se­ri­cii (da­că es­te timp fru­mos), sau da­că se ni­me­rește toam­na târziu, în că­mi­nul cul­tu­ral sau la școa­lă. Sunt 70 de sa­te, te vei ni­meri la una“, re­co­man­dă Ma­ri­na Mo­u­las.

Pen­tru greci, pe­tre­ce­rea e ne­ce­sa­ră ca ae­rul. Înce­pe la că­de­rea se­rii și ți­ne până târziu în noap­te. Noi ne-am ni­me­rit la cea din sa­tul Ka­ta­fy­gi, de Sfântul Du­mi­tru. La lo­te­rie, am avut nu­mă­rul câști­gă­tor, 53, ca­re mi-a adus un stor­că­tor de fruc­te.

„Da­că vrei să înțe­le­gi mai mul­te des­pre cum a ajuns Ika­ria așa cum e, mer­gi la Mu­zeul de Fol­clor din Agia Ki­ri­kos“, te înde­am­nă chel­ne­rița Anas­ta­sia Lan­ning. Dar ve­zi că nu es­te des­chis tot tim­pul. Tre­bu­ie să-l suni înain­te pe cu­ra­to­rul The­mis­to­clis Kat­sa­ros (210.8236217) și să-ți faci o pro­gra­ma­re. El a fă­cut acest mu­zeu. Ai ne­voie și de un ghid sau tran­sla­tor, pen­tru că Kat­sa­ros nu vor­bește en­gle­za. În con­trast, Mu­zeul de Arhe­o­lo­gie din lo­ca­li­ta­te es­te mo­dern, cu ex­pli­cații în en­gle­ză.

Fer­mi­e­rul Za­ha­ria Mo­u­las, pro­pri­e­tar a 3.000 de măs­lini, te che­a­mă la o vi­zi­tă la stânca lui Ika­rus, un­de s-ar fi pră­bușit ero­ul mi­to­lo­gic. E un câmp de mar­mu­ră cât ve­zi cu ochii, ca un pa­ti­noar so­lar alb, puțin încli­nat spre ma­re. În par­tea opu­să, pe dealuri, sunt li­ve­zi de măs­lini cât ve­zi cu ochii. Pe alo­curi ma­rea a mâncat ca o ca­rie atot­pu­ter­ni­că din mar­mu­ră, creând pis­ci­ne mai mici sau mai mari, un­de apa se încăl­zește și poți fa­ce baie. Un fel de ce­no­te ika­ri­e­ne în mi­nia­tu­ră. Tot aici es­te în con­stru­cție un te­a­tru de mar­mu­ră al­bă în aer li­ber (doar o la­tu­ră es­te ga­ta), un­de va­ra sunt pu­se în sce­nă pi­e­se an­ti­ce du­pă Eu­ri­pi­de și So­fo­cle. Din dru­mul prin­ci­pal tra­seul es­te mar­cat cu un punct roșu pe alb. Se poa­te co­bo­rî cu mași­na fă­ră pro­ble­me.

Cas­te­lul Kos­ki­na, pește­ra de lângă sa­tul Pe­tro­pu­li, o dru­meție prin pă­du­rea Ran­ti și tem­plul an­tic Arte­mi­dos sunt ce­le pa­tru su­ges­tii ac­ti­ve ale lui Di­mi­tri Les­ses, in­sta­la­tor, al­pi­nist, spe­o­log, au­to­rul unui di­cți­o­nar gre­co-ika­rian, ta­tă și fer­mi­er din lo­ca­li­ta­tea Evdi­los.

La cas­te­lul Kos­ki­na, cel bă­tut de vânturi, poți ur­ca cu mași­na pe dru­muri șer­pu­ind în ac de păr prin­tre vii și stâncă­rii, preț de 10 mi­nu­te, și tot atâtea Ta­tăl nos­tru. Sau pe jos, în vreo 40 de mi­nu­te. De sus ai o ve­de­re pa­no­ra­mi­că a insu­lei. Când­va a fost un punct stra­te­gic im­por­tant, azi es­te cu­ce­rit de ca­pre.

Pește­ra din Pe­tro­pu­li es­te re­la­tiv mi­că, în jur de 50 m, și

ac­ce­sul es­te mai greu doar la in­tra­re. Mai de­par­te, urci că­tre pă­du­rea Ran­ti ca prin­tr-un ta­blou re­nas­cen­tist cu stâncă­rie și tu­fișuri li­lia­chii.

Ame­ri­can­ca Lau­ra Mag­gos a moște­nit ca­sa stră­bu­ni­cu­lui ei din Mag­ga­ni­tis (a do­ua ca­să de sub bi­se­ri­că) și s-a mu­tat anul tre­cut cu fa­mi­lia în Ika­ria. Și ea îți re­co­man­dă o plim­ba­re la va­le, prin pă­du­rea Ran­di. Poți să urci și cu mași­na, apoi co­bori la va­le până în Mag­ga­ni­tis, pe tra­seul mar­cat 3-4 ore.

„Mer­gi sâmbă­tă în Akka­ma­tra, cen­trul ge­o­gra­fic al insu­lei și cen­trul ad­mi­nis­tra­tiv de-a lun­gul tim­pu­lui. E un loc cău­tat de tu­riști, dar cu o ener­gie cu to­tul spe­cia­lă“, spu­ne Ka­te­ri­na Amor­gaia­nou, de trei ani șe­fa băi­lor mu­ni­ci­pa­le din Ther­ma.

CAZARE

Agri­o­ly­cos Pen­si­on din Ther­ma es­te acla­ma­tă de Theo Dor­gan ca un fel de Gră­di­nă a lui Epi­cur – într-o in­ter­pre­ta­re mo­der­nă și ma­ri­nă. Theo a scris șap­te că­rți în ace­as­tă pen­si­u­ne, cu­i­bul pen­tru pri­e­teni al bă­trânei doam­ne Vo­u­la Ma­no­la­rou, ca­re, du­pă o viață într-o po­ziție de top la un ho­tel de 5 ste­le din Ate­na, a re­venit în Ika­ria și a per­fe­cți­o­nat ar­ta os­pi­ta­li­tății la Agri­o­ly­cos (lu­pul săl­ba­tic). Vo­u­la tro­nea­ză pes­te toți și toa­te ca o cloșcă au­to­ri­ta­ră, ma­ni­fes­tând o gri­jă ge­loa­să de Iah­ve pen­tru pu­ișo­rii ca­re îi ocu­pă ce­le 14 ca­me­re. La iz­voa­re­le fi­er­bi­nți ce ali­men­tau ter­me­le an­ti­ce din lo­ca­li­ta­te se poa­te ajun­ge prin fun­dul cu­rții ei, sau îno­tând preț de 10 mi­nu­te.

Za­ha­rao­u­la’s rooms din Mag­ga­ni­tis es­te fa­vo­ri­ta Lau­rei Mag­gos. Di­mi­tri Les­ses pre­fe­ră Thea's Inn din Nas, în apro­pi­e­re de pla­ja lo­ca­lă, o ca­să a zâmbe­te­lor di­ri­ja­tă cu mult su­flet și pri­ce­pe­re de pro­pri­e­ta­ra Thea.

Pen­tru ate­nia­na Na­sia Pe­tro­po­u­lou, cel mai ta­re ho­tel de pe in­su­lă es­te Pyr­gos, o fos­tă moa­ră de vânt ame­na­ja­tă cu mul­tă artă de ar­hi­tec­tul Spy­ros Tes­kos în ca­pi­ta­la Agi­os.

MÂNCA­RE

Mel­te­mi, în Ther­ma, Tsa­ki, în Gla­re­do și Aro­dou, în Xi­lo­syr­tis sunt ta­ver­ne ex­ce­len­te, es­te de pă­re­re Theo Dor­gan. Toa­te-s pe ma­lul ma­rii, însă ve­de­rea de pe te­ra­sa Aro­dou nu-i plă­ti­tă nici cu aur, mai ales la apus când ve­zi în za­re in­su­le­le Sa­mos și Furni, scăl­da­te în tonuri de oranj. Elef­te­ria, pa­troa­na de la Aro­dou, fa­ce gri­luri ex­ce­pți­o­na­le. La Mel­te­mi toa­tă mânca­rea es­te de­li­ci­oa­să, însă chel­ne­rița Ma­ria Perri iu­bește mpwkri me­ze, to­ca­na iu­te a beți­vu­lui.

Pen­tru elec­tri­cia­nul Ste­li­os Ye­na­kis, cel mai bun su­vla­ki din Egee es­te la pre­mia­ta ta­ver­nă Gre­go­ry, pe pla­ja prin­ci­pa­lă din Fa­ros. Pro­pri­e­ta­rul Mil­tia­dis Sa­fou se ți­ne de­par­te de ex­pe­ri­men­te fis­ti­chii, la el gă­sești mânca­re tra­diți­o­na­lă gre­ce­as­că, sim­plă, din in­gre­di­en­te lo­ca­le.

„Te rog, ori­ce ai fa­ce, nu ra­ta Pe­rix“, mă înde­am­nă Ka­te­ri­na Amor­gaia­nou.

Pen­tru Lau­ra Mag­gos, Ka­fe­nio din Mag­ga­ni­tis es­te cea mai bu­nă ale­ge­re. Vi­neri se­a­ra au mânca­re bu­nă și mu­zi­că tra­diți­o­na­lă gre­ce­as­că.

„Ba cea mai bu­nă mânca­re de pe in­su­lă es­te aca­să la mi­ne“, spu­ne fer­mi­e­rul Za­ha­ria Mo­u­las, ca­re are 3.000 de măs­lini în Vaoni. „Am cea mai bu­nă brânză, cel mai bun ulei de măs­li­ne, cel mai bun vin, cea mai bu­nă car­ne de ca­pră, toa­te ale me­le, de la fer­mă. Ce altce­va îți mai tre­bu­ie?“

S-ar pu­tea să ai­bă drep­ta­te. Și-s mu­lți ni­ko­ki­ris (gos­po­dari buni) ca el pe Ika­ria.

PLA­JE

Pen­tru tu­riștii ca­re își iau in­for­mația pre­pon­de­rent de pe net nu exis­tă ni­ci­un du­biu: pla­ja mo­men­tu­lui în Ika­ria es­te Sey­chel­les din Mag­ga­ni­tis. Însă nu toa­tă lu­mea o cau­tă. În ni­ci­un caz lo­cal­ni­cii. „Mai bi­ne mer­gi la Ne­a­gia, pen­tru li­niște și săl­bă­ti­cie, ca să ai pla­ja nu­mai pen­tru ti­ne“, re­co­man­dă băi­eșița Ka­te­ri­na Amor­gaia­nou.

Ti­ne­rei Anas­ta­sia Lan­ning îi pla­ce Sf. Ge­or­gos din Dra­ka­no. Dar adau­gă gră­bi­tă că are și mai aproa­pe de ini­mă Syr­ti­ko, pla­ja cea bo­lo­vă­noa­să de sub Mă­năs­ti­rea Lef­ka­da. Aici se var­să și do­uă iz­voa­re ter­ma­le din Lef­ka­da. Nu sunt mar­ca­te în ni­ci­un fel, dar poți ve­dea sin­gur abu­rii. Aco­lo a co­pi­lă­rit de la 10 ani, când fa­mi­lia ei a venit pe Ika­ria, îi știe și iu­bește fi­e­ca­re bo­lo­van.

Chi­mis­ta Elpi­da Mar­ga­ri­ti, veni­tă de doi ani în Ika­ria, re­co­man­dă pla­ja Agi­os Ge­or­ghi­os afla­tă lângă Sanc­tua­rul Dra­ka­no, cu al său em­ble­ma­tic turn ro­tund. „E sin­gu­ra pla­jă cu ni­sip din par­tea de sud a insu­lei. Na­tu­ră săl­ba­ti­că, lu­me puți­nă, ape de cleștar, mai ce­va ca-n La­gu­na Al­bas­tră. Pe­ri­oa­da cea mai bu­nă: mai-iunie. Dar es­te un loc re­la­tiv inac­ce­si­bil, adu-ți mânca­re și bău­tu­ră pen­tru o zi între­a­gă, aici nu-i de o baie scur­tă și ga­ta“, spu­ne ea.

Elec­tri­cia­nul Ste­li­os Ye­na­kis are o slă­bi­ci­u­ne pen­tru ce­le sfin­te: pla­ja Ie­ro și pește­ra lui Di­o­ni­sos, afla­tă în apro­pi­e­re. De fapt, aș îndrăzni să hu­lesc că nu-i chiar o pește­ră, ci mai de­gra­bă un por­tal, o sco­bi­tu­ră ma­re în stâncă. Dar când mă gândesc la mu­lți­mea de oa­meni ca­re au vene­rat aces­te lo­curi de-a lun­gul se­co­le­lor, îmi vi­ne să-mi iau glu­ma îna­poi. „E un loc fru­mos și foar­te bun pen­tru pes­cu­it – cu ar­ba­le­ta su­bac­va­ti­că sau, pur și sim­plu, la un­diță“, adau­gă Ste­li­os.

Lau­ra Mag­gos pre­fe­ră pla­ja lo­ca­lă din Mag­ga­ni­tis, ca­re es­te la 6-7 mi­nu­te de ca­sa ei.

SUVENIRE

„Du aca­să dul­ci­uri de la Ate­li­e­rul cu Dul­ci­uri Tra­diți­o­na­le al Coo­pe­ra­ti­vei Fe­mei­lor din Ra­ches“, te înde­am­nă Ma­ri­na Mo­u­la. „Pri­e­te­nii din SUA îmi cer mi­e­re de cim­brișor săl­ba­tic sau vin roșu fă­cut în ca­să“, spu­ne Lau­ra Mag­gos.

„Nea­pă­rat dul­ci­uri de la Tes­kos! Dul­ce­ața de cai­se e cea mai bu­nă“, cântă în cor Elpi­da Mar­ga­ri­ti și Ka­te­ri­na Amor­gaia­nou.

Cu vin și car­ne de ca­pră pe me­se, să­te­nii din Ka­ta­fy­gi se ve­se­lesc între do­uă run­de de dans, la pa­ran­ghe­lia de Sfântul Du­mi­tru (stânga). Având re­pu­tația unui edi­fi­ciu im­po­si­bil de cu­ce­rit, cas­te­lul Kos­ki­na a fost con­stru­it de bi­zan­tini în se­co­lul al...

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.