IN­SU­LE­LE MAGDALENA CANADA

Într-o lume su­per­bă, dar ca­re te fa­ce să te si­mți mă­runt, o fo­to­gra­fă re­vi­ne să do­cu­men­te­ze fo­ci­le-de-Gro­en­lan­da.

National Geographic Traveller Romania - - Top 25 DE Calatorii 2020 Natura - TEXT ȘI FOTO: JENNIFER HAYES

CCând pășești pe ban­chi­ză, e ușor să uiți că sub ti­ne se află un întreg oce­an. E o lume îngheța­tă, re­du­să la ese­nță: ce­rul im­po­si­bil de albas­tru; soa­re­le stră­lu­ci­tor, re­flec­tat de o pă­tu­ră de ză­pa­dă proas­pă­tă; vântul ca­re vi­bre­a­ză ca un vi­o­lon­cel; și al­bul nes­fârșit, de jur-împre­jur, cât ve­zi cu ochii.

Aud apoi co­rul înde­păr­tat al ți­pe­te­lor de pui și ră­mân o vre­me ne­mișca­tă, as­cul­tând. E un mo­ment preți­os, pe ca­re vre­au să-l sa­vu­rez înain­te să-mi scot apa­ra­te­le de fo­to­gra­fiat. Sur­prind o ușoa­ră mișca­re pe o mu­chie de ză­pa­dă, ce­va mai în față: flu­tu­ra­rea ușoa­ră și cam stânga­ce a unei îno­tă­toa­re mi­cuțe. Văd un pui de fo­că, bi­ne cu­i­bă­rit într-o mic cu­ib de ză­pa­dă ca­re, mo­de­lat de căl­du­ra cor­pu­lui și mișcă­ri­le lui, îl apă­ră de vânt. Bla­na pu­i­u­lui încă are o ten­tă găl­bu­ie, de la li­chi­dul am­ni­o­tic. Când se ră­su­cește, pot să-i văd stra­tul gros de pla­cen­tă ro­za­lie.

Îmi aleg un loc ce­va mai departe, la o dis­ta­nță po­li­ti­coa­să, și înge­nun­chez în ză­pa­dă, ur­mă­rind și aștep­tând. Aud niște ples­căi­turi prin apă, însoți­te de o res­pi­rație scur­tă, cu ic­ne­te și mor­măi­turi, apoi văd o față cu mus­tăți și ochi mari, întu­ne­cați la cu­loa­re; se ri­di­că și su­pra­ve­ghe­a­ză împre­ju­ri­mi­le, din­tr-o cop­că în ghe­ață, nu departe. Fe­me­la ie­se la su­pra­față, fo­lo­sin­du-și ghe­a­re­le cur­ba­te ca să se ur­ce pe ban­chi­ză și să se târas­că până la pu­i­ul ei. Se întâlnesc cu o pu­pă­tu­ră de re­cu­noaște­re, nas li­pit de nas, pentru a sta­bi­li că se înru­desc: Tu ești pu­i­ul meu? Tu ești ma­ma mea? Fe­me­la se întoar­ce ca să-mi eva­lue­ze pre­ze­nța, sta­bi­lește că nu re­pre­zint o ame­ni­nța­re, își gă­sește o po­ziție co­mo­dă, pe-o par­te, închi­de ochii și înce­pe să-și alăp­te­ze pu­i­ul.

Bi­ne ați venit la creșa fo­ci­lor-de-Gro­en­lan­da din Gol­ful Sf. Lau­re­nțiu, în lar­gul Insu­le­lor Magdalena (Îles-de-laMa­de­lei­ne) din Québec, unul din­tre ce­le do­uă te­ri­to­rii din

Atlan­ti­cul de Nord-Vest unde vin să-și adu­că pe lume pu­ii. Fo­ci­le adul­te mi­gre­a­ză aici din zo­na arc­ti­că, fe­me­le­le ges­tan­te cău­tând zo­ne cu ghe­ață bu­nă, pe ca­re să poa­tă naște. Viața lor e obli­ga­to­riu le­ga­tă de ghe­ață: au ne­voie de o plat­for­mă ma­ri­nă sta­bi­lă, de ghe­ață, pentru ca pu­ii să poa­tă su­pra­vi­ețui. Aduși pe lume de la sfârși­tul lui februarie până la înce­pu­tul lui mar­tie, pu­ii sunt alăp­tați cam 12-15 zi­le înain­te să fie lă­sați sin­guri. Aces­te ti­ne­re făp­turi sunt prin­tre ce­le mai fas­ci­nan­te de pe pla­ne­tă, cu ochii lor de ob­si­dian, na­sul de căr­bu­ne și bla­na pu­foa­să ca un no­rișor.

Sca­nând pei­sa­jul, văd și alți pui, ce­va mai mari și mai ac­ti­vi, dar tot în fa­za de „hai­nă al­bă”. Năs­cuți de­ja de câte­va zi­le, sunt mai mă­rișori și au avan­ta­jul clar al tim­pu­lui, în lu­mea tot mai im­pre­vi­zi­bi­lă a schim­bă­rii cli­mei, cu im­pac­tul ei ine­rent asu­pra ghețu­ri­lor pe ca­re stau.

Pu­ii năs­cuți mai târziu au în mod spe­cial ne­voie de o pe­ri­oa­dă adec­va­tă de ghețuri sta­bi­le, ca să poa­tă su­pra­vi­ețui într-o lume în ca­re pri­mă­va­ra vi­ne tot mai de­vre­me de la un an la altul și adu­ce cu ea fur­tuni tot mai pu­ter­ni­ce, ca­re spul­be­ră sloi­u­ri­le de par­că le-ar bă­ga într-un blen­der uriaș. E greu să su­pra­vi­ețu­i­ești când te naști pe ghe­ață, ra­ta na­tu­ra­lă a mor­ta­li­tății e ri­di­ca­tă. Da­că adău­găm un se­zon cu tem­pe­ra­turi tot mai mari și ghețuri tot mai puți­ne, obți­nem o com­bi­nație mor­ta­lă pentru pu­ii de fo­că.

IN­SU­LE­LE MAGDALENA for­me­a­ză un ar­hi­pe­lag de in­su­lițe ca­re ara­tă ca niște va­se an­co­ra­te în cen­trul Gol­fu­lui Sf. Lau­re­nțiu. În 2011 am ajuns aici pentru pri­ma da­tă, într-o mi­si­u­ne Na­ti­o­nal Ge­o­grap­hic împreu­nă cu fo­to­gra­ful (și par­te­ne­rul meu) Da­vid Do­u­bi­let, pentru un ar­ti­col des­pre eco­sis­te­mul ma­rin din Gol­ful Sf. Lau­re­nțiu.

Ne-am ur­cat la bor­dul unui vas de pes­cu­it – și de vânat foci – cu co­că de oțel. Lo­cal­ni­cii din In­su­le­le Magdalena pes­cu­i­esc și vânea­ză foci pe aces­te țăr­muri încă din sec. XVII. Es­te o tra­diție con­tro­ver­sa­tă, ca­re mai dăi­nu­ie și astă­zi, cu co­te și nor­me stric­te (es­te in­ter­zi­să vână­toa­rea pu­i­lor mici, cu

bla­nă al­bă), în po­fi­da unei scă­deri sub­sta­nția­le a nu­mă­ru­lui de foci vâna­te, din cau­ză că prețu­ri­le pi­eței scad, iar ghețu­ri­le sunt într-o sta­re de­loc fa­vo­ra­bi­lă. „Ți­nând cont de si­tuația ac­tua­lă a pi­eței pentru pro­du­se­le obți­nu­te din vână­toa­re”, mi-a spus ghi­dul nos­tru, Ma­rio Cyr, „eco­tu­ris­mul și tu­ru­ri­le or­ga­ni­za­te pentru ob­ser­va­rea fo­ci­lor sunt ce­le mai bu­ne alter­na­ti­ve pentru pro­pri­e­ta­rii de va­se și vână­tori”.

Du­pă do­uă zi­le de cău­tat o zo­nă cu ape des­chi­se, că­pi­ta­nul nos­tru a adus va­sul cu pro­ra într-o po­rți­u­ne de ma­re ca­re su­sți­nea o co­lo­nie de pes­te 10.000 de foci. Am plu­tit în de­ri­vă prin zo­nă împreu­nă cu ghețu­ri­le, timp de câte­va zi­le și no­pți. A fost ex­traor­di­nar să ne pu­nem cram­poa­ne și să ne plim­băm prin acea adu­na­re de viață ca­re fre­mă­ta pe ban­chi­ză, apoi să ne îmbră­căm în cos­tu­me de sca­fan­dru, cu mas­că și la­be, ca să alu­ne­căm în lu­mea lor echi­pați cu tu­buri de oxi­gen și ca­me­re foto.

Viața es­te pli­nă de for­fo­tă la mar­gi­nea unei ase­me­nea zo­ne, cu ma­me ca­re tot

vin și ple­a­că pe sub o ade­vă­ra­tă ca­te­dra­lă de ghe­ață de un albas­tru întu­ne­cat, per­fo­ra­tă de su­lițe de lu­mi­nă, în timp ce pu­ii înveșmânta­ți în blă­nița lor de un alb pur arun­că pri­viri te­mă­toa­re în ma­re, șo­văind să-și înce­a­pă pri­ma lor le­cție de înot, iar ve­te­ra­nii alu­ne­că pe lângă ei, ex­plo­rându-și no­ul tă­râm ac­va­tic.

Deși nu ne-a fost de­loc ușor să gă­sim co­lo­nia, mi­si­u­nea a fost un suc­ces fo­to­gra­fic, iar mie mi-a adus un mo­ment din ace­lea ca­re îți schim­bă viața. În ul­ti­ma noas­tră zi pe ghețuri, plu­te­am la o dis­ta­nță res­pec­tu­oa­să pe lângă o fo­că-ma­mă și pu­i­ul ei, când un mas­cul agre­siv m-a ata­cat. Ma­ma a venit înot spre mi­ne, ca să mă ape­re, căci mas­cu­lul m-a mușcat de glez­ne și m-a zgâriat pe spa­te, împin­gându-mă departe, în adâncuri. Fo­ca-ma­mă s-a lup­tat cu el, l-a pus pe fu­gă, apoi ne-a împins ușor prin apă, pe mi­ne și pe pu­i­ul ei, scoțându-ne din zo­na de pe­ri­col.

Încă pro­ce­sam ce mi se întâmpla­se când va­sul nos­tru s-a pus în mișca­re, ca să ajun­gem în port înain­tea unui front at­mos­fe­ric de joa­să pre­si­u­ne ca­re înce­pu­se să se for­me­ze. Fur­tu­na a sfâșiat gol­ful, bi­ci­u­ind oce­a­nul cu va­luri învol­bu­ra­te, fre­ne­ti­ce. Când am ajuns la țărm, am aflat că ban­chi­za pe ca­re stă­te­au fo­ci­le se de­zin­te­gra­se pur și sim­plu, iar pu­ii lor dis­pă­ru­se­ră.

Dar an­ga­ja­men­tul nos­tru față de aces­te ani­ma­le nu s-a încheiat du­pă ce ne-a fost pu­bli­cat ar­ti­co­lul, în 2014. Fur­tu­na tran­sfor­ma­se întâlni­rea mea cu acea ma­mă-fo­că într-o amin­ti­re dul­ce-ama­ră, obli­gându-mă să re­a­li­zez că ne con­frun­tăm cu un nou ade­văr: lu­mea ghețu­ri­lor a de­venit la fel de fra­gi­lă ca un vis.

Co­nști­i­nța aces­tui fapt m-a îmbol­dit să mă întorc aco­lo în fi­e­ca­re an în ca­re sta­rea ghețu­ri­lor ne-a per­mis să ur­mă­rim cum trăi­esc fo­ci­le-de-Gro­en­lan­da, sta­bi­lind o le­gă­tu­ră între res­tul lu­mii, aces­te făp­turi și tă­râmul lor ca­re se tot mi­cșo­re­a­ză. (con­ti­nua­re la pa­gi­na 114)

In­su­le­le Magdalena se află în Gol­ful Sf. Lau­re­nțiu, una din­tre ce­le do­uă re­gi­uni din Atlan­ti­cul de Nord-Vest unde fo­ci­le-de-Gro­en­lan­da vin să-și adu­că pe lume pu­ii.

Pu­ii se nasc pe ban­chi­ză și au ne­voie de o plat­for­mă sta­bi­lă de ghe­ață, ca să su­pra­vi­ețu­ias­că. De la un an la altul, e tot mai greu de prog­no­zat cât de mult va reuși ghe­ața să aco­pe­re ape­le gol­fu­lui.

Zi­le cu ză­pa­dă: Într-o co­lo­nie de foci (mai sus), no­u­năs­cuții cu blă­nița lor ex­trem de al­bă sunt greu de ză­rit. O vi­zi­ta­toa­re și un pui, nu­mit „blă­niță al­bă” (stânga, sus), se exa­mi­nea­ză re­ci­proc din pri­viri, pe ban­chi­ză. Oa­me­nii au voie să se apro­pie de foci, dar nu și să le atin­gă. E bi­ne să lași o dis­ta­nță con­for­ta­bi­lă, ca­re să le îngă­du­ie ani­ma­le­lor să trăias­că mo­men­tul întâlni­rii așa cum vor ele.

O ma­mă își con­vin­ge pu­i­ul să se încu­me­te la o le­cție de înot. Cei doi se întâlnesc în ma­re, cu un pu­pic de re­cu­noaște­re.

MER­GI CU NAT GEO Iti­ne­ra­rul Na­ti­o­nal Ge­o­grap­hic „Ca­na­dian Ma­ri­ti­mes and New­fo­un­dland” fa­ce o escală pe In­su­le­le Magdalena, în croa­zi­e­re­le na­vei Na­ti­o­nal Ge­o­grap­hic Explo­rer, în sep­tem­brie 2020. nat­ge­o­ex­pe­di­ti­ons.com/ex­plo­re

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.