Cum ara­tă o zi ra­ta­tă

National Geographic Traveller Romania - - Editorial -

Mă pră­bușesc! Ser­pen­ti­nă du­pă ser­pen­ti­nă prin Mu­nții Arca­di­ei, de do­uă ore ba­lei­ez într-un echi­li­bru tot mai pre­car pe ban­che­ta din spa­te a du­biței și simt că o să mă pră­bușesc – fie în plic­ti­se­a­lă, fie în rău de mași­nă. Ba nu! Ui­te că dru­mul se îngus­te­a­ză ca într-un gât de sti­clă. Și toc­mai aici ne întâlnim cu o ca­mi­o­ne­tă-pa­puc. Urme­a­ză ju­mă­ta­te de oră de ce­ar­tă gre­ce­as­că pe prin­ci­pii, între un lo­cal­nic gră­san și scund, vână­tor, ca­re ne ara­tă pușca, și șo­fe­rul nos­tru, Fani, ca­re la rându-i se încă­pățânea­ză să nu dea îna­poi. Gno­mul-vână­tor are la 15 me­tri mai în spa­te o par­ca­re ma­re, un­de s-ar pu­tea re­tra­ge. Noi, o mi­că fi­ri­dă în stâncă …

– Am în mași­nă un câi­ne de vână­toa­re de 20.000 de eu­ro! ur­lă gno­mul.

Îmi zic că o fi la mij­loc vreo su­per­stiție de vână­tor ca­re îl împi­e­di­că să dea îna­poi. În ori­ce caz, ex­plo­zia ha­lu­ci­nan­tă de stri­gă­te, bă­tăi cu pum­nul în pi­ept și adre­na­li­nă con­ti­nuă. Abia du­pă ce înce­pe să se strângă lu­mea din sat, cel înțe­lept, adi­că șo­fe­rul nos­tru, ce­de­a­ză … Cum-ne­cum, du­pă trei ore, ajun­gem la țin­ta noas­tră: mă­năs­ti­rea Pro­dro­mu. Un­de su­năm și su­năm. Poar­ta încu­ia­tă. Un câi­ne la­tră tur­bat, în sta­re să tre­ze­as­că și mo­rții. Ni­mic. E ora 13.12. Am întârziat. Măi­cuțe­le se cul­că la ora 13, căci se tre­zesc noap­tea de la 3 pen­tru ru­gă­ci­u­ne. Ple­căm și du­pă vreo oră sun­tem în sa­tul Di­mit­sa­na. Chiar de la in­tra­re, un nou blo­caj ru­ti­er. Pe dru­mul îngust, un au­to­car nu mai poa­te da nici îna­poi, nici înain­te. Aștep­tăm și iar aștep­tăm. Di­mit­sa­na are nu­mai 250 de lo­cu­i­tori, co­tro­piți de cel puțin 10 au­to­ca­re pe zi.

Intrăm în ta­ver­na tra­diți­o­na­lă La Chi­pur. Omul ca­re ser­vește e fă­ră chef și cu mâini tre­mu­rânde. E tran­spi­rat și pa­re că ale­ar­gă de co­lo-co­lo ca un ne­bun, fă­ră să fa­că ni­mic util … Abia du­pă vreo oră ne adu­ce niște apă. (Mânca­rea avea să vi­nă pes­te 3 ore.) No­roc că ne întreți­nem cu omul de la ma­sa ve­ci­nă. Un uriaș re­la­xat, dar cu că­mașă căl­ca­tă la dun­gă. Ba­xe­va­nos Ha­ra­lam­bos. De la el, du­pă ce îi ară­tăm po­ze, aflăm că la prânz n-am fost nici mă­car la mă­năs­ti­rea bu­nă. Adi­că ne-a dus GPS-ul la Pro­dro­mu, ca­re e tot mă­năs­ti­re, tot de măi­cuțe, dar nu cea din Arca­dia ... Clar, n-a fost zi­ua noas­tră! Însă e zi­ua pe ca­re o țin min­te cel mai clar, poa­te cea mai fru­moa­să din toa­tă ex­cur­sia prin Peloponez! Toa­tă po­ves­tea la pag. 44. — Că­tă­lin Gru­ia, re­dac­tor-șef

Du­pă trei ore pe dru­muri în ac de păr și sa­te izo­la­te, ajun­gem la mă­năs­ti­rea Pro­dro­mu, agăța­tă ca un mic bal­con sin­gu­ra­tic al mun­te­lui.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.