Comuna Sic

În partea nord-estică a județului, la circa 60 km de Cluj-Napoca, se află comuna secuiască Sic, unde bătrânii încă îmbracă zi de zi portul tradițional. Primul popas l-am făcut la Biserica Reformată, una dintre cele mai bine păstrate clădiri de cult (de la 1291) din Transilvania Centrală. Lucrări recente de reabilitare au pus în cea mai bună lumină atât edificiul în sine, cât și comorile din interior: fragmente de frescă din secolul al XIV-lea, tavanul casetat şi pictat, mobilierul pictat, orga şi clopotele din secolul al XVIII-lea. Sicul a fost masacrat și biserica arsă în urma năvălirii tătare din 24 august 1717, tragedie comemorată până astăzi de ziua Sf. Bartolomeu de către comunitatea secuiască. Am purces mai departe pe drumul județean 109D, la Rezervația Naturală Stufărișurile de la Sic, unde cât vezi cu ochii sunt stufărișuri, sărături și păduri umede – un mozaic de ecosisteme și o biodiversitate aparte. Stufărișul compact de pe Valea Coastei și Valea Sicului reprezintă al doilea cel mai mare corp de stuf din România, după Delta Dunării. În apropiere se află Lacul Știucii, singurul din Transilvania pe care se formează plauri, la fel ca în Deltă. Spre amiază, foamea ne-a împins spre restaurantul pensiunii Sovirag. Noi aveam poftă de pește, dar managerul Sallai Zsuzsi ne-a recomandat supă armenească de hurut, „din lapte bătut fiert cu pătrunjel și frunze de țelină până devine o cremă cu un gust amărui foarte bun”.