FOTOJURNAL

VĂ­ZU­TĂ DIN CA­NOE

National Geographic Traveller Romania - - Sumar - A DO­UA ZI NE-AM TRE­ZIT DIS-DE-DI­MI­NEAȚĂ,

Del­ta Du­nă­rii, vă­zu­tă din ca­noe.

Text: Car­mi­na Nițes­cu Foto: Că­lin Stan

Am fost în Del­tă de mul­te ori, însă de fi­e­ca­re da­tă am mers pe va­rian­ta plim­bă­ri­lor cu bar­ca cu mo­tor. De da­ta ace­as­ta însă, am vrut o va­ca­nță tih­ni­tă, cu ca­noe.

Du­pă o scur­tă aco­mo­da­re cu Mi­la 23 și pen­si­u­nea un­de eram ca­zați, ni s-a fă­cut in­struc­ta­jul de uti­li­za­re a ca­no­e­lor du­ble și, ușor-ușor, mi­ni­flo­ta noas­tră de 8 a por­nit în ex­plo­ra­re. Am tre­cut cu bi­ne de pri­mul hop – coor­do­na­rea cu­plu­lui din fi­e­ca­re bar­că –, apoi a ur­mat tra­ver­sa­rea ca­na­lu­lui prin­ci­pal, Du­nă­rea Ve­che, loc frec­ven­tat de nu­me­roa­se am­bar­cați­uni cu mo­tor. Du­pă ce am in­trat pe ca­na­le­le adia­cen­te, ne-am re­la­xat com­plet, pur­tați de cu­ren­tul lin al apei. În jur mi­ro­sea a flori și a va­ră.

Am avut cu noi atât o har­tă fi­zi­că, nu­mai bu­nă pentru ori­en­ta­rea ge­ne­ra­lă în spațiu, însă de ma­re aju­tor ne-a fost Osmand, o apli­cație de GPS dis­po­ni­bi­lă pe te­le­fon, ce nu are ne­voie de ac­ces la in­ter­net, nici de sem­nal la mo­bil pentru a fun­cți­o­na (în Del­tă sunt mul­te lo­cu­ri­le în ca­re ră­mâi fă­ră sem­nal sau treci pe rețe­aua Ucrai­nei). În plus, are in­te­gra­te toa­te ca­na­le­le mici și foar­te mici ale Del­tei, dar și sen­sul în ca­re cur­ge apa pe fi­e­ca­re – in­for­mații ex­trem de uti­le.

Pe mă­su­ră ce te adâncești în Ca­na­lul Vârși­na – ca­re are ma­xi­mum 10 me­tri lăți­me – ob­ser­vi tot mai mul­te: de la lim­pe­zi­mea apei și nu­fe­rii al­bi sau gal­beni proas­păt înflo­riți, până la stu­ful de pe mar­gi­ne, ce adă­pos­tește mul­te spe­cii de am­fi­bi­eni, pă­sări și alte vi­ețu­i­toa­re des­pre ca­re știi că sunt aco­lo, dar nu le prin­zi nici mă­car cu coa­da ochi­u­lui.

Din când în când se au­de câte o bă­taie de ari­pi și te oprești din vâslit, ca să nu spe­rii și alte pă­sări și să ob­ser­vi un­de-s pi­ti­te. Ve­zi astfel o mu­lți­me de egre­te, cor­mo­rani și stârci. Și te lași

„O CA­NOE DU­BLĂ ȘI DO­UĂ PA­GAIE. Ia­tă-le, sunt RESPONSABILITATEA voas­tră – să le adu­ceți îna­poi între­gi. Ate­nție, acos­tați NU­MAI UN­DE E PĂ­MÂNT, altmin­teri RISCAȚI să spar­geți fun­dul ca­no­ei”, ne-a spus gaz­da noas­tră, Ili­uță, în timp ce ne pre­da „JUCĂRIILE”.

sur­prins de vi­ețu­i­toa­re­le de la ni­ve­lul apei: une­ori câte un pește să­rind, alte­ori li­pi­tori și melci pe tul­pini sau ghi­cești pe un­de sunt broaște­le de pe sub frun­ze. Tim­pul pa­re di­la­tat și si­mți li­niștea cea mai adâncă aici, în mij­lo­cul ape­lor.

Du­pă câțiva kilometri de vâslit, te oprești la um­bra unei săl­cii bă­trâne. La ca­pă­tul ca­na­lu­lui e in­tra­rea în Gârla Vârși­na, un­de-s cu­re­nți mai se­ri­oși. Oda­tă aju­nși pe lac, pri­ma sen­zație e de încânta­re, ca și cum ai fi des­co­pe­rit lu­mea. Vântul adie ușor, iar soa­re­le e mai puțin do­go­ri­tor. Ori­zon­tul plau­ri­lor pa­re aproa­pe. Vă­zut de sus, lacul se­a­mă­nă cu un gi­gant ce adă­pos­tește, ici și co­lo, in­su­le ce zici că-s ade­vă­ra­te con­ti­nen­te.

Entu­zias­mați de pei­saj, nici nu ne-am dat se­a­ma că ne-a luat cu­ren­tul și ne-a dus în larg, spre mij­lo­cul la­cu­lui. Am încer­cat să ne împo­tri­vim, fă­ră suc­ces – cu­ren­tul era prea pu­ter­nic. Și cum ne gânde­am noi la tot fe­lul de stra­te­gii – agi­tația ajun­se­se la co­te ma­xi­me –, na­tu­ra ne-a ofe­rit so­luția: ne-am oprit într-un plaur. Am pri­vit împre­jur și ne-am dat se­a­ma că ve­de­am o no­uă față a Del­tei, una par­că și mai vie. Ne-am re­fă­cut fo­rțe­le și ne-am întors vâslind aga­le până în sat.

ne-am îmbră­cat bi­ne, am pus ca­fe­aua în ter­mos și am por­nit. Era bez­nă încă, noi ador­miți, iar na­tu­ra mai tre­a­ză de­cât ne ima­gi­na­se­răm. Am vâslit că­tre un alt lac, un­de știam că ur­ma să avem un spec­ta­col al pă­să­ri­lor la ră­să­rit – Lacul Ră­dă­ci­nos.

Di­mi­neața în Del­tă este des­tul de frig chiar și în lu­ni­le de va­ră. Ce­ața groa­să fa­ce lu­cru­ri­le și mai in­te­re­san­te: la fi­e­ca­re pas poți da pes­te tot fe­lul de pă­sări ca­re sunt aproa­pe im­po­si­bil de vă­zut zi­ua – cum e stârcul de noap­te, de exem­plu. Am mers mai de­par­te, nu ave­am timp să ne gândim la frig și ne-am încăl­zit dând din pa­gaie până am ajuns în Lacul Ră­da­ci­nos, chiar înain­te de ră­să­rit.

Lacul plin de tot fe­lul de ră­dă­cini e un fel de pa­ra­dis atât pentru pes­cari, cât și pentru pă­să­ri­le ce po­po­sesc aici în fi­e­ca­re va­ră. La in­tra­rea în lac, mai mu­lți pes­cari veni­se­ră să ve­ri­fi­ce pla­se­le. În apro­pi­e­re de băr­ci­le lor, câte un pes­că­ruș sau un pe­li­can plu­te­au aga­le pe apă, aștep­tând să le pi­ce și lor ce­va. Ne-am apro­piat pentru fo­to­gra­fii, apoi am plu­tit mai de­par­te, ușor, spre alte lo­curi, în spe­ra­nța de a gă­si mai mu­lți pe­li­cani.

Am reușit să dăm pes­te o co­lo­nie între­a­gă chiar când soa­re­le prin­dea pu­teri și co­lo­ra ce­rul în nua­nțe de foc. Am ui­tat de timp, de ca­fea, de tot. Di­mi­neața e mo­men­tul pro­pi­ce pentru a-i ve­dea cum iau mi­cul de­jun nes­tin­ghe­riți.

O ma­re par­te din co­lo­nie se așa­ză în cerc și îi ve­zi cum ba­gă

ca­pul în apă să pes­cu­ias­că – toți de­o­da­tă, creând un cerc în ju­rul vreu­nui banc de pești și împin­gându-i spre mal, spre apă mai mi­că, un­de sunt mai ușor de prins. La su­pra­față se mai văd doar co­zi­le, apoi, pes­te câte­va se­cun­de, îi ve­zi că se ri­di­că. Din nou, la uni­son. Re­pe­tă sche­ma de mai mul­te ori, până se sa­tu­ră. În co­lo­nie exis­tă mai mul­te ro­luri – de exem­plu, în mo­men­tul în ca­re ma­jo­ri­ta­tea pe­li­ca­ni­lor se așa­ză în cerc și încep să pes­cu­ias­că, în afa­ra cer­cu­lui ră­mân câțiva „de pa­ză”. Abia când toți ter­mi­nă cu mi­cul de­jun, le vi­ne și lor rândul la ma­să.

Du­pă fes­ti­nul de di­mi­neață, pe­li­ca­nii ne-au ofe­rit și un spec­ta­col în zbor. I-am vă­zut cum se așa­ză câte 7-8 în co­loa­nă și por­nesc în zbor de­o­da­tă. De fi­e­ca­re da­tă când se ri­di­că în zbor au­zi în apă „ple­osc, ple­osc”, semn că se des­prind cu greu. Ate­ri­za­rea însă e foar­te grați­oa­să și li­nă – la su­pra­fața apei prin­zi doar un mic fâsâit. Spec­ta­co­lul a du­rat în jur de o oră, însă ci­ne să se fi ui­tat la ce­as? Noi, fer­me­cați de tot ce ne încon­ju­ra, am sa­vu­rat fi­e­ca­re se­cun­dă.

Când pe­li­ca­nii au înce­put să dea sem­ne că re­pre­zen­tația lor se apro­pie de sfârșit, am por­nit din nou aga­le, vâslind, spre sat. Dru­mul de întors s-a do­ve­dit a fi și mai lung de­cât cel de dus, pentru că ne-am tot oprit să ad­mi­răm pă­sări fe­lu­ri­te la ta­bi­e­tu­ri­le de di­mi­neață. Am avut no­ro­cul să dăm pes­te o zo­nă înțe­sa­tă de cu­i­buri de chi­ri­ghițe-cu-obraz-alb. Sunt ce­le mai gă­lă­gi­oa­se pă­sări și di­mi­neața se pa­re că e mo­men­tul de ma­xi­mă agi­tație, mai ales că am prins pe­ri­oa­da cu­i­bă­ri­tu­lui. Pe o dis­ta­nță de câte­va zeci de me­tri am gă­sit zeci de cu­i­buri de chi­ri­ghițe – mi­cuțe și des­tul de greu de ob­ser­vat în ma­rea de ve­ge­tație aflată la su­pra­fața apei –, prac­tic for­ma­te din­tr-o aglo­me­ra­re mai ma­re de frun­ze și ră­mu­re­le așe­za­te pe frun­ze­le de la su­pra­fața apei.

Ne-a fost greu să de­o­se­bim cu­i­bu­ri­le la pri­ma ve­de­re, însă am avut un ghid bun ca­re ne-a ex­pli­cat to­tul. Și aici am stat aproa­pe o oră – chi­ri­ghițe­le erau ocu­pa­te fie cu con­stru­i­rea cu­i­bu­ri­lor, fie cu clo­ci­tul. Din loc în loc mai ve­de­am câte una cu câte un pește în ci­oc, ce venea să-l ofe­re par­te­ne­rei ce stă­tea în cu­ib.

Du­pă spec­ta­co­lul de la ră­să­rit ne-am întors la pen­si­u­ne să luăm mi­cul de­jun, pentru ca apoi să por­nim din nou cât e zi­ua de lun­gă pe la­curi, du­pă pă­sări.

Nu am fost de­za­mă­giți și am gă­sit ne­nu­mă­rați pe­li­cani, cor­mo­rani, egre­te, pes­că­ruși, stârci și chiar și pă­sări mai ra­re, cum e „pes­că­rașul al­bas­tru”. Unii pe­li­cani și cor­mo­rani au fost atât de pri­e­te­noși, încât ne-au lă­sat să ne apro­pi­em la mai puțin de un me­tru și să-i fo­to­gra­fi­em.

La fi­nal, du­pă o no­uă zi pli­nă de li­niște și tih­nă, a so­sit tim­pul să ne re­tra­gem spre sat. Abia acum ur­me­a­ză po­vești­le împăr­tăși­te la un pa­har de vin se­a­ra, în amurg.

Del­ta Du­nă­rii ți se dez­vă­lu­ie cu ade­vă­rat atunci când lași de­o­par­te mij­loa­ce­le de tran­sport mo­der­ne și ale­gi să o ex­plo­re­zi în tih­nă, într-o ca­noe.

Vântul adie ușor în timp ce sa­vu­răm o bi­ne­me­ri­ta­tă pau­ză de vâslit. Vă­zuți din dro­nă, plau­rii de pe Lacul Vârși­na ara­tă ca niște mici in­su­le (stânga). Gre­oi la de­co­la­re, dar foar­te grați­oși în zbor, pe­li­ca­nii ofe­ră un spec­ta­col fi­e­că­rui pri­vi­tor (dre­ap­ta).

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.